Imperativ - cultura si limba
MOTTO:
,,Cultura este singurul mijloc de afirmare,și în fața omenirii de astăzi,și în fața istoriei de mâine.”
(Mircea Eliade-,,Istoria credințelor...”)
În scrierea acestui articol,am avut în atenție câțiva vectori,cu o mare forță de a genera arii capabile să influențeze dezvoltarea și finalizarea unui ,,portret”,nu neapărat ideal,ci normal,în manifestări absolut firești.Acest așa-zis ,,portret”se regăsește în semenul nostru de astăzi și dintotdeauna,raportat la o colectivitate și la un anumit timp și spațiu în care se dezvoltă, cu toate caracteristicile sale.
Ce diferențe sesizăm,peste timp,între omul din Antichitate,cel din Evul Mediu și cel din epoca modernă-spre a lua niște repere generale-,pentru a aprecia în ce măsură apare această nevoie de a deține ,,un cumul”de cultură,de a fi,printr-o sintagmă consacrată,om cult,indiferent de timpul în care exiști.Când apare,și de ce apare,această necesitate de un tip ,,special”?Vizează ea o anume categorie umană sau ,,setea”se extinde?Este,a fost întotdeauna,o stare de fapt?Percepe ca impuls stringența însușirii și valorificării ,,realizărilor”culturale,științifice acumulate?
Alexandru Graur,în studiul ,,Ce înseamnă a fi om cult”,preciza,la un moment dat,că:,,a fi om cult înseamnă a deține cunoștințe din cât mai multe domenii de activitate”.Așadar,a fi cult,factual,înseamnă a atinge un anumit nivel al culturii prin cultură,în mod ascendent,chiar ,,grafic vizual”,pentru a-l aprecia pe om într-o ierarhie acceptată.
Așa cum am amintit anterior,mă refer la un nivel care ar face ca individul să se manifeste liber,având un nivel cultural care să-i permită a fi adaptabil în varii domenii și circumstanțe.Sigur că se poate divaga pozitiv-adaug-în valoarea intrinsecă a ceea ce obligă insul spre ,,textura”culturii.Cultura te face liber,fără să fii într-o ,,colivie de aur”,semnificând distanțarea,izolarea,față de societate.
Facem trecerea,pornind de la treapta de a argumenta,spre o alta care ne obligă să judecăm,să ne judecăm în felul de a fi sau de a dori să fim,astăzi.
Câți oameni înțeleg,retoric adăugând,ce ,,dulce”e lectura,cunoașterea,sau,de ce nu, ,,răspunsul la voroavă”,să ,,răstălmăcești” înflorirea cireșului,a apusului de soare,față de tine ca om,creație de om întreg și disiminat în întreg?
Poate de aici,din acest stadiu,apare imperios ca tu,omule,să dorești,să vrei să dorești să te situezi,cum subliniam anterior,într-un alt stadiu al evoluției,al dezvoltării spirituale.
Suntem asemănători,incontestabil,și diferiți,incontestabil,ca și cum am alcătui un corpus amplu de variațiuni pe aceeași temă,atingând ceea ce Confucius afirma convingător și,în același mod,superfluu de demonstrat:,,Înlăuntrul nostru suntem la fel,cultura e singura care face diferență.”
Pornind de la aceste aserțiuni,rămân la nivelul avansării ideii de a forma,prin cultură,nu un om ideal,nici nu este posibil, și nu dorim să intrăm într-un alt ,,teritoriu”filosofic,ci unul conștient de menirea sa,ca cel ,,chemat”de a edifica,în continuare,o societate,de a se transorma continuu pe sine,ca om al cetății,în virtutea anticului grecesc kalkogathia.Actualmente,orice s-ar argumenta,pare că e necesar să ne întoacem la valorile autentice și să le adaptăm la circumstanțe sociale și politice,care nu sânt,cu unele particularități,chiar atât de inedite sub soare.
De la aceste premise pornim.La ele vom adăuga altele,absolut necesare omului pentru a poseda cunoștințe variate din diverse domenii,la un nivel rezonabil,pe care să le valorifice după propria capacitate de a înțelege și de a reacționa.
De-a lungul timpului, frecvent,a circulat cu obstinație întrebarea legitim formulată,dacă există o necesitate imperioasă
finalitatea ,,materializării”cumulului intelectual.Cele două coordonate,necesitatea și finalitatea,prezentate anterior,pentru a contura o ființă umană ,,deplină”,mai sunt de actualitate?
Asistăm,oare,la degradarea unui scop în dezvoltarea omului prin cultură?
Considerăm că astăzi,mai mult ca oricând,cu pregnanță,se impune abordarea acestor imperative ale contemporanietății.
Cultura este fundamentală pentru împlinirea personalității,este ca apa și soarele pentru toate regnurile de pe planetă,și comparațiile pot urma,deoarece ajungem la punctul de diferențiere dintre om și animal,după cum s-a avansat ideea generală că ne deosebim de animal prin cultură,deoarece,după Jawarhalal Nehru, ,,Cultura înseamnă lărgirea minții și a spiritului”.
Unde se află omul modern din secolul al XXI-lea,raportat la cele două coordonate?Simte că trebuie să-și depășească propia condiție,că e nevoie să-și depășească propia condiție,viețuind într-un cerc,de dimineață până seara,al satisfacerii nevoilor primare ,cu un plus ce ține de civilizație.
Cine are forța de a ieși din acest cerc invizibil care îl poate ține captiv toată viața,prizonier al neputinței sale?
Indubitabil că un rol primordial în formarea și dezvoltarea omului îl au,în ordine:familia(în cadrul căreia să funcționeze reguli de bază,viabile),școala,în sens larg,academic(cu un sistem educativ funcțional de modelare conștientă,în strictă concordanță cu pragmatismul vieții),mass-media(prin mijloacele specifice,fără a face un scop în sine),la care se pot adăuga alți factori cu influențe formativ-educative.
În acest triptic nu este loc,și nici nu trebuie să existe limite de tip ,,procustian”,ci vectorul să fie cu claritate definit,acela al educației pentru viață.
Prin instrumente adecvate tuturor situațiilor de formare se impune să se parcurgă un traseu care să inducă nevoia de lectură,nevoia de cultură,indestructibil unite cu pregătirea,specializarea într-un anumit domeniu sau mai multe, de activitate profesională.
Trecem spre ceea ce ne aduce în concretețea momentului,și anume ceea ce a hotărât Parlamentul României,printr-o lege,instituind anul 2019 ca ,,Anul Cărții ”în țara noastră,lansând Programul național ,,România citește”,din care selectez:,,Programul presupune și organizarea de întâlniri ale elevilor cu scriitori români contemporani,de anvergură națională sau locală,care să lectureze fragmente din propriile creații literare,în scopul încurajării lecturii și promovării acesteia.”Era nevoie de un asemenea act normativ?Da!Pentru că astăzi,mai mult ca oricând, se citește foarte puțin,bibliotecile nu mai au cititori,vânzările de carte din România sunt pe ultimul loc în Uniunea Europeană,analfabetismul funcțional atinge un procent de-a dreptul îngrijorător.Exemplele,cu tentă negativă,la acest nivel,pot continua,din nefericire!Voi reveni,aducând în atenție câteva sugestii remediale pentru acestă stare de fapt.
Nu poți face abstracție de ceva universal-valabil,și anume existența coerenței dintre limbă,gândire și cultură care se ,,supun”,voit sau nu, unor anumite standarde.
Într-o relație inseparabilă cu aserțiunile de mai sus,se află Comunicatul Uniunii Scriitorilor din România referitor la ,,Degradarea limbii române în spațiul public”,lansat spre dezbatere,fiind,în egală măsură,un avertisment dur,de neegalat în amplitudine,cu un fenomen similar în istoria modernă a țării.
Astfel,se precizează în ,,Comunicat”:,,Limba română nu este un simplu instrument de comunicare.Ea este o componență esențială a identității și un liant al unității naționale”.
Sigur că identitatea și unitatea națională,fără niciun fel de retorică,au ca ,,manifestare”limba,care reflectă tocmai ceea ce s-a înfăptuit de-a lungul istoriei unui popor,unitatea prin limbă,în formele scrisă și orală.
,,Limba-reliefează ,,Comunicatul”-este,de asemenea,instrumentul gândirii.
Cineva care vorbește și scrie incorect este puțin probabil să gândească bine,cu atât mai mult,cu cât incorectitudinea exprimării este primul și cel mai eleocvent semn al absenței unei culturi corespunzătoare,deci al lipsei pregătirii și competenței.”
Am acordat spațiu,aproximativ amplu,transcrierii din ,,Comunicatul” amintit,pentru că traversăm un moment de alarmă privind degradarea limbii noastre,iar citatul de mai sus ar trebui să se afle,fără exagerare,în primul rând, în interiorul instituțiilor de învățământ,de cultură,în ministere,în cele două camere ale Parlamentului,la Guvern iar,din când în când,să apară pe ecranele televizoarelor,ca un laitmotiv:,,Lipsa de cultură dăunează grav sănătății creierului”.
În situații excepționale se impun măsuri excepționale!Iată unde s-a ajuns(ca fenomen),într-o perioadă relativ scurtă,de 30 de ani,să asistăm,parcă neputincioși,nepăsători, la tratarea cu indiferență malefică a sistemului de reguli ce domină limba!Se impune,așadar,de a se găsi cele mai adecvate modalități,pe lîngă cele sugerate în încheierea veritabilului manifest lansat de Uniunea Scriitorilor din România,de a stopa ,,...degradarea limbii,și a nivelului cultural,înainte ca ele să se transforme în adevărate obstacole în calea funcționării României ca stat european modern.”
Putem distruge, și ne putem distruge,nu prin cultură,ci prin prostie,deoarece lipsa de cultură dăunează grav sănătații creierului.
Toate aceste intervenții ar trebui să se amplifice,pentru a ,,proteja”limba și cultura.Sunt deziderate imperative,ce ar trebui să diminueze,până la dispariție,fenomenele degradării treptate a limbii.Instituțiile statului sunt obligate nu numai să se alăture acestei intervenții,ci să adopte rapid,prioritar,un program,sau oricum s-ar numi,pentru remedierea acestor aspecte semnalate.
Cartea generează cultura! Cultura e singura care face diferența! Atunci,școala să deschidă convingător bibliotecile,unde există un fond de carte inestimabil,ca fiind primii pași spre desăvârșirea prin cultură,fără de care omul nu este nimic.
Oare rolul familiei a diminuat,responsabilitatea acesteia nu ar trebui să se manifeste plenar în acest ,,cor”al celor ce pot contribui la sporirea gradului de civilizație,de cultură în rândul generațiilor de copii.
Vom fi ceea ce suntem acum!
Posturile de radio și canalele de televiziune să acorde periodic spațiu emisiunilor de cultivare a limbii,prin prezența scriitorilor,profesorilor.
Să se dezvoltea piața cărții,editarea de ziare și reviste, prin acordarea de subvenții din parte instituțiilor statului, care funcționează,de cele mai multe ori,doar cu titulatura,formal, neimplicându-se în derularea proceselor ce au loc în societate,așa cum succint le-am prezentat,la care se pot adăuga multe alte ,,dovezi”în manifestare.
Tema este vastă,dar merită,cu prisosință, abordarea acesteia din toate punctele de vedere,pentru a nu ne mai afla mereu în situația de ,,acum ori niciodată!”
Repet:Vom fi ceea ce suntem acum!
|
