Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Evolutia istorică a unei gospodării din Tara Alamajului Banat

De foarte multe ori evenimentele mari şi importante sunt mai lesne de aflat uitându-ne în realitatea imediat înconjurătoare,în detaliul cotidian şi familiar.Acesta este cazul şi în studierea ţării Almajului şi evoluţiei ei ,mai ales în anii veacului al douăzecelea.

Ţară Almajului , din Banatul muntos, este o “ţară” românească tipică. În fond o alcătuire socială şi politică de tipul “ cnezatelor de vale “,(definite splendid de către Radu Popa).Aceste “ cnezate de vale” erau unităţi geografice coherente ( vai intramontane) cuprinzând un număr de obsti (sate) ,între 12- şi 18. Ele erau conduse de cnezii locali şi,atunci când condiţiile istorice erau propice, se alcătuiau în unităţi mai mari ,cuprinzând mai multe cnezate de vale ,numite,voievodate, ori cum a fost în cazul Banatului,”banii”,corpuri sociale cu rosturi militare ,dar şi economice. În Banat aceste “ cnezate de vale”, ţări româneşti, au fost cunoscute că” districte”, cu o istorie eroică. Atestate documentar încă în veacul al XIII-lea şi apoi frecvent în cele următoare,aceste districte apăreau că unităţi economice ,politice şi sociale puternice cu drepturi ţări recunoscute de către Regii Unguri. Şapte dintre ele,între care şi cel al Almajului, au primit diplome regale speciale fiind recunoscute că “districte privilegiate”, libere şi depinzând direct de Rege. În legătură cu vechimea ţării Almajului este de lipsa să fie făcute câteva precizări.
Faptul că pentru întâia dată acest district ( ţară românească) este pomenit documentar în veacul al XIV-lea nu înseamnă de fel că atunci a intrat în istorie. Un document nu face decât să surprindă un proces istoric în desfăşurare şi referitor la vechime , acel document nu face decât să confirme că realitatea istorică la care se referă îi este anterioară.Ţară Almajului, că toate ţările româneşti, nu are un început. Ea este o unine de obsti (sate) înrudite , care au o structura şi personalitate atâta de stabila şi o identitate atâta de distinctă încât în chip necesar ne oblige să conchidem că ”începutul” lor se aşează undeva în zorile istoriei,cu mii de ani în urmă. Urmele acestei vechimi colosale sunt încă lesne de aflat şi suficient este să ne uităm la drumurile utilitare ale ţării Almajului ( care nu au legătură cu cele moderne şi care sunt exemplu al formei fără fond). Aceste drumuri ţin de vremea anterioară descoperirii roţii, din vremea copilăriei omenirii ,când natura fusese domesticită doar în atâta cât a înceta să mai fie ostilă.Această vechime a ţării Almajului a fost însoţită de împrejurarea ( rară în istoria Românilor) că locuitorii ei au fost mereu liberi. Această libertate rezultă din condiţia lor de locuitori ai unei zone geografice la întretăierea hotarelor unor mari puteri,că “limitanei’( mai apoi “grăniceri”,”catane negre”) ei au avut drepturi şi privilegiul de a purta arme şi a fi supuşi doar judecăţii regale. Această libertate şi-au păstrat-o almajenii chiar şi în vremea “cenuşie”, a luptelor între imperii şi atunci când autoritatea nu era instalată clar,sub formă “lotriei”, haiduciei ori luptei pe cont propriu.
Cu aceste consideraţii generale putem intră în miezul temei propuse,descrierea unei gospodării almajene, cea a lui Romulus Boldea din Borlovenii Vechi.

Satul Borlovenii Vechi este cel mai retras, mai discret dintre satele ţării Almajului.Aşezat la poală Semenicului,între păduri seculare,el este izolat într-o ţară izolată. În vremile vechi el era despărţit în “crânguri”( probabil urmase ale unor ginti,căci membrii lor erau înrudiţi) răsfirate pe tot cuprinsul hotarului. Un asemenea crâng era aşezat dincolo de apă Salinului ,înspre codrii Putnei şi lui i-a aparţinut şi clanul, familia Boldea. În veacul al XVIII-lea, după ce Banatul a intrat în hotarele Imperiului Hapsburgic, crângurile au fost adunate la un loc şi aşezate, după reguli militare,în vatra actuală a satului. Satul a fost alcătuit milităreşte, cu drumuri drepte şi care se întretăiau planic. Casele au fost “tipizate” şi au primit numere “matricole” grănicereşti. Familiei Boldea i-a fost dat numărul 44 şi aşezarea pe latura răsăriteană , spre miazănoapte , a satului. Oameni vrednici şi probabil ajutaţi de noroc, ei şi-au sporit avutul, au cumpărat pământ şi au ajuns, probabil, cei mai avuţi oameni ai comunităţii ( dar diferenţele erau în limite decente,câteva jugăre de pământ mai mult ori mai puţin,căci caracterul unitar şi egalitar al obştii nu s-a preschimbat,o altă dovadă a vechimii excepţionale a aşezării şi extraordinarei sale continuităţi de personalitate). La finele veacului al XIX-lea familia Boldea a cunoscut un salt calitativ decisiv prin personalitate lui Pavel Boldea (1864-1920).
Pavel Boldea era fiul mai mare al învăţătorului, cu acelaşi nume din Borloveni. El a devenit preot în satul natal dar a rămas văduv de foarte tânăr. Sub povaţa şi cu ajutorul Generalului Traian Doda ( care i-a fost mentor) el a devenit capelan în armata cezaro-crăiască şi a urmat o carieră strălucită,ajungând Protopop şi conducător al capelanilor ortodoxi din acea armata, în rang de colonel şi Cavaler al Ordului Francisc Ioseph. El a avut parte de onoruri şi venituri remarcabile şi aceste mijloace le-a folosit că să îşi ajute cu generozitate ieşită din comun fraţii (Grigore, Măriuţă),nepotul (Coriolan Buracu) şi mai ales, feciorul, Romulus Boldea,pe care l-a ţinut în şcoli de elită civile şi militare unde a avut parte de o educaţie rezervată claselor privilegiate din Imperiul dunărean. În acelaşi timp Pavel Boldea a contribuit cu sume mari la ridicarea gospodăriei Boldea din Borloveni. Cu banii lui s-a cumpărat pământ şi casă ţărănească a fost preschimbată într-o reşedinţa impunătoare. După 1918 s-a retras la Borloveni dar în Decembrie 1920 murea fulgerător.
Avutul Boldea a fost împărţit între fraţii lui Pavel Boldea ( Grigore şi Măriuţă) şi feciorul, Romulus Boldea. Cu destulă durere trebuie spus că fraţii lui Pavel Boldea ( şi mai vârtos Grigore) nu au manifestat recunoştinţă pentru cel care îi făcuse oameni. Mai ales Grogore ,folosind,speculând, identitatea de nume a Protopopului şi învăţătorului a pretins cu mult mai mult decât i s-ar fi cuvenit. (În acelaşi timp Coriolan Buracu a dovedit o corectitudine morală remarcabilă refuzând orice participare la masă succesora.) Oricum Romulus Boldea l-a iertat pe Grigore, i-a primit copiii, pe vremea vacanţelor, în casă lui, i-a ajutat după moartea fulgerătoare a lui Grigore. După ce succesiunea a fost făcută gospodăria lui Romulus Boldea din Borloveni se înfăţişa în felul următor.
El era posesorul casei Boldea şi circa două treimi din livada şi pădurea , ce stau în sus de casă, (Cracul Boldii); pământ arabil în lunca Borloveniului şi a Breazului (cam 8 hectare); fâneaţă ( “poiana mare”), cam un hectar şi jumătate şi circa douauzeci de hectare de pădure, livada şi fâneaţă la “Sfarleac”, în sus de apă Salinului. În plus el avea drept de folosinţă la patru mori din sat, păşunat la Semenic,lemn de foc şi construcţie din pădurile “grănicereşti” şi alte drepturi comunitare. Era o gospodărie medie dar pe care a îngrijit-o cu străşnicie. Venitul principal îl avea din pensia de Locotenent Colonel în rezervă şi veniturile din Borloveni le-a folosit pentru a întreţine proprietatea. Singurul venit ce îl avea de acolo era din ţuică ( probabil cea mai bună din Banatul muntos) pe care o producea în mari cantităţi ( cam 40.000 de litri pe an) şi care aproape îi dublă pensia militară. Preocuparea gospodărească s-a concentrate pe trei direcţii : îmbunătăţirea condiţiei casei, înfrumuseţarea şi îmbunătăţirea pământurilor, crearea de condiţii pentru producerea ţuicii.Detalii privind aceste acţiuni gospodăreşti sunt păstrate în acte din arhivă casei Boldea şi prezentarea lor este utilă dar, mai înainte de asta, câteva explicaţii privind personalitatea lui Romulus Boldea sunt la fel de folositoare.
Romulus Boldea a fost un excepţional almajan. Personalitatea lui îmbină în chip fericit o inteligenţă remarcabilă, dârzenia, dibăcia, răbdarea şi şiretenia “grănicerească” ,optimismul românesc, de obârşie creştină, respectul entuziast pentru tarditie şi pentru valorile Ortodoxiei şi în plus o educaţie excepţională, rafinată,aristocratică. Romulus Boldea nu a fost un om foarte învăţat ( la urmă urmei fusese ofiţer) dar a avut o educaţie care a făcut cu putinţă că el să funcţioneze ideal în împrejurări dintre cele mai felurite, de la stări de “mărire” la situaţii limita, război şi închisoare.El avea un remarcabil bun simt şi clarviziune juridică şi actele şi deciziile testamentare luate uluiesc prin înţelepciune şi azi,ele erau redactate clar, simplu şi scrise într-o admirabilă limba românească şi cu o grafie efectiv unică,amestec de gotic şi latin, de autentică frumuseţe. Romulus Boldea a fost un om cu un carcter tare şi această esenţă nu a putut fi schimbată de modificări de décor ori ierarhie socială. El a demonstrat că în orce împrejurare un cavaler îşi va află scutierul, că în orice împrejurare Don Quijote îl va află pe Sancho Panza.Era un om fundamental bun ( în toate tranzacţiile făcute cu oameni din Borloveni ,de fiecare dată sfârşea a le da mai mult decât fusese înţelegerea iniţială).În acelaşi timp avea temperament iute. Proverbiale au rămas împuşcarea unui porc ( care îi intră în grădina) şi a unui cocoş, care îi tulbură somnul de după amiază .( Animale pe care imediat apoi le-a plătit proprietarilor vătămaţi).

Din 1920 şi până în 1922 în casă Boldea din Borloveni au stat Otilia Boldea ( născută în familia germană Bauer, din Bijeljina, Bosnia, unde tatăl ei fusese comerciant de frunte şi primar) cu cele două fice,Victoria şi Silvia (care s-a născut în Borloveni;naşterea a fost asistată de către o moaşă sătească din Patas şi de către Floarea Banus). În 1922 Romulus Boldea a trecut în retragere ,în rang de Locotenent Colonel, şi îşi va dedică activitatea, până în 1928,exclusiv consolidării gospodarieie din Borloveni.În primul rând el s-a îngrijit de casă.
Casă Boldea fusese transformată într-o reşedinţa impunătoare prin trudă şi banii Protopopului Pavel dar rămăsese nefinisată. Romulus Boldea a trecut la finisarea casei cu bun gust; un amestec de rustic almajean şi coloratură tirolez-vieneză.
A pus obloane ( solocaturi) din lemn masiv şi sobru colorate ( un verde închis), a adăugat uşi mari,generoase, parţial de sticlă, a adăugat casei un balcon drăgălaş, a alcătuit trepte de intrare impunătoare. În interior a adus mobile de bună calitate (între ele câteva excepţionale covoare bosniece şi o pianină de bună calitate din zestrea Otilieie Boldea),inclusiv splendide oglinzi veneţiene şi a instalat în toate încăperile spălătoare şi o cadă de baie din tablă solidă.Erau condiţii sanitare la nivelul superior al veacului al XIX-lea .În anii douăzeci a instalat primul aparat de radio din sat,cu baterii şi “pilă” electrică.
Pentru nevoile casei ţinea găini, gâste, vacă, câte doi sau trei porci şi un cal de calorie.(Romulus Boldea a fost un excelent călăreţ,premiat în concursurile armatei cesaro-crăieşti.)Romulus Boldea a insistat că tradiţiile casei ţărăneşti să fie continuate strict. Astfel el a făcut colosale donaţii către biserica din sat şi a impus observarea “praznicelor” casei (mese date comunităţii pentru apărătorii,”patronii”, casei )care,în cazul casei Boldea, erau Născătoarea de Dumnezeu şi Sfântul Ioan Botezătorul. Praznicul “mare”, cu masă bogată,supă cu tăiţei, sarmale, friptură de oaie, mălai copt şi evident, “răchie”,era la 7 Ianuarie,Soborul Sfântului Ioan Botezătorul iar praznicul “mic”, când se duceau daruri spre pomenire la biserica , era la 15 August,Adormirea Maicii Domnului, Sfânta Maria,”Mare”. Pregătirea praznicului era supravegheată de către Otilia Boldea care era ajutată la facerea bucatelor,mai ales a sârmelor, de către vecinul Gavrilă Tilu.
Aşa cum spuneam venitul gospodăriei din Borloveni acoperea cheltuielile dar nu aducea venit suplimentar. Educaţia fetelor şi costul casei erau acoperite din pensia de Locotent Colonel în rezervă ,care era destul de modestă. În plus din 1928 Romulus Boldea a intrat în viaţă politică , că Prefect al judeţului Severin , şi s-a aşezat în Lugoj. În Lugoj el îşi petrecea Toamna, Iarnă şi Primăvară iar Vara ( până în Octombrie) o petercea în Borloveni. Chiar şi în condiţiile în care salariul de Prefect era un venit suplimentar considerabil (iar din 1940 până la sfârşitul lui 1944 cel de Preşedinte al Comunităţii de Avere Grănicereşti din Caransebeş,unde s-a şi reaşezat în 1939), el a trecut la îmbunătăţirea drastică a gospodăriei,la transformarea ei într-o unitate economică eficientă.
El a realizat că sursă de venit sigur, în Borloveni, nu poate fi decât producerea unei ţuicii de calitate foarte bună.
În Almaj ţuică, “răchia”, este mai mult decât un produs, este o noţiune. Este băutură locului şi fiecare casă se laudă a fi producătoarea celui mai bun soi. Ea este făcute din prune de “vara” şi este simplu distilată având între 25-28 de grade. Romulus Boldea a ridicat producerea ţuicii în Almaj la un nou nivel.
În primul rând el a achiziţionat vase de fermentare şi butoaie de depozitare noi şi de cea mai bună calitate. Apoi a comandat un alambic ( cazan) ultra modern ( cel mai bun din Almaj) şi,finalmente a ridicat o clădire de producţie,”casoanie”, modernă. “Casoania” a fost ridicată în 1928 prin zidarii Petru Ionescu şi Climenta Buzuduganariu iar lemnăria făcută de către Milă Mengu şi Ianas Barbu. Planul construcţiei l-a făcut Nicolae Faul.Martor a fost Milă Careba. Era o construcţie masivă, perpendiculară, aşezată în vecinătatea unei ierugi ( braţ de apă) bogate, cu o roată de răcire foarte puternică. Era o încăpere mare,pentru cazan şi vase, iar într-o latura era un mic birou în care era şi un pat de dormit. Din acel an Romulus Boldea a început să colecteze, cumpere, cantităţi mari de prune ( în adaus de cele produse în pământurile lui) şi să producă o ţuică foarte bună, poate cea mai bună din Almaj. Era ţuică făcută din prune “de vara” , cu tăria de 30 ˝ de grade. Calitatea ei poate fi ilustrată de faptul că era cumpărată de angrosişti asociaţi cu cel mai bun “ţuicar” din România interbelică, Cireseanu. Producţia a crescut an după an ajungând în anii 30 la circa 40.000 de litri. Venitul net dublă ,cel puţin, pensia militară a lui Romulus Boldea. În plus el producea ,anual, cam 150-200 litri de ţuică dublu distilată,”preo-friptă”,de 40-45 ˝ grade pe care o învechea cinci ani în vase de stejar şi pe care o folosea pentru casă şi cadouri. Apoi Romulus Boldea a îmbunătăţit grădina casei şi proprietatea mare de la Sfarleac.Acţiunile de mare anvergură gospodărească au început în 1929.
În acel an gardurile din grădina casei au fost refăcute total prin Gheorghe Drăgoi ( Ghiţă Marcu) şi Tima Floarea. Ei erau plătiţi între 3-5 lei pentru metrul de gard ( lemnul era dat de către Romulus Boldea).Supraveghetori şi martori au fost Nicolae Pistol şi Ion Banus. (În fapt lucrătorii au primit mai mult decât a fost înţelegere căci frecvent ei cereau “avansuri” pe care,apoi, Romulus Boldea le făcea “uitate”) În acelaşi an în grădina s-au plantat câteva zeci de pruni ,”de vara”, meri, peri, caişi , un cireş ,un vişin,tufe de coacăze şi zmeură. Lucrul s-a făcut prin Dumitru Zăvoianu. Tot în 1929 Romulus Boldea a refăcut temeinic drumul care ducea de la Breazu la Sfarleac(unde îşi avea el masivă livada şi pădure). Drumul era greu şi perculos, mai ales cu care încărcate( era nevoie că vehiculele să fie “împiedecate” uneori la trei roţi,practic mergând “în sanie”.) Refacerea drumului a fost contractată către Vasile, Ilie şi Petru Florea, “peste apă Salinului şi Izvor”. Ei trebuiau să dinamiteze stâncile ,”cleanţurile”, să facă şanţuri de scurgere şi în general, să facă drumul practicabil. Pentru asta ei au fost plătiţi 2.400 de lei,o suma mare la timpul sau. Supravegherea a fost făcută de către Milă Careba, Anton Drăgoi şi Lică Botoaca. În acelaşi an şi la Sfarleac s-au plantat câteva sute de pruni , tot “de vara”, noi. Colibă a fost consolidată dar, în 1935, Romulus Boldea a refăcut-o din temelie. Ceeace a ridicat el acolo era o casă de munte de tip tirolez,cu pivniţă ,”podrum”,adânc, încăperi , cu cuptoare solide, fântână. Casă a fost ridicată de către Târâse Borchescu şi Trifu Bojinescu. În 2 Octombrie,1935 Romulus Boldea a făcut un contract pentru întreţinerea proprietăţii de la Sfarleac cu Iosif Ghiocel. Prin acel contract Iosif Ghiocel urmă să primească un salariu de 500 de lei pe luna şi dreptul de a îşi ţine , cu nutretul Sfarleacului, o turmă de 40 de oi cu tot venitul lor. În schimb el avea obligaţia să întreţină în perfectă stare proprietatea ( curăţat prunii, săpatul lor, gardurile, menţinerea casei , etc.) şi să ţină alte 40 de oi în folosul lui Romulus Boldea. Contractul a fost semnat , în mărturie ,de către Ion Banus şi Iancu Imbrescu. În acel an proprietatea lui Romulus Boldea ajunsese în stare optimă. Era o unitate economică eficientă în cadrul unei societăţi tradiţionale. În fond ea ar fi putut fi dată că exemplu pentru felul în care ar fi trebuit să fie gospodărite satele de munte româneşti.Veniturile au fost suficiente pentru a asigura familiei Boldea o existenţa decentă.În plus, economisind cu chibzuinţă, Romulus Boldea a cumpărat o casă în Caransebeş iar în Bucureşti a contribuit 2/3 din costul ridicării casei din Puccini 4( restul de 1/3 au fost daţi de către ginerele lui,Virgil Nemoianu).
În toţi acei ani Romulus Boldea a supravegheat temeinic tot ce se făcea în gospodărie, a întreţinut relaţii cordiale cu mebrii comunităţii (al cărei mebru cu mândrie se consideră),stand nas la zeci de cununii sau la nou născuţi. Relaţii speciale a avut mereu cu familiile Banus, Careba, Borchescu, Pistol.El făcea plimbări,călare ori pe jos, drumuri la Semenic, mici partide de vânătoare.În casă i-au poposit personalităţi ale Almajului şi Banatului (inclusiv Episcopul de la Caransebeş;ocazie în cursul căreia Romulus Boldea şi Coriolan Buracu au dormit în podul cu fan al grajdului unde,seară, s-au dus, folosind cu totul exagerată formulă, “noi ne retragem în apartamentele noastre”.) Gospodăria lui Romulus Boldea a adus folos şi satului,prin introducerea unor posibilităţi băneşti şi prin faptul că Romulus Boldea a ajutat pe mulţi oameni din sat să îşi afle slujbe.În plus acea gospodărie reprezenta un punct de emulaţie, demn a fi imitat şi deci o sursă de progres.
În 1944 gospodăria Boldea a primit o cumplită lovitură.
În August 1944 România a întors armele contra Puterilor Axei şi practic s-a lăsat ocupată de trupele sovieto-bolseviste. Urmările ocupaţiei sunt bine cunoscute.Peste România s-a abătut un coşmar care a ţinut aproape cincizeci de ani. Inevitabil el a cuprins şi casa Boldea.
În Vara lui 1944 familia Boldea ,împreună cu cele două fice,Victoria Nemoianu ,cu cei doi feciori mici,Pilu şi Romi, precum şi a două fica, Silvia (Miky),erau la Caransebeş. Erau acolo încă din Primăvară căci se refugiaseră în urmă bombardamentelor teroriste ale aviaţiei americane asupra Bucureştiului şi oraşelor României. După 23 August 1944 toţi se hotărâseră să se ducă la Borloveni, pentru a scapa de valul prim al năvălitorilor bolsevisti. Din fericire,în ultimul moment, Romulus Boldea a avut inspiraţia să amâne plecare pentru circa o Săptămâna. A fost o inspiraţie salutară.
În acele zile o mică unitate a armatei germane, cantonată în Anina, s-a aflat izolată de grosul trupelor germane şi a căutat cale de refugiu şi retragere prin Iablanita. În aceste condiţii trupele sovietice au deplasat în Almaj o divizie care a produs un prapadat cumplit : jafuri, omoruri, violuri şi culmea, trupele germane au reuşit ,prin manevre simple şi abile, să iasă din încercuire. În acest context casă Boldea a fost devastate. Un document din 1945 arată că atunci au fost luate: vacă, trei porci, cal de călărie, mobile, covoare, sute de kilograme de cereale şi peste 40.000 de litri de ţuică. Evident nici un soi de asigurare nu a acoperit pierderile suferite. (În acest context trebuie totuşi menţionat că elementele prăpădite din sat au contribuit la jefuire. În vorbele unui bătrân patasan,pe care le-am auzit în Primăvară lui 2003, “Ruşii or băut s’ a noştri or furat”.) Vestea prăpădului i-a fost adusă la cunoştinţă lui Romulus Boldea de către omul lui de încredere,Milă Careba,în Caransebeş. Abea în Primăvară lui 1945 s-a dus iarăşi la Borloveni Romulus Boldea spre a măsură prăpădul şi a încerca să salveze ce mai era de salvat. În acelaşi an o nouă lovitură l-a pălit.
În Toamna lui 1944 el a demisionat din funcţia de Preşedinte al Comunităţii de Avere Grănicereşti nevoind să fie amestecat cu lepădăturile bolsevice. Pentru a refinanţa gospodăria el a vândut casa din Caransebeş dar stabilizarea care a avut loc, practic instantaneu, a redus la zero preţul căpătat. Simplu pus el nu mai avea nici un mijloc pentru a repune pe picioare sau măcar în stare funcţională , gospodăria din Borloveni. Marele noroc a fost că în acei ani Virgil Nemoianu, ginerele lui, avea venituri foarte mari şi l-a ajutat generos. În acest fel gospodăria a fost făcută din nou funcţională. Otilia Boldea a rămas mereu recunoscătoare pentru această lui Virgil Nemoianu şi des a repetat,”dacă Virgil nu ar fi avut veniturile pe care le-a avut noi nu am fi mai putut să ne reantoarcem la Borloveni”. Cu ajutorul lui Virgil Nemoianu casă Boldea a fost reparată, utilajele lipsa au fost înlocuite, saltele, perine , paturi, cratiţe,etc.,noi au fost achiziţionate. A fost efectiv un miracol care a făcut posibilă funcţionarea şi menţinerea casei şi gospodăriei !
Trei ani mai târziu, în 1949, Romulus şi Otilia Boldea s-au retras în Borloveni. Ei trăiau din pensia,redusă la mizerie, şi din veniturile , mult miscorate ,ale gospodăriei. În acele împrejurări Romulus Boldea a dovedit o inventivitate, determinare şi dibăcie absolut uluitoare.
Dar în acei ani gospodăria prosperă a fost nimicită bucată cu bucată prin şicanele şi politică noului regim,Stalinist.Spre exemplu pentru ţuică şi bunurile distruse de război Romulus Boldea nu a primit nici un fel de compensaţie.În schimb a fost obligat să plătească un enorm impozit/penalizare pentru plata”cu întârziere” (?!) a “obligaţiilor.
El a înţeles că esenţă comunismului este răul şi distrugerea oricărei valori şi tradiţii. În aceste condiţii el s-a retras complet din viaţă publică, a trecut toate bunurile pe numele ficelor şi soţiei şi a căutat să folosească pentru a supravieţui toate legăturile şi prestigiul sau personal precum şi structura comunitară pe care comuniştii, în Almaj şi Borloveni, nu au putut să le farame.
În primul rând a declarat spaţioasa casă Boldea că ,” modestă locuinţa sătească,cu trei focuri”( a eliminate sobele de încălzit din tot restul camerelor şi până târziu în ele, efectiv, nu s-a făcut focul),pentru a limita impozitul (oricum enorm,având de scop distrugerea gospodăriei). Parte din pământ “l-a donat” comunei, Sfarleacul ( care oricum intra în ruină, căci casă de acolo s-a debilitat din ordinal securiştilor ce îi urmăreau pe partizani şi apoi, nelucrate, pământul şi livada au reintrat în sălbăticie),pământul arabil de la Breazu, şi tot comunei , a “donat” cazanul. Restul pământului îl lucra în “parte” ( jumătate proprietarul şi jumătate lucrătorul) prin oameni de încredere dar şi aici a menavrat abil. El a angajat (ocazional şi în perioadele critice) figuri dubioase şi complice bolsevistilor, gen Lică Patruica, fiind conştient că este furat şi înşelat, într-un efort, reuşit, de “captatio benevolentia”. El se folosea de indivizi care, altcum, i-ar fi putut face rău. În plus a folosit eficace drepturile comunitare, “rândul” la mori, dreptul la păşunat, etc., vânzându-l unor oameni de încredere pentru brânză, miere,etc. În esenţă el a reuşit să menţină un nivel decent de viaţă în casă în condiţii absolut critice (nivel care s-a menţinut până la moartea lui).În 1952 Romulus Boldea a fost arestat şi apoi deportat,până în 1954, la Săveni,în Moldova. Din deportare el a continuat să comunice cu familia şi a întocmit periodic admirabile scrisori în care cerea eliberarea lui. Este remarcabilă mai cu seama logica juridică a acestor scrisori, care subliniau elementarul principiu de lege că nu poate cineva să fie condamnat retroactiv ,pe temeiul unor dispoziţii legale posterioare şi mai subliniau ele,un principiu moral ( evident ignorat de bolsevici ) a cărui validitate era, în pararea lui Romulus Boldea perenă şi absolut expiatorie, “nu am făcut în viaţă mea rău la nimeni”. În acei ani, cu admirabil curaj şi caracter, Otilia Boldea a menţinut gospodăria şi în fapt, a devenit capul ei.(În acelaşi timp ea a fost susţinută moral de admirabilă solidaritate comunitară şi mai ales de familia Banus şi Floarea Banus care ,adesea, a stat noaptea cu Otilia Boldea încurajând-o).Dar intre sateni au fost si bestii notorii si intre ei il pomenesc pe Ilie Tola,descendent din una dintre cele mai decazute case din sat.Un om care a facut rau cu bucurie.
Gospodăria în sine încetase să mai fie o unitate economică productive.Ea funcţiona strict la limita de a asigura supravieţuirea a doi oameni bătrâni.
Otilia Boldea şi-a menţinut locul de conducător al casei şi gospodăriei şi după ce, cu voia lui Dumnezeu, Romulus Boldea s-a rantors din detenţie. Vechile rânduieli ale casei s-au menţinut că şi legăturile cu familiile de baza ale satului ( mai ales Banus). Casă a fost ţinută în bună stare, fiind zugrăvită anual ( prin Patru Glave), curăţată şi mereu reparată. Otilia Boldea a introdus câteva modernizări ( cărora Romulus Boldea a căutat să li se opună ,fără succes, vehement) cum au fost introducerea curentului electric şi a unui aparat de televiziune ( prin 1965).(Romulus Boldea a privit mereu cu ostilitate aparatul de televiziune,numit “der verfluchte apparat” –afurisitul de aparat- şi încă mai rău expediţiile de explorare a spaţiului cosmic.La prima selenizare a comentat,” s-or dus să facă clozete pe luna, nu sunt atâtea lucruri de făcut pe pământ !”) În acei ani Otilia Boldea a călătorit, de două ori ,în Iugoslavia pentru a îşi revedea familia (ea a fost prima din familie care a început să călătorească;am putea spune că ea a deschis dimensiunea “globală” a acestui clan românesc în epoca mai nouă) pe care nu o mai văzuse din 1939. La întoarcere ea a adus mai multe lucruri folositoare şi cadouri la membrii familiei.Romulus Boldea a rămas mereu voios, bucuros de locurile natale şi nu şi-a schimbat temperamental.(Imediat după venirea din deportare, poate după două ori trei zile, foarte vehement s-a pregătit să pornească în urmărirea unor localnici care tăiau lemn în pădurea de cultură. Victoria Nemoianu a exclamat,”pe asta iară o să îl ieie”.Iar unul dintre braconieri a strigat înapoi ,”bine t’or făcut că te’or tanut unde te’or tanut!”) În acelaşi timp el a continuat să facă donaţii la biserica şi să fie în relaţii cordiale cu sătenii.(O singură excepţie remarcabilă. În urmă unei certe, în care Romulus Boldea nu avusese absolut nici un amestec, un localnic a ieşit din casa Boldea şi i-a spus lui Romulus Boldea, care venea din sat şi care îl salutase cordial,”ce mai faci drago?” ,”aici aţi împuşcat un porc şi un cocoş”.Romulus Boldea i-a răspuns scurt, “du-te în pizda matii!” )El şi-a redus benevol responsabilitatiile şi chiar s-a complăcut într-un soi de ramolisment jucăuş dar,la caz de nevoie, intervenea, mai ales când era nevoie de trimis petiţii. Astfel el a întocmit memoriiile prin care ,finalmente, i s-a redat pensia de ofiţer în rezervă, suspendată între 1956-1960, cererile de paşaport pentru Otilia Boldea şi tot soiul de petiţii către autorităţi. Este de reţinut că el folosea tot soiul de subterfugii şi artificii stilistice pentru a evita folosirea cuvântului “tovarăş” ( faţă de care avea alergie) gen,”către onor” - cutare instanţa, “excelenţei sale” ,cutare autoritate,”etc., iar de încheiat ,le încheia cu artificiosul, “luptăm pentru pace” (ceeace ce ,măcar în principiu, era adevărat.)
În 1970 Romulus Boldea închidea ochii pentru totdeauna , practic în patul în care s-a născut. A fost îngropat cu cinste în cimitirul familiei din marginea grădinii casei sale strămoşeşti pe care a iubit-o cu pasiune.
De atunci gospodăria a fost mai ales în îngrijirea Victoriei şi a lui Virgil Nemoianu. În 1975 Otilia Boldea trecea la cele veşnice .(Ea a fost înmormântată alături de soţul ei în Borloveni. Trupul neansufletit a fost adus în Borloveni, cu riscuri şi greutăţi, de către nepotul ei Romulus Nemoianu). Din 1975 până în 1996 casă şi gospodăria Boldea au decăzut mult, prin iresponsabilitate, lipsa de preocupare , lipsa de mijloace dar şi tembelism. În 1996 Victoria Nemoianu a vândut lui Alexandru Nemoianu, fiul ei cel mai tânăr, partea ei din gospodărie ( jumătate în indiviziune cu Silvia Cincheza). Cu bani trimişi din America s-au făcut reparaturi drastice ( acoperiş, burlane, zidărie, garduri, etc) şi casă a fost adusă din nou într-o stare decentă. În casă s-au făcut îmbunătăţiri,s-a introdus apă curentă şi au fost făcute două băi.Casă fiind despărţită între Alexandru Nemoianu şi Otilia Bârsan(Cincheza).Casă înceta să mai fie orice fel de gospodărie şi devenise reşedinţa de vacant. În acest fel viitorul casei Boldea va fi asigurat, pentru anii ce vin, prin eforturile combinate ale Otiliei Cincheza-Bârsan şi Alexandru Nemoianu (Tani) ,cei mai tineri dintre nepoţii lui Romulus Boldea şi care în cadrul familiei,că mici copii, erau recunoscuţi sub denumirea ,puţin sau deloc complimentară ,de “arieraţii” ( înapoiaţii). Viaţă este plină de surprize şi are propriul sens al umorului şi dreptăţii.


Michigan / Martie 2019





Alexandru Nemoianu    3/15/2019


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian