Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Romïżœnii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivïżœ 2024
Articole Arhivïżœ 2023
Articole Arhivïżœ 2022
Articole Arhivïżœ 2021
Articole Arhivïżœ 2020
Articole Arhivïżœ 2019
Articole Arhivïżœ 2018
Articole Arhivïżœ 2017
Articole Arhivïżœ 2016
Articole Arhivïżœ 2015
Articole Arhivïżœ 2014
Articole Arhivïżœ 2013
Articole Arhivïżœ 2012
Articole Arhivïżœ 2011
Articole Arhivïżœ 2010
Articole Arhivïżœ 2009
Articole Arhivïżœ 2008
Articole Arhivïżœ 2007
Articole Arhivïżœ 2006
Articole Arhivïżœ 2005
Articole Arhivïżœ 2004
Articole Arhivïżœ 2003
Articole Arhivïżœ 2002


Butoiul - schită umoristică

Într-o vară frumoasă, într-un sat s-au întâlnit mai mulți orășeni. Satul, un sat dintr-o zonă deluroasă din Gorj, era așezat pe o vale destul de îngustă, cu păduri pe ambele laturi. Nu știu ce avea satul ăsta în el, dar toți care au crescut acolo, fac ce fac și se întorc, măcar în vacanțe.
Vizitatorii noștri de acum aveau ocupații cam intelectuale: profesori (unul universitar), ingineri, un doctor, un jurist, ceva cercetători, mă rog, oameni plecați de jos și ajunși la oraș ba sus, ba jos, în funcție de ... etajele unde stăteau la binecunoscutele blocuri.
Într-una din acele zile frumoase, cam pe la chindie, când dogoarea soarelui mai încetase, se adună câțiva la un profesor pensionar, filolog de meserie, care se cam retrăsese acolo ca să se odihnească. Zicem noi că se odihnea, cum a crezut și el inițial, dar numai odihnă nu putea fi: scoală-te cu noaptea în cap ca să deschizi la orătănii și să la dai de mâncare, că altfel fac un ramet (adică țipă, protestează) de te știe tot satul, dă de mâncare și aranjează alte vietăți, adă apă, fă focul ca să încălzești ceva de mâncat, lucrează la grădină, scoală nepotul, ai grijă de el și tot așa. Așa-mi trebuie ! Nu puteam eu să stau frumos la oraș, să-mi beau cafeaua, să iau ziarul și să-l citesc în parc ? M-am luat după nevastă și acum am intrat în horă. Am făcut socoteala: am în primire 67 suflete, socotite la grămadă: eu, nevasta, nepotul, găinile, rațele, gâștele și altele. Dar lasă, de la primăvară gata, plec iar la oraș.
Dar toate rămân vorbe, căci primăvara îl auzi: Ce oraș, domnule ? Poluare, zgomot, gunoaie. Aici e de mine. Să aud eu cucul, să văd eu când ies puii din ouă și aleargă prin obor (curte), să-mi culeg eu verdețurile puse de mine, să ascult seara răcăneii... Asta-i viață !
Ei, dar văd că ne lungim, așa că să ne întoarcem la ziua aceea. Gazda, adică pensionarul, nu prea avea chef de musafiri, dar afacerea îl mai și bucura. Adică, vezi Doamne, era între intelectualii lui...
Din una-n alta, cu ceva pahare pline la-ndemână ("din via mea, pusă de mine, joardă cu joardă"), limbile se dezleagă și se discută de toate.
- Bun vin domnule ! Dar ia spune, "boierule", ai mult din ăsta ?
- Ha ! Că bine zici ! Ca să vă spun drept, nu știu. Adică am butoiul ăla de colo, dar nu știu ce capacitate are. Inutil să vă întreb cum se calculează, că știu sigur că nu puteți. Nu vă uitați așa strâmb la mine, că am pus un profesor de matematică de aici și n-a știut. Voi, vă știu eu, sunteți teoreticieni de ăia care de fapt nu știu mare lucru.
Gazda era bună de gură și cam incisivă. Mai lucrase un timp și ca activist pe la Cultură și ... combătea bine. Dar nici ăilalți nu se lăsau ușor luați peste picior.
- Facem pariu ?
- Facem. Pe ce ?
Încep negocierile și în final se stabilește: gazda, dacă pierde, pune la mijloc 1/5 din vinul din butoi, iar ceilalți, dacă pierd, fac câte două zile de lucru la grădina gazdei, doar pe mâncare. Pariu cam dur, dar ce nu face omul ca să apere știința !...
Începe treaba. Se caută un metru, dar nu se găsește. Gazda fluieră si zice că nu intră în sarcina sa procurarea uneltelor "cercetătorilor". Încearcă să revină asupra pariului impunând un termen, dar partenerii nu acceptă, pe motiv că nu e scris în contract și doar suntem un stat de drept. Aici se remarcă juristul care, cu greu este oprit...
Merg ei la un vecin si cer un metru, dar nu găsesc. Până la urmă, negociază cu un copil din clasa a IV-a, care a luat mereu premiul trei la școala de alături, (în clasă fiind de fapt doar trei elevi). Se face pe loc un nou "contract": în schimbul a trei sucuri de la crâșma din apropiere, să le dea, împrumut, o linie de lemn, de 30 centimetri, ruptă, murdară de cerneală, dar pe care, cu multă bunăvoință se mai puteau descifra unele liniuțe si cifre. Se ia o sfoară (- Fie, treacă de la mine, să vă dau, deși tot degeaba, că tot nu puteți rezolva...), se fac niște noduri și treaba poate începe. Acum se fac două echipe: fizicianul, doctorul și un jurist - la măsurat, inginerul si cu universitarul (tot inginer) - la socoteli.
- Domnule, problema e simplă, zice universitarul. Eu am într-un memorator toate formulele astea uzuale. Necazul e că n-am la mine memoratorul. Așa că hai să calculăm.
Fac ei un desen, pun niște cote în litere și încep să scrie.
- Hopa ! Stai, că am încurcat-o ! Ce curbă o fi asta ? Să fie cerc, să fie arc de parabolă, de elipsă ?
- De ce nu-l întrebi pe nea Andrei, care a făcut butoiul ? (bagă fitile gazda, care se tot învârtea pe acolo, "cicărind" de bucurie). Dar nu prea cred eu că se pricepe la elipse și alte alea. El se pricepe însă la ceva, nu ca alții, el face butoaie, chiar și fără calculele savanților...
După un timp, gazda începuse, mai șușotind, mai cu voce tare să-i împartă pe "savanți" în echipe, pentru grădinărit.
- Pe doctor îl pun să plivească bălăriile, că știe să taie bine. Pe fizician îl pun să sape ca să facă efort "fizic", pe jurist să facă șanțul, ca să-l facă "Drept" iar pe ingineri îi pun la cărat și la săpat, ca să vadă ce înseamnă muncă manuală, nemecanizată...
Între timp socotitorii se blocaseră. E clar că cerc nu era, deci forma era eliptică sau parabolică. Știau ei ecuațiile, dar cum determini coeficienții ? Nu tu calculator, nu tu planșetă, nici măcar riglă de calcul. Și cum să faci măsurătorile în puncte diferite ? Butoiul era greu, avea în el ceva vin, cam... adică stați, că nu știm încă ce cantitate, tocmai lucrau să afle rezultatul... Acum, chiar dacă lucrează în litere, în speranța că vor găsi ei o soluție, dar ce te faci cu volumul ? Parcă nu aveau chef acum de niște integrale. Și nu simple. Ba mai trebuiau niște formule ale lui Guldin-Pappus, pe care le întâlniseră în primii ani de facultate, dar pe care le cam uitaseră... În plus ai nevoie de poziția centrului de greutate și parcă văd că gazda va zice să intrăm în butoi să-l căutăm...
Cam delicată treabă, gata, gata să abandoneze. Dar nici perspectiva zilelor de clacă, cu soarele ăla de te cocea în creștet, parcă, parcă, nu era tentantă... Și mai era de apărat prestigiul. Mde, universitar și să nu știe să calculeze nici un amărât de butoi… Ar fi urlat satul, ce mai !
Între timp, cu telefonul invizibil, generat de curiozitatea localnicilor, afacerea începuse să circule în sat. Așa că, "din întâmplare", vine un alt vecin, nea Gheorghe, cam hâtru, să ceară, vezi Doamne, o seceră. După ce ia secera, stă pe o blană (scândură), fără a da semne că e grăbit. Își răsucește o țigară și zice așa, ca din întâmplare:
- Ehe, să-l fi văzut pe Mișu, când era picher, "ăla" se pricepea domne, la cubaj. Nu-l întrecea nimeni când socotea cât nisip e într-o grămadă. Eu știu, că am lucrat la pavaj. Odată... și începe să povestească o întâmplare lungă, dar socotitorii nu-l ascultă.
Și e păcat, că soluția tot nea Gheorghe le-a dat-o.
- Ia ziceți, dom-profesor, da cum îi controlați dacă socotesc bine ? Sau o luați așa "aproxâmativ" ?
- Ei, oi vedea eu cum. Că de fapt bănui eu cam cât am, așa, că doar am mai avut vin și anul trecut.
Cuvântul ăsta magic "aproxâmativ" parcă-i lovi așa frontal pe socotitori. Se priviră complice și la iuțeală o luară de la cap.
- Să facem două variante: aproximăm cu doi cilindri - unul înscris în butoi și altul circumscris și facem media, apoi considerăm două trunchiuri de con și comparăm rezultatele, pe care le rotunjim.
Zis și făcut. Cer datele de la "măsurători" și încep socotelile. Cam greu pentru cineva obișnuit cu supercalculatoare, să facă înmulțiri și împărțiri cu mâna, cu un creion nenorocit, pe un caiet de teze, parțial scris, dar de nevoie... Durează ceva, dar ies rezultate apropiate.
- Gata ! Butoiul are 480 litri.
- Adică câte vedre ?
- Domnule, noi îți dăm rezultatul în unități SI, adică Sistemul Internațional, sistem valabil la noi conform STAS, dar utilizat și în Țara de Foc și la Ecuator...
- Ehe, tare aș vrea să vă văd ce faceți cu ăl vin la Ecuator. Ehe, se vede că nu mai știți că vinul se "oțățește" la căldură. Chiar că v-ați rupt de sat... Bine, treacă de la mine, accept și în litri, că suntem și noi obișnuiți cu litrii. Dar, mai ales cu … cinzeaca, … la țuică. Dar nu mi-ați spus cât vin mai e în butoi.
Încep protestele. Că nu se prevăzuse și asta în contractul inițial, ba că se subînțelegea, că de fapt discuția a pornit tocmai de la întrebarea "cât vin mai ai ?". Aici se remarcă juristul printr-o pledoarie superbă, cu referiri la legislația de ultimă oră, pledoarie de altfel complet inutilă. Până la urmă tot gazda a avut dreptate.
- De acord, ați câștigat pariul. Deci 1/5 din vinul "existent", e al vostru. Deci, cât ?
Socotitorii dau din colț în colț. Gata, acum nu mai scapă de integrale.
- Adică să calculăm ce volum e plin, ceea ce e destul de complicat, având în vedere că butoiul stă orizontal. Deci trebuie calculat volumul unei zone dintr-un elipsoid sau paraboloid. Imposibil fără integrale. Bine, le facem și pe alea, dar de unde iei ecuațiile ? Iar trebuie măsurători, planșetă, calculator, adică am ajuns de unde am plecat, ba am dat de o problemă mai complicată. Și de fapt aici nici nu ai cum să aproximezi. Ce-i de făcut ? Și ce e mai grav e că partenerii din a doua echipă privesc cu încredere la socotitori...
- Ehe, remarcă gazda, acum să vă văd. Știu eu că, în copilărie știați ce e aia muncă fizică. Dar acum să vă văd. Că stați în ăle apartamente, vă faceți că lucrați la câte o masă pe care aveți teancuri de hârtii și apoi treceți la televizor. Acum flăcăi, mâine dimineață la ora 4,30 să-mi fiți pe ogor. Uneltele vi le aduc eu. Iar de mâncat, pe la prânzul ăl mare, vă aduce nevastă-mea, dar numai dacă vă faceți norma. Iar pentru comparație, sau pentru "etalonare" cum ați zice voi, o iau cu ziua pe tanti Ioana, care are 65 ani. Să văd dacă vă țineți de ea cu rândul !
"Socotitorii", cam pleoștiți, nu mai știu încotro s-o ia.
Tot nea Gheorghe le rezolvă însă problema. Se ridică, ia o nuia mai lungă, o curăță puțin, se apropie de butoi și-i cheamă pe toți acolo.
- Haideți să ridicăm butoiul în picioare.
- De ce ?
- Păi trebuie măsurat pe poarcă (o ușiță), care e în capul ăsta.
- Nu sunt de acord !, protestează gazda. Să afle așa. Ce nu-s în stare ?
- Ba sunt în stare, zice nea Gheorghe, dar îți convine să desfacă poarca acum ? O să cam curgă ceva vin...
Butoiul e întors, măsurat, iar socotitorii se apucă imediat de calcul. Acum era iar simplu. Al doilea trunchi de con e mai mic deci se fac alte calcule și se dă răspunsul: acum există în butoi 370 litri de vin. Și dacă tot se pricep la calcule, precizează cât vine de fiecare: 14,8 litri de fiecare.
- Dar ca să-ți dovedim că suntem oameni cumsecade, îți facem rabat: nouă ne dai câte 10 litri, dar îi dai și lui nea Gheorghe 10 litri. Deci 10x6=60 în loc de 74 litri cât vine 370:5. De fapt, ca să fim drepți, nu-i apucase cumsecădenia pe socotitori, dar știau ei ce știau, mă rog, ceva în legătură cu niște "aproxâmații"...
Văzând că se îngroașă gluma, gazda dă din colț în colț. Adică să piardă atâta vin ? Sare la atac.
- Dar de unde știu eu că ați făcut bine ?
Cearta reîncepe. Acum e rândul juristului. Comentează în detaliu contractul (mă rog, pariul), care deși nu e scris, are capacitate probatorie, conform articolului cutare, paragraful cutare din Codul Comercial.
- Arată-mi domnule Codul ăla !
Mda. De unde să-l iei ? Iar pe aici nici o speranță să găsești așa ceva.
Între timp se consumă zdravăn vin, ( - Dintr-al nostru, așa că nu te uita așa urât...), acțiune la care participă cu entuziasm și nea Gheorghe, care uitase de secera pentru care, chipurile, venise...
După ceva ceartă de aia dură, ca-n Parlament, se ajunge la un compromis: să se calculeze încă un butoi, dar de data asta gol, aflat alături, care apoi să fie umplut cu apă și deci măsurat, ca să se verifice calculele. Cu condiția, acceptată cam cu zâmbre de gazdă, ca umplerea să cadă în sarcina sa.
Făntâna fiind ceva cam departe, gazda începe căratul, cu speranța că îi prinde el, că nu știu să calculeze.
Echipele își încep activitățile. Unii măsoară, alții socotesc. "Algoritmul" fiind același, calculele se fac repede, dar, fiind vorba și de un CTC (Control Tehnic de Calitate), se mai fac odată, pentru siguranță.
Între timp, gazda cărase câteva găleți.
Terminându-și sarcinile, musafirii așezați comod, cu "vinul lor" în față, încep comentariile, sfaturile și galeria - toate destinate deja obositei gazde...
- Lasă domnule, filologii ăștia trebuie să știe odată ce sunt științele exacte.
- Ia uite ce bine îi stă când muncește. Parcă-i un tablou despre viața la țară.
- Cum ziceai că ne împarți în echipe ?
- Când mai vin pe aici îți aduc ceva cărți de aritmetică pentru reciclare. Ca să n-o mai pățești altădată.
- Vezi-ți domnule de treabă. Filologii ăștia mai bine cară o vară întreagă la apă decât să deschidă o carte de matematică.
Dar și de data asta, tot nea Gheorghe se dovedește cu picioarele pe pământ.
- Păi, dom profesor, de ce nu le umpleți la fel ? Asta e mai goală ca cea anterioară. Păi cum o să aflați exact cât conține ?
Reîncepe cearta. Că intenționat face așa. Că o să pună un controlor la butoi care să verifice exact nivelul căldării - până la nervura asta, dar că trebuie încă un vas cu apă alături pentru compensări. Și ce e mai grav: trebuie luat totul de la capăt. Adică să se golească iar butoiul și procesul de umplere să se reia.
Certuri, proteste, ciocniri de pahare (- Îți dăm de la noi...), iar parlamentări și procesul tehnologic de umplere reîncepe.
Cară vârtos gazda, beau vârtos musafirii.
Totul devine cam monoton, până când nea Gheorghe, care era CTC-ist, adică verifica umplerea, încurcă lucrurile iar:
- Dom-profesor, cred că până mâine nu-l umpleți !
- Ba îl umplu. Dacă m-am apucat, nu mă las.
- Cum ziceți, dar eu nu cred. Vedeți, butoiul curge...
- Păi acum îmi spui ?
Reîncep certurile. Că butoiul e al gazdei, care trebuia să-l repare în prealabil dacă-l utilizează într-un proces tehnologic. Că degeaba își pierd oamenii cumsecade timpul prețios cu niște orășeni care nu se pricep la nimic... și tot așa.
Până la urmă se concluzionează: să se calculeze volumul căldării și să se măsoare, că oricum trebuia calculată și căldarea că doar cu ea se umplea butoiul.
Se face rapid calculul și măsurătoarea (cu niște sticle și cu pahar de bucătărie, cu gradații) și, culmea, rezultatul e bun. Deci au câștigat orășenii. Da, dar fiind vorba de căldare, li se cuvine 1/5 dintr-o căldare de vin... Și cum ei deja băuseră ceva mai mult, până la urmă se face pace și cum se făcuse și seară, se despart iar prieteni, rămânând ca a doua zi să se întâlnească din nou și să rediscute problema.
Dar n-a fost să fie. A doua zi și în următoarele, unul a plecat deja la oraș, altul s-a dus să-și ajute pe ai lui la muncă, altul a plecat la o rudă... Așa că a rămas să se mai întâlnească la anul, sau cine știe când, că viața merge înainte și nu se știe câți se vor mai întâlni, când, sau dacă se vor mai întâlni...
Dar povestea are și un epilog. După un timp, fosta gazdă primește de la oraș un plic mare, de s-a și speriat, crezând că e ceva cu pensia. Când colo, găsește niște listinguri făcute la calculator, cu multe socoeli. N-a priceput ce e, până n-a citit scrisoarea. Universitarul îi trimitea, calculat cu 15 zecimale, un tabel imens cu volumele tuturor tipurilor de butoaie ce s-ar putea găsi în comună, cu dimensiunile ciclate din centimetru în centimetru...
A-ncercat filologul să înțeleagă ce e acolo, și-a dat cu părerea și poștașul, ba chiar și premiantul III, dar n-au priceput.
În final, filologul i-a scris universitarului cam așa: "Îți mulțumesc pentru ce mi-ai trimis, cred că o să-mi folosească mult. Într-adevăr, hârtia aia cu găurele pe margini e frumoasă, groasă, adică tocmai bună ca să învelești brânza în ea, când te duci la coasă. Păcat că e scrisă pe o parte și mai rămân urme pe brânză... Mare nenorocire n-ar fi, dar e greu să poți înțelege pe deal, când mănânci, limbajul Turbo-Pascal scris pe invers, pe brânză... Așa că ai face bine ca data viitoare să-mi trimiți hârtia nescrisă. Iar în ce privește butoiul, să nu-ți faci probleme, că vinul l-am terminat deja, iar pentru la toamnă n-o să prea fie nevoie de butoaie, că a dat o mană peste vii... Dar dacă mai vii pe acasă, să mă vizitezi cu încredere, că s-a făcut o țuică... Eu o țin într-un șiștar de dud. Dacă nu mai știi ce e ăla, să nu mai cauți degeaba în dicționar că nu-l găsești. E un fel de butoiaș cu o formă de paraboloid hiperbolic cu diametrul bazei de... Vezi că m-am reciclat ? Cu un butoiaș alături, zău că nici matematica asta nu e prea grea...".
*
* *
Acum, eu, cel ce scriu, vreau să vă răsplătesc pe cei ce ați citit până aici. Vă dau formulele pentru volumele butoaielor, că nu se știe, poate aveți nevoie vreodată.. Deci, dacă doagele au forma de arc de cerc: V=0,262h(2D2+d2), iar pentru arc de parabolă : V=0,05236h(8D2+4Dd+3d2), unde: D este diametrul maxim, d- diametrul minim, iar h-înălțimea.
Iar dacă nu știți dacă butoiul are forma circulară sau paraboidală, întrebați-l pe nea Andrei, cum l-a proiectat...


................................

[Schiță din volumul "Umor universitar și nu numai…", de Iulian Popescu,)




Iulian Popescu    9/25/2020


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian