Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Scrisoare pastorală

*
Între culmea speranței și hăul deznădejdii. De-a lungul timpului am citit de nenumărate textul din Sf. Evanghelie privitor la minunea de la scăldătoarea Vitezda(Ioan, V, 1-15) și de fiecare dată m-am cutremurat de drama bolnavului de acolo.
Un om era paralizat de 38 de ani. Trebuie să fi avut în jur de 60 de ani, fiindcă în final Mântuitorul îi spune: ,,De acum să nu mai păcătuiești, ca să nu-ți fie ție mai rău!” Așadar, se îmbolnăvise la o vârstă matură, de peste 20 de ani. Nu zăcea în casa lui, înconjurat de familie sau de prieteni, ci într-un loc foarte aglomerat, unde erau poate sute de alți bolnavi și însoțitori ai acestora. Locul era insuficient pentru atâta mulțime. Oamenii aceia erau într-o așteptare încordată. Nu ședeau pe fotolii, pe scaune sau pe bănci, ca-ntr-o sală de așteptare. Ședeau care cum puteau, în picioare, pe jos. Așteptarea lor era o pândă ca la vânătoare. În orice clipă apa se putea tulbura și atunci, care era mai agil sărea în scăldătoare. Grija cea mare era să fie primul, fiindcă numai așa se putea vindeca ,,de orice boală era cuprins”. Unii erau în stare să sară singuri în scăldătoare, alții erau împinși de însoțitorii lor. Imaginați-vă o înghesuială din vremea noastră, la o coadă, la urcarea într-un mijloc de transport, ca să nu mai vorbim de îmbulzeala ce se produce la evacuarea dintr-o clădire cuprinsă de un incendiu, cutremur etc. Instinctul animalic din om, instinctul de conservare pune stăpânire pe fiecare. Reușește cine poate, scapă cel mai tare, cel mai brutal, cel care calcă pe ceilalți, cel care lovește, cel care strivește fără milă. Cam așa era starea de spirit de la scăldătoarea Vitezda. Omul nostru, însă, era trântit la pământ, nu se putea mișca, nu se putea apăra, nu se putea feri de picioarele celorlalți, care-l călcau fără milă pe unde se nimerea. El era singur. Nu avea părinți, frați, soție, copii, nepoți și nici prieteni cu el. Boala lui era cumplită, dar mai cumplită era starea de singurătate și de părăsire în care se afla, faptul că trăia din resturile de mâncare care cădeau de la alții! Și asta de 38 de ani, zi și noapte, săptămână după săptămână, lună după lună, anotimp după anotimp, an după an.
Oricare dintre noi cred că și-ar fi pierdut speranța, mințile, ar fi căzut în deznădejde, și-ar fi pus capăt zilelor. Orice răbdare își are limitele ei.
Omul acela din Evanghelie nu numai că nu se prăbușise în hăul deznădejdii, dar continua să spere cu o seninătate dezarmantă. O spune el când îi răspunde Mântuitorului: ,,Doamne, nu am om care să mă arunce în scăldătoare!” Nu mai făcea referire la cei din familia lui. Îi trebuia un ajutor din partea cuiva, indiferent cine ar fi fost acela. Un Om i-ar fi fost suficient ca să-și recapete sănătatea, să poată iarăși umbla, să poată munci, să poată să-și refacă familia, să poată trăi și el ultimii ani din viață în mod normal, să fie fericit. Doamne, cât de aproape era fericirea de el. Îi trebuia doar un Om devotat, care să-l ajute, să-l iubească, să-i dea un brânci și să-l rostogolească în scăldătoare. Atât. Omul acela trebuia să fie undeva, trebuia să vină cândva. Nu putea să lase Dumnezeu atâta suferință să se consume la nesfârșit într-o ființă atât de plăpândă și neputincioasă. Nu putea Dumnezeu să rămână nepăsător la atâtea rugăciuni, la atâtea lacrimi, la atâta suferință, la atâta umilire a unui om batjocorit de toți, călcat în picioare de toți fără milă. Dacă nu se găsea în lumea aceea un Om care să-i întindă și lui o mână de ajutor, găsea Dumnezeu o soluție și tot nu-l lăsa așa părăsit până la sfârșit.
Iată că Dumnezeu a găsit soluția. S-a dus El Însuși la bolnavul de la scăldătoarea Vitezda și i-a adus vindecarea. Dacă la alte minuni găsim bolnavii rugându-L pe Iisus să-i vindece, ori găsim rude ale bolnavilor implorându-L să se milostivească de cei aflați în suferință, de data aceasta nu-L cheamă nimeni. Nici chiar bolnavul nu-I cere ajutorul. Nu I se plânge de starea jalnică în care se afla, ci doar Îi spune Mântuitorului cu o demnitate admirabilă: ,,Doamne, nu am Om, care să mă arunce în scăldătoare când se tulbură apa!,” Această afirmație ne face să înțelegem că omul acela nu-și pierduse speranța. Își expunea simplu și cu bărbăție nevoia. Nu-și blestema soarta, nu-și înjura rudele, nu se plângea de cei din jur, nu-și chema moartea, ci în vorbele lui distingem o speranță adâncă, puternică, venită de undeva din profunzimile ființei și credinței sale. El era convins că azi, mâine, peste o săptămână, peste o lună, peste un an, peste zece, Omul acela va veni și la el. În felul acesta suferința nu-i mai era atât de cumplită, umilința nu-i era insuportabilă, ci toate erau niște fire care-l țineau țintuit deocamdată, înainte de a deveni fericit. În fața unei asemenea speranțe Dumnezeu nu rămâne nepăsător. Vine din Galileea, cale de trei zile, prin arșița drumului; vine de dincolo de lumea văzută, din slava împărăției Sale cerești ca să-l întâlnească pe cel în suferință, să-i întindă mâna de ajutor de care el are nevoie. Când vine Dumnezeu, rezolvarea problemei nu se mai face după metodele cunoscute, omenești, ci soluția este ea însăși dumnezeiască: ,,Ia-ți patul tău și umblă!” Ce poate fi mai simplu decât aceasta? Fără tratament, fără sărituri în scăldătoare, fără îmbrânciri, fără vorbe grele. ,,Ia-ți patul tău și umblă!”
În fața lui Dumnezeu, creatorul cerului și al pământului, al lumii văzute și nevăzute, cele ce sunt cu neputință la oameni sunt cu putință la El. Speranța, credința, rugăciunea sunt scările ce ne ajută să urcăm până la Dumnezeu, sau care Îl fac pe Dumnezeu să coboare la noi. O scurtă meditație a fiecăruia dintre noi la drama omului din Sfânta Evanghelie ne-ar ajuta să trecem peste multe situații grele din viață. Indiferent cât de grea ne-ar fi crucea vieții, indiferent cât de abruptă Golgota noastră, omul din Evanghelie ne-ar arăta că poate să ne fie și mai rău; omul din Evanghelie ne arată că nimeni și nimic nu ne îndreptățește să cădem în hăul deznădejdii; ne învață că întotdeauna speranța și credința ne pot scoate din greutățile și durerile prin care trecem; ne învață că și pentru noi poate să mai fie ziua de mâine senină, cu soare și cu bucurie. Omul din Evanghelie ne învață că Hristos nu ne uită niciodată, ci toate necazurile și suferințele prin care trecem sunt ori spre pedeapsa, ori spre îndreptarea, ori spre încercarea noastră, dar nimic nu e întâmplător.
*
Sfaturi părintești. Ni se par de mare actualitate sfaturile scriitorului și medicului polonez din secolul trecut, Janusz Korczak(1878-1942), referitoare la educația copiilor: Iată câteva din ele.
,,1. Nu aștepta de la copilul tău că va fi ca tine, sau cum îți dorești tu să fie. Ajută-l să devină el însuși.
2. Nu cere de la copil răsplată pentru tot ce ai făcut pentru el. I-ai dăruit viață, cum ar putea să te mulțumească? El va dărui viață altcuiva, iar aceasta este o lege ireversibilă de recunoștință.
3. Nu demonstra nemulțumirile tale asupra propriului copil, pentru a nu-ți mânca amarul la bătrânețe. Căci, ce semeni aia vei culege.
4. Nu aborda problemele copilului cu superioritate. Viața e oferită fiecăruia după puteri, fii sigur, viața poate fi dificilă pentru el, nu mai puțin decât pentru tine, ba poate și mai mult, căci nu are experiență.
5. Nu-l umili!
6. Nu uita, cele mai importante întâlniri sunt întâlnirile cu copiii noștri. Oferă-i atenția maximă — nu știi niciodată pe cine poți întâlni în propriul copil.
7. Nu te chinui, dacă nu poți face totul pentru copilul tău, dar ține minte: pentru copil nu s-a făcut suficient, în cazul în care nu s-a făcut tot posibilul.
8. Copilul nu e tiran, care îți monitorizează întreaga viață, nu doar carne și sânge. E cana prețioasă, pe care viața ți-a oferit-o pentru a păstra și dezvolta focul creativ din ea. Această iubire nelimitată a mamei și a tatălui la care va crește nu „al nostru” sau „al meu” copil, ci un suflet.
9. Învață să iubești un copil străin. Niciodată nu te comporta cu unul străin cum nu ți-ai dori să se comporte ceilalți cu propriul tău copil.
10. Iubește-ți copilul în orice ipostază — netalentat, ghinionist, adult. Vorbind cu el, fii fericit fiindcă copilul e o sărbătoare, care încă se desfășoară în viața ta.”
*
Hristos a înviat! În contextul Sărbătorilor Sfintelor Paști, socotim că e foarte potrivită poezia lui Vasile Militaru cu acest titlu. Iat-o:


Hristos a Înviat! Ce vorbă Sfântă!
Îţi simţi de lacrimi calde ochii uzi
Şi-n suflet parcă serafimii-ţi cântă
De câte ori creştine o auzi.

Hristos a Înviat în firul ierbii,
A înviat Hristos în Adevăr;
În poieniţa-n care zburdă cerbii,
În florile de piersic şi de măr.

În stupii de albină fără greş,
În vântul care suflă mângâios
În ramura-nflorită de cireş
Dar vai, în suflet ţi-a-nviat Hristos?
Ai cântărit cu mintea ta, creştine,
Cât bine ai făcut sub cer umblând…
Te simţi măcar acum pornit spre bine
Măcar acum te simţi mai bun, mai blând?

Simţi tu topită-n suflet vechea ură?
Mai vrei pieirea celui plin de Har?
Ţi-ai pus zăvor pe bârfitoarea-ţi gură?
Iubirea pentru semeni o simţi jar?

O, dacă-aceste legi de-a pururi sfinte
În aur măcar azi te-au îmbrăcat
Cu serafimii-n suflet imn fierbinte
Ai drept să cânţi: Hristos a Înviat!

*
File de jurnal- 25 iun. 1982. ,,Ieri, în București, am alergat ca un cal de cursă lungă. La Fondul Plastic abia au acceptat să-mi dea zece litri de ulei de in fiert, cu condiția ,,să nu mai spun cuiva că-l iau pentru biserică”. Mie-mi trebuie pentru biserica de la Malovăț, fiindcă începem restaurarea picturii. Am fost la Spitalul ,,Caritas”, unde a fost internată mama în 1974. Vreau să-i scot copie după certificatele medicale, pentru că originalele nu le mai am. Mi s-a promis că-mi vor fi trimise prin poștă în următoarele zile.
Am vorbit la telefon cu Doamna Marieta Croicu, redactor la Editura ,,Albatros”. Mi-a spus că-mi trimite manuscrisul cu Nicolae Bălcescu. Concepția istorică Domnului Dan Berindei pentru referat, acesta fiind cel mai avizat dintre istorici. E un om foarte exigent din câte știu eu și mi-e teamă că pierd lupta. Vom vedea.
Am fost la redacția revistei ,,Biserica Ortodoxă Română”. Am vorbit cu Domnul Alexandru Ioniță, redactor la acea revistă. Mi-a spus că s-a hotărât în colectivul de redacție să-mi publice Bibliografia Revistei ,,Biserica Ortodoxă Română”(1874-1984) sub formă de volum de sine stătător. Este necesar să predau manuscrisul până la sfârșitul anului. Vai de păcatele mele! Domnul Ioniță mi-a vorbit despre deficiențele alimentare de la noi din țară, de faptul că ,,țara ne e vândută pentru câteva generații”. Tot dumnealui mi-a vorbit despre ,,diabolismul” celor de la Departamentul Cultelor, de felul cum se comportă față de cei care ,,nu sunt ai lor” din cadrul Bisericii Ortodoxe.
Seara am fost la Teatrul Național, unde am văzut piesa lui Paul Everac, Cartea lui Ioviță. O piesă excepțională, de mare actualitate. Este greu de crezut că-n societatea noastră ai putea găsi comuniști atât de perfecți, ideali. Aluziile însă au fost evidente. Mult substrat politic, prin care s-a încercat o motivație, - deloc neglijabilă, dar nu convingătoare pentru toți -, privind unele stări de lucruri din vremea noastră. Florin Piersic a jucat excepțional. Drama lui Iov ar putea avea analogii mult mai profunde în zilele noastre. Autorul, aflat în lojă, urmărea cu atenție receptivitatea auditoriului.
Azi am reușit să iau uleiul de la Fondul Plastic. Cu ceea ce mi-a mai dat magazionera peste cantitatea aprobată, cu ceea ce am mai găsit la magazinul din Lipscani(Pasajul Hanul cu Tei), am făcut rost de 16 litri. M-a topit greutatea. Am cumpărat două bidoane de plastic, dar, neavând garnituri de cauciuc la dopuri, mi-au făcut probleme serioase pe drum.
Am fost la Părintele Valeriu Anania, directorului Institutului Biblic al Patriarhiei Române. Mi-a trecut Bibliografia în planul editorial al Patriarhiei pe 1983, exprimându-și convingerea că va obține aprobarea pentru publicare de la Departament. Mi-a spus că mi-a citit prefața de la Coloana Infinitului, vol. I și m-a întrebat dacă ,,sunt membru de partid”, pentru că am pus în prima frază ,,partidul nostru”. Am încercat să-i explic că fraza nu-mi aparține, că la editură, cu o singură excepție(redactorul Gheorghe Marin), nu se știe că sunt preot. I-am povestit apoi de convorbirea cu Damaschin Severineanul. Se pare că s-a convins.
L-am întâlnit întâmplător pe stradă pe Domnul Gheorghe Marin cu doamna. Este redactorul meu de carte la Coloana Infinitului. Mi-au spus că peste câteva zile vor pleca la Covasna, la stațiune. Nu cred că vor putea veni pe la Bârda anul acesta. Domnul Marin mi-a spus că Doamna Marieta Croicu, colega sa, deja a trimis manuscrisul meu cu Bălcescu lui Dan Berindei. Dumnealui i-ar fi zis că n-ar trebui să-l trimită chiar lui Dan Berindei, pentru că ar fi prea exigent. Doamna Croicu a motivat că ar mai fi avut lucrări care au avut referate proaste de la unii foarte exigenți. După ce autorii au făcut toate retușurile, lucrarea a fost încredințată altui referent mai puțin exigent și astfel totul a trecut cu bine. Domnul Marin mi-a cerut vol. II din Coloana Infinitului până cel mai târziu în iunie anul viitor, pentru a putea să o treacă în planul editorial pentru 1984.”
*
Vaca la liceu. Încă din anii de școală am auzit proverbul ,,Reclama este sufletul comerțului”, dar abia după Revoluție am avut posibilitatea s-o verific în mod practic. Cu ajutorul reclamelor am reușit să-mi vând multe produse agricole și animale, dar și majoritatea cărților. Mi-a rămas de neuitat o situație, pe care o prezint mai jos.
Lucram la casă. Avalanșa de cheltuieli ne înghițise toată bruma de economii. Aveam nevoie de bani pentru materiale, pentru manoperă. Părinții nici nu voiau să audă de împrumut la bancă. Tata îmi spunea ceea ce-l învățase și pe dânsul bunicu: ,,Tată, de-ai mânca pâine muiată în apă, dar la bancă să nu te împrumuți. Fie vară, fie iarnă, fie că ești sănătos, fie că ești bolnav sau ai alte necazuri, rata trebuie plătită”. Eu însumi văzusem la ghișeul băncii femei plângând în hohote și cerând o păsuire de la plată, iar funcționara le răspundea rece, ca un robot: ,,Nu mă interesează problemele dumneata personale. A venit data scadenței, trebuie să dai banii!” La intrarea în bancă erau pancarte cu nenumărate adrese de case și apartamente scoase la licitație de bancă!
După lungi discuții, am ajuns la hotărârea să vindem vaca. Era foarte bună de lapte, dar era bătrână. Mai aveam una, fiică a celei cu pricina, dar era la prima fătare. Avea semne bune, dar încă nu ajunsese la apogeul de producție. Socoteam că vom lua bani buni pe vaca bătrână. S-au dus părinții cu ea la târg de vreo trei ori. Cel mai mare preț care li s-a oferit a fost de cinci milioane lei. Cei ce voiau s-o cumpere o luau pentru tăiere. Hotărârea a fost categorică: ,,Întrerupem lucrul la casă pentru câțiva ani, până mai adunăm bani, dar vaca nu o dăm la tăiere!”
Mi-am lut inima-n dinți și am dat un anunț într-un ziar local, ,,Datina”, dacă nu mă înșel. Am scris cam așa: ,,Vând vacă de prăsilă, fântână de lapte!” Clienții întârziau să apară. Lumea căuta să se scape de vite, samsarii prosperau. Puțini se mai gândeau să cumpere vite mari de prăsilă. Au trecut două sau trei zile de la apariția anunțului și iată că cineva ne-a anunțat că a doua zi va veni o delegație de la Liceul Agricol din Halânga să vadă vaca. Emoție! Tăticu era convins că nu vor lua vaca pentru liceu, fiindcă e bătrână.
A doua zi, pe la ora 12, a oprit la poarta noastră o mașină. Au coborât patru domni. Am înțeles că era directorul, contabilul șef, medicul veterinar și inginerul zootehnist. Ultimii doi erau și profesori în cadrul liceului. Am scos vaca la poartă și au început s-o analizeze cu atenție. Discutau între ei. Nu înțelegeam ce-și spun, dar bănuiam că au motive să refuze. La un moment dat, Domnul Director s-a adresat tatălui meu: ,,- Domnule S., vă felicităm că aveți asemenea animale! Cinste Dvs.! În ceea ce privește cumpărarea ei, este o problemă. Vaca Dvs. valorează mult mai mult, dar noi nu vă putem da decât douăzeci de milioane. Atât avem prevăzut în buget pe anul acesta pentru achiziții de animale. Dacă vreți să ne-o dați cu atât, bine; dacă nu, vă dorim succes la vânzare!”
Tăticu suferea cu inima. L-am văzut că pălește la față și mâinile încep să-i tremure. Ședea cu gura întredeschisă și nu zicea nimic. Directorul a bănuit că nu-i de acord. A continuat: ,,-Noi avem trei vaci în ferma liceului, dar toate trei nu dau lapte cât dă vaca dumneata. Ne-am hotărât să le vindem pe toate trei și să o luăm pe a Dvs.!” Tăticu a grăit cu o voce sugușată, tremurată de emoție, așa cum nu-l mai auzisem: ,,-Domnule Director, dacă Dvs. socotiți că e bine așa, aș să fie. Noi suntem de acord să v-o dăm!” Directorul a tresărit bucuros: ,,- Atunci, vă rog s-o aduceți Dvs. dimineață la liceu la noi, facem actele și vă luați banii!” Am bătut palma.
Am plecat noaptea cu tăticu, iar în revărsatul zorilor eram în Halânga. Pe la ora șapte au început să vină profesorii și funcționarii instituției. A venit și Domnul Director. A chemat cele trei bucătărese și le-a pus să mulgă vaca. Au umplut o găleată de 10 litri și tot a mai rămas lapte în uger. Văcuța s-a comportat exemplar. S-au întocmit actele, ne-au dat banii și am plecat. Zece ani au ținut la liceu vaca aceea. În acest interval am fost și eu repartizat într-un an să predau acolo. Nu am auzit decât cuvinte de laudă și de mulțumire din partea personalului școlii, când se refereau la vacă. Ce mai, trecuse toate examenele cu nota zece!
*
Zâmbete.☺Deșteptul își vede de treaba lui, cel prost de a altuia; ☺,,- Măi Gheorghe, cum își dovedesc politicienii noștri patriotismul?” ,,- Furând doar de la noi românii, măi Vasile!” ☺Ea: ,,- Mai bine mă căsătoream cu dracul!” El: ,,- Draga mea, tu nu știi că la noi căsătoriile între rude apropiate sunt interzise prin lege?”☺ ,,- Vă rog dați-mi ceva pentru viermi intestinali!” ,,- Pentru adulți sau pentru copii?” ,,- Dar de unde să știu eu, doamnă, ce vârstă au?” ☺Asta-i femeie de viață: cum o pui, așa îngheață!
*







Pr. Al. Stănciulescu-Bârda     5/28/2019


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian