Toamnă târzie
Au trecut zilele toamnei cu bine, spre bucuria tuturor,
Cu căldură și lumină de la soarele binefăcător,
EL...ce răsare dimineața, pentru toți și toate-n lumea asta.
Căci de frigul iernii Doamne, ne-om sătura ca de năpasta.
Trec toate cum trece vântul, cu câte o ploaie răzleață,
Ce vine din nordul țării unde-i frig și numai gheață.
În acest an a fost toamnă dulce, cu zile scăldate-n soare,
Soarele, ce umblă veșnic, dând lumină vieții noastre trecătoare.
Parcuri și drumuri sunt încă pline, ziua în amiaza mare,
Dar seara totul e pustiu, doar umbra luni-i la plimbare
Stelele-n adâncul lor, sclipesc ca felinare-n cer pierdute,
Prevestind căci poate iarăși, vom avea zile plăcute.
Este încă toamnă, dar toți și toate se pregătesc de iernare
Sfidând înșelarea vremii ce încă ne trimite la plimbare.
Frunzele pomilor deja zboară acoperind veșnicul pământ.
Sau plimbate-n patru zări, duse pe spate de vânt.
Numai bradul ca un rege, domină parcurile și pădurea,
Nu-i poate lua frunza iarna, cât de grea e, doar securea
El stă drept ca santinele, cu vârfuri urcate-n nori,
înfruntând crivățul și gerul, care nouă ne dau fiori.
Florile pe câmp stau triste, aplecate spre pământ,
Scuturându-și iar sămânța, să-și împlinească rostul ei sfânt.
Grâul pâinii pus sub brazdă pe ogor, deja-și arată frunza verde,
Să fie primul la primăvară și mândrii de el, cine-l vede.
Tot mai rar se aud prin pomi, ciripit de păsărele
Iar veverițele-și ascund prin desișuri, ultima hrană și ele,
La concurs cu gospodarii, ce își strâng roade bogate
În coșuri mari de nuiele, de dimineață până-n noapte.
Câte un pescăruș singuratic, cu aripi flămânde coboară
Înhățând mâncarea care, în parc, au uitat-o copiii aseară,
Și cu țipăt păsăresc, își cheamă confrații la mâncare
Luptându-se să împartă hrana, într-o larmă obositoare.
Dar...încet, încet, și sigur, se vor împlinii ciclurile astrale
Lasându-ne pradă timpului iernii și unei vieți hibernale,
Făcând loc unor zile mai reci și scurte ce ne îndeamnă,
Să chibzuim mai temeinic, când vom lua haina de blană.
Și uite așa se vor duce toate, uitând de toamna târzie,
Mulțumindu-ne cu frig, cu ceață și zăpadă argintie
Ce sufletele iar ne umple, cu vestea căci Crăciunul o să vie
Să cinstim nașterea PRUNCULUI ALES, cu rugăciuni și bucurie
Așteptând cu porți și uși deschise, de când se crapă de cu zori
Pentru a primi vestea nașteri lui HRISTOS,
de la CETELE DE COLINDĂTORI.
Toronto ON
|
Achim Bucutea 11/7/2019 |
Contact: |
|
|
