Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


M A R I N S O R E S C U - (19 februarie 1936 – 7 decembrie 1996)



Tragandu-si numele din soare
Poetul care azi e lipsa,
Prin moartea lui fulgeratoare,
Lasa confratii in elipsa.
(Sorin Olariu)


Creatia lui Marin Sorescu, in special poezia, chiar de la aparitie s-a bucurat de un succes foarte mare si constant, indiferent de generatie, indiferent de cultura cititorului si aproape indiferent in ce limba a fost citita. Poeziile lui erau comentate inainte de reunirea in volum si au fost primite cu entuziasm, caci veneau sa umple un mare si indelungat gol, in care tronase A. Toma.
Marin Sorescu, poet, dramaturg, prozator, eseist si traducator, este considerat unul dintre cei mai mari scriitori romani, remarcat chiar de la debut de George Calinescu. A fost unul dintre liderii generatiei ’60, generatie prin contributia careia literatura romana a renascut dupa pustietatea dogmatica impusa pana atunci. Anii “obsedantului deceniu” cum ii spunea Marin Preda, au produs subliteratura. Ecourile lui A. Toma inca nu se stinsesera. Marin Sorescu a spart tiparele existente, a distrus cliseele pe care nu le-a putut suferi si le-a luat in raspar. “Sorescu a aparut de la inceput “piezis”, adica altfel in generatia noastra si asa a ramas pana la sfarsit” spunea academicianul Eugen Simion. Generatia de noi scriitori Marin Sorescu, Nichita Stanescu, Ana Blandiana, Ioan Alexandru, Grigore Vieru, Fanus Neagu, Ioan Baiesu, Teodor Mazilu, Augustin Buzura, si altii, a reusit sa invinga “realismul socialist”, literatura “proletcultista” si sa se mentina cat s-a putut mai departe de literatura politicii totalitare. Criticul Eugen Simion spunea ca cei care au facut parte din generatia lui Marin Sorescu sunt “fiii unui razboi pierdut, copiii unei secete si foamete atroce, care au trecut printr-o dictatura, care i-a luat de copii si i-a lasat in pragul batranetii, creatia unei disperari si a unei vointe enorme de a supravietui prin cultura.”… “Dupa razboi, doua mari personalitati au marcat epoca in poezie: Nichita Stanescu si Marin Sorescu.“ Ideea aceasta este intregita si de scriitorul Nicolae Breban: “Marin Sorescu a rasarit in aerul deceniului al 7-lea ca unul din personajele fantastice si jucause ale lui Shakespeare, ca un Puck in slujba unui zeu abstact, intermediar intre stiluri si genuri, apt de a indeplini iute si sclipitor orice misie de sorginte olimpiana”.
Marin Sorescu s-a impus in literatura noastra reinterpretand cu dezinvoltura mari mituri ale umanitatii. Opera lui “vizeaza ordinea insasi a lumii, si astfel viziunea halucinanta se incarca de tragic. Langa fantezie, ironie, jocul limbajului, exista ceea ce am putea numi o puternica deschidere metafizica, o neliniste de origine necunoscuta, o vocatie incompatibila pentru permanentele invariabile lumii”, spunea criticul Eugen Simion.
Am incaltat cu pantofii mei
Drumul.
Cu pantalonii am inbracat copacii
Pana la frunze.
Haina i-am pus-o vantului
Pe umeri.
Primului nor care mi-a iesit in cale
I-am pus in cap
Palaria mea veche.
Apoi m-am dat inapoi
In moarte
Sa ma privesc.

Autoportretul
Imi reusise de minune.
Asemanarea era atat de perfecta,
Incat, uitand sa ma iscalesc,
Oamenii au scris ei singuri
Numele meu
Pe piatra.
(“Portretul artistului”)

S-a impus prin ingeniozitatea lingvistica, o “deteriorare” voita a limbajului poetic care a scos poezia din “castel” si a adus-o in strada sau in familie, intr-o forma limpede si agreabila. Cuvintele, propozitiile si versurile sunt foarte limpezi si transparente, sunt parca niste usi deschise succesiv catre sensuri mai adanci. Referindu-se la limbajul poetic, prozatorul Fanus Neagu spunea ca Marin Sorescu “avea frumusetea verbului romanesc, a perfectului simplu,…facand din limba romana instrumentul de intelegere cu zeii.”
Ard.
Sufla, sufla-mi si tu putin suflet,
Ca al meu, iata-l, se misca deasupra mea,
Pregatind aureole
Pentru frunti mai pure, din viitor
(fragment din “Extaz”)

S-a impus cu un stil degajat, usor ironic, fantezist, care atenueaza reflectia grava, deconcertant, dar uneori profund in simtul sau critic. Naturaletea a provocat surpriza, iar spontaneitatea si inteligenta, incantarea. A socat fiinca spunea lucrurilor pe nume si a devenit cuceritor.

- Ce-ai lua cu tine,
Daca s-ar pune problema
Sa faci zilnic naveta intre rai si iad
Ca sa tii niste cursuri?

O carte, o femeie si o sticla cu vin, Doamne,
Daca nu iti cer prea mult

- Ceri prea mult, iti taiem femeia,
Te-ar tine de vorba,
Ti-ar impuia capul cu fleacuri
Si n-ai avea timp sa-ti pregatesti cursul.

- Te implor, taie-mi cartea,
O scriu eu, Doamne, daca am langa mie
O sticla de vin si-o femeie.
Asa as dori, daca nu cer prea mult.

- Ceri prea mult
Ce ai dori sa iei cu tine
Daca s-ar pune problema
Sa faci zilnic naveta intre rai si iad,
Ca sa tii niste cursuri?

O sticla de vin si o femeie
Daca nu cer prea mult.
- Ai mai cerut asta odata, de ce te incapatanezi,
E ptrea mult, ti-am spus, iti taiem femeia.

- Ce tot ai cu ea, ce atata prigoana?
Mai bine taiati-mi vinul
Ma moleseste si n-as mai putea sa imi pregatesc cursul,
Inspirandu-ma din ochii iubitei.

(Fragment din “Daca nu cer prea mult”)

S-a impus prin denuntarea automatismelor existentei si a unui mod de a gandi bazat pe conventionalisme, a distrus prejudecata referitoare la purism si metafizic. A distrus cliseele dinamizandu-le pasnic, ferind poezia de imbatranire si gandirea estetica de sclerozare. Ceea ce frapeaza la lectura operelor lui Marin Sorescu este speculatia abila a detaliilor, bruscarea uzantelor, silogismele care deformeaza convenientele.
Poezia “Trebuiau sa poarte un nume” a dat lovitura de gratie poeziei patriotarde, prezentand un alt mod de a intelege istoria, dar si poezia.

Eminescu n-a existat.

A existat numai o tara frumoasa
La o margine de mare
Unde valurile fac noduri albe
Ca o barba nepieptanata de crai.
Si niste ape ca niste copaci curgatori
In care luna isi avea cuibar rotit.
(fragment din “Trebuiau sa poarte un nume”)

S-a impus prin umorul sau specific. El rade pentru ca nu isi permite sa injure sau sa planga. Nu rade spre a ne face sa radem si noi, spre a ne descreti fruntile, rade spre a ne pune pe ganduri.

Vine o vreme
Cand trebuie sa tragem sub noi
O linie neagra
Si sa facem socoteala.

Cateva momente cand era sa fim fericiti,
Cateva momente cand era sa fim frumosi,
Cateva momente cand era sa fim geniali.
Ne-am intalnit de cateva ori
Cu niste munti, cu niste copaci, cu niste ape
(Pe unde-or mai fi? Mai traiesc?)
Toate astea fac un viitor luminos –
Pe care l-am trait.

O femeie pe care am iubit-o
Si cu aceeasi femeie care nu ne-a iubit
Fac zero.

Un sfert de an de studii
Fac mai multe cuvinte furajere,
A caror intelepciune am eliminat-o treptat.

Si, in sfarsit, o soarta
Si cu inca o soarta (de unde o mai fi iesit?)
Fac doua (Scriem una si tinem-una,
Poate, cine stie, exista si viata de apoi).
(“Contabilitate”)

Poeziile lui sunt incantatoare jocuri ale spiritului, cunoscute inca din antichitate sub numele de epigrame, adevarate spectacole de inteligenta. Poezia este alcatuita sub forma unei “povesti”, cu un anume “talc” pe care il descoperi abia la urma si terminandu-se cu o “poanta” care schimba tot sensul. Lectura o facem cu sentimentul unei desfatari. Poezia lui este o cursa abila in care poetul face demonstratii fara sa lase posibilitatea participarii noastre la efortul creator si ne ofera doar destinderea. Abia dupa ce ai terminat de citit incepi sa mergi pe firul de gandire. De aceea, la prima lectura, ni se pare ca intentia poetului este doar distractia, apoi observi noi formule ale logicii si spiritul epigramatic care provoaca emotii surprinzatoare pe calea ludicului.
Aveam de mult o banuiala impotriva mea
Si astazi m-am tinut toata ziua dupa mine
La o distanta care sa nu bata la ochi.

Aflati ca sunt mai periculos decat credeam.
Cand ies pe strada ma uit in dreapta si in stanga
Ca si cand as fotografia in continuu
Casele, oamenii, stalpii de telegraf
Si toate bogatiile.

Apoi, din te miri ce
(pentru a nu fi recunoscut)
Imi schimb expresia sufletului.

Fata mea este un adevarat alfabet Morse
Care transmite tot timpul cine stie ce secrete
Oamenilor din Luna care stau cu urechea pa noi.

Cand sed la masa
Rup dintr-o foaie de hartie
Bucatele mici, care, facute cocolos
Sunt aruncate imediat uitarii.
Ceea ce e foarte ciudat.

Diseara voi cobori si in somnul meu
Pe o funie pe care o port special in buzunar
Sa vad ce marturiseste acolo individul,
Ce-si aduce aminte in mod spontan
Si – mai important – cine anume
Ii furnizeaza relatiile dintre lucruri.

Dupa aceea voi proceda
La intocmirea fisei
(“Studiu”).

Poezia lui este de natura polemica si oarecum ostentativa. Ostentatia – de altfel, este expresia temperamentala si literara specifica lui - este si un truc de a evita confesiunea directa, ducand la o economie a mijloacelor de exprimare si a sentimentelor exprimate. El scrie sub imperiul “luciditatii”. Emotia este privita ca o intolerabila slabiciune, desi este stapanit de afectivitate greu de reprimat mai ales in ultimul volum “Puntea” (ultimile). Poetul nu renunta la sensibilitate, ci la forma de manifestare a ei. In toate poeziile sale face eforturi mari ca sa para detasat, dar in unele il simtim sensibil si tandru, capabil de o candoare seducatoare precum in poezia “Jucarii”:

Noi care suntem ingrozitori de mari
………………………………………
Avem tot ce ne trebuie,
Dar ne lipsesc jucariile.
Ne e dor de optimismul
Inimii de vata al papusilor
Si de corabia noastra
Cu trei randuri de panze,
Care merge la fel de bine pe apa,
Ca si pe uscat.

Am vrea sa incalecam pe un cal de lemn
Si calul sa necheze o data cu tot lemnul,
Iar noi sa ii spunem: “Du-ne undeva,
Nu ne intereseaza locul,
Pentru ca oriunde in viata
Noi avem de gand sa facem
Niste lucruri grozave.”
O, cat ne lipsesc uneori jucariile!
Dar nu putem sa fim nici macar tristi
Din cauza asta
Si sa plangem din tot sufletul,
Tinandu-ne cu mana de piciorul scaunului,
Pentru ca noi suntem niste oameni foarte mari
Si nu e nimeni mai mare ca noi
Care sa ne mangaie.

Marin Sorescu s-a nascut la 19 februarie 1936 in comuna Bulzesti, judetul Dolj, al cincilea din cei sase copii din familia de tarani Stefan Sorescu si Nicolita, nascuta Ionescu. Tatal a fost pasionat de lecturi si avea inclinatie spre versificatie, lasand dupa moarte un caiet de versuri. A murit la varsta de 44 de ani, in 1939, pe cand poetul avea trei ani. Marin Sorescu a facut scoala primara in comuna natala, Bulzesti, iar studiile liceale in Craiova la Liceul “Fratii Buzesti” si apoi s-a transferat la Scoala medie militara “Dimitrie Cantemir” din Predeal, absolvind in 1954. In timpul studiilor liceale i-au fost remarcate aptitudinile literare de catre profesori inimosi de limba romana. A urmat cursurile Facultatii de Filologie din Iasi intre anii 1955-1960. Dupa absolvire s-a stabilit la Bucuresti si a avut o ascensiune rapida in lumea literara.
A debutat cu versuri in “Viata studenteasca” in 1957, iar editorial cu volumul de poezii “Singur printre poeti”, un volum de parodii, in 1964. Titlul este sugestiv, poetul vrand sa sublinieze ca el va prezenta noi formule poetice, deosebite de ale celorlalti poeti. S-a impus mai ales cu volumul “Poeme” aparut in 1965, volum premiat de Uniunea Scriitorilor din R.S.R.
Debutul este o intrare abrupta, poetul prezentandu-se pe sine ca intr-un mare spectacol:

Am vazut lumina pe pamant
Si m-am nascut si eu
Sa vad ce mai faceti.

Sanatosi? Voinici?
Cum o mai duceti cu fericirea?

Multumesc, nu imi raspundeti,
Nu am timp de raspunsuri,
Abia daca am timp sa pun intrebari.

Dar imi place aici.
E cald, e frumos,
Si atata lumina incat
Creste iarba.

Iar fata aceea, iata,
Se uita la mine cu sufletul…
Nu, draga, nu te deranja sa ma iubesti.

O cafea neagra voi servi, totusi
Din mana ta,
Imi place fiindca tu stii s-o faci
Amara.
(“Am vazut lumina”)

Criticul George Calinescu spunea: “Fundamental, Marin Sorescu are o capacitate exceptionala de a surprinde fantasticul lucrurilor umile si latura imensa a temelor comune. Este entuziast si beat de univers, copilaros, sensibil si plin de ganduri pana la marginea spaimei de ineditul existentei, romantic in acceptia larga a cuvantului… Marin Sorescu (…) uzeaza de un procedeu simplu, care insa nu este ingaduit decat talentului spontan. El gaseste un punct de vedere, care n-a trecut altuia prin minte, aseaza oul ca si Columb, spargand coaja in partea sferoidala si apoi gasindu-si stabilitatea vorbeste in chipul cel mai simplu. Perspectiva insolita devine un regim normal.”
Urmatoarele volume de poezii au fost la fel de bine primite, unele au fost reeditate de mai multe ori, premiate si traduse in multe limbi. “Moartea ceasului”1966, “Tineretea lui Don Quijote”1968, “Tusiti”1970, “O aripa si-un picior”1970 versuri pentru copii, “Suflete, bun la toate” 1972, “Astfel”1973, “Norii”1975, “Descantoteca” 1976, “Sarbatori itinerante” 1978, “La lilieci” volumele I, II, III, IV, 1973, 1977, 1980, 1995 “Fantani in mare” 1982, “Ecuatorul si polii” 1989, “Poezii alese de cenzura”, 1991 “Traversarea” 1994, “Puntea” (ultimele) 1996
Piesele de teatru: “Iona”, “Paracliserul”, Matca”, “Exista nervi”, “A treia teapa”, “Raceala” s-au bucurat si ele de buna primire, chiar exceptionala, fiind traduse si prezentate pe scene din Paris, Zurich, Tampere (Finlanda), Berna, Copenhaga, Geneva, Napoli, Helsinki, Dormund, Varsovia si Port Jefferson (SUA).
Scriitorul D. R. Popescu, referindu-se mai ales la dramaturgia lui Marin Sorescu spunea: “Dramaturgul Marin Sorescu vine din poetul Sorescu si poetul din dramaturg nestiindu-se care din cei doi a fost primul. Apa, timpul, viata, moartea, sunt motivele care il obsedeaza pe dramaturg. Ceasul moare, timpul moare, apa e plina de primejdii. Ne-a lasat volume memorabile de versuri si cateva piese tragice sau tragi-comice, unde cautarea lui Dumnezeu, revolta, stupoarea se articuleaza coerent cu seninatatea si umorul.”
Marin Sorescu a fost cunoscut in timpul vietii pe aproape toate continentele planetei. Operele lui au fost traduse in: USA, Canada, Mexic, Brazilia, Columbia, India, Anglia, Germania, Franta, Grecia, Portugalia, China, Singapore, Rusia, Cehia, Slovacia, Serbia, Macedonia, Bulgaria, si altele, totalizand peste 60 de carti aparute in strainatate. Acest succes se intemeiaza, desigur, pe valoarea poemelor si a pieselor sale, prin deschiderea sa catre cititor, prin firescul cu care poetul creaza o relatie speciala de cooperare cu cititorul. Poetul a fost atat de mult tradus in alte limbi si pentru faptul ca pentru el ideea a fost mai importanta decat forma poetica. In afara de acestea, poeziile lui nu au culoare locala, regionala sau nationala, afara de ciclul “La Lilieci”, in care prezinta universul oltenesc in chip frapant, in culori tari, cu tandra ironie, cu umor si duiosie.
Drept recunoastere a valorii creatiei sale, Marin Sorescu a fost ales membru al Academiei Romane, al Academiei Mallarme din Paris, al Academiei Europene de Stiinta si Arta din Venetia, al Academiei de Arta, Stiinta si Profesii din Florenta.
Marin Sorescu a condus revista “Ramuri” din Craiova si a fost presedintele Uniunii Scriitorilor din Craiova.
Critici de talie internationala au opinat ca Marin Sorescu a fost unul dintre cei mai reprezentativi poeti contemporani ai lumii. El a fost propus si nominalizat pentru Premiul Nobel pentru literatura. In tara i-au fost decernate cele mai inalte distinctii: Premiul Academiei de doua ori, Premiul Uniunii Scriitorilor de sase ori.
Dintre premiile internationale amintim: Medalia de Aur pentru poezie “Ospiti Napoli”, 1970; Premiul “Fernando Riello”, Madrid,1983; Premiul “Herder”, Viena, 1991; Premiul “Felix Romuliana”, Belgrad, 1994.
In invatamantul scolar din Romania, Marin Sorescu ocupa un loc important in programele de invatamant, incepand cu invatamantul prescolar si pana la cel universitar, in Facultatile de Filologie.
Dupa moartea lui au ramas in manuscris 15 volume inedite de poezie, eseu, jurnal, roman.
Marin Sorescu a fost cunoscut si pentru preocuparea sa pentru grafica si pictura. A avut multe expozitii in tara si in strainatate. Multe dintre creatiile sale vor fi introduse in cataloage.
Dar talentul sau i-a adus nu numai succes, ci si ura. Desi nu a facut concesii regimului totalitar, fiind un rezistent, cu toate acestea, in 1990 a fost tinta unor resentimente si frustrari, ajungand sa moara somer.
A murit in plina glorie, in ziua de 8 decembrie 1996. O boala necrutatoare l-a secerat prea devreme pentru un creator care ne mai putea da capodopere. A creat poezii pana in ultima zi a vietii sale, efectiv, pe patul de moarte, pe care i le-a dictat sotiei sale , Virginia Sorescu. Acestea sunt adunate in volumul aparut postum “Puntea” (ultimele). Este cel mai tulburator volum de poezii ale poetului, prin felul cum el se angajeaza umar la umar cu cititorul sa participe la trairile alunecarii in moarte. E impresionant acest volum care ne arata ca nici apropierea sfarsitului, de care era deplin constient, nu il indeparteaza de menirea sa de poet, de vocatia sa. Din propria sa alunecare inspre moarte, Marin Sorescu face o literatura extraordinara, avand forta morala de a se studia si analiza, de a accepta ideea sfarsitului iminent, fixandu-l in poezie. Poetul atinge performanta rara de a fi in acelasi timp subiectiv si obiectiv, scufundat in durere si ridicandu-se din ea, pentru a o intelege, trup chinuit in agonie, si spirit liber ca o flacara palpaitoare. Spectator al propriei suferinte, poetul gaseste in jur semne pe care le interpreteaza intr-o lirica densa, concentrata, plina de sentimentul mortii. Poate cea mai semnificativa dintre aceste ultime poezii este “Scara la cer”:

Un fir de paianjen
Atarna de tavan,
Exact deasupra patului meu.

In fiecare zi observ
Cum se lasa tot mai jos.

Mi se trimite si
Scara la cer – zic,
Mi se arunca de sus !

Desi am slabit ingrozitor de mult,
Sunt doar fantoma celui care am fost,
Ma gandesc ca trupul meu
Este totusi prea greu
Pentru scara asta delicata.

- Suflete, ia-o tu inainte,
Pas! Pas!

Poetul nu blesteama, nici nu se inchide in el., ci se deschide catre Marele Creator prin creatie. Vazand in firul de paianjen o chemare delicata catre cer, el raspunde cu versuri de o coplesitoare frumusete, de o mare simplitate si de mare adancime, demne de o antologie: “Desi am slabit ingrozitor de mult,/ Sunt doar fantoma celui care am fost,/ Ma gandesc ca trupul meu/ Este totusi prea greu/ Pentru scara asta delicata./ Suflete, ia-o tu inainte/ Pas! Pas!” Poetul ne da senzatia alunecarii catre moarte folosind onomatopeea repetata: “Pas! Pas!”. Simplitatea voita a exprimarii poetice si absenta figurilor retorice dau un plus de frumusete versurilor lui Marin Sorescu, caci aceasta simplitate aparenta poate face casa buna cu gravitatea si cu profunzimea.
Doamne,
Ia-ma de mana
Si hai sa fugim in lume,
Sa iesim putin, la aer.
Poate schimband curentii
O sa ma simt si eu in larg
Langa Tine
(“Doamne”)

Ca un cuvant de ramas bun si de consolare , el se adreseaza prietenilor:

Ma intorc cu fata
Spre perete
Si le spun prietenilor indurerati:
Ma intorc repede
(“Plecare”)

E inmormantat la cimitirul “Bellu” in Bucuresti. Pe piatra de marmura alba care acopera mormantul stau scrise insotite de semnatura lui urmatoarele versuri:

Vorbe, chipul meu de-acum
Va ramane-n voi macar
Cat ramane apa marii
In navodul de pescar.

Cum ascund comori piratii
In vreo pestera grozava,
Am carat in voi intruna
Saci cu timp si lazi cu slava.

Iar cand v-am umplut cu stele,
Tot mai nesatul de buchii,
Mi-am varsat in voi fiinta,
Indesand-o cu genunchii.


Pentru posteritate ramane: “profilul sau spiritual, sentimentele inconfundabile ale versurilor sale, chemate mereu sa starneasca surasul inteligent al creerului si palpaitul generos al inimii” asa cum spunea Stefan Augustin Doinas.













Elena Buica    2/14/2005


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian