Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Panopticum - Atentie, cineva vă observă !

O anecdotă răsuflată din România comunistă, ironiza pertinent, făcând haz de necaz, unul din aspectele teroriste ale regimului: faptul că sclavii socialismului multilateral dezvoltat nu erau niciodată singuri. Bancul relata cum Bulă, după o îndelungată verificare de către “organe”, urma să fie trimis în străinătate în interes de serviciu şi în preziua deplasării a primit paşaportul şi biletele de avion. În dimineaţa următoare, înainte de plecarea la aeroport, el se bărbierea bine dispus la oglinda din baie.“Le-ai tras clapa tovarăşilor,” a spus Bulă făcând cu ochiul propriei imagini. Nu a terminat bine vorba că cineva a sunat la uşă. Vizitatorul, un ofiţer de securitate, i-a cerut ritos să înapoieze paşaportul şi celelalte documente, fiindcă deplasarea s-a contramandat. Din nou în faţa oglinzii, terminând rasul, personajul a spus ameninţâdu-şi cu degetul imaginea: “Bulă, Bulă de acum încolo n-am să-ţi mai spun secrete nici măcar ţie.”Morala: în România acelor vremuri nu puteai niciodată să fi singur.

Nu ştiu dacă aţi fost vreodată urmăriţi. Eu am fost şi credeţi-mă că a fost greu de suportat. Luni de zile am găzduit un microfon în dormitor, telefonul mi-a fost ascultat şi ori unde megeam o maşină cu doi agenţi ─ unul dintre ei fiind conform legii pe post de martor ─ se ţinea ca scaiul de mine. Lucram la materializarea unei idei despre care credeam, cu lipsă de modestie, că avea o oarecare valoare şi iniţial mi-am închipuit că “inamicul extern” ar fi putut fi interesat. Cu naivitate m-am adresat miliţiei pentru protecţie, ca în cele din urmă să îmi dau seama că duşmanii mei nu erau străini ci nişte românaşi mult mai bine hrăniţi şi salarizaţi decât mine şi că nu lucrarea căreia îi sacrificam viaţa era importantă pentru “patrie şi popor”. Acesta s-a întâmplat în urmă cu peste patruzeci de ani, dar am rămas alergic pentru tot restul vieţii.

De atunci multe s-au schimbat peste tot în lume, dar nu tocmai cum am sperat noi. Concetăţenii noştri au acum aproape de la naştere smartfoane în mână şi fotografiază oriunde şi oricând fără discernământ, iar smartfoanele comunică automat la un centru chiar şi itinerarele posesorilor. Intersecţiile importante din oraşe, ghişeele băncilor, magazinele, ATM-urile, sălile de sport, closetele, intrările în locuinţe toate sunt prevăzute cu aparate de înregistrare foto-video. O nouă generaţie de mini-aparate zburătoare, dronele, sunt folosite pentru studierea faunei şi florei, dar şi la urmărirea persoanelor. Unele dintre echipamente sunt atât de perfecţionate încât la trecerile de frontieră pot indica vameşilor, prin imagini diferit colorate, natura mărfurilor dintr-un camion fără a deschide ambalajele. Iar la unele aeroporturi, călătorii sunt examinaţi cu raze X înainte de intrarea în avioane, scutind astfel personalul de securitate de sarcina ingrată de-a face examinări anale. Utilizarea acestor minunăţii este motivată politic şi comercial ca fiind necesară bunăstării şi siguranţei cetăţenilor. Falsitatea argumentării este însă superb demonstrată de cazul Angliei. După statistici britanicii sunt cea mai urmărită naţiune de pe glob, numărul instalaţiilor de supraveghere în folosinţă depăşind numărul populaţiei. Împrejurarea însă nu a împiedicat până acum nici măcar unul dintre atacurile “eroicilor soldaţi ai Statului Islamic al Irakului şi Levantului” alias teroriştii islamici sinucigaşi, ce au produs numeroase victime printre copii nevinovaţi şi adulţi paşnici, ca de exemplu în mai 2017 la arena din Manchester. Fără să mai vorbim că nici măcar numărul crimelor în general nu pare să fi scăzut încă în UK. Dar fireşte că asta este altă poveste.

Plecând de la afirmaţia că în vremea noastră imediat ce ieşim în public este imposibil să nu fim observaţi de cineva şi înregistraţi într-un fel oarecare, o scriitoare activă in presa din Okanagan, unde locuim noi, a publicat de curând un scurt eseu foarte edificator. Articolaşele ei sunt în de obşte colecţii de sfaturi populiste, foarte corecte politic pe care le oferă “celor cărora părinţii nu sunt în stare să le dea răspunsuri” şi produsul la care ne referim nu face excepţie. Autoarea, după ce mărturiseşte că şi ei îi place să-şi pândească semenii, descrie un episod la care a fost martoră aşteptând o prietenă în parcajul unuia dintre marile magazine din localitate. O tânără mamă cu un băieţel de vreo patru ani a ieşit din magazin cu căruţul plin de cumpărături pe care s-a apucat să le transfere în automobilul ei oprit vizavi de autoarea noastră. Copilul nu a vrut să stea în maşină şi scăpând din harnaşamentul de protecţie a făcut o criză de furie isterică lovindu-şi mama cu picioarele şi împiedecând-o să-şi vadă de treabă. Femeia însă şi-a păstrat tot timpul calmul, a terminat descărcarea cu chiu şi vai, a pus cu mare greutate copilul înapoi în harnaşamentul de siguranţă încasând pumni în faţă şi apoi au plecat.
După ce îşi exprimă îndelung admiraţia pentru mama bătută şi aprobarea pentru tratamentul îngăduitor aplicat copilului, autoarea face diferite speculaţii pseudo-pedagogice asupra întâmplării şi recunoaşte că fusesră condiţii ca mama să-şi piardă răbdarea şi “să abuzeze sau să lovească copilul”. ”Caz în care,“ scrie ea,” aş fi fotografiat automobilul şi numărul ca să pot face o reclamaţie la poliţie.”

Îmi închipui ce satisfacţie i-ar fi adus o asemenea faptă bună, mai ales dacă mama ar fi fost arestată şi amendată, iar copilul ar fi fost dat spre creştere şi educaţie unui foster parent cu business atestat şi finanţat de autorităţi. Concluzia, după cum îşi încheie ziarista compunerea, este “să nu uitaţi niciodată că în societatea contemporană totdeauna cineva vă pândeşte.”


Gabriel Watermiller / B.C.




Gabriel Watermiller     6/24/2019


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian