O răceală sufletească
Când ne doare gâtul sufletului,
Și când ne este blocat
Nasul duhovnicesc
Cu care mirosim
Viața divină,
Trebuie să luăm
Aspirina rugăciunii,
Să mâncâm supa caldă
A prezenței Domnului,
Și să beăm ceaiul
Învățăturilor biblice
Și ale Sfințiilor Părinți.
Trebuie să stăm
În patul Dumnezeului
Când ne infectează
O răceală sufletească.
Festivalul păsărilor
Găițe, cintezoi,
Și pițigoi
Se hrănesc
Cu bunătatea prietenilor mei
Care le dă de mâncare.
Și noi ne am hrăni
Dacă am trăi
Viața simplă
A păsărilor.
Pisica Bela
De când în când, Bela,
Pisica prietenilor mei,
Îți arată fața sa prietenoasă.
Te apropie,
Și te lasă s-o mângâi.
Deodată apare
Fața ei sălbatică,
Și te zgârie.
Totuși,
Prietenii mei o iubesc.
Dacă putem să le iubim
Pe animalele noastre
Cu toate defectele lor,
De ce ne este greu
Să-i iubim pe oameni
Și să acceptăm
Slăbiciunile lor?
Profesoara Ana Maria Brăzniceanu
(Am auzit despre Ana Maria Brăzniceanu când am ascultat o emisiune pe Radio Trinitas.)
Cu acul dedicației,
Firul harului,
Și materialul credinței,
Profesoara Ana Maria Brăzniceanu
Coase veșminte
Ale cunoșiinței,
Și are grijă
Ca toate hainele
Să potrivească
Fiecărui copil.
Ardei umpluți
Într-o seară,
Părinții mei și cu mine
Am mâncat ardei umpluți
Gătiți de prietena mea Gabriela.
Ardeii s-au umplut
Nu doar cu orez și carne de porc,
Ci cu generozitatea Gabrielei
Și iubirea sa de oameni.
Omul postomenesc
Omul postomenesc aleargă
După averi nedurabile.
A renunțat la credința în Dumnezeu,
Iar se închină banilor și tehnologiei.
Omule, dacă rămâne în tine
O scânteie de umanitate,
Să auzi cum biserica,
Și însuși Dumnezeu,
Se roagă pentru mântuirea ta.
Biserica vie
Poarta bisericii este inima
Deschisă la Dumnezeu.
Crucea se construiește
Cu sfidele care ne întăresc.
Icoanele suntem noi,
Pictați cu imaginea lui Dumnezeu.
Cântările se scriu
Cu vorba noastră curată.
Clopotele sunt fapte bune
Care răsună
În viața nevoiașilor.
Când petrecem
Ceasuri sacre împreună,
Ne împărtășim
Cu pâinea și vinul viu
Al prezenței Lui Hristos.
Preotul bisericii
Este Hristos însuși.
În viața Lui smerită,
Citim Evanghelia.
Iisus ne rostește
Cuvinte de învățătură
Prin oamenii
Pe care îi întâmpinăm,
Și prin situațiile
În care ne aflăm.
Biserica nu este
O clădire frumoasă
Sau o capodoperă de arhitectură,
Ci o taină sfântă
În care pământul și cerul
Umblă cu Dumnezeu.
Sălașul regelui nounăscut
Când Maica Domnului
Vine la hanul inimii noastre
Căutând un adăpost
Pentru fiul ei nounăscut,
Pe Regele regilor,
Îl vom lăsa afară
În frigul neapăsării,
Sau ni-i vom deschide inima
Ca să sălășluiască în noi?
Cei singuri în ziua de Crăciun
În timp ce colindăm,
Mergem la biserică,
Și mâncăm cu ai noștri,
Să nu uităm de cei singuri
Care nu vor auzi nici un colind.
Să ne aducem aminte de cei izolați
În apartamente și spitale
Care nu simt bucuria sărbătorilor.
Să-i colindăm pe cei singuri
În rugăciunile noastre,
Și dacă ne este cu putința,
Pe un singur să-l invităm la noi.
Așa vom sărbători
Dumnezeu cu noi.
Steaua mântuirii
Cine poate vedea steaua
Care duce la mântuire?
Numai copiii
Care nu s-au orbit
De nevoia de explicații
Și analize.
Doar copiii care au discernut
Adevărata stea
Pot anunța nașterea
Porții redeschise
A Raiului.
Un colind telefonic
În ziua de Crăciun,
Prietenii mei Gabriela și Horațiu
M-au sunat,
Și urările lor mi-au părut
Colindul cel mai frumos.
Daruri regale
Împăratule divin,
Te încoronez
Cu aurul smereniei mele,
În care recunosc
Că fără Tine,
Rămân grâu necultivat.
Ți-aduc tămâia
Rugăciuniilor mele
Și smirna sufletului meu,
Omorât de fericirea lumii,
Și reînviat de nașterea Ta.
Fructul reconcilierii
Când primii oameni au mâncat
Fructul neascultării,
O disonanță a distrus
Armonia edenică.
Dar când mâncâm fructul
Mântuitorului nostru,
Cântâm o rapsodie de reconciliere
Cu Dumnezeu.
Izvorul tămăduirii
O izvoare tămăduirii,
Să beăm din puritatea ta.
Când norii fricii întunecă
Sufletele noastre,
Să le speli
Cu apa ta vindecătoare
Ca să vedem lumina întrupată
Pe care ai născut-o.
În peizajele schimbătoare
Ale vieții,
Tu, izvoare tămăduirii,
Ne liniștești.
Mâncând cu toate simțurile
Dacă vă supărați
Că uneori folosesc degetele
Când mânânc,
Mi-e milă de voi.
Poate că nu v-ați dat seama
Că Dumnezeu ne-a dotat
Cu mai mult decât doi ochi
Cu care să vedem
Cea ce mâncâm.
Dumnezeu ne-a dat o limbă
Cu care să gustăm mâncarea,
Un nas cu care să mirosim mâncarea,
Două urechi cu care să ascultăm
Sunetul mâncării
Când se gătește,
Și sunetel ei
Când se mastică,
Iar bunul Dumnezeu
Ne-a dat degete
Ca să apreciem
Culorile tactile
Ale mâncării.
Când mâncați ceva,
Vă încurajez
Să deschideți ochii
Tuturor simțurilor
Și vă veți uimi
De cea ce vedeți.
Premiul cel mai mare
Gloria lumii pălește
Față de gloria cerurilor.
Succesul aduce
Fericire trecătoare.
Numai Domnul ne dă
Bucurie eternă.
Premii decernați pe pământ
Aduc faimă vremelnică,
Dar niciodată nu uită Dumnezeu
De copiii Lui
Care trăiesc
După voia Sa.
Așadar, nu căut
Nici lauda oamenilor,
Nici statuii de aur
Care ruginesc,
Ci mă străduiesc să căștig
Premiul cel mai mare,
Mântuireea sufletului meu.
|
Carrie Hooper 2/14/2019 |
Contact: |
|
|
