Abia acum vom aprecia, cu adevărat, viața de care ne plângeam ieri
Mai știți cum era viața până mai ieri? Frumoasă și liberă, dar noi eram prea ocupați să o apreciem, să o simțim și să o vedem! Trăiam pe repede-înainte și nu aveam timp nici să ne ascultăm gândurile.
Dimineața, dădeam proba de îndemânare… la făcut 10 lucruri o dată: ne beam cafeaua pe fugă ori vorbind la telefon, duș rapid, mâncam sau nu, ne îmbrăcam până numărai la 5 și alergat pe străzi să nu întârziem. Plecam spre muncă, cumva, absenți vorbind iar la telefon sau răspundeam la mailuri în metrou, în mașină, fără să observăm că au înflorit pomii sau că e soare afară.
Seara, ne grăbeam să facem câteva cumpărături care ne istoveau și de care nu prea aveam chef. Și a doua zi o luam de la capăt.
Weekendurile treceau prea repede între făcut curat în casă tot pe repede înainte, o plimbare în parc și un film pe care îl vedeam doar până la jumătate, pentru că adormeam.
Scăparea noastră erau vacanțele. Scurte și ele. Evadam când puteam și unde puteam.
Atunci, nu aveam timp, nu aveam timp pentru lucrurile mărunte și simple ale vieții. Zilele se derulau într-o continuă alergătură, ca să facem frânturi din toate. Nimic bine, totul pe fugă. Și ne plângeam că e totul repetitiv, că vrem o pauză, că vrem timp pentru noi.
Acum lumea s-a oprit în loc și ne-am oprit și noi o dată cu ea din goana nebună.
Avem timp să ne ascultăm gândurile.
Avem timp să stăm cu cei dragi.
Avem timp să vedem că soarele răsare frumos și că natura reînvie la viață.
Avem timp să citim, să zâmbim, să dansăm, să visăm.
Avem timp să ne facem planuri, să sperăm, să ne rugăm.
Avem timp să dormim.
Avem timp să gătim.
Avem timp să lenevim în pat.
Avem timp să citim povești copiilor.
Avem timp să-i ascultăm pe cei de lângă noi.
Avem timp să stăm la telefon cu mama.
Avem timp să cântăm.
Abia acum avem timp să fim NOI!
Avem timp, dar nu avem libertate! Ne este dor de normalitatea de ieri.
|
Laura Vereha 3/26/2020 |
Contact: |
|
|
