Subiectiv : Și Dumnezeu ne-a dat Internetul
Am cunoscut cu mulți ani în urmă o doamnă cu un bine meritat respect clădit pe ani de trudă în folos obștesc ce mi-a fost sfătuitor la unul din momentele când aveam nevoie de-o îndrumare, și gazdă ospitalieră în care m-am simțit onorat cu cădură de întreaga familie, în care mama adusă din România a fost sufletul casei. Momente ca acelea nu se pot șterge din memorie și de câte ori îi aud ori îi văd numele, gândul reînvie cu plăcere amintirea din trecut.
S-au scurs vre-o două decenii de atunci cu ocazionale felicitări de sărbători sau rar câte-un telefon. Sora ei, colegă cu mine în aceea uriașă întreprindere ce produce măruntaiele automobilelor din circulație, mă mai ținea la curent cu anumite evenimente mai importante din familie, întâlnindu-ne rar la unele meetinguri. Dar moara timpului a măcinat multe din preocupările trecute, au întervenit anii retragerii din activitățile productive și odată cu ele, multe din relațiile nostre de altă dată s-au restrâns treptat la nucleul în centrul căruia totul părea să se rotească în jurul celor din familiile noastre si Dumnezeu ne-a dat internetul..
Am privit cu timiditate la început cum copii mănuiau rapid tot felul de imagini pe ecranul unui computer valorând cât leafa pe întreaga lună. Apoi, când cutia de plastic cenușie s-a multiplicat cu incredibilă repeziciune pe orice colț de birou, a trebuit să învățăn dansul degetelor pe claviatura tasterului. Nu mai dansam cu o hârtie în mână de la un birou la altul ci trimetem un email. S-a zis că economisind hârtia, salvăm copacii, dar când am fost tras la răspundere că nu am răspuns la o problemă urgentă, am descoperit că pentru orice email trebuie să am copii tipărite ca dovadă. Astăzi fiecare salariat are rafturi întregi de dovezi tipărite, multiplicate și rânduite în tomuri păstrate cu grijă la orice nivel adminstrativ. La scară națională, pădurile noastre sunt transformate în arhive personale și colective cu aceiași ingeniozitate cu care suntem obligați să plătim luxul de-a primii notele de plată prin poștă la domiciliu.
Dar adevărata (po)mană a fost descoperită de politicieni. Când sub orice acoperiș pulsa deja un minuscul cip elctronic, au găsit momentul prielnic să-și strecoare proprile mesaje (des)infomative printre interminabilele reclame comerciale și astfel ne-am deprins cu îndeletnicirea pescuitului în apele acestui fluviu invizibil numit web, în care idei și fantezii virtuale se pot primii și pasa mai departe. Pe lângă potopul de noutăți din ziare, radio și televiziune, internetului a deschis artera hemoragică a ”adevăratelor” noutăți ce nu mai erau transmise șoptit la urche ca altă dată, ci erau trâmbițate în cele patru colțuri ale lumii de binevoitori ce nu rare ori primeau simbrie s-o facă.
Astfel datorită internetului, multe din contactele cu persoane întâlnite în trecut s-au reînnodat surprinzător în imagini și grai viu prin eterul vibrant al noilort mașinării capabile să înghită distanțele dintre noi. Colegi de școală, prieteni din anii tinereții rămași loiali locurilor de odinioară și rudele de care voluntar ne-am despărțit, au reapărut cu bucurie nostalgică în fața ochilor noștri depănând amintiri. Și nu mai puțin, am fost bucuros să regăsesc pe internet pe domna ce m-a îndrumat cu sfaturi utile în urmă cu ani. Numai că acum mesajele primite de la dânsa nu mai erau adresate personal, ci risipite darnic pe Face Book. Conținutul multor mesaje m-au mâhnit.
Nici unul dintre noi nu am ajuns pe aceste meleaguri fără motive bine întemeiate. Fie că a fost sărăcia și lipsurile suportate în pofida tuturor strădaniilor, fie obârșia etichetată drept dușmănoasă ne-a redus drepturile civile, ori câinii securității de pe urmele noastre pentru învinuiri false, am plătit birul înstrăinării alegând libertatea. Stăruie în memorie anii de început când fiecare dintre noi (copii la vremea aceia) a văzut după terminarea celui de-al doilea război mondial, zorii unei ere noi în care oamenii vor trăi în pace, înțelegere și bună stare. Dar nu a fost așa. Libertatea înlocuită cu dictatura proletariatului, naționalizarea, raționalizarea, inflația, stabilizarea, colectivizarea, lupta de clasă, închisorile în care mulți au fost aruncați fără vină și sărăcia, ne-au plasat într-o lume a cozilor interminabile pentru mâncare, îmbrăcăminte și restul necesităților.
O lume mizerabilă unde nimic nu se obținea fără mită și unde nu aveai voie să te plângi fără riscul de-a fi ridicat în miez de noapte și dat dispărut. Am învățat la școala vieții ce înseamnă socialismul ca orânduire socială. Datorită lui. în câteva decade, o întreagă națiune, floarea spiritului românesc, a fost transplantată de pe glia ei cu rădăcini înfipte adânc în credință și obiceiuri moștenite din străbuni, în ghiveciul superficial al marxismului printre buruienile unor anarhiști certați cu legea ce şi-au asumat dreptul să învețe pe alții cum să trăiască.
Am început să scriu când numărul simptomelor asemănătoare cu cele petrecute în România au început să fie vizibile și aici, în acest colț al lumii unde viața încă se desfășura serenă ca într-un tablou idilic. Când contrastul dintre politica conservatoare, reținută, a Canadei și cea demagog-democratică strunită de Obama pe extremă stânga, cu șomaj cronic de 8% și milioane de oameni subscişi la bonurile de masă, am fost revoltat de articolele din presă criticând pe Harper, în timp ce lingușeau Preşedintele American. Și mai revoltat sunt astăzi de scornirile veninoase de fiecare zi împotriva lui Trump, ascunzănd lumii realizările remarcabile obținute de el pe plan economic, politic și internațional.
În campania electorală 2020, candidații democrați declamă înverşunaţi aceleaşi lozinci copiate, aceleaşi reforme socialist-extremiste, ecologice și cu promisiuni irealizabile. Domna de odinioară face voluntar afişarea lor pe Face Book cu inocenţa celui ce nu-şi închipuie că face serviciul unora plătiți să le difuzeze.
Pe acest continent, oamenii nu cunosc ce inseamă socialismul. Noi avem datoria să le spunem.
Toronto / Martie 2019
|
David Kimel 3/4/2019 |
Contact: |
|
|
