Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Sorin Finchelstein - un epigramist de peste mări şi ţări

‒ Ȋn loc de prefaţă ‒

Botoşănean ca origine, canadian ca rezidenţă şi român la miez, Sorin Finchelstein dă la iveală un nou volum de epigramă, ulterior celui intitulat provocator „Epigrame ireverente”; acestea din urmă, şi ele ireverente, dar nu impertinente ‒ şi nicidecum, autorul speră, irelevante. Prin acest nou volum, SF probează cu tărie că aparţine nemijlocit culturii române şi că, sufleteşte cel puţin, nu a părăsit vreodată locurile natale

Ȋn ceea ce mă priveşte, am intrat în contact cu autorul – contact mediat de maestrul Nic Petrescu ‒ acum câţiva ani, după care un schimb intens de epistole şi epigrame a urmat în mod firesc, probând o viziune literară comună. Unele dintre producţiile generate de acest schimb epistolar se pot regăsi în volumul de faţă. Nu voi insista asupra faptului în sine ‒ o conversatie sui-generis, la urma urmei ‒ dar, amintindu-mi-le, retrăiesc emoţia provocată de tirul repetat de replici ce au traversat Atlanticul.
Admirabilele sale provocări probând o insaţiabilă şi efervescentă vervă merită a beneficia, undeva în viitor, de un „tratament” hermeneutic pe măsura valorii şi a locului cuvenit; anume, în zona de vârf, unde numai cei dotaţi cu spirit şi, bineinţeles, talent pot fi întâlniţi. Demn de subliniat este şi faptul că pentru SF depărtarea de ţară nu reprezintă un handicap, ci dimpotrivă, îi asigură o doză de obiectivitate absolut necesară.

Aici ar fi cazul să menţionez, fie şi succint, câteva dintre onorurile cu care autorul acestui volum a fost întâmpinat de critică. Astfel, SF a fost răsplătit in 2014 cu un Premiu al Uniunii Epigramiştilor din România acordat autorilor din afara graniţelor ţării; în acelasi an legitimându-şi apartenenţa la menţionata organizaţie de scriitori profesionişti. Ulterior, devine unul dintre membrii din străinătate ai acesteia, şi un strălucit reprezentant al diasporei culturale române. Premiul acesta urma Marelui Premiu la ediţia IX-a a Concursului Naţional de Epigramă „Mircea Trifu”, concurs iniţiat, organizat şi sponsorizat de epigramista Elis Râpeanu în memoria marelui epigramist MIRCEA TRIFU (1922 ‒ 1994). Corifeu al epigramei româneşti, ca autor, promotor, teoretician şi conducător de cenaclu, Mircea Trifu a fost iniţiatorul şi preşedintele celui mai vechi cenaclu românesc de epigramă, creat la Bucuresti în 1969; şi, totodată, primul preşedinte al Uniunii Epigramiştilor din România, organizaţie scriitoricească de specialitate fondată în 1990.

Sorin Finchelstein este ‒ printr-un hazard ce nu exclude cauzalitatea ‒ ginerele acestei personalităţi providenţiale a epigramei româneşti. Cu un asemenea ascendent biografic, nu poate surprinde apetenţa colegului nostru pentru genul care în ţara-i de origine cunoaşte în anii din urmă o dezvoltare ce aspiră la statutul de curent literar.
De Mircea Trifu se simte apropiat nu doar prin legătura de familie, ci şi prin calitatea excepţională a umorului practicat de adânc regretatul maestru, fapt perfect ilustrat de catrenul omagial pe care i-l dedică:

Va trece, poate, un mileniu
Ca tine să se nască-alt geniu;
Deci, hai s-o zicem răspicat:
Ne bucurăm c-ai existat!
(TRIFU-lui)

Recunoaşterea calităţilor lui Sorin Finchelstein drept creator şi chiar teoretician al genului s-a produs sub forma colaborării cu eseuri la revista EPIGRAMA (2016), ca şi a antologării creaţiei sale în monumentala antologie în trei volume „Epigrama ‒ floarea parfumată a literaturii române” (în vol. 3, din 2013, SF apare cu nu mai puţin de 46 de epigrame). De menţionat este şi apariţia creaţiilor sale în „Mica antologie de epigramă românească – Reporter în regatul epigramei” (2016) elaborată de Constantin Tudorache, ca şi în revista ieşeană „Booklook” sau în publicaţii de limbă română din Canada şi Israel.

Ȋn ciuda distanţei geografice care îl separă de ţară (distanţă devenită, e drept, mai puţin relevantă în condiţiile globalizării şi a mijloacelor de comunicare rapidă facilitate de Internet), prin tematica epigramelor sale, SF se arată conectat la realităţile de acasă, percepându-le cu aceeaşi acuitate şi „comentându-le” la fel de aplicat precum confraţii săi, martori de visu ai stărilor de lucruri generate de sinuoasa tranziţie de la socialismul ceauşist la capitalismul neaoş. Simplele titluri ale secţiunilor volumului (Din cronicile mai vechi sau mai de dincoace; Ia d-aci democraţia, brandu’ bombă: „România"; Ȋn Europa am intrat, şi NATO mult s-a bucurat, ş.a.) stau mărturie în această privinţă.

Nu este, aici şi acum, locul pentru o detaliere a elementelor de stilistică ce particularizează miniaturile umoristice finchelsteiniene sau a manierei şi mijloacelor de compunere a acestora, în care predominantă este ironia ce alunecă uneori în sarcasm. Nimic sfânt, de menajat, iertat sau tratat cu îngăduinţă! Unii naţionalişti a outrance s-ar putea simţi, de aceea, lezaţi in sentimentele lor de un catren ca acesta:

Centurioane, să mă ierţi,
Furai o pungă de sesterţi
Când însoţeam spre Dierna sacii…;
În Dacia, să faci ca dacii!
(Si fueris Daciae..., vivito sicut ibi!)

Ȋi rog să nu se grăbească a-l osândi pe impetuosul şi impenitentul autor, ci să citească strofa în cheia umoristică propusă.
„Înlesnirile Romei” este concepută pe acelaşi calapod:

Cum la Roma, Burebista,
Deseori se-mprumuta,
Caesar îl punea pe lista
Cu dobânzi de le ierta.
Ecourile „iepocii de aur” nu puteau, bineînţeles lipsi:
O leliţă ş-un oltean
Vizită purcoi de state;
Câte nu văzu jumate
Nici Columb, nici Magellan.
(Esploratorii noştri de i-am ales)

Şi iată-l aici făcând trecerea spre contemporaneitatea economico-infracţională pe care o trăim:

„Iar steluţa cea de sus
Oare ce-o avea de spus?“
„Brazii, schela de ţiţei…, “
Se vor da pe-un pumn de lei.
(Steluţa prevestitoare)
Punct ochit, punct lovit!

Politicianismul nepotist, cu nuanţele sale balcanice, este deasemenea biciuit nemilos:

Certificatul ăsta rar –
De-l ţine tata înrămat –
Am vrut să-l cer, ş-am renunţat…;
Aud că-l fac ereditar.
(Ţidula de revoluţionar)

Preocupat de soarta locurile natale, autorul suferă pentru tot ce le desfigurează, atât la propriu cât şi la figurat:

„Da, mai avem câte ceva prin ţară,
Ceva Carpaţi” pe care-n ode îi cântăm;
Şi de-au făcut o vârstă milenară,
E doar că n-am putut să-i demontăm.
(Adendum la Păunescu)

Sunt piese de o rezonanţă gravă, aducând în prim-plan o stare de lucruri care s-a cronicizat în perioada „post-revolutionară”. Tot astfel, clamata apartenenţă la spaţiul european (cel national servind de fundal), îi stârneşte reflecţii care, sub învelişul umorului, conţin o undă de nelinişte ce reverberează dramatic. Mesajul este pe măsură:

Cum ne dăscăleşte popa,
Domnu-a dat porunci, fix, zece;
Da’ de mii de ori le-ntrece
Ce ne dete Europa..
(Cum ordonaţi, să trăiţi!)

Euroscepticismul autorului, impărtăşit de altfel de mulţi dintre noi în contextul mişcărilor politice de tip Brexit, este ilustrat ca atare:

Homer, în viaţă de-ar mai fi,
O nouă epopee-ar scri,
Căci Europa, an de an,
Ne bagă iar un cal troian.
(Iliada europeană)

O altă formă a legăturii culturale cu ţara o constituie abundenţa dialogurile epigramatice cu umoriştii de acasă, unii dintre ei veritabili stegari ai epigramei autohtone (Mircea Trifu, Elis Râpeanu, Nic Petrescu ş.a.). Astfel, maestrului Nic Petrescu îi declară pe şleau:

Observ, uşor contrariat,
Antologia mă include…;
Cum, mă întreb, s-a întâmplat…,
Căci sigur sunt, nu suntem rude…
(Lui NP, culegătorul Antologiei Epigramiştilor Români”)

Bineînţeles, nici subsemnatul nu este iertat:

Suflă vântul la povarnă,
Şi, din pene câte vrei,
Corbu a rămas în iarnă
Doar cu una ‒ de idei!
(Corbu la hibernare)

Ȋnchei această prezentare a creaţiei unuia dintre aşii umorului autohton redând o epigramă pe care am scris-o la primirea primului său volum şi care, cred, emite o aptă judecată de valoare:

Vehement ireverentă,
Ȋmplinindu-se prin poantă,
Se prezintă drept tangentă,
Dar retează ca secantă.







George Corbu    2/19/2019


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian