Memoriile condeiului portăret fără sfârsit ( eseu - crochiu )
Eu, stiloul, sunt una dintre „uneltele de scris”, al cărui „părinte” a fost inginerul inventator Petrache Poenaru. Acest personaj istoric nu trebuie confundat cu bolnavul care l-a rănit grav cu o piatră în tâmplă pe nemuritorul Mihai Eminescu.
Ar fi multe de spus despre celelalte unele de scris, care de fapt reprezintă stră-stră-stră...bunicii mei, străbunicii, bunicii, părinții, frații și surorile, nepoții și nepoatele, verii și verișoarele, nașii... Destul a trecut până să apar eu, stiloul, dar – fapt real și palpabil – au urmat și alte „rude” ale mele destinate scrisului în epocile moderne.
Dintre „rudele” îndepărtate (ce provin încă din epocile pietrei, bronzului și fierului) se disting cele convenționale, adecvate epocilor istorice și stadiilor de dezvoltare ale omenirii: așchia de piatră/cremene (pentru inscripționarea timpurie a unor rudimente de semne, simboluri și desene imitând sau sugerând imagini ale lucrurilor și ființelor din mediul familial, social sau din natură); cuiul de fier pentru scrierea cuneiformă; kalamul din tulpină de papirus; așchia de bambus; dalta romană sau a vechilor greci folosită la consemnarea pe temple, edificii și monumente antice de texte de legi, cenotafuri, epi-grame sau laudatio pentru eroi, părinții republicii, senatori, tribuni sau împărați, zei; dalta meșterilor egipteni antici pentru imprimarea în piatră a unor episoade de istorie, evenimente, fapte, libații, oracole, imprecații și preamărirea faraonilor și preoților, dispuse pe temple, piramide, statui, stele votive, morminte de faraoni și membri ai familiilor lor; unelte de realizare a textelor de pe frescele din bazilicile bizantine, scrise cu ajutorul pătrățelelor de mozaic; pensula chinezească pentru redarea de idiograme și pictograme pe temple, îmbrăcăminte tradițională, vase de alamă sau porțelan etc.; unelte pentru sculptarea de hieroglife utilizate de popoarele incașe, aztece și mayașe; pana de gâscă; creionul negru sau colorat (condei, pen ori карандаш); creta albă și colorată; pană sau cui special pentru încondeierea ouălelor cu mesaje creștine; ac și ață pentru textele cusute pe ștergare populare (ștergare așezate deasupra ușii bucătăriei/cuhnei cu mesajul de genul: „Ordinea și curățenia este cinstea femeii” etc.); condeiul de grafit pentru scrierea pe tăbliță; toc; pix.
În epocile moderne și contemporane am „rude” neconvenționale: carioca; marker; tuburi de vopsele sau tempera pentru realizarea de grafitti pe clădiri noi sau abandonate, pe poduri și pe unde nici nu gândești; mașina de dactilografiat; mașina de stenografiat; aparatul de telex și fax; aparatul de semnale Morse; aparatele de criptat gen „Enigma”; aparatul de tatuaj pentru texte și desene; mașinile de tipografie (linotip etc); trusa de arhitect sau de desen tehnic; mașinile de ștanțat texte pe utilaje și produse casnice sau industriale; rezoluția și semnătura electronică; instrumente de inscripționare cu texte și simboluri pe plăcuțele de aur trimise în cosmos cu rachete etc.
Nu am conștiință, sentimente, emoții, instincte sau voință, sunt o „prelungire” necesară și utilă a conștiinței, gândirii și reflexelor aparținătorului. Am aceeași inerție și lipsă de viață precum grafitul din mina creionului, lemnul și cerneala sau tușul. Toate aceste manifestări sunt doar ale proprietarului care mă folosește pentru a le exprima. Mi se pot întâmpla o serie de accidente sau incidente: mi se tocește penița sau se deformează, mi se epuizează pe neașteptate cerneala sau tușul, pot să picur dintr-un defect de fabricație sau să pătez mâinile, îmbrăcămintea, banca sau biroul, hârtia de scris, caietele ori cărțile. „Stăpânul” meu se poate supăra sau înfuria, mă poate frânge sau arunca. În schimb, eu sunt același, inert, simplu spectator sau martor.
M-am perfecționat și mi-am multiplicat aplicațiile și servituțile grație vârstei, ingeniozității și inteligenței omului. Am evoluat, se poate spune, o dată cu treptele evoluției umanității.
Sunt o „unealtă de scris” indispensabilă, cotidiană, intim legată de preocupările oamenilor. M-ați folosit drept obiect de scris sau consemnare după vremi și propagandă.
Eu, „unealta de scris” am fost, sunt și voi fi o unealtă a personajelor de bună credință, dar și a uneltitorilor, trădătorilor, rătăciților în viață și societate.
Extrapolând, „turcul cu pistolul, restul cu stiloul”.
După cum ați constatat am o istorie, am făcut istorie și fac istorie prin utilizarea mea conform doleanțelor, sentimentelor și dorințelor oamenilor. Cu ajutorul meu s-au semnat și se semnează pacte, tratate, legi, lucrări tehnico-științifice, filozofice, religioase și literare; se compun articole, comentarii, reportaje etc. pentru a fi inserate în diverse publicații; se scriu scrisori, bilete de amor, necrologuri, testamente etc., discursuri politico-sociale, idiologice, mesaje ale ONG-urilor, ale organizațiilor obștești, cetățenești și religioase.
Reprezint o „unealtă” folositoare sau infamă, glumeață sau acidă, dojenitoare, mieroasă sau care așterne, în scris sau prin texte pentru televiziune, facebook și mobil, jigniri sau înjurături ș.a.
Este eminamente necesar să punem accentul pe două domenii de referință în care „unealta de scris” ocupă un loc important, și anume publicistica și literatura (sub toate formele ei).
Se acreditează ideea că ziaristica este „literatura pe fugă”. Această aserțiune constituie oare o ipoteză sau o realitate? În centrul acestei activități intelectuale umane, necesară acceptată și uneori dezavuată, se situează realitățile fruste, evenimentul, întâmplarea, faptul cotidian, accidental sau firesc, neașteptat sau cel ce te oripilează ori te surprinde, aspectele trecute sau virtual posibile care întăresc sau confirmă/consființesc o acțiune, o faptă, deja petrecută sau emergentă. Ca ziarist ești în focul evenimentelor, ești un reporter al realităților imediate. Prin documentare și prezență la fața locului poți să contribui la informarea rapidă și corectă a publicului și autorităților în timp real, creând premiza intervenției umane preventive sau reparatorii, iar uneori prin șarje bine țintite contribui la resuscitarea atenției, la ironizarea sau corijarea unor comportamente hilare sau deviante; poți de asemenea să susciți interesul pentru unele aspecte ale vieții mondene, artistice, științifice sau de can-can. Da, poți face „literatură” prin jurnalism, prin competență și perfecționare, prin informare și documentare atente, un stil viguros conturat, identificând cu acuratețe specificul, specificitatea și unicitatea faptelor consemnate, gazetar/publicist care îmbină armonios fațetele realității apelând, în afară de stilul sobru, și la unele mijloace stilistice. Vocația evocării edificatoare este o amprentă a ziariștilor dedicați „literaturii pe fugă”. Trebuie să dai atenție prospectării realității și identificării ineditului și esenței faptelor și acțiunilor celor din societate, impactul emoțional și volutiv al faptelor și evenimentelor evocate împreună cu savoarea, prospețimea și culoarea lor.
În ceea ce privește literatura în general, scriitorul (cu specializările sale de prozator, poet, eseist, dramaturg) abordează o paletă uriașă, are acces atât la acțiuni, fapte și evenimente reale, cât și la valorificarea fanteziei auctoriale structurate pe canavaua mijloacelor artistice și stilistice. La scriitor întâlnim referința la realitatea „prelucrată, valorificată și adaptată”, realitatea ”cărturărească”, „scriitoricească”, transfigurată și disiminată printre faptele palpabile, reale. Față de ziarist, scriitorul poate interveni în conturarea acțiunilor și sferei psihologice prin apelarea la alte fațete, personaje și prize emoționale, poate conduce acțiunea din operele lor spre o țintă sau tendință, să demonstreze sau să ilustreze, întreținând tensiunea firelor narative pentru atingerea scopului sau finalității scontate. Ziaristul este nevoit de rigorile „meseriei”, să apeleze la real, să-l prezinte așa cum este, fără „fiorituri” și imixtiuni, orice denaturare determinând pierderea credibilității și onestității. Scriitorul este angrenat în conturarea/crearea de lumi fictive cu date ale realului, în descoperirea esenței umane, a comportamentelor, psihologiei, a sentimentelor și emoțiilor personajelor ce au doar aparența apartenenței la realitate. Faptele descrise/evocate par desprinse din realitate, dar reflectă dorințele, năzuințele și scopurile artistice urmărite de autor. Uneori ceea ce se întâmplă într-o povestire, un roman sau o piesă de teatru sunt pur ideale, ipotetice și excepționale, mult peste ambitusul unor evenimente/fapte/acțiuni din realitate. Dar să fim înțeleși, de multe ori realitatea întrece fantezia/imaginația fără drept de apel, datorită ineditului, surprizelor, neașteptatului, accidentalului unor evoluții din realitate. Ziaristul este presat de perisabilitatea evenimentelor/faptelor/acțiunilor umane, trebuie să-și mobilizeze urgent condeiul (realitățile sunt „fierbinți”/„ard”). Scriitorul își lasă marjă de timp, de „dospire” a subiectului, manifestă atenție la nuanțe și configurează treptat siajul etapelor acțiunii, contracțiunii, intrigii, compunând portretul caracterial al personajelor. Deci este vorba de perioada de „incubație” a elementelor inspiraționale ale creației literare.
Să ne oprim aici, căci ceea ce este prea mult conduce spre exagerare, exacerbare și tinde spre pierderea contactului cu mult pomenita realitate excesiv evocată mai sus.
Eu, stiloul, rămân doar un martor pasiv și inert al actului scriitoricesc, ziaristic sau literar, un obiect la purtător, indispensabil, util, la care se apelează continuu sau sporadic în general oamenii cu vocație și talent.
Acestea fiind spuse, se semnează pentru mine aparținătorul „condeiului portăreț fără sfârșit”, care a compus de fapt și textul de mai sus,
|
Tănase Grosu 3/29/2019 |
Contact: |
|
|
