Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


ELEVA LA 72 DE ANI



Dupa ce am fost profesoara in Romania timp de aproape 40 de ani, iata-ma acum la anii senectutii iarasi eleva. Traind acum in Canada, trebuie sa invat limba engleza pentru ca viata mea sa se desfasoare cat mai firesc. Asadar, cum am venit in Canada, cu cativa ani in urma, fiica mea m-a inscris la scoala de limba engleza. Mi-am pregatit servieta si mi-am ocupat locul in banca, in sala de clasa, asa cum am facut la sase ani, in primul meu an de scolarita si am retrait bucuria unui nou inceput atat de inedit.
Daca intr-un lung sir de ani am vazut invatamantul prin prisma omului de la catedra, acum am revenit la perspectiva care ti-o da statul in banca in randul elevilor. Este o situatie nu tocmai lipsita de interes. Interesante sunt trairile sufletesti, caci se deschide o noua lume cunoscuta si nu tocmai, caci invatamantul aici difera fata de cel din Romania. De multe ori urmaresc intonatia, gesturile, mimica profesoarei noastre, caci si asa nu inteleg mare lucru din ce spune, fac presupuneri despre viata ei si ma transpun in locul ei, cu multi ani in urma. Ma gandesc: asa cred ca ma priveau si elevii mei pe mine, cel putin cei mai mari ca varsta, seralistii, care imi puneau uneori intrebari despre viata pornind de la aspectele puse in discutie la orele de literatura. Si imaginile de altadata se desfasoara vii ca pe o scena. Imaginea mea se suprapune peste imaginea profesoarei de acum, aproape se contopesc. Ma vad la varsta profesoarei noastre, mi-amintesc ce elanuri ma manau in viata pe atunci si cat era de tare credinta ca viata nu poate fi altfel decat asa cum era atunci. Nu puteam sa dau inchipuire perioadei de alunecare spre batranete, despre care stiam ca exista, dar, sigur, “nu si pentru mine”.
Urmaresc cu mare interes metodele de invatamant, atat de diferite de cele din Romania si atat de hulite de cei care privesc din aceasta directie. Am fost implicata in procesul de invatamant cu toata fiinta mea si mi-am insusit temeinic metodele de acolo, dar marturisesc cu toata sinceritatea si obiectivitatea ca apreciez si metodele de predare ale invatamantului canadian. La intelegerea lor contribuie si fiica mea care este profesoara la un liceu in Toronto, dar preda si cursuri postuniversitare, precum si nepotica, scolarita in clasa a VII-a, impletindu-se si completandu-se astfel patru forme de invatamant.
Colegele mele de clasa sunt mult mai tinere decat mine si printre atata tineret in jurul meu care clocoteste de energie, cu aspiratii pentru care isi intind aripi largi, eu retraiesc anii pe cand eram in deplinatatea fortelor sau chiar anii tineretii. Acasa sau oriunde as fi, in sinea mea, eu nu traiesc anii de acum, ci pe cei ai zilelor de implinire a vietii. Doar cand trec pe langa o oglinda tresar vazand o faptura ce nu seamana cu cea din interiorul meu si cu care inca nu ma pot familiariza sau impaca. Numai daca apare cate o piedica pusa de varsta imi amintesc de anii ce-i port in spate, apoi iarasi uit. Dar la scoala, da, aici cu adevarat intru in lumea care imi apartine trairilor interioare.
Fiindca toata lumea aici isi spune pe nume, n-am mai auzit demult supunadu-mi-se “doamna profesoara”, de cand am plecat din Romania. Aici sunt pur si simplu, Elena, asa cum sunt si ele cu numele lor, inclusiv profesoarele noastre, pe care le strigam pe nume, Rebecca sau Janet. Faptul ca ne spunem pe nume imi inlesneste mai mult apropierea de varsta lor. Si totusi… realitatea isi spune si ea cuvantul si imi pune in fata cate o “oglinda” Exista si acolo “oglinzi” care imi amintesc anii insirati pe firul vietii. Colegele mele “turuie” in engleza, chit ca vorbesc cu multe greseli, dar se inteleg intre ele, dar eu cand vorbesc cu ele, numai Dumnezeu Sfatul stie ce spun ajutandu-ma si cu mainile si cu expresia fetii. Ele se uita cu multa bunavointa la mine si mai mult, citesc in ochii mei scanteia unui gand pe care il descifreaza cu cate un cuvant pe care apuca sa il desluseasca din cele ce am spus, apoi imi zambesc si spre surprinderea mea , vad ca m-au inteles si imi spun incurajandu-ma: “I understand”. Dar eu stiu care este adevarata fata a lucrurilor si ce imi arata “oglinda” realitatii. Le vad cum imi vin in ajutor cand e sa trecem printre nametii pe care ele ii sar intr-un picior sau cum imi poarta grija ca sa imi aduca fel de fel de leacuri ca sa nu mai tusesc, ori cum imi poarta grija daca am fularul bine pus la gura ca sa nu patrunda aerul rece. Toate aceste gesturi de cald atasament ma fac sa ma simt ca in familie, numai ca nu sunt sora, ci, daca nu bunica, in cel mai bun caz mama, oricum la o distanta mare de ele. Si sunt si aceste gesturi “o glinda” care se tine dupa mine, dar eu… continui sa fiu “scolarita”
Pana in anul acesta, ma duceam la scoala cu mare sarg si cu mare bucurie. Chiar daca nu se prindea engleza de mine, dar eu imi luam ghiozdanul in fiecare zi si pe vreme buna-rea, ma duceam voios la scoala. Acolo ma simteam eu foarte bine. Era lumea scolii cu care am fost infratita de la sase ani, fie ca scolarita, fie apoi ca profesoara. Anul acesta, pentru ca am avut mult de lucru in vederea tiparirii scrierilor mele, ba a mai dat peste mine o gripa si apoi o tuse care nu m-a slabit mai bine de cinci luni, m-au pus in situatia de a lipsi de la scoala multe zile. In convalescenta, de multe ori ma simteam fara chef sa merg la scoala. Nepoata mea, o buna “oglinda” si ea, mi-a pus eticheta.
Pentru 1Martie i-am pus pe birou un martisor. Dimineata, cand l-a vazut si l-a pus in mijocul pieptului, uitase unde se poarta martisorul si a venit in camera mea. “Buni, ma trezeste ea din somn, am venit sa iti multumesc pentru martisor si sa iti spun ca m-am bucurat foarte tare. Acum iti fac si eu o bucurie. Sa stii ca TI-A VENIT SCUZA ca sa nu te mai duci la scoala, fiindca a nins foarte tare in timpul noptii. Pentru ca ti-a venit scuza, tu poti sa dormi acum mai departe. Eu plec la scoala. Pa, buni!”. Cand a venit de la scoala mi-a spus: “Buni, tu nu ti-ai mai vopsit parul si se vede gri la radacina”. “Cum, o intreb eu prefacandu-ma mirata, vrei sa spui ca sunt asa batrana si am albit?” Cum sa o supere ea pe buni a ei? “Nu, o drege ea, ai “griit” si de aceea trebuie sa il vopsesti, ca sa fii si tu cum sunt colegele tale la scoala.”
Da, am zis in gandul meu, “la scoala”, locul pe care l-am indragit atat de mult de la venirea mea in Canada, dar de care ma simt acum putin desprinsa, nu fara regrete… Si o intrebare imi flutura prin cotloanele gandului: “La anul viilor, am sa ma inscriu iarasi la scoala?”
Am treasarit. Tocmai cand puneam acest semn de intrebare am primit un telefon de la o buna cunostinta, d-na Irina. Interesandu-se despre ce mai scriu, mi-a dat un raspuns datataor de aripi si de nou suflu: “ In blocul nostru de seniori, suntem patru prietene care mergem la scoala. Cea mai tanara dintre noi e de 76 de ani si celelelalte am sarit de 80. Daca mata ai fi cu noi, in privinta invatatului, te-am pune la treaba.”






Elena Buica    4/12/2005


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian