Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002


Muzica sferelor divine si armonia universală

Armonia reprezintă o noțiune exprimată de filozofii antici greci, ca fiind o stare, conform căreia Totul Unitar poate fi armonios doar dacă toate componentele sale se află într-o
perfectă armonie și simetrie realizandu-se astfel frumosul ce ne înconjoară. Universul are o structură armonioasă, ceea ce înseamnă ordine, deci forma sa va fi sferică, știindu-se că cea
mai perfectă armonie se întâlnește la sferă ! Cel care a promulgat ideea de Armonie și Muzică Cerească a fost Pitagora din Samos 572- 490 î.Chr, filozof, matematician, geometru, teoretician muzical și fondator al școlii pitagoreene. Numele Pythagoras i-a fost dat de părinții săi în cinstea Pythiei care a profețit nașterea sa. Muzica sferelor este teoria lui Pitagora potrivit căreia corpurile cerești, prin mișcarea lor în spațiile celeste produc sunete care, deși nu pot fi percepute de urechea umană, influiențează însăși natura vieții sub forma Armoniei Universale, ce explică modul în care Muzica sferelor și haosul universal sunt reflectate în muzica oamenilor și în destinul uman, dar și la alte specii ale regnului animal. Deosebit de interesantă este așa-zisa „Muzica umană” - psihologii, muzicologii și neurocercetătorii prezentând descoperiri în ceea ce privește originea,dezvoltarea, creația, diversitatea culturală, misterele și puterea muzicii asupra omului. Se pot azi răspunde la numeroase întrebări care au preocupat omenirea. Cum apare muzica în culturile umane din toate timpurile? Ritmul, melodia sunt abilități înnăscute speciei noastre? De ce începe viața umană cu comunicările muzicale înainte de apariția limbajului ? Experiența muzicală timpurie influiențează formarea unei personalități adulte? Care sunt practicile muzicale ale părinților ? Cum reacționează copiii cu diverse probleme la auzul muzicii ? Ba chiar, cum reacționează și plantele, care prezintă și ele sistem de recepție si un sistem nervos, oricât de curios ne-ar părea? Care sunt asemănările dintre viață și muzică? Muzica imită viața sau viața imită muzica? Formele extreme de armonie și dizarmonie în muzică se întâlnesc și în viață? Care este rolul mișcării în muzică și dans? Care este acea funcție matematică specială asociată mișcărilor care produc sunete muzicale? Cum exprimă compozitorul mesajul estetic, emoțional și muzical și cum este recunoscut și tradus de cântăreț și dansator ? Dar există vreo legătură între „Muzica sferelor și-a emisferelor” ? Astrofizicienii și neurocercetătorii concentrându-se pe relația dintre muzică, univers și emisferele cerebrale, prin tehnici moderne au concluzionat că există o corelație între funcția ambelor emisfere, percepția muzicii ( cu implicarea ambelor emisfere) și vorbirea (în emisfera stângă) ! Bineînțeles că răspunsurile s-au dat pe baze moderne de cercetare, științifice și tehnologice! Dar la fel s-a depistat și existența de „Muzică a Speciilor” - biologii și psihologii prezentând noi descoperiri împreună cu material audio-vizual, referitoare la cântecele balenelor, elefanților și gibonilor dând răspunsuri la întrebări critice, de ex. dacă apariția muzicii pe planetă precede apariția speciei, dacă specia noastră înainte de a vorbi, a cântat, dacă balenele compun (ca oamenii) cântece care au structură, fraze cu „rima” și teme, dacă, cum și când elefanții cântă, cum și de ce gibonii cântă dueturi. De necrezut parcă și totuși... adevarat ! Dar cum de s-au putut ajunge la asemenea descoperiri ce incită fantezia și mintea omului ? Să revenim așadar la Pitagora și noțiunea de Armonie, constatând că ea se bazează pe o relație matematică a părților componente și că depinde de număr, măsură și proporție. A fost inițiatorul și fondatorul teoriei muzicii și acusticii. A studiat fizica, muzica astronomia, geometria, aritmetica și gramatica printr-o prismă filosofică pentru a aborda modul misterios în care legile universale funcționează în armonie. În studiile sale din Babilon și Egipt, Pitagora a aflat că planetelor li s-au dat valori numerice care reprezentau distanțele interplanetare, așa că a considerat posibilă măsurarea cu exactitate a traiectoriilor pe cer. După ce a descoperit că muzica este de asemenea un număr putându-se exprima în relații aritmetice și dovedind prin teoremele sale că totul se interconectează matematic, a presupus că totul în lume este un număr. Experimentând, el a observat că distanțele intervalelor unei coarde este proporțională cu viteza de oscilație a ei și, prin urmare producerea sunetului. În același mod, trecând la o scală cu mult mai mare prin intermediul spațiilor, a „auzit” sunetul corpurilor cerești. În Univers totul se găsește într-o continuă vibrație. Pitagora a folosit un mod divin, nespus de dificil: și-a „întins auzul” și și-a concentrat mintea pe misterioasele sunete ale lumii, ascultând în secret, numai el putând și înțelegând armonia universală a sferelor și a stelelor care se află într-o continuă mișcare. Sunetele muzicale, la fel ca și lumina, au aceleaşi proprietăţii ondulatorii. Toate corpurile cerești transmit unde electromagnetice care variază în timp şi spaţiu. Planetele, pe măsură ce se rotesc, produc diverse sunete muzicale, pe care nu le auzim pentru că sună constant
presupunându-se că ne-am fi obișnuit să le-auzim încă de la naștere. Și-aici voi face o mică paranteză și-o mică speculație: se spune că personalitățile schizoide „văd sunete și aud
culori”, aud sunete, voci, pe lângă alte simptome, în functie de gradul tulburării ! De multe ori m-am întrebat, ca medic, nu de specialitate fireste, doar ca o supoziție, de unde știm că
ceea ce ei aud, văd, este un simptom al dezechilibrului și nu o calitate de care noi, oamenii de rând ducem lipsă sau am pierdut-o pe parcursul vieții ?
Grecii antici cunoşteau şapte planete, câte erau şi notele muzicale. Astfel, Pitagora a spus că: “În unduirea corzilor este geometrie. În spaţiul sferelor există muzică”. Cu
2500 de ani înainte ca NASA să dovedească existența Muzicii în Univers, Platon a numit muzica drept frumusețea Universului; a mai spus că „Muzica este mișcarea sunetului pentru a ajunge în suflet și a-l învăța virtutea”, că „muzica este o regulă morală, dă suflet universului, aripi gândirii, scoate imaginația, dă bucurie tristeții și viață tuturor”. Muzica pentru pitagoreeni era mai presus de orice matematică. Ei au descoperit relațiile armonioase ale numerelor în muzică și pe baza lor au interpretat Universul. Muzica era încă imaginea armoniei cerești. Relațiile armonioase ale numerelor au fost transferate către planete. Planetele în timp ce se rotesc produc diverse sunete muzicale, „armonia sferelor”, pe care nu le auzim. Referitor la partea geometrică și matematică a subiectului, s-a observat că există 5 poligoane simetrice. Platon a spus că aceste poliedre sunt constituienții de bază, cele mai importante elemente de structură in crearea universului. Kepler, care a studiat lucrările grecilor antici și mai ales ale lui Platon, a observat în cercetările sale ulterioare că orbitele planetelor, desigur și cea a Pământului, descriu un traiect poliedric caracteristic fiecăreia în parte. De exemplu, orbita lui Marte circumscrie un tetraedru, orbita lui Jupiter un cub, orbita lui Venus circumscrie un octaedru, orbita Pământului un icosaedru. Oamenii de știință moderni au constatat că anumite note conferă forme geometrice specifice - solide. Și lucrurile nu se opresc aici: grecii antici au identificat corpurile cerești și orbitele sale cu notele muzicale, anume DO, RE, MI, FA, SOL, LA SI, DO, adică cu legile muzicii. Astfel, teoria muzicii a început odată cu conștientizarea conceptului de cosmos. Părerea lui Pitagora, dupa teoremele lui, era că razele orbitelor planetare (concepute ca fiind cercuri) erau proporţionale cu numerele 1, 2, 3, 4, care adunate fac 10, număr considerat divin în teoria lui. Prin urmare, potrivit pitagoreenilor, secretul muzicii și al armoniei cosmice este ascuns în relațiile primelor patru numere naturale. Începând cu acestă perioadă greacă (din sec. VI – sec. III î.Chr.) s-a lansat ideea asemănării planetelor cu notele muzicale. După Aristotel şi Aristoxene, plecând de la legile acusticii ale lui Pitagora, Soarele şi Luna trebuie plasate pe doi piloni ce formează Tetracordul, adică un şir de patru sunete dintr-o scară muzicală. Planetele sunt dispuse în funcţie de viteza lor de deplasare producând sunetele. Unele dintre aceste sunete sunt ca delfini, vânturi, valuri, păsări, boluri de muzică tibetană, percuții ale cristalului etc. Și să nu uităm cel mai uimitor lucru, despre sunetele planetelor: că sunt absolut legate de cele 7 note. Corespondențele celor șapte planete principale în raport cu sunetele (notele) muzicale sunt: Soare= Mi, Venus = Fa, Mercur = Sol, Saturn = Si, Marte = Re, Jupiter = Do. Se spune ca Pitagora a mai adăugat încă o coarda la cele 7 corzi, a-8-a, formând astfel o octava completă, corespunzătoare sferei a-9-a, care înconjura pe celelalte sfere ale celor 7 planete, inclusiv a-8-a sferă, a Pământului. Toate cele 9 sfere formau în totalitatea lor KOSMOSUL sau UNIVERSUL. După pitagoreeni, întreg Universul ar putea fi socotit ca o Coardă Kosmică Unică, în care spațiul dintre Pamânt si „cerul superior ” este o octavă dublă într-o completă armonie. Cerul superior, Soarele și
Pământul, au același ton, singura deosebire fiind înalțimea sunetului, Soarele având octava cea mai joasă a „cerului superior” și Pământul octava cea mai joasă a Soarelui. Aceste corzi planetare, atinse de mâna invizibila a Demiurgului, impinse în călătoria lor cosmică prin etere, produc continuu un „concert ceresc ”, numita MUSICA MUNDANA sau MUZICA SFERELOR. Nu-i deloc la întâmplare că, în mitologie, Armonia era fiica lui Aris- zeul războiului și-a Afroditei-zeița frumuseții, combinând astfel doua tendințe diametral opuse, cea a dragostei cu-a războiului, în concepția grecilor antici armonia rezultand ca un echilibru dinamic între două forțe opuse. Întrebarea este: de ce noi nu auzim sunetul acesta al concertului ceresc și numai Pitagora se presupunea că îl auzea ? Răspunsul l-a dat Aristotel explicând că, urechea noastră este obișnuită la acest sunet, pentru că îl auzim continuu, încă din momentul nașterii noastre. Astăzi este cunoscut că nu-l putem auzi, pentru că se intercalează vidul și, după cum se știe, sunetul se propagă doar în aer și-n plus, este un sunet etericos din moment ce planetele se mișcă în eter și noi nu deținem auz eteric. Un mare numar de matematiciei, filozofi, astronomi, poeți, artiști, compozitori, din antichitate până azi, au fost influiențați de-aceasta măreață viziune pitagoreană, a armoniei pankosmice: Ptolemeu, Copernic, Newton, Kepler. Johannes Kepler (1571-1630) era convins că orbitele planetare sunt aranjate ca într-o progresie muzicală, unde fiecare plan orbital seamănă cu intervalele muzicale. Pe-această ipoteză s-a bazat astronomul și compozitorul William Herschel (1738-1822) care a descoperit planeta Uranus și a susținut că dincolo de telescopul lui, l-a ajutat și clavecinul cu care împărțea spațiile. Principiul de bază al acusticii consideră că este necesar să se intercaleze un spațiu portant, rezistent (aer) pentru ca sunetul să se transmită dintr-un punct într-altul. În spațiul interplanetar există un decalaj, astfel încât devine imposibil de transferat sunetul. În spațiu, sunetul este inerent ca vibrația electromagnetică. Cu toate acestea, omul, prin tehnologie, a reușit să colecteze vibrațiile universului și să reproducă sunetele produse de corpurile cerești în timp ce se mișcă. Acest lucru a fost arătat de cercetările NASA de pe Voyager.
Muzica este vibrație, de exemplu vibrațiile unei corzi de chitară sau ritmul unei percuții modelându-ne starea de spirit, gândurile și acțiunile noastre. Astronomii de la
Departamentul de Fizică Solară de la Universitatea din Sheffield înregistrează sunetele produse de circuite magnetice în stratul exterior al atmosferei soarelui care pulsează ca șiruri de instrumente muzicale! Astronomii au reușit să transforme aceste pulsuri în sunete ! Interacțiunile complexe ale particulelor încărcate electromagnetic provenite de la vântul solar, magnetosfera planetară etc. creează „sunete de vibrație”. Pare foarte interesant și sublim totodată fascinanta teorie care te conduce spre inchipuiri și viziuni dincolo de teorie, dând hrană Muzei ce însoțește pe fiecare artist și creator de frumos ! Este într-adevăr fascinant că în 1999 cercetătorii de la NASA au înregistrat cu Voyager I-II așa numitele „voci” electromagnetice, atât de pe Jupiter, cât și de pe satelitul lui, Ios. Aceste fenomene electromagnetice produc vibrații iar urechea noastră, simțurile noastre sunt traducătorul lor. Jupiter, se știe, este format în mare parte din hidrogen și heliu. Întreaga planetă este constituită din gaz și nu are nicio suprafață solidă sub atmosferă. Presiunile și temperaturile din partea de jos a Jupiterului sunt atât de mari încât gazele suferă o conversie treptată în lichide, care la rândul lor se condensează într-o „plasmă” metalică, în care moleculele și-au pierdut electronii externi. Vânturile lui Jupiter au o viteză de o mie de metri pe secundă în raport cu interiorul rotativ. Aceasta provoacă o oscilație a câmpului magnetic, oscilație care produce unele dintre sunetele care pot fi ascultate. Întregul Univers este vibrat de sunete, de sunete muzicale care fac împreună muzică, o simfonie cerească. La fel înregistrări s-au făcut pe Saturn si Titan, în 2003, respectiv în 2007, pe Uranus și satelitul său Miranda, la fel și pe Neptun.
În ceea ce privește planeta noastră, Pământul, emite și ea firește sunete fermecătoare în spaţiu având proprietatea de-a fi o sferă cu un câmp magnetic intens datorită consistenței sale, sub formă de vibrații ce pot fi detectate prin tehnicile moderne radioastronomice. Găsindu-se în calea vântului solar, ea primește fluxuri de materie şi energie de la Soare. Astfel, activitatea geomagnetică se află într-o strânsă corelaţie cu activitatea solară, producându-se furtuni geomagnetice atunci când o erupţie mai puternică a Soarelui atinge suprafața Pământului. Această activitate geomagnetică poate fi măsurată prin anumiți indici, unul dintre ei fiind denumit indicele Kp, care din 1939 a fost reprezentat de Bartles în grafice asemănătoare notelor muzicale. Toți acești indici printr-o transcriere și transpunere căt mai fidela, fără niciun fel de intervenție muzicală au dat naștere la fascinantul cânt al Pământului. Furtunile geomagnetice au fost subliniate prin acorduri. De la antici şi până astăzi, muzica şi astronomia au mers împreună în înţelegerea Universului. Ştiinţa modernă a descoperit radioastronomia, transformând în realitate vechiul mit al muzicii sferelor despre care se spunea că există dar nu poate fi auzită. Odată însă cu dezvoltarea tehnologică omul a transpuns în realitate perceptibilă ceea ce părea doar ideatic. Astfel, omenirea a putut “auzi” sunetele emise de stele, pulsari, dar şi de planetele cu magnetosferă, un întreg COR COSMIC
POLIFONIC, orchestrat de radiaţia remanentă – mesagerul Big-Bang-ului cosmogonic.


MUZICA SFERELOR DIVINE
Anna-Nora Rotaru - autor

În sfera mea, mic Univers, sunete-aud cristaline,
Din depărtări notele vin și-alunecă pe portative...
Mă poartă valul lor ușor, spre noiane de dor pline,
Unde liniștea domnește peste zgomote captive...

Din Cheia Sol pornind, cu mlădieri de SI bemol,
Un cânt se înfiripă pe corzi de harpă și ghitară...
În zbor mă prind de o octavă, de un diez domol,
Mai sus să văd ce poate fi, căci sfinții mă uitară...

Pe un Adagio lunecând, ajung și-ecouri de viori,
Auzul mângâindu-mi buchet de lieduri, menuete...
În sfera mea plutindă, mă simt cuprinsă de fiori,
Unduindu-mă în pas de vals, mă-nvârt in piruete...

Și sufletul mi-atât de lin, un fulg în spațiu-aerian,
Vibrează de emoții, urcând și coborând solfegii...
Adânc în mine se scufundă, de pe clapele de pian,
Melancolia să mi-o-alunge, împrăștiind-o în arpegii...

Străbate ecoul prin etere, ca un susur lin d-izvor...
Mi-e sufletul cu Infinitu-n-același ton armonizat
Că-mpletindu-mă la unison, cu voci angelice în cor,
A Timpului hotar sfărmăm, prin galaxii pulverizat...

Mă duc și mă tot duc, cu puful nourilor sub talpă,
Cu sunet ce mă poartă pe-ntinse aripe de simfonie,
Din zarea zărilor încolo, la Îngerii cântând din harpă,
O muzică a Sferelor Divine, intr-o perfectă armonie...

Mă duc unde-i stăpână tihna, fără nevoie să cerșești,
Acolo, unde-oi fi poate și eu un minunat sunet de liră...
Unindu-mă cu alte sfere, compune-vom liedurile cerești
Genezei, la cocul de materie de-unde toatele porniră !




Anna-Nora Rotaru- Papadimitriou    8/5/2020


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian