Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002


Mari scriitori români despre Anul Nou

“Este ceva în sufletul omului, un imbold optimist, care isbucnește tocmai în această zi. Prima zi a anului. Toată suflarea omenească își spune: Anul acesta va fi cu siguranță mai bun decât anul trecut… Anul acesta, nu se poate să nu reușesc!... Și trăiește omul cu această speranță o zi, o săptămână, o lună, două sau trei, până la prima deziluzie mai puternică. E iar deprimat. Și așteaptă cu nerădare ziua de 1 Ianuarie, zi dătătoare de infinite speranțe.”

Cu această convingere pleca reporterul revistei “Realitatea Ilustrată” în iarna anului 1929, în ajunul zilei de Revelion, pentru a culege de la scriitori celebri ai vremii răspunsuri la întrebarea: Ce impresie vă face venirea unui an nou? Intervievații: Tudor Arghezi, Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Victor Eftimiu, Ion Minulescu. Răspunsurile, nu atât de ușor obținute pe cât am putea crede - vă veți convinge de aceasta imediat – ne dezvăluie o parte din fața mai puțin cunoscută, umană, a marilor noștri scriitori de altă dată:

LIVIU REBREANU

“Domnul Liviu Rebreanu, fiind director general al Teatrului Național, e extrem de ocupat. Între semnarea a două petiții, lămuririle pe care le dădea unei actrițe și o convorbire telefonică, ne-a spus:
- Fiecare an nou e un prilej de iluzii, precum fiecare sfârșit de an înseamnă o risipire de speranțe și o revizuire a sfărâmăturilor. 1930 poate să aducă toate surprizele. Pentru mine, ar fi cel mai simpatic dacă mi-ar aduce o carte nouă - firește de-a mea.”

TUDOR ARGHEZI

“Când m'am dus la domnul T. Arghezi, rugându-l să-mi răspundă la întrebarea pusă, domnia-sa mi-a râs în nas. Eram complet dezarmat. Tot domnul Arghezi m'a scos din încurcătură, dându-mi următorul răspuns, sub formă de scrisoare:

Stimate Domnule,

După “anchetă" s'a născut “întrebarea". În zece zile, mi s'au pus deja două întrebări: “Ce cred despre doamna Hortensia Papadat-Bengescu?" și “Ce influență au avut femeile asupra încercărilor mele literare?". În primul caz am scăpat - să mă ierte distinsa scriitoare - afirmând că nu știu să citesc. Anchetatorul mi-a și trimis volumele doamnei Bengescu… În al doilea caz, am afirmat - să mă ierte cititorii – că sunt virgin.
La întrebarea dv.- a treia – “Cum privesc venirea unui an nou", lăsați-mă să reflectez, până la 25 lulie 1930.
Dați-mi voie să mă folosesc de ospitalitatea dv. ca să previn, pe al patrulea întrebător eventual, că dacă nu mă, lasă'n pace, îi trag o bătaie.

Cu camaraderie,
T. ARGHEZI”

CAMIL PETRESCU

“Pe domnul Camil Petrescu, autorul “Sufletelor Tari", l-am găsit în redacția “Omului Liber", înconjurat de un vraf de hârtii și de prieteni.
- Ce impresie vă face venirea unui an nou?
- Aceeași impresie pe care mi-o face întâi Septembrie. Când eram în liceu îmi ziceam: anul acesta voi avea numai note bune. Și era totdeauna ca în trecut. Asta, până am terminat liceul. Voi privi la fel fiecare început de an, până când voi termina iar…”

Citește și: Crăciunul în lumea teatrului de altădată


VICTOR EFTIMIU

“Domnul Victor Eftimiu, autorul atâtor piese de teatru care au obținut succese răsunătoare pe prima noastră scenă, ne-a spus:
- N'am avut niciodată impresia că intru într’un an nou, căci disciplina milenară n'a putut învinge, în mine, sentimentul de independență. An nou? De ce? Toate zilele sunt noi. E an nou, când încep o muncă nouă. Firea însăși nu se supune legilor noastre, căci 1 lanuarie nu înseamnă un început, nici pe pământ, nici sub pământ, nici în ape, nici în văzduhuri. Când desghiață gârlele, când se vestește prima barză și toate cele de subt pământ, - afară de frații noștri îngropați - ies la lumină. Iată Anul Nou. Cellalt? O foaie moartă de calendar."


ION MINULESCU

“Cu domnul Ion Minulescu am avut de dus lupta cea mai aprigă. Am fost la domnia-sa acasă.
- Sunt de la “Realitatea". Am întreprins o anchetă printre scriitorii noștri, pentru numărul special de “Anul Nou". Solicit amabilitatea unui răspuns de la dumneavoastră.
- Care e întrebarea?
- Cum priviți, ce impresie vă face venirea unui an nou?
- Asta știe Dumnezeu!
Al doilea răspuns care mă dezarmează. Insist.
- Totuși aș vrea să știu, cum priviți venirea unui an nou…
- Bine, vino mâine la minister. Îți voi da răspunsul.
A doua zi l’am căutat pe dl. Minulescu la Ministerul sănătății, al muncii, al instrucțiunii publice. Nicăieri nu l-am găsit. Era instalat, tot în biroul d-sale din Ministerul cultelor și artelor, care întârziase cu mutatul. Domnul Minulescu era înconjurat de o actriță, un profesor de conservator, un director de teatru și alții... Îi vorbesc.
- Mi-ați promis răspunsul pentru azi.
- A! Da! Da! Șezi, te rog, puțin.
Și domnul Minulescu mi-a scris răspunsul:
Sosirea unui an nou o privesc la început cu bucurie, fiindcă de obicei de fiecare an nou, mi se cer tot felul de interview-uri, atenție care face să mă cred om mare. Și pe urmă, cu tristețe fiindcă interviewurile de obiceiu, nu mi se plătesc, ceea ce-mi dovedește că sunt tot un om mic.”


Sursa:
- articolul “Scriitorii și anul nou” – publicat în numărul din 28 decembrie 1929 al revistei “Realitatea Ilustrată”





Dumitru Constantin     12/30/2019


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian