Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Dorul imitatiei


A devenit un fapt axiomatic ca existenta limbilor internationale a determinat o impunere masiva de termeni, sintagme sau expresii, mergandu-se pana la dislocarea unor forme similare din exprimarea aborigenilor. Procesul de impunere pana la asimilare constientizata, in principiu, trebuie sa fie de durata. Lupta cuvintelor se inregistreaza cel mai acut in aspectul vorbit al limbii, in diferite medii sociale si profesionale. Aci, imitatia, preluarea ad litteram este mai greoaie ori selectiva, adesea obstructionata dintr-un conservatorism bine sedimentat de-a lungul vremii.
|n schimb, aspectul scris al limbii, unde intervine intelegerea normala a unei comunicari in pas cu noutatile de ordin stiintific, dar mai ales cu cele uluitoare ale tehnicii, influentele lexicale sunt mai bine dramuite , discernute si atasate folositor domeniului aservit.
Limba romana a fost strafulgerata in cea de a doua jumatate a sec. al XX-lea de multe cuvinte straine, data fiind impunerea unor descoperiri epocale in spatiile stiintei aplicate. Iau doua exemple, devenite de notorietate prin evolutia variata a ariei semantice a lor. Din spatiul francez, a patruns cuvantul futurologie, care avea echivalent la noi in viitorologie. Varianta romaneasca, destul de greoaie, in pronuntie, a fost inlocuita cu sintagma stiinta a viitorului. Limba vorbita n-a acceptat-o, parandu-i-se prea emfatica, desi meteorologia poate intrece oricand faza aceasta prin lipsa de nesiguranta si de orizont a prognozelor. Varianta frantuzeasca(!) ne-a aparut cam...libidinoasa, desi injuraturile si blestemele la romani au un miez semantic incarcat de multiple interpretari cu savoare.
Lumea specialistilor n-a putut sa intervina in pastrarea termenului viitorologie, deoarece nici ei sau elitistii, desi cunosc bine formarea lui (viitor < vb. veni + suf. –tor, de origine latina), folosind in vorbirea curenta atat forme stiintifice in conjugarea verbului, apeleaza in stilul familial la forme populare ca eu viu. Este mai mult ca sigur ca etimonul latin al verbului intranzitiv a veni (IV), din fondul principal de cuvinte, reverbereaza constant in timp.
Iata cum limba romana, prin varianta ei vorbita, a respins...imitatia. Realitatea insa a adus alte cuvinte in loc : a proiecta, a alcatui programe, a stabili perspective. Interesant insa ca ambele cuvinte provenite de la forme verbale de viitor s-au retras sa defineasca in continuare ceea ce parasisera pentru un timp, in lb. franceza le future, iar in lb. romana, viitorul (I,II). Parca intr-o forma de recuperare lexicala admirabila, limba engleza -, si dupa ea variantele vorbite in USA sau in ariile asiatice, chiar in cele diplomatice, a impus cateva zeci de expresii si sintagme ale gemenilor viitor/future.
Al doilea cuvant – computer, avand o notatie strict reala, obiectiva, ne propune o istorie stresanta in devenirea ei.
Termenul de ordin (,lat. ordo ,-inis) era prea bine cunoscut, asa incat impunerea lui in anii ’50 , in lumea tehnicii romanesti, pentru ordinator, a parut fireasca. Numai ca tehnica dezvoltarii in lume a calculatoarelor a facut ca ordinatoarele romanesti sa imprumute, apoi sa cedeze productiei mondiale de serie si sa se ajunga astazi la o inteligenta si fructuoasa colaborare in domeniu.
O situatie de pagina intai a inregistrat lupta dintre cuvintele calculator/computer. Daca in etimologia primului, latinismele calculare/calculus au ramas prea evidente, concurenta anglismului din cea de a doua forma a cerut si o pronuntie adecvata. Vorbitorii iar s-au scindat. De data aceasta, pentru foarte multa vreme, deoarece aparatele electronice s-au inmultit vertiginos, in toate orasele tarii, iar de cativa ani, au patruns si in anumite scoli rurale. Venind internet-ul cu ajutorul caruia comunicarea ia proportii imediate, mondializarea termenului computer tinde sa cedeze , ca pronuntie, nu ca valoare in sine, acestuia.
Acum, pentru limba romana, imitatia a fost acceptata si stabilizata. Toate categoriile sociale sau profesionale utilizand cele doua aspecte ale limbii (vorbita si scrisa) cu supranorma ei standard nu mai fac diferentieri nici de forma, nici de sens.
Am oferit doua situatii cand imitatia lexicala a fost respinsa si admisa, in cazul neologismelor (percepute astfel !) Convenim ca limba romana ramane un organism viu, cu personalitate comunitara si pe care dominanta politica n-o influenteaza.
De ceva timp insa, mai extensiv, ba chiar fastuos, asistam la o confuzie intre cuvintele poet si scriitor.
Daca inainte de ’89 , in Romania, cei doi termeni, in vorbirea curenta, dar si in cea scrisa, defineau realitati diferite de identitate, ciudatenia a ajuns dupa 1990 sa fie generalizata si la nivelul unor parlamentari ori al unor autori de opere literare. Am cautat cu diverse ocazii, catedratice sau oficiale, sa fac lobby pentru polivalenta semantica a cuvantului scriitor, mergand pana acolo de a contura un cerc, notand fiecare arc de cerc al acestuia cu 0 terminologie diferita: poet, prozator, dramaturg, eseist, critic sau istoric literar. Nu a celui de contopist, de scris vagoane, panouri, lozinci, texte de revista sau de muzica usoara.
Este drept ca in cadrul acelorasi observatii privind circulatia cuvintelor, s-au impus formulari in plan universal care pot starni si astazi polemici, deloc cordiale. Vezi doua cuvinte – cultura si civilizatie, in intelesurile diametral opuse pe care le dau acestora limbile franceza si germana. Ori altele doua – nuvela si roman, care definesc diferit realitati literare in tronsoanele limbii engleze si limbii spaniole, sau in celelalte limbi ale Europei occidentale sau rasaritene.
Interesant, daca nu paradoxal, ca intelesurile date acestor doua cuvinte, specii literare de baza ale narativului din toate timpurile si la toate popoarele lumii, sunt acceptate unanim prin continutul lor, ca si cand miezul n-ar avea nevoie de o coaja (forma) pe masura. Ce pot spune in fata unei realitati ...teoretice, care pare batuta-n cuie pentru totdeauna, decat un sic transit gloria mundi . Oricum, o consolare nu prea indepartata a unui stilistician !
Asa si in cazul cuvintelor poet si scriitor, unde primul trebuie neaparat vazut ca parte dintr-un intreg , cum spuneam . Dar cand intalnesc in arealul american de la Chicago o faimoasa revista Poets et Writers (numarul din ian.-febr. ,2005) care se afla la vol. 33, nu mai sunt consternat. Constat doar ca diferentierile semantice nominalizate nu se mai sprijina solid nici in limba romana. Imitatia (taxata inca la 1840 de Mihail Kogalniceanu in Introductie la Dacia literara”) si-a scos din nou capul, venind oare, tot de la americani ?
Nici nu s-au instalat bazele militare ale acestora la aeroportul de la Marea Neagra, ca foarte multi romani, incepand cu demnitarii, au si invatat sa-si faca nodul la cravata ca ...in occidentul de peste Ocean. Pardalnica imitatie !
Dar cand se organizeaza reuniuni literare europene la Neptun, sub auspiciile Uniunii Scriitorilor, si se aud expresii ca sat planetar, civilizatie tribala, globalizare
s.a., gandul de lamura al limbii romane se tulbura in adancuri.
Imitatia de peste ocean a bulversat cu mare fast pe criticii literari romani privind cuvantul canon, venit de la Harold Bloom(n. 11 iulie 1930, la New York) . Mai correct spus de la o carte a acestuia – The Western Canon, aparuta in 1994, reeditata in 1995 . Referintele critice elogioase din The Washington Post , The New York Times, pana la The Boston Globe i-au descumpanit pe foarte multi colegi, incat cunoscutul Marin Mincu a alcatuit o carte cu opiniile contradictorii ale acestora, vizand inghetatul termen canon. El se dorea un fel de emblema simbol pentru orice valoare intrata in circuit universal. Dar, Doamne, forma lui, ordinea literelor lui erau bine cunoscute din antichitatea romana, intalnita in justitie, iar mai inainte, in Biserica.
Rezultatul – s-a aprins focul, apoi scantei mai rasar ici colo !
De ce nu prinde deplin in Limba romana cuvantul ca atare ? Fiindca, in 1926, Mihail Dragomirescu in {tiinta literaturii propunea chiar o ierarhie a valorilor, in fruntea carora aseza... capodopera. Am spune astazi – modelul , pentru canonul in intelesul lui embrionar. Caci, desfoliat prin argumentele americanului Bloom, s-ar incadra in sfera lui semantica si opere, daca nu derizorii, oricum fara perspectiva rezistentei in timp.
|n urma unui asemenea periplu, cumva analitic, ma consolez cu gandul ca romanii nu si-au insusit inca (!) alti termini cu sensurile din limba engleza/ americana : library (biblioteca ) si bookshop (librarie). Dar mai stii cum va evolua”colaborarea internationala”si-n domeniul lexical?






Marian Barbu - Algonguin    2/11/2005


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian