Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Interviu cu Amatto Checiulescu

Mărturisirile unui artist

Câti artisti români s-au pierdut oare în mirajul “pământului făgăduintei” pe care o aterizare fortată i-a trezit violent din visul “devenirii” încercat de orice mare (sau mărunt) nemultumit? Câti au continuat să se încăpătâneze în sfortarea umană de a împlini acel vis? Artisti ca pictorul si sculptorul Nică Petre sau celebrul cuplu de balerini si coregrafi Amatto Checiulescu si Magdalena Popa au demonstrat că împotriva tuturor barierelor (de limbă, cultură, educatie si nu în ultimul rând de conceptie) realizarea -chiar si în conditii ostile- se poate transforma în certitudine.

Am pornit cu această admiratie către locuinta regizorului si coregrafului Amatto Checiulescu pentru a-i asculta mărturisirile pe care, cu bunăvointa si modestia recunoscute a acceptat să mi le ofere. Încă nu stiam care va fi prima întrebare pe care ar trebui să i-o pun atunci când am pătruns în casa sa; un ambient intimist si spatios în acelasi timp, de o geometrie clasică îmbrăcată în armoniile moderniste ale artistului care trăieste în căutarea perfectiunii. Primul lucru pe care aveam să-l aflu era că întregul ambient fusese creat de maestru cu propriile mâini. Atunci am înteles cum a fost posibilă realizarea unor întregi scenografii de spectacol de teatru în care functionalitatea si culoarea se împletesc atât de mlădios. Atunci am stiut cu precizie cum as vrea să-mi încep interviul cu marele artist român din diaspora canadiană, Amatto Checiulescu.

Reporter – Maestre Checiulescu, sunteti regizor, coregraf, balerin, actor si scenograf în acelasi timp. Cum se îmbină atâtea aspecte ale artei în personalitatea dumneavoastră? De unde ati găsit timpul necesar să vă împliniti pe atâtea planuri?

Amatto Checiulescu – Întotdeauna mi-a plăcut să învăt multe lucruri, să stiu să fac multe lucruri, căci niciodată nu stii când ai nevoie de ceva. Iată de ce am trecut printr-o grămadă de domenii până am ajuns aici. Mi-am început cariera ca pianist. In 1948-1949 încercam să intru ca student la Conservator la pian când cineva m-a întrebat dacă am venit pentru balet. Am realizat apoi că statura mea si probabil o anumită poză au creat confuzia. Am acceptat totusi să dau o probă la balet –o temă de improvizatie în pantomimă- si am fost acceptat atât la pian cât si la balet. Eram încă elev la liceul teoretic Sf. Sava ale cărui cursuri le urmam dimineata, iar după-amiezile mi le petreceam la Conservator. La fiecare final de an apăream in spectacolele organizate de Conservator atât ca pianist cât si ca dansator.

Reporter – Aminteati într-o discutie particulară că ati fost student la Politehnică. Cum s-au îmbinat aceste două domenii, după mine extrem de divergente?

Amatto Checiulescu – Înainte de a ajunge la Politehnică am dat examen la Medicină, dar, pentru că înaintea ultimului examen s-a aflat că mama detine o farmacie (deci eram burghez) am fost eliminat. Datorită notelor foarte bune la celelalte examene am fost repartizat la Biologie dar am refuzat, căci nu mi-ar fi plăcut să disec broaste. Pentru că eram foarte bun la matematică, după terminarea studiilor la Conservator - studii pe care le-am încheiat cu un an mai devreme, comasând doi ani într-unul - am dat la Politehnică si am urmat cursurile timp de trei ani la fără frecventă. Aveam 16 ani când începusem deja sa lucrez la Operă ca dansator de ansamblu, meserie pe care o făceam în paralel cu studiile. Ca student la fără frecventa erai obligat sa prezinti dovezi ca lucrezi în tehnică. Timp de trei ani am oferit hârtii cum că lucrez ca mecanic la Operă dar, când figura nu a mai tinut, a trebuit să aleg între cele două. Mi-ar fi fost extrem de greu să renunt la balet asa că am renuntat la studiile politehnice. Am avut chiar si o audientă la Ministrul Culturii care m-a sfătuit să încerc la Teatru, promitându-mi o dispensă de studii care nu mi-a folosit niciodată. Am audiat totusi cursurile Facultătii de teatru colaborând în acelasi timp la diferite spectacole ca “Fântâna Blanduziei” la Teatrul Armatei sau “A douăsprezecea noapte” la Teatrul Mic. Si aici mi s-a cerut să aleg între teatru si balet, asa că evident, am renuntat la actorie. Am audiat totusi cursuri de regie care mi-au folosit extraordinar mai târziu, de asemenea cursuri de scenografie si arhitectură, căci, asa cum am mai spus, am avut această dorintă de a invăta si încerca orice lucru in viată. Si cred cu tărie că orice am învătat mi-a folosit.

Reporter – Care a fost momentul trecerii de la statutul de dansator de ansamblu la cel de solist? Era greu să evoluezi în epoca aceea?

Amatto Checiulescu – Nu stiu cât de greu putea fi, căci eu am trecut de la ansamblu la solistică printr-o întâmplare în acelasi timp benefică si amuzantă. Îmi amintesc perfect spectacolul, un balet comunist intitulat “Macul Rosu”. Printre protagonistii spectacolului se numărau câteva nume de referintă ale baletului românesc: Gabriel Popescu, Sanda Orleanu, Pusa Niculescu sau Mimi Partezian. Mimi era o femeie extrem de frumoasă si evident că întorcea capetele pe unde trecea. Solistul care urma să-i fie pereche în spectacol si-a vărsat din greseală tot spirtul pe spate si nu a mai reusit să intre în scenă. Asa că l-am înlocuit eu, cu toate că nu stiam coregrafia prea bine. Ar fi trebuit să intru cu Mimi pe umeri, dar de emotie am pierdut din fortă, asa că Mimi a alunecat literalmente de pe umerii mei si, privindu-mă fix in ochi, m-a blagolslovit cu o neaosa înjurătură românească. Am uitat tot, din acel moment improvizând efectiv, fapt care se pare că a trecut neobservat, ba mai mult, prestatia mea a fost apreciată, căci din acel moment am avut parte numai de roluri solistice.

Reporter – Care era statutul scolii românesti de balet în raport cu celelalte scoli europene?

Amatto Checiulescu – Nu ne puteam raporta decât la scolile din Est, căci nu aveam contacte prea multe cu Occidentul capitalist. Dar, faptul că relatiile cu marele “prieten” de la Răsărit erau bine închegate a avut asupra baletului românesc o actiune benefică. Aveam profesori rusi sau crescuti la scoala de balet rusă, ca Mihail Mihailovici Gabovici (retineti că acesta a fost partenerul celebrei Ulanova), Anton Romanovski, un polonez care a fost solist în Compania de balet a lui Djaghilev, dar nu a plecat în SUA odată cu Compania ci a rămas în tară. Bietul de el nu stia prea bine româneste, asa ca îi scriam eu biografia pe care an de an trebuia să o predea la partid, ca orice “comunist de nădejde”. Nu as vrea să-l uit pe Gelu Matei, unul dintre cei mai dotati balerini si profesori pe care i-a avut scoala românească.

Reporter – Ati putea plasa în timp momentul afirmării depline atât a dumneavoastră cât si a sotiei dumneavoastră, balerina Magdalena Popa?

Amatto Checiulescu – E greu să afirmi că a existat un anume moment. Sunt multe evenimente care, coroborate, au netezit drumul spre afirmare. Iar faptul că nu am fost singur pe acest drum m-a ajutat mult. Imi amintesc totusi un important concurs la Paris, cred că era in 1965 când am intrat în competitie cu câteva dintre marile stele ale baletului european, în speta rus. Magdalena îsi construise deja un nume datorită unor competitii ca cea de la Viena, al cărei Laureat a devenit in 1959 sau Varna, unde a obtinut Medalia de Argint. La Paris l-am înlocuit eu pe Gabriel Popescu care după doar două spectacole a fugit. Am avut partituri dificile de sustinut: “Seherazada” lui Rimski Korsakov, câteva montări originale la muzica “Le marteau sans maestre” de Boulez si Concertino de Dinu Lipatti, ambele în coregrafia lui Gelu Matei si actul al doilea al baletului “Giselle” de Adolphe Adam. În această ultimă reprezentatie, Magda îl avea ca partener pe Sergiu Stefan. După noi au urmat în concurs celebrii dansatori ai ansamblului Kirov din Leningrad, în frunte cu Makarova. Mă umple si acum de mândrie gândul că o româncă, Magdalena Popa, a câstigat Steaua de Aur, în timp ce Makarova a luat atunci doar Premiul Criticii.

(Trebuie spus ca ambele balerine, atât Natalia Makarova cât si Magdalena Popa au fost crescute la scoala rusă de balet Kirov din Leningrad. În timp ce Magdalena Popa a ales să se întoarcă acasă, Natalia Makarova si-a câstigat reputatia de solistă în întreaga lume dupa plecarea în America în 1970)


(Ascultam marturisirile lui Amatto Checiulescu fara sa am nici cel mai mic moment de plictiseala; o viata plina de evenimente artistice, unele saturate de haz si povestite cu harul omului sanatos si multumit de ceea ce i-a oferit pana acum viata; satisfactia profesiei implinite si nu numai.)
Reporter: - Care considerati ca ar fi cea mai buna perioada a carierei Dumneavoastra in Romania dupa lansarea ca solist?
Amatto Checiulescu: - Perioada cand am devenit Director al Corpului de Balet al Operei Romane, functie pe care am detinut-o in alternanta cu Oleg Danovski. Atunci am putut sa fac foarte multe lucruri nu numai pentru baletul romanesc si arta lirica in general, dar si pentru colegii mei cu al caror nume se mandreste si azi Romania. Probabil nimeni nu stie ca datorita mie celebrul tenor Ludovic Spiess a primit mult doritul buletin de Bucuresti. De asemenea tot eu sunt cel care a reusit sa-i obtina casa compozitorului Tiberiu Olah. Asta se intampla pe vremea cand lucram impreuna la spectacolul “Spre comunism in zbor”. Am lucrat exceptional impreuna, era un artist extrem de flexibil si accepta sugestiile pe care incercam sa i le dau. Imi amintesc ca pentru acest spectacol eu l-am rugat sa introduca o parte corala in partitura care a si foat executata de Madrigal sub mana lui Marin Constantin. Imi amintesc si acum o cerere extreme de hilara a lui Dumitru Popescu Dumnezeu de a pune niste sunete de ciocane pe finalul lucrarii care suna prea hieratic datorita orgii. Norocul cel mare a fost ca nu i-a placut unuia de la partid cum suna, asa ca am lasat lucrarea lui Tibi nemasacrata.
Reporter: - Deci sa inteleg ca “atmosfera de lucru” in acea epoca era “angajatoare”. Cum reuseati totusi ca artist sa depasiti mental toate impedimentele pe care un timp extrem de necultural vi le punea, nu doar dumneavoastra ca persoana cat tuturor artistilor?
Amatto Checiulescu: - Am incercat sa uzam noi partidul si preceptele lui in folosul artei. Am si un exemplu edificator; imi trebuia matase de buna calitate pentru costumele din “Traviata” de Verdi. Niciodata nu se gasea nimic pentru astfel de spectacole. Dar, cand era vorba de omagiale, intotdeauna. Asa ca dupa un mare spectacol al Pacii, la care am cerut in mod expres panza de matase pentru a inalta baloanele, am recuperat materialul aducand inapoi baloanele cu heliu. Partidul a fost multumit ca spectacolul a fost fulminant, iar noi am trimis imediat materialul la croitorie si am avut costumele. Am regizat si spectacole la care eram pusi sa dansam in poante pe dale de piatra. Va imaginati ce insemna asta? Ce sa mai spun de spectacole in care nimeni nu stia cum trebuie sa se intre in scena, caci membrii marcanti ai partidului nu se puteau pune de acord cine a fost intai, Armata sau Garzile Patriotice, Stefan cel Mare sau Mihai Viteazul. Hilar, dar si trist in acelasi timp.
Reporter: - Aceste lucruri se intamplau in tara. Ce se intampla insa la nivel european in baletul epocii? Am inteles ca ati participat in mod direct la nenumarate evenimente artistice. Puteti aminti cateva?
Amatto Checiulescu: - Ca sa vorbesc doar despre cateva e destul de dificil, caci nu stiu exact la care sa ma opresc. Au fot multe turnee in Europa de Est: Varsovia, Berlin, Praga, Cracovia, dar si in cea de Vest, ca de pilda in Spania, Maroc sai Monte Carlo. Am dansat foarte multi ani in Franta ca membri fondatori ai Ballet Theatre Contemporain., alaturi de artisti ca Descombey, care era Directorul acestei echipe sau Martine Parmain, solista a Operei Mari din Paris. Am si acum fotografii alaturi de Fidel Castro dupa spectacolul cu “Lacul Lebedelor” in care eu si Magda am interpretat rolurile principale. Imi amintesc razand de nebunia lui Castro care-i ameninta pe americani si crucisatoarele lor aliniate, in timp ce razboiul rece dintre americani si rusi era in toi. Noi nu am avut de suferit, dimpotriva, am castigat multi bani, din pacate nu aveam ce face cu ei caci nu aveai ce cumpara din Cuba la acea vreme, era o tara extrem de saraca. Dar dupa ce ne-a vazut pe noi, Fidel Castro a invitat intregul corp de balet in Cuba. Cea mai onoranta invitatie pentru noi a fost cea in Spania, cand am dansat la incoronarea Regelui Juan. Am fost foarte apreciati atunci, am primit si decoratii.
Reporter: - Privind in urma, cum ati putea defini acea perioada a vietii dumneavoastra?
Amatto Checiulescu: - Am iubit tot ceea ce am facut atunci, mai mult, ma mandresc cu tot ceea ce am realizat. Ne-am facut un renume care ne-a adus o multime de contracte in Europa, as putea spune ca aproape toate contractele de la Aria le-am obtinut datorita acestui renume. Din pacate, perioada care a urmat dupa 1980 ne-a decis sa ne parasim tara, caci ajunsesem la concluzia ca doar banii nu sunt de ajuns, libertatea spirituala e mai presus de orice.

(Ceea ce a urmat, intr-un episod viitor)

(Partea a III-a)

(Pentru cateva clipe Amatto Checiulescu s-a oprit privind in gol. Memorii ingropate adanc si dureros rascolite din uitare bantuiau incaperea si am inteles atunci ca se apropiase momentul cel mai dificil al interviului; fuga din Romania.
Pentru romanii care nu-si mai amintesc, la fel ca si pentru cei care nu au trait acele timpuri, viata in Romania deceniului al 8-lea devenise un calvar pentru popor: revolutiei culturale (lipsa hranei spirituale), care incepuse deja aproape un deceniu in urma, i se alaturase maturarea definitiva a respectului de sine, absenta hranei fizice. Lipsit de elementarul necesar, romanul isi cheltuia ultimele resurse de energie ziua la interminabilele cozi iar noptea ascuns intre plapumi pentru a asculta incognito Europa Libera. Anii ’80 au fost cei ai teroarei si ai umilintei.)
Reporter – Cand ati simtit prima data ca trebuie sa plecati din tara? Motivele dumneavoastra au fost impartasite de sotia dumneavoastra, Magdalena Popa?
Amatto Checiulescu – Am dorit sa-mi parasesc tara inca de pe vremea cand mergeam in turnee impreuna prin toata Europa. Ne-am intors insa de fiecare data, caci Magda nu era de acord sa fugim. Si asta dintr-un sentiment de patriotism care nu avea nimic de-a face cu genul patriotard atat de vehiculat in epoca aceea. A inteles insa si ea ca nu se mai putea trai in acel calvar, si nu ma refer la statul la coada pentru hrana zilnica ci la compromisurile pe care eram obligati sa le facem zi de zi, in permanenta in detrimental artei. Imaginati-va ca ajunsesem sa dansam dupa norma, ca la fabrica; eram fortat sa contorizez fiecare minut pe care un balerin il petrecea in scena. Am ajuns sa fac spectacol de 1 Mai fara trupa, care please in turneu cu aprobarea lui Heghedus. Am adus-o pe Magda de urgenta dintr-un turneu in strainatate si am mai scos inca o data baletul cu fata curata, desi incepuse sa mi se cam faca lehamite de improvizatiile fara nici o urma de profesionalism.
Reporter – Spuneati intr-o discutie particulara ca ati fost Director al Corpului de Balet al Operei Romane in doua serii, prin alternanta cu Oleg Danovschi.
Amatto Checiulescu – E adevarat, si trebuie sa stiti ca am incercat de fiecare data sa fiu cat se poate de obiectiv si corect fata de colegii mei. Mi-am taiat si mie din leafa doua procente ori de cate ori am intarziat. Am simtit insa ca nu mai puteam suporta tensiunea unei responsabilitati care nu se dovedise a-mi aduce ceva bun in ultimii ani. Am demisionat cu o luna inainte de fuga fratelui meu in strainatate si am fost inlocuit de Cristina Atanasiu care a fost adusa de la Opereta. Oamenii atunci s-au revoltat, unii au refuzat sa mai lucreze. Inauntrul institutiei fusesem poreclit Soljenitin.
Reporter – Se stie ca fuga in strainatate a oricui aducea dupa sine repercursiuni asupra familiei ramase in tara. Care au fost consecintele gestului fratelui dumneavoastra?
Amatto Checiulescu – Fratele meu lucra la Insitutul de Automatizari si era in acelasi timp si contrabasist in orchestra inginerilor. Fuga lui din Romania a insemnat pentru noi consemnarea definitiva la vatra. Am fost imediat chemati la ARIA si ni s-au confiscat pasapoartele. Nici audienta la Suzana Gdea nu a avut un efect pozitiv, Doamna Ministru “servea” perfect interesul partidului.
Reporter – Si totusi Magdalena Popa a primit o viza speciala a partidului pentru Statele Unite ale Americii.
Amatto Checiulescu – Magda era extrem de apreciata ca balerina in intreaga lume. Pe data de 4 iulie 1981 a primit o invitatie prin intermediul Ambasadei Americane din Romania la Competitia Internationala de la Jackson, Mississipi. Pentru ca Ministerul Roman al Culturii nu a raspuns pozitiv, ambasadorul american a amenintat cu intreruperea relatiilor culturale ale SUA cu Romania daca nu se elibereaza pasaportul Magdei. Stabilisem deja impreuna sa ceara azil politic sperand ca familia sa o poata urma curand.
Reporter – V-ati fi gandit atunci ca Magdalena Popa isi va gasi atat de curand un drum chiar in domeniu, baletul?
Amatto Checiulescu – Nu m-am indoit nici o clipa ca talentul si prestigiul castigate doar cu munca ei ii vor aduce succesul. In SUA l-a cunoscut pe Directorul de la National Ballet Company din Canada, Alexander Grant. Acesta i-a oferit postul de maestra a Corpului Feminin de balet si asa a ajuns in Canada. Nici aici nu a scapat de peripetii, ambasadorul nostru in Canada chiar a amenintat-o.
Reporter – Voi repeta o intrebare anterioara, care imi apare oarecum fireasca acum. In noile conditii, care au fost repercursiunile asupra dumneavoastra?
Amatto Checiulescu – In tara totul a fost musamalizat, caci Magda a facut in asa fel incat sa apara totul nu ca o fuga ci doar ca o plecare cu contract. Eu stateam intre timp in aceeasi casa cu Stefan Andrei, pe strada Paris, unde facusem schimb cu un american cauia ii cedasem casa mea de la sosea. In trei luni eu si copilul am ajuns in Canada unde am primit si eu un contract la Betty Oliphant Theatre. Directoarea institutiei imi dadea anual hartie cum ca lucrez acolo, iar eu plateam in paralel cota la ARIA ca si cum as fi primit contractul prin ei. Dupa numai un an familia a fost reintregita prin venirea in Canada a parintilor Magdei. Atunci am stiut ca aceasta va deveni patria mea.







Mihaela Cudalbu    3/3/2005


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian