Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Aflandu-ne in treaba !

Ca tot romanul stabilit in strainatate, ciulesc urechea la fiecare vizita in tara si tatonez in stanga si-n dreapta pulsul vremurilor. Daca la inceput, simplul fapt ca „vazusem lumea” era suficient pentru a declansa o reactie automata de admiratie, sau alta opusa de respingere („ce va pasa, nu mancati painea amara de acasa”), mai nou ma confrunt din ce in ce mai des cu dialoguri complexe, cu argumente pro si contra. Cele mai incitante sunt parerile celor care au facut cunostinta cu taramurile fagaduintei si s-au intors inapoi cu convingerea ca acasa e cel mai bine.
De ce sa nu recunosc ca am admiratie pentru cei care au asemenea curaj? Poate chiar ii invidiez nitel. Nu complet; doar pe ici pe colo, prin locurile esentiale. Nu-mi iese din minte anecdota cu cei doi evrei care se revad dupa 30 de ani, unul plecat in Israel si celalat ramas in tara. Cel de acasa zice : „mai Itic, mare curaj ai avut ca ai plecat” iar celalalt zice ”Strul, curajos esti tu ca ai ramas”.
La o privire mai atenta intalnesc invariabil o piedica in calea admiratiei mele pentru, ia sa-i numim asa, romanii statornici (trebuiau sa poarte-un nume). Nu lipsa unui loc de munca ii goneste pe romani din vestul capitalist, ci excesul ei. „E viata grea la frate-meu in Franta” – zicea un sofer de taxi. „In fiecare dimineata se scoala cu noaptea in cap si pleaca la serviciu iar seara vine obosit si doarme. Cumnata-mea la fel. Pai la asa viata, mai bine ma lipsesc! Dupa doua luni mi-am luat nevasta si ne-am intors acasa. Sunt inginer, dar mai bine taximetrist in Bucuresti, decat rob la Paris. Ca daca nu curge, pica si daca n-am chef raman acasa. De bine de rau, o ducem bine”.
Baiatul de la benzinarie are 25 de ani, dubla cetatenie romano-germana si familie cu un copil. La parinti in Germania nu i-a placut pentru ca „acolo nu e gasca; cu cine sa iesi sa bei o bere seara, ca sunt toti obositi si le pica ochii in gura in fata televizorului?”
Pot eu sa-i contrazic? Nu pot. Cel mult pot sa contracarez cu vremurile in care, in Romania fiind, la fel mi se inchideau ochii seara, zile si ani de-a randul, dupa munci istovitoare care pareau sa nu se mai termine, pentru un salariu incomparabil mai prost. Concluzia e ca nu tara e necazul. Conceptia despre munca e buba.
Dar iarasi vin si o intorc pe toate fetele, ca tot nu inteleg. Antrenorul echipei romane de gimnastica a refuzat contractul cu Germania pentru ca sportivele germane nici gand sa puna osul la treaba in maniera quasi inumana in care se lucreaza in Romania. Alt exemplu: nu cunosc elev de liceu care in Spania sa fi invatat pe derost, pana la virgula, manualul de economie politica de clasa a unsprezecea, inclusiv colectivul de autori si citatele de pe la congrese, precum au buchisit cu vadita aplecare masochista candidatii romani la admiterea la ASE, unde batalia se dadea la sutime pentru treizeci de locuri pe tara.
Unde e problema, de ce odata ajunsi pe piata muncii, ne straduim din rasputeri sa eludam efortul si sa chiulim pe unde se poate? Nu suntem tot noi, aceiasi, cei care am invatat inca din fasa sloganul „cat ai fi de mic/ fara munca nu-i nimic”? Pai daca e s-o privim asa, germanii sunt cei mai lenesi pentru ca pentru orice gest minimal, inventeaza un aparat cu suruburi care le ia ingenios treaba din mana. La noi e invers. Neamtul masoara de cinci ori si apoi taie o data in timp ce noi ne delectam cu metoda try and error, dezsurubam carcasa, facem o lipitura la nimereala iar daca apoi functioneaza, se cheama ca am fost geniali. Daca nu functioneaza, se cheama ca asa a vrut Dumnezeu si continuam pana il stricam. Sau o lasam balta, caci se poate si fara. Ce lozinca mai absurda se poate inventa decat „noi muncim, nu gandim”?
Exista doua explicatii la moda pentru asa-zisa aversitate a romanilor fata de munca:
Prima si cea mai la indemana e teza universala a „racilelor din trecut”. Sub un regim in care mottoul era „noi ne facem ca muncim, ei se fac ca ne platesc” mentalitatea s-a incetatenit asa de bine incat a ajuns sa se transforme in mostenire genetica. Unde trebuie lucrat aici? Logic, la partea a doua a frazei, adica trebuie platit pe masura, atunci se va munci serios. Zis si facut. Direct „de sus” a venit indicatia ca tinerii experti informaticieni sa fie platiti cu salarii competitive si comparabile celor din strainatate, ca sa nu mai plece creierele din tara. Ce s-a schimbat? Nimic. Tot se mai pleaca. La fel platesc firmele in strainatate. Asadar, prima teza n-are viitor (sau nu-l vad eu).
A doua ar fi cea a spiritului latin, petrecaret. O privire peste gard la fratii nostri spanioli, italieni, ba chiar si greci, demonstreaza ca nimeni nu se omoara cu munca de bunavoie. Toti petrec cu verva si se aduna regulat la mese pantagruelice, adevarate clanuri de familie cu neamuri de toate gradele, intr-un haos galagios de nedescris, mai abitir decat romanii care inca n-au descoperit deliciul unei fiesta pe o strada intreaga, nu, nici macar la nivelul unei scari de bloc. Spre surprinderea generala, tarile cu pricina au incapatanarea sa functioneze congruent, fara hiaturi economice, cu aceiasi oameni petrecareti care intamplator muncesc in restul timpului pe care il au la dispozitie. Ma tem ca nici teza latinitatii, asezonata chiar cu balcanismul cronic la romani, daca e sa fim binevoitori, tot nu ne scoate din dilema. Chiar si cel mai invederat adept francez al stilului de viata laissez-faire (romaneste „trai nineaca”), la vederea hatisului de „atentii” cu care e nevoit sa intervina ca sa exporte niste busteni neaosi, se distanteaza cu un „de esti tu acela, nu-ti sunt frate eu”. Au nu suntem toti de-o seama? Bagsamite nu.
Nu vreau sa fac o nedreptate. Nu suntem doar noi asa. Fireste, are fiecare tara ca si fiecare om, problemele ei cu munca. In unele abunda somerii pentru ca ajutoarele de la stat sunt atat de substantiale incat nu merita iesit la treaba pentru un spor modic. S-a descoperit si prin alte parti ca, desi munca l-a creat pe om, „nici lenea n-a omorat pe nimeni”. Suna banal dar este evident ca oriunde pe mapamaond, orice om cu scaun la cap, cand are de ales intre doua munci platite la fel, o alege pe cea mai usoara. Si e la mintea cocosului ca intr-o tara in care meseria e cu adevarat decretata la nivel national bratara de aur, fiecare membru al comunitatii se deda cu mai mult elan exercitarii ei, pentru ca isi vede demnitatea de om valorata corespunzator.
Ajunsi la punctul acesta indraznesc sa lansez o parere opusa conceptiei generale. Eu nu cred ca in Romania se munceste mai putin sau mai prost decat in alte tari. Cred doar ca se munceste cu mai putina tragere de inima. Cantitatea preponderenta de energie se scurge in directia gresita: in straduintele disperate ale multora de a se prezenta suveran, de a se „spala” de asa-zisa „rusine” de a fi angrenat si dependent de un lucru care are o imagine indoielnica in opinia publica - munca.
Analog campaniei de reabilitare a imaginii Romaniei in strainatate ar trebui inceputa cu toata seriozitatea o campanie de reabilitare a muncii in interiorul tarii. E rau cu rau, dar mai rau e fara rau, cum prea bine se stie; din pacate, munca inca mai e privita ca un rau necesar. Dar sa fie chiar asa? N-are ea si ceva de bine, acolo macar un pic? Ce altceva decat o recunoastere intrinseca a nonvalorii muncii unui om este acordarea „sporului de rusine” unui gunoier? Recompensa faptului ca, in ochii publici, si-a ratat viata? Nu zic sa-i reduca salariul si sa nu-i mai dea spor, ci sa-i schimbe titulatura si sa-l trateze ca pe un functionar al unei intreprinderi cu evidenta utilitate publica.
Pe mine, odata cu stabilirea in strainatate, nu impactul cu munca disciplinata m-a socat. Experienta epuizarii o aveam inca dinainte. Socant a fost, in schimb, modul serios la care se vorbeste aici despre job, serviciu, treaba, munca, profesie, meserie. Cand cineva se prezinta ca „maistru in acoperisuri” sau „specialist in calorifere”, primul impuls e sa crezi ca esti luat peste picior. De la sine intelesul cand electricieni si directori, farmacisti si barmani, politisti si manageri, ofiteri si contabili, instalatori si infirmiere petrec impreuna la o aniversaer! Stiu, suna dulceag si superficial, neverosimil. Ce sa aiba de vorbit intre ei oameni cu formatii asa de diferite (respectiv unii fara formatie ioc)? La inceput am crezut ca au raspuns unei invitatii formale si se supun unei corvoade sociale dar am constatat mai tarziu ca se frecventeaza reciproc cu regularitate. O sotie de milionar s-a hotarat sa lucreze si ea, desi n-are nevoie. De trei ani incoace serveste intr-o crama de vinuri clientela de limba germana din Spania si se simte perfect cu sortul rosu, calcat si apretat.
E incredibil dar piata libera a reusit ceea ce comunismul n-a fost in stare, in ciuda faptului ca acesta era telul lui suprem: egalizarea oamenilor sau, mai bine zis, unificarea intru munca.
Merge treaba!





Gabriela Calutiu - Spania    3/1/2005


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian