Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Romïżœnii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivïżœ 2024
Articole Arhivïżœ 2023
Articole Arhivïżœ 2022
Articole Arhivïżœ 2021
Articole Arhivïżœ 2020
Articole Arhivïżœ 2019
Articole Arhivïżœ 2018
Articole Arhivïżœ 2017
Articole Arhivïżœ 2016
Articole Arhivïżœ 2015
Articole Arhivïżœ 2014
Articole Arhivïżœ 2013
Articole Arhivïżœ 2012
Articole Arhivïżœ 2011
Articole Arhivïżœ 2010
Articole Arhivïżœ 2009
Articole Arhivïżœ 2008
Articole Arhivïżœ 2007
Articole Arhivïżœ 2006
Articole Arhivïżœ 2005
Articole Arhivïżœ 2004
Articole Arhivïżœ 2003
Articole Arhivïżœ 2002


Omagiu lui Mihai Eminescu

Vacarmul unei vieți trepidante naște o dorință firească: pacea lăuntrică. Doar în Grădina Smereniei putem avea șansa deplinei purificări, a isihiei, a înfloririi ființei spiritualizate, care devenim. Și-atunci, numai atunci, putem simți aroma binecuvântărilor îngerești, prin împăcarea sinelui cu sinea. În acest spațiu fascinant și binecuvântat, am putea avea șansa de a ni se dezvălui frumusețea și înmiresmările florilor pe care, un mare scriitor creștin, Alexandru Lascarov-Moldovanu, le-a numit florile „lepădărilor de sine”, florile „mărinimoaselor uitări ale jignirilor primite” și florile „luminoaselor renunțări”. Doar acolo, și numai acolo, în ceasul marilor taine, mireasma lor etern liniștitoare ne va îmbrățișa și-o aură divină va radia asupra-ne, protector.

Iar, Tu, Eminule drag, cu certitudine, după durerea răsfrântă asupra-ți – gândind la calvarul perioadei finale, pământene –, de la 28 iunie 1883 și până la 15 iunie 1889, găsit-ai, în sfârșit, alinarea binecuvântată. În Grădina Smereniei, sub protecție divină. Cu certitudine!

Acolo, în acea cetate a liniștii și împăcării sufletești, te simți departe de tot ce e omenesc, adică de „locașul pătimirilor” (Pe gânduri ziua), îndurate, pe nedrept într-acest spațiu al terestrului. Al acestui terestru, pe care Cartea Cărților îl numește „așternut al picioarelui” Mântuitorului. Pentru tine, vrutu-s-a altfel!

În sfârșit, te afli departe de calvarul cotidian, de acele „drumuri” „troienite” ale nimicniciei („Timpul”, 11 decembrie 1877), înstrăinat de orice mască a vreunui Ianus, cu hlamidă de „malonest”(„Timpul”, 15 iunie 1883).

În acel spațiu divin, nu te mai frământ㠄sâmburele lumii”(Mureșanu), „cumpenile vremii”, inegalitatea, multiplele zvârcoliri deșarte.

Acolo, nu mai dorești afla cum se „țesehaina vremei”(Gemenii) și cât de adânc sapă-n minuscula ființ㠄viermele-ndoielii”(E împărțită omenirea).

Nu mai retrăiești acel „vis dureros de foc” (Să țină încă o dată) care macină ființa până la epuizare.

Nu mai ești nevoit să suporți acele interminabile frământări despre cum este „a gândi – gândire”, bineștiind că gândirea este „un act, un murmur al nervilor. Cu cât nervii se cutremură mai bine, mai liber, cu atâta cugetarea e mai clară”(Archeus).

Nu te mai preocupă acele cotloane, pe care pământescul îl numește adevăr.

Nu mai scotocești în juru-ți, încercând acea dezlegare nedezlegat㠖 în veci de veci, pentru a afla „Care-i adevărul?”

Nu te mai preocupă politicul, nevoit a-l compara cu… femeia – „măr de ceartă /cu masca ei de ceară și mintea ei deșart㔠(Antropomorfism)!

Acolo, în grădina cea eternă, Poezia devine doar plăcere, și nu „interval” „între” și „între”, ci pură și divină plăcere.

În mod cert, Acolo, retrăieștiIstoria unei lacrime, însă la alte dimensiuni și într-un alt context, posibil, cu același nostalgic gând. Constatarea e certă.

Viața ta rămâne conservat㠄într-o lacrimă”.

În acest tărâm al liniștii depline, al iertării, al smereniei, al purificării, ai constatat deja că virtutea nu-i o simpl㠄poveste”(Urât și sărăcie), ci dimpotrivă, este chintesența vieții!

Amintirea Ta, Mihai Eminescu, al nostru, al tuturor Românilor, in aeternum,înflorește la fiecare 15 iunie, degajând parfumul sfintei recunoștințe!


......................................
Livia Ciupercă / UZPR




Livia Ciupercă    6/15/2020


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian