Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002


Inca o noapte de Haloween la Castel

Plouă. Din umbrarul de nori plumburii, stropii coboară în cadență.
Orășelul de munte în care mă aflu în vizită pare pustiu. Cum umbrela nu îmi este de niciun folos, mă adăpostesc sub streașina unui castel părăsit. Pe zidul său, cineva a scris cu vopsea cuvântul „GHOSTS”.
Stau și aștept să se isprăvească potopul. Răpăitul picăturilor pe acoperiș și cântecul monoton al burlanelor îmi țin tovărășie. Timpul se târăște și mă plictisesc.
Ca să îmi treacă urâtul, fac câțiva pași până la intrarea în castel. Privesc prin geamul prăfuit al ușii, dar nu disting nimic. Între timp, ploaia s-a oprit, la fel de neașteptat cum începuse. Soarele se arată strălucitor și, odată cu el, locuitorii Petroșaniului își fac apariția pe străzi:
- Știți, cumva, cine a fost proprietarul acestui castel?, o întreb pe o trecătoare.
- Nu, îmi răspunde ea și dă să își vadă de drum.
Se întoarce, însă, și adaugă:
- Dar mai dă-l în trăsnet de castel, mai știi că nu-i tot plin de fantome?
Parcă mi se face dintr-o dată frig, deși soarele arde. Cum în preajma castelului nu mai am ce face, purced în josul străzii, pe un drum cu case vechi nelocuite, ce se termină la calea ferată. Bariera este ridicată. Trec peste șine și ajung lângă o clădire maiestuoasă, înconjurată de o grădină în stil venețian, presărată cu bănci albe și straturi de trandafiri. Este restaurantul La Belle Epoque.

Clădirea poartă o inscripție: “SOCIETATEA PETROȘANI CAZINOUL MUNCITORESC.” Vechiul cazinou, devenit peste ani teatru, a fost refăcut cu mult bun-gust, păstrându-și strălucirea din Epoca Frumoasă, Epoca de Aur. Intru. Prima încăpere, elegantă și încăpătoare, tapetată cu mătase, este foaierul. Gândul îmi zboară la vremurile când în locul acesta a răsunat vioara lui George Enescu, dar și valsuri romantice ori aprigul ceardaș.
Simt emoția și frenezia cu care perechile se aruncau în vârtejul dansului. “Sunt la Petroșani, în Cazinoul Muncitoresc. E sfârșit de săptămână, tinerii dansează. Perechile se fac și se desfac cu o frecvență amețitoare. Dansez...”, scria poeta Maria Banuș în volumul intitulat “Însemnările mele”.

De la dans la teatru nu e mare distanță: Cazinoul are scenă și pe scândura ei au prins viață sute de personaje. În fosta sală de reprezentații mă întâmpină același decor interbelic, elegant și opulent, ca în foaier.
Chiar dacă fotoliile pe care le ocupau spectatorii au fost înlocuite cu mese și scaune, scena a rămas.
Din 1925, timp de 56 de ani, pe această scenă au jucat numeroase trupe de teatru.
Pianul alb stă martor acelor timpuri. Ating o clapă și, la sunetul ei, văd spectatorii ocupându-și locurile, mă încânt de zumzetul conversațiilor, aud aplauzele, zâmbesc, mă învârt ca într-un carusel, în amestecul de culori, de vibrații și de fantezii ce s-au întrupat în această sală.
- Bună ziua, mă întrerupe din visare o voce amabilă, vă rog să mă urmați, vă conduc la masă.
O tânără elegantă îmi indică masa la care să mă așez și îmi lasă meniul. Încep să îl răsfoiesc. Între paginile ce prezintă feluri de mâncare și băuturi sunt intercalate imagini de epocă ale clădirilor de patrimoniu din oraș, însoțite de explicații. Pe lângă Cazinoul Muncitoresc, în care mă găsesc, descopăr Băile Publice, Liceul de Stat,
Judecătoria de Ocol, Cazinoul Funcționarilor Superiori și... castelul lângă care mă refugiasem din fața ploii.
Castelul făcea parte din Colonia Ianza. Iată-l, așa cum arăta la începutul anilor 1900, atunci când Vasile Ianza, pretor și prefect de Hunedoara, îl construise! Pârâul Maleia trece chiar pe sub geamurile lui și Castelul Ianza pare decupat dintr-o revistă de turism ce înfățișează colțuri pitorești din Franța ori Italia. Neașteptat, în urechi îmi răsună vorbele femeii necunoscute: ”Dar mai dă-l în trăsnet de castel, mai știi că nu-i tot plin de fantome?”
Se pare că un secol mai târziu, doar fantomele mai găsesc un oarecare interes în Castelul Ianza.

De la restaurantul La Belle Epoque am mai trecut o dată pe la Castelul Ianza și am făcut câteva fotografii. În ziua următoare, am părăsit Petroșaniul, cu speranța că, poate, într-o zi, soarta îi va fi prielnică tristului Castel Ianza și acesta își va redobândi strălucirea de mult apusă. Până atunci, însă, fantomele care îl bântuie vor mai sărbători încă o noapte de Halloween la Castel.






Corina Diamanta Lupu    11/1/2019


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian