Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Prietenia dintre Nicăpetre și Remus Moldovan

Nu e de mirare că, atunci când s-au întâlnit cei doi artiști, Nicăpetre, (1936-2008), venit în Canada în anii '80 și Remus Moldovan (n. 1964), emigrat tot ȋn Canada în 1999, între ei s-a stabilit o frumoasă și adâncă prietenie. Iar eu, care am avut fericita ocazie nu numai să le admir operele, dar și să-i cunosc personal, nu mă pot împiedica să nu scriu despre apropierea acestor doi valoroși artiști ai României, stabiliți, la maturitate, pe pământ canadian.

Nu de mult am avut o întâlnire cu Remus Moldovan la mine acasă, când i-am luat un interviu pentru revista "Vatra veche". Printre răspunsurile la întrebările mele, Remus a strecurat și câteva gânduri personale. Unul dintre ele era legat de relația de prietenie cu tatăl sau, Laurențiu Moldovan, care era talentat la pictură (a fost, printre altele, arhitect), cânta la acordeon și la orgă și, în plus, a fost un mare campion de curse de mașini. Remus, care a avut o permanentă admirație pentru tatăl lui, și-a amintit cum se trezea dimineața în sunetele orgii. Vorbindu-mi cu tandrețe despre tatăl lui, Remus a rostit, ȋn final: "tatăl meu nu era un tată, ci un prieten".

Între Nicăpetre și Remus a fost o diferența de vârstă de 28 de ani. Iar Remus mi-a declarat că faptul de a-l fi cunoscut pe Nicăpetre în Canada, a fost unul dintre cele mai importante evenimente pe care le-a trăit după ce a părăsit țara. Afirmația m-a făcut să cred că Remus a apreciat la Nicăpetre nu numai imensul talent, dar și, uneori, înțelepciunea lui paternă.

Trebuie să mărturisesc faptul că, atunci când i-am luat interviul lui Remus, mi-am adus aminte că exact pe același scaun stătuse, cu ani în urmă, Nicăpetre, care trecuse pe la mine însoțit de Anca Ghițescu, partenera lui de viață. Veniseră să vadă niște tablouri dăruite mie de mama, criticul de artă Amelia Pavel (1915- 2003), pe care el o aprecia grozav. Pe atunci mama trăia, ȋn Romania, iar eu i-am comunicat asta la telefon. Prețuirea era reciprocă: "mare sculptor", mi-a spus mama.

Îl cunoscusem pe Nicăpetre la cenaclul "Observatorul" condus de Puiu Popescu, cenaclu care a căpătat, după moartea artistului, numele "Nicăpetre". Îi îndrăgisem sculpturile și eram conștientă de marea lor valoare, tot așa cum m-au cucerit și lucrările lui Remus Moldovan când le-am văzut pentru prima oară. Pe Nicăpetre îl abordasem la una din ședintele cenaclului. Purta un pulover de lână de oaie lucrat de mână și l-am întrebat ceva despre lâna respectivă și despre alte materiale. Mi-a mărturisit că, într-adevăr, lâna de oaie îi plăcea grozav. Am simțit atunci, din felul în care mi-a vorbit, de profunda legătură a artistului cu materia, dar, simultan, și de felul în care se apropie de fiecare material în parte. Sunt convinsă că, în prietenia dintre cei doi artiști, Remus și Nicăpetre, o mare pondere a jucat-o dialogul lor - uneori de neînțeles pentru oamenii obișnuiți -cel în care, de multe ori, emoțiile se comunică prin tăcere.

L-am întrebat pe Remus Moldovan de ce consideră întâlnirea și prietenia cu Nicăpetre esențiale în viața pe care a început-o în Canada. Mi-a spus că l-a vizitat de multe ori la atelier, a stat lângă el când lucra și a învățat multe de la maestru. Și-a adus aminte cu entuziasm de numeroase filme făcute împreună. Desigur, nu mă gândisem nicio clipă că ar fi fost posibil să aflu măcar unul din subiectele lor de discuție, pentru că în intimitatea gândirii unor artiști atât de talentați nu e loc pentru un intrus ca mine, dar scânteia de bucurie pe care am detectat-o în vocea lui Remus când îmi vorbea despre Nicăpetre trăda comunicarea profundă dintre cei doi.

Am vizitat nu de mult locuința lui Remus Moldovan din Burlington - un adevărat muzeu - și, fascinată, am fotografiat toate colțurile casei și pereții plini de lucrările lui Remus. Acolo, tablourile lui trăiesc, așa cum trăiau sculpturile și desenele lui Nicăpetre în atelierul lui. Am zărit în casa lui Remus și câteva sculpturi ale lui Nicăpetre și am regăsit vreo două și în fotografiile luate de mine. Povestindu-i la telefon despre prezența a două din ele în fotografii, Remus mi-a spus: "Am cinci, nu două!" și mi-a enumerat, cu mândrie, titlul celor cinci sculpturi.

Iată-ne deci în fața a doi mari artiști: Nicăpetre și Remus Moldovan. Am avut șansa nu numai să le admir operele, dar și să-i am la mine în casă, așezați - la interval de mulți ani unul de altul- la aceeași masă, pe același scaun.

Nicăpetre are, în România, un muzeu la Brăila. Nu am nicio îndoială că și lucrările lui Remus Moldovan își vor găsi locul într-un muzeu, fie el oriunde pe lume, pentru că ele merită să fie văzute!







Veronica Pavel Lerner     4/23/2019


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian