Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Romïżœnii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivïżœ 2024
Articole Arhivïżœ 2023
Articole Arhivïżœ 2022
Articole Arhivïżœ 2021
Articole Arhivïżœ 2020
Articole Arhivïżœ 2019
Articole Arhivïżœ 2018
Articole Arhivïżœ 2017
Articole Arhivïżœ 2016
Articole Arhivïżœ 2015
Articole Arhivïżœ 2014
Articole Arhivïżœ 2013
Articole Arhivïżœ 2012
Articole Arhivïżœ 2011
Articole Arhivïżœ 2010
Articole Arhivïżœ 2009
Articole Arhivïżœ 2008
Articole Arhivïżœ 2007
Articole Arhivïżœ 2006
Articole Arhivïżœ 2005
Articole Arhivïżœ 2004
Articole Arhivïżœ 2003
Articole Arhivïżœ 2002


Glodul greu de acasă

Iar s-a înglodat România, udată de ploi care n-o mai slăbesc! O țară-împotmolită, la propriu (mulți zic că și la figurat). Tragedia inundațiilor se repetă an de an și ne face semne de la distanță, noi fiind departe de casă, printre străini. Încă un cui înfipt în biet sufletul nostru bântuit de mustrări de conștiință. De parcă am fi putut frâna drama, dacă am fi rămas acolo! Degeaba. Cu forțele naturii nu te pui. Dar și așa, de la distanță, glia strămoșească care acolo ne ermetiza tălpile până la ultimul por, lipindu-ne de origini până prindeam rădăcini, se ține de noi, inevitabilă.

Mai au și alte țări noroaie, dar ca la noi nu-i parcă nu-i la nimeni! Pământul galben al Spaniei e nisipos. Vântul ți-l zboară-n ochi, derutând, dar tot nu e același lucru cu glia strămoșească. Un jet de apă bine țintit îl dă imediat la o parte.
Nu așa pământul patriei. El, de parcă ar avea viață în el, se încăpățânează să rămână înghesuit prin unghere, fără dor de ducă. Uneori se duce în direcții neașteptate. Stropește în picuri grei, împregnându-ne hainele cu urme neregulate, de hărți închipuite, în vagi contururi de dor. Pete indelebile peste memoria noastră afectivă, de emigranți plecați în bejenie pe Mapamond, pete ce nu se lasă mascate cu una cu două. Parc-ar vrea să ne spun㠄pe-aci ți-a fost calea” sau, mai bine zis „al meu ești”. Nu sunt de ignorat.

Glodul românesc se pitește prin cele mai insolite locuri din sufletul meu internațional, așteptând picătura cu apă dulce, de munte, pentru a prinde din nou viață (cea sărată, culeasă pe plaja patriei adoptive mediteraneene, doar răcorește, neconținând nutrienți).

Zemuind și clocind din greu prin cețuri fertile, mocirla de la interior își face de cap. Pe timp de primăvară, în România, scotea aburi, mustind de seve și îmbobocind în ghiocei. Iarna se-nfrățea cu cristalele fulgilor de zăpadă, depunând o peltea subțire pe șosele, transformâmdu-ne în păpuși instabile, care performau un dans straniu pe asfalt. Plescăia pofticios când prindea câte un toc care se zbătea să-i scape din îmbrățișare și nu se sfia nici să înghită câte-un pantof cu totul, ca oul lui Zdreanță. Când apuca să se întărească, ascuns de preferință între toc și carâmb, se preschimba într-un soi de ciment autohton. Doar cu o țeapă draculeană îl mai puteai scoate de acolo!
Blestemam la el și-l combăteam sistematic, măturând și ștergând trotuarele, alungând „murdăria” din spațiul nostru civilizat. Degeaba.
Până azi, România firavă își stabilește cu greu o imagine nespălăcită în concertul mondial. Abia apucă să-și creeze câte o insuliță minusculă de teren ferm, neasaltat de ape alunecoase și - harști! - iar vin intemperiile de sus. În oceanul gobal, gâlgâind la cheremul naturii, lighioana carpato-dunăreano-pontică rămâne matrice glorioasă pentru cernoziomul nărăvaș, dar statornic.

Când până și ultimul megieș harnic începe să se întrebe dacă poate n-ar fi mai bine să-și ia desaga la spinare, căutândându-și un locșor cu un petec de pământ cât de cât mai puțin mișcător în lumea asta largă, apare pe uliță un francez sau un britanic cu ochii încețoșați de emoție, care ține morțiș să devină român. „Pentru că e așa de ... frumoasă”, zice el, privindu-te drept în ochi, cu o sincertate dezarmantă. Și tu te mai întorci odată pe călcâie, aruncând o ultimă privire de regret peste umăr, ca țăranul acela care nu mai vrea să-și vândă vaca, pentru că prea i-o laudă precupețul în gura mare.
Deși cam bănuiești că străinul nu poate fi chiar pe de-a întregul sănătos la minte, la ultima ocheadă vezi scurt din coada ochiului licărul de curcubeu peste buza bălții natale. Te va însoți în minte de aici înainte. Habar n-ai tu că te va marca pe veci!

Dar tu, în loc să te emoționezi, îți șoptești cu năduf în barb㠄a naibii să fie ea de iluzie optică”, și pleci să te faci fizician la NASA, agent de bursă în Cipru, informatician la Microsoft sau specialist SAP în Canada.
Dar buclucașul noroi n-are altă treabă decât să-ți tulbure somnul pe-acolo pe unde te duci. Și te trezești căutând din priviri, la pescuit, unghiul optim al razei solare pe suprafața lacului Ontario din Canada. Însă lumina aceea e alta, nicicând nu se va recompune în știuta gamă de culori stocată pe discul tău dur cândva într-o brazdă întoarsă la asfințit.
Nici fericirea copilului tău când se tăvălește prin masa lutoasă din curtea condominiumului american nu te mai lasă rece. Amintirea fugară a „papalașcăi” copilăriei te gâdilă și te răsfață. Așchia nu sare departe de gard.

Am umblat ceva prin lume, știu că există țarini roditoare și pe la alții, dar numai în România am găsit îndârjirea neagră, lucioasă a pământului zurliu care are prostul obicei de a produce noroi, anume ca să ne indispună.
„Operațiunea pantofi” se rezumă în țările dezvoltate la o simplă ștergere din An în Paște, cu o cârpă curată.
În România, în schimb, la fel ca mai toate acțiunile, simple doar prin alte țări, și această banală ocupație necesită aplecare, abnegație și timp însutit. Lucrurile care în vest se rezolvă în doi timp și trei mișcări, în România de transformă în adevărate proiecte laborioase.

„Dar măcar așa simți că trăiești. Zi-mi tu dacă n-am dreptate? În condițiile astea potrivnice, satisfacția e înzecită când reușești să rezolvi câte ceva!”, vine replica străinului aceluia devenit între timp mioritic, în exact același interval de timp de care tu ai avut nevoie ca să te transformi în homo mundi.

E clar că țara e atrăgătoare, în ciuda aparențelor deranjante, e lipicioasă ca un bulz de noroi zemos, care-ți atrage irezistibil palma, tentând-o să-și afunde degetele în aluatul sortit să devină ancora cine știe cărei rădăcini viitoare. Pământ persistent, tenace, masă originară cu vino-ncoa’! Cleiul necoafat n-are preferințe politice, nici miros de bani.

Pâmântul strămoșesc vine cu noi și continuă să fie peste tot, rotund și greu. Cu legea gravitației, ca și cu legea atracției, nu te pui.


Pt Observatorul
Gabriela Căluțiu Sonnenberg
Benissa,/ 1 iulie 2020





Gabriela Căluțiu Sonnenberg    7/1/2020


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian