Crupaj poetic de Ziua României
SĂ NE UNIM DIN NOU, LA ALBA !
Român frumos, născut din mare,
Din Dunăre şi din Carpaţi,
Ridică-ţi fruntea către Soare,
Adună-ţi mândru, ai tăi fraţi!
Să ne unim din nou, la Alba,
De ziua României Sfinte.
Să-i strângem, de prin lume, salba,
Să-i punem jerbe pe morminte,
Să ne cinstim înaintaşii,
Să ridicăm spre Cer, drapel,
Regii Unirii şi ostaşii
Să îi pictăm, din nou, pe el!
Să mai sorbim din Cer şi Mare,
Puterea de a înflori,
Să rezistăm la încercare
Şi să trăim spre a iubi!
ARGINTUL BRAZILOR CĂRUNŢI
Argintul brazilor cărunţi
Depus pe fruntea milenară
Şi azi vorbeşte despre mulţi,
Care-au slujit această ţară.
Ş-acum îşi amintesc destui,
Prin datul Domnului rămaşi,
Cum în tranşee n-aveau cui
Să-şi plângă dorul de urmaşi.
Dorinţa pentru pacea gliei
Şi pentru tihna-n cuibul lor,
Pentru sădirea bucuriei,
Le-a fost marcaj învingător.
Am datoria de-a cinsti,
Prin versul meu de închinare,
Pe cei ce veşnic vor clădi
Istoria nemuritoare.
NEMURITORII
Nu vin, nu pleacă şi nu spun,
Au fost tot oameni şi-s apoi,
S-au dus fără de rămas bun,
Dar sunt mereu prezenţi în noi.
Eu cred în nemurirea lor,
Le simt în mine trăinicia.
Sufletul lor îmi e izvor
Şi mă uimeşte veşnicia.
Încerc, de dragul lor, de dor,
Către urmaşi o plecăciune,
Să facă nemurirea lor
Icoană pentru rugăciune.
Şi mă mai rog ca nemurirea
Acestui neam nemuritor,
Să-i fie veşnică menirea,
Să mor în locul tuturor.
APARE DECEBAL, DIN STÂNCĂ
Loveşte Cerul gândul vieţii
Şi Creatorul Talentat
Frământă Dunarea şi Marea,
Pamântul nostru minunat.
Din taina Lui şi a iubirii
Apar podisuri, râd Carpaţii,
Răsare soarele-mplinirii,
Se nasc copiii, zâmbesc fraţii…
Apare Decebal din stâncă,
Pe malul Dunării-nspumate,
Purtand o dragoste adâncă
Pentru popor, pentru dreptate.
Urmaşii lui, copii de dac,
Poartă în suflet bucurie.
Se duce veacul peste veac
Şi timpul naşte veşnicie,
Căci versuri scrie Eminescu
Pentru eroul mult iubit,
Cântă vioara lui Enescu
Oda-i vieţii-n infinit...
Iar Grigorescu un drapel
Pictează-n slava cerului,
Pe când Brâncuşi nalţă spre el
Coloana Infinitului.
LACRIMA PRIMEI UNIRI
O mare nedreptate mă frământă,
La gândul tău, Viteaz -Mihai,
Că nu accept ideea înfrântă,
Chiar dacă ştiu că eşti în rai.
Eu îl blestem, în gând, pe Basta,
Căci, încă, nu mi-am revenit,
Şi nu mă împac pe lumea asta,
Cât trupul tău e risipit.
Să mori sub semnul de unire,
Şi trupul să ţi-l descompui,
Şi să rămâi fără întregire,
Nu stă în minea nimănui.
Dar, blestemat să fie Basta
Şi veşnică să-i fie truda,
Căci el te-a dus din lumea asta,
Rupându-ţi inima la Turda.
Ţi-am pus tablou în casa mea,
Să-ţi fac o veşnică cinstire
Şi mă tot rog în vremea grea,
Să-ţi dea şi Cerul -Sfânt slăvire.
Mă închin la candela aprinsă,
Te dau copiilor în dar,
Să fie harta lor întinsă,
Iar tu, înscris în calendar.
Mereu de tine îmi amintesc,
Mă dor profundele trăiri,
Şi ochii mi se umezesc
De lacrima Primei Uniri.
ŞARJA DE LA PRUNARU
Mă doare ziua de înnegrită,
Când vieţii i se taie dreptul,
Când ţara este ciopârţită,
Când sabia zdrobeşte pieptul.
Un glas colonel răsună,
Apare regimentu-n stele,
Şarja Prunaru se răzbună,
Soldaţii strălucesc în ele.
Imnul se-nalţă către Cer,
Statuia-şi pleacă fruntea lată,
Prin ea vorbeşte-un cavaler
Cu vocea calmă, măsurată.
Trăi-vom într-o altă lume,
Prin jertfa noastră săvârşită,
Şarja Prunaru e un nume,
Pentru o ţară reîntregită!
S-A ÎNTORS C-O STEA, RANIŢA TA !
Soldatule! Simbol de ţară,
Plecat în lupte –mbărbătat!
Eu ţi-am dorit o primăvară,
Dar gloanţele te-au secerat.
S-a întors c-o stea raniţa ta,
Soldatule iubit de Zei,
Într-un catarg s-o ridica,
Când tu te vei uni cu ei.
Va flutura drapelul ţării,
Vei fi slăvit şi decorat,
Trecut în cartea neuitării,
Tu, vei rămâne neplecat!
Soldatule, simbol de ţara!
Eu nu te mai pot ajuta,
Dar voi sădi în primăvară,
Un pom în amintirea ta.
PLÂNGE BALCICUL
Iubirea ei nu va apune,
Soarele ei mereu răsare,
Simbol de patrie rămâne,
O inimă nemuritoare.
Secunda vieţii-i se aude
De la plecarea-n veşnicie
Şi rezonanţa ei ascunde,
Multe tristeţi şi bucurie.
O plânge Balcicul şi ţara
O plângem noi, şi nemurirea,
Să-i uşurăm în veci povara,
Pentru că ea ne-a dat Unirea.
Tu, Născătoare de Hristos,
I -ai oferit numele -ţi sfânt
Reginei noastre, spre frumos,
Să-l folosescă pe Pământ.
|
