Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Trinitatea crestină – o dogmă imposibil de explicat

Două sunt scopurile pe care le urmăreste orice religie, că-i politeistă, henoteistă sau monoteistă:
1)Să-i facă pe oameni tot mai buni cu ajutorul moralei articulată pe dogme, acele adevăruri imuabile si indiscutabile, cu rang de postulate pentru credinciosi;
2)Să-i facă fericiti pe toti aceia care cred cu tărie într-o binemeritată răsplată pentru exemplaritatea ascultării poruncilor divine de-a lungul vietii.
Desigur, în calitate de „religie a religiilor” (Petre Tutea), crestinismul îsi are numeroasele sale dogme statornicite mai degrabă de Traditie decât de Scripturi (ebraice si grecesti), iar Trinitatea sau Sfânta Treime este una din dogmele crestine fundamentale, extrem de incitantă prin geneză si evolutie, dar mai ales prin îndărătnicia translogică cu care refuză imixtiunea rationalului si explicabilului în structura sa intimă.

I.Figurează termenul Trinitate în Biblie?
Din capul locului trebuie spus că termenul Trinitate nu figurează în Biblie, fapt de care ne asigură lucrări dintre cele mai prestigioase ale crestinătătii:
a)New Catholic Encyclopedia (Noua Enciclopedie catolică) subliniază că Trinitatea „nu este precizată în mod direct si nemijlocit în Cuvântul lui Dumnezeu”;
b)The Illustrated Bible Dictionary (Dictionarul biblic ilustrat) la rândul lui sustine: „Cuvântul Trinitate nu figurează în Biblie. El nu a fost introdus în mod oficial în vocabularul teologic al bisericii decât în secolul al IV-lea).
Totusi, să fie continută în mod clar această notiune în Vechiul Testament (Scripturile ebraice)? Nu, căci The Encyclopedia of Religion (Enciclopedia religiei) recunoaste că „Biblia ebraică nu contine doctrina referitoare la Trinitate”, iar în lucrarea The Triune God (Dumnezeul triunic), iezuitul Edmund Fortman clarifică lucrurile într-o manieră categorică: „Nu există nici o dovadă că vreunul dintre scriitorii sacri ar fi presupus măcar existenta unei Trinităti în Dumnezeu”.
Cât priveste Noul Testament, iată ce afirmă acelasi Edmund Fortman: „Scriitorii Noului Testament (...) nu formulează nici o doctrină oficială a Trinitătii si nu prezintă nici o învătătură explicită potrivit căreia într-un singur Dumnezeu ar exista trei persoane divine egale...”
Acest punct de vedere este sustinut atât de The New Encyclopćdia Britannica („Cuvântul Trinitate nu figurează în Noul Testament”), cât si de istoricul Arthur Weigall în lucrarea The Paganism in Our Cristianity (Păgânismul în crestinismul nostru): „Nu trebuie să uităm faptul că Isus nu a mentionat nicăieri vreun fenomen asemănător, că termenul Trinitate nu apare nicăieri în Noul Testament si că această idee de origine complet păgână (subl. mea, G.P.) n-a fost adoptată decât după 300 de ani de la moartea Domnului nostru”.


II.Originile Trinitătii crestine
Afirmatia de mai sus a lui Arthur Weigall ne obligă să ne îndreptăm atentia înspre problematica deosebit de complexă si subtilă a influentelor generale exercitate asupra crestinismului, din care vor iesi la lumină acei factori speciali care au contribuit nemijlocit la afirmarea conceptului de Trinitate în noua religie universalistă.
Prima parte a cărtii mele Confesiuni esentiale, carte apărută în anul 2007 la Editura Echim, tratează tocmai vasta problematică a izvoarelor crestinismului. În scopul unei cât mai lesnicioase întelegeri de către cititori a acestei chestiuni de-o importantă majoră pentru configurarea istoriei umane, enormul aparat informativ avut la dispozitie l-am structurat pe trei mari capitole :
1.Elementele pregătitoare ale crestinismului;
2.Influentele exercitate asupra crestinismului primitiv;
3.Factorii care au contribuit nemijlocit la răspândirea crestinismului.
Pentru alcătuirea primului mare capitol al acestei investigatii, am avut în vedere pretioasa afirmatie a lui Clement din Alexandria (dascălul lui Origene) si a altor scriitori crestini, care cu totii sunt de părere că crestinismul a fost pregătit de trei elemente principale: întelepciunea Egiptului faraonic, filosofia greacă si cărtile sacre ale iudeilor.
În subcapitolul Întelepciunea Egiptului antic, am insistat pe influentele unidirectionale (acele raporturi, de pildă cu vechii evrei, în care Egiptul dă, fără a primi ceva notabil în schimb) si pe influentele bidirectionale (acele raporturi cultural-artistice în cadrul cărora Egiptul nu este doar emitător, ci si receptor – raporturile statornicite cu cultura egeeo-cretană, cu cultura clasică greacă si cu cultura elenistică), iar în subcapitolul Filosofia greacă, în mod firesc preocuparea mea s-.a îndreptat spre cele trei faze ale stoicismului (vechi, mediu, neostoicismul roman), atât datorită existentei în această filosofie a logosului – principiu activ preluat din filosofia lui Heraclit din Efes, cât mai ales datorită impresionantelor sale principii morale privind obstea, solidaritatea umană, fraternitatea si iubirea, într-atât de asemănătoare cu cele din morala crestină.
Cel de-al doilea capitol – Influentele exercitate asupra crestinismului primitiv, se centrează pe misterele orientale (eleusine, isiace, cultul lui Mithra) si pe secte si partide. La subcapitolul Secte si partide se acordă atentia cuvenită Gnosticismului si Esenismului. Din următoarele motive:
a)În ceea ce priveste relatia dintre Tată si Fiu, gnosticii avansează două conceptii:
a1)Tatăl si Fiul întruchipează una si aceeasi persoană, Dumnezeu cu două nume diferite. Conform acestei conceptii, care a alimentat erezia monarhiană, Tatăl s-a întrupat om si a suferit sub numele Fiului;
a2)Cealaltă conceptie, care – asa cum se va vedea în continuare – reprezintă primul pas pe directia constituirii Trinitătii, sustine că Tatăl si Fiul sunt persoane diferite, dar că si unul si celălalt îl reprezintă pe Dumnezeul unic si infinit. Prin urmare, sustineau gnosticii, Fiul nu poate decât să fie consubstantial Tatălui.
b)Cu toate că scrierile esenienilor (Manuscrisele de la Marea Moartă, descoperite în anul 1947 în pesterile de la Qumran), continuă să fie dezavuate de oficialii crestinismului, iată opinia lui Ion M. Stoian în al său Dictionar religios: „Esenienii erau membrii unei secte iudaice apărute la mijlocul secolului al II-lea î.Hr., caracterizată prin comunitatea bunurilor si cu oarecare influentă asupra crestinismului primar (subl. mea, G.P.)”.
Cu precizarea că nu-i vorba doar de „oarecare influentă asupra crestinismului primar”, de îndată ce principiile esenismului se regăsesc intacte în însăsi fundamentele crestinismului: esenienii erau organizati pe principiul comunitătii de avere, propovăduiau dragostea fată de semeni, trăiau în sărăcie, împărteau pomeni, se îngrijeau de bolnavi, se botezau si-si alegeau un sfat format din doispezece membri, ceea ce de îndată ne duce cu gândul la cei doisprezece apostoli ai lui Iisus.
Mai mult de-atât, fapt care – după marea descoperire de la Qumran – pe multi biblisti i-a făcut să vadă în crestinism un esenism adaptat:
b1)Esenienii reprezentau pătura de jos si făceau o opozitie înversunată în Sinedriu (Sanhedrin), tribunalul suprem al vechilor evrei. Prin urmare, esenienii si-au pus din plin amprenta asupra crestinismului popular (Iisus nu se adresa săracilor si nu le recomanda bogatilor smerenia si renuntarea la bunurile pământesti?), singura formă de crestinism la acea vreme, căci crestinismul cult a apărut de îndată ce s-a format elita bisericească;
b2)Zecile de suluri si sutele de fragmente descoperite la Qumran, ilustrează nu doar frapante asemănări între Epistolele lui Pavel si Apocalipsa lui Ioan, pe de o parte, si textele eseniene (scrise în limbile ebraică, aramaică si greacă), pe de altă parte, ci si marile asemănări dintre pildele din Predica de pe munte si maximele eseniene;
b3)Se stie că Ioan îsi deschide Evanghelia cu Cuvântul, mai exact cu întruparea Cuvântului. Dacă ne situăm analiza în afara unei inspiratii miraculoase, atunci e greu de admis că un fost pescar neinstruit putea avea cunostinte despre concepte heraclitiene sau despre elemente din filosofia lui Filon alexandrinul.
Dar lucrurile se schimbă radical atunci când cineva se integrează într-un mediu propice, asa cum se pare că s-a întâmplat cu apostolul Ioan: Ajuns la Efes, este de presupus că el a stabilit contacte fecunde cu secta esenienilor, plecată din Ierusalim după cucerirea orasului de către romani. De asemenea, este de presupus că Ioan n-ar fi făcut pasul decisiv, adică identificarea lui Iisus cu logosul, dacă direct ori tot prin intermediul esenienilor, el n-ar fi fost influentat de filonism, acea subtilă conceptie a lui Filon din Alexandria, care l-a marcat si pe apostolul Pavel.
Nu insist asupra factorilor care au contribuit la răspândirea crestinismului (disparitia cetătilor-state si aparitia comunitătilor crestine), întrucât nu au relevantă pentru aparitia si consolidarea Trinitătii.
Totusi, merită amintit că – după modelul esenienilor – viata în interiorul comunitătii crestine a înregistrat în acel timp de început pilduitoare realizari: punerea în comun a bunurilor si repartizarea lor după nevoi, iubirea semenilor, îngrijirea bolnavilor, întrajutorarea comunitătilor, precum si deplina egalitate între membrii comunitătii, indiferent de sex si rang social, astfel – pentru prima dată în istorie! – femeia devenind egala bărbatului si sora lui moral-spirituală.
Notă: În mod eronat s-a pus semnul egalitătii între comunism si primele comunităti crestine. Căci, după cum prea bine stim, comunismul s-a dovedit sterilizant si criminal în comparatie cu acele celule initiale ale iubirii faptice...
*
Asadar, Trinitatea crestină si-a tras seva nu doar din religiile păgâne (triada Isis-Osiris-Horus la egiptenii antici, respectiv Isis-Serapis-Harpocrates după elenizarea triadei si pătrunderea ei impetuoasă în lumea romană, Istar-Sin-Samas la babilonieni, Anu-Bel-Ea la mesopotamieni, Brahma-Siva-Visnu la indieni), ci si din filosofia platoniciană.
Dar iată punctul de vedere al câtorva specialisti cu privire la această chestiune:
1)Istoricul Will Durant: „Crestinismul nu a distrus păgânismul; el l-a adoptat (...). Ideea de Trinitate divină a provenit din Egipt”;
2)Siegfried Morenz în cartea Egyptian Religion: „Pentru teologii egipteni, Trinitatea era cea mai importantă disciplină(...). Ei considerau o asemenea reunire de dumnezei drept o singură fiintă, despre care se poate vorbi la singular. În felul acesta se constată că forta spirituală a religiei egiptene dezvăluie legătura directă cu teologia crestină”;
3)În Prefata cărtii History of Christianity (Istoria crestinismului) de Edward Gibbon, se poate citi: „Dacă este adevărat că crestinismul a triumfat asupra păgânismului, nu este mai putin adevărat că păgânismul a reusit să corupă crestinismul. Biserica din Roma a înlocuit deismul pur al primilor crestini (...) prin incomprehensibila dogmă a Trinitătii”;
4)Maurice Lachâtre în Dictionnaire Universel despre influenta exercitată de Platon: „Trinitatea platoniciană care nu a fost, de fapt, ea însăsi decât un fel de aranjare, de nouă dispunere a triadelor mai vechi ale popoarelor care existaseră înainte, pare să fie în realitate Trinitatea filosofică, ratională, adică Trinitatea de atribute care a dat nastere triplicitătii de ipostaze sau de persoane divine ale bisericilor crestine (...). Această conceptie a Trinitătii divine a filosofului grec (...) se găseste pretutindeni în religiile păgâne”;
5)Andrews Norton afirmă în a sa A Statement of Reasons (Expunere de motive): „Noi putem să reconstituim istoria funestei doctrine si să descoperim originea sa nu în revelatia crestină, ci în filosofia lui Platon (...). Trinitatea nu este o doctrină predată de Cristos si apostolii săi, ci o născocire datorată platonicienilor târzii”.



III.Dezvoltarea în timp a doctrinei Trinitătii
Iezuitul Edmund Fortman, pe care l-am citat mai sus, are întru totul dreptate atunci când afirmă că nu există dovezi biblice si istorice din care să rezulte că vreunul din scriitorii sacri sau anteniceeni (Justin, Ireneu, Clement din Alexandria, Tertulian, Hipolyt, Origene) „ar fi presupus măcar existenta unei Trinităti în Dumnezeu”.
Iată, spre exemplificare, convingerile câtorva dintre ei în această chestiune:
1)Justin (decedat în jurul anului 165 e.n.) era de părere că, înainte de-a veni pe pământ, Iisus a fost un înger ce fusese creat si care era „diferit de Dumnezeul care a creat toate lucrurile”. De unde concluzia lui Justin: Iisus îi este inferior lui Dumnezeu, căci „el n-a făcut niciodată decât ceea ce Creatorul (...) voia ca el să spună sau să facă”;
2)În chip asemănător, Clement din Alexandria (mort în jurul anului 215 e.n.) vorbea despre Iisus în existenta sa preumană ca despre „o creatură”, convins fiind că Fiul urmează „imediat după Tatăl – singurul care este omnipotent”, dar că nu este egal cu Tatăl;
3)La rândul lui, Tertulian (mort în jurul anului 230 e.n.) promova adevărul despre suprematia lui Dumnezeu: „A fost un timp când Fiul nu a existat (...). Înainte de orice lucru, Dumnezeu era singur”.

Primul mare pas înspre formularea si constituirea Trinitătii se face de-abia în anul 325 e.n., an în care împăratul Constantin i-a convocat pe toti episcopii la Niceea. Fireste, n-au participat toti, ci doar o parte (circa 300)...
Sinodul (Conciliul) de la Niceea a fost convocat si prezidat de acest împărat păgân (s-a convertit la crestinism de-abia în amurgul vietii) în exclusivitate dintr-un calcul politic: Vedea cum ideea potrivit căreia Iisus este Dumnezeu, idee combătută cu argumente biblice de adversarii tot mai înversunati, tinde ca prin divizare religioasă să devină o amenintare pentru unitatea imperiului său.
Însăsi convertirea sa, ne înstiintează Henry Chadwick în lucrarea The Early Church (Biserica timpurie), n-a fost un efect al favorii divine, „ci un calcul al unui conducător militar”, care după ce – la fel ca tatăl său – o viată întreagă s-a închinat soarelui invincibil, ajunge ca înainte de moarte să creadă că „victoria în luptă a fost un dar de la Dumnezeul crestinilor”.
Din Encyclopćdia Britannica aflăm că împăratul Constantin „a condus în mod activ discutiile si a propus (...) formula esentială care avea să exprime relatia lui Cristos cu Dumnezeu în crezul adoptat de conciliu, si anume: «de aceeasi substantă cu Tatăl»”.
Ce mai conta că, intimidati de împărat, cei mai multi dintre episcopi au semnat crezul împotriva vointei lor, din moment ce scopul urmărit de Constantin a fost atins?!
Dar cum episcopii reuniti la Niceea s-au pronuntat oficial doar asupra naturii lui Iisus si cum discutiile pe această temă au continuat zeci de ani, împăratul Theodosiu a convocat în anul 381 e.n. Conciliul de la Constantinopol, în vederea stabilirii „formulei” de bază a Trinitătii.
Într-adevăr, acest conciliu a plasat Spiritul Sfânt pe aceeasi treaptă cu Dumnezeu si Fiul, dând astfel Trinitătii posibilitatea să-si facă aparitia în lumea crestină.
Cum nu toată suflarea crestină a acceptat Trinitatea după Conciliul (Sinodul) de la Constantinopol (multi dintre oponenti au constituit obiectul unor violente persecutii!), a trebuit – ne informează The Encyclopedia Americana – să treacă secole pentru ca Trinitatea să dobândească o formulare precisă prin simboluri sau crez: „Ideea de Trinitate a ajuns la deplina sa dezvoltare în Evul Mediu, în Occident, când scolastica a început s-o explice prin intermediul filosofiei si psihologiei”.
Nota 1: Învătătura trinitară a primit o formulare precisă în Crezul atanasian, Atanasie fiind acel preot care l-a sustinut pe Constantin cu ocazia Sinodului de la Niceea. Respectivul crez spune: „Noi venerăm un singur Dumnezeu în Trinitate (...): Tatăl este Dumnezeu; Fiul este Dumnezeu; Spiritul Sfânt este Dumnezeu, dar nu există trei dumnezei, ci un singur Dumnezeu”.
Întrucât aproape în unanimitate specialistii sunt de părere că acest crez n-a fost conceput de Atanasie, în The New Encyclopćdia Britannica (Noua enciclopedie britanică) se poate citi: Biserica din Orient n-a avut cunostintă despre acest crez înainte de secolul al XII-lea. Începând din secolul al XVII-lea, biblistii recunosc că acest simbol nu se datorează lui Atanasie (mort în anul 373), ci el a fost redactat probabil în secolul al V-lea în sudul Frantei (...). Se pare că influenta acestui crez s-a făcut simtită în secolele al VI-lea si al VII-lea în sudul Frantei si în Spania. Biserica din Germania l-a integrat în liturghia sa în secolul al IX-lea, iar cea din Roma putin mai târziu”.
Iar în lucrarea Origin and Evolution of Religion (Originea si evolutia religiei), E.W.Hopkins ne spune pe sleau căror considerente se datorează faptul că a fost nevoie de secole pentru ca Trinitatea să fie acceptată de întreaga crestinătate: „Definitia ortodoxă a Trinitătii, care sfârseste prin a se impune, a fost prin esentă rezultatul preocupărilor politice ale bisericii (subl. mea, G.P.)”.
Nota 2: Marea schismă din anul 1054 a separat nu doar Apusul catolic de Răsăritul ortodox, ci si Trinitătile adaptate la necesitătile celor două Biserici întărâtate de orgolii: În Trinitatea catolică Spiritul Sfânt purcede de la Tatăl si de la Fiul, pe când Duhul Sfânt din Trinitatea ortodoxă purcede numai de la Tatăl!




IV.Trinitatea – o notiune derutantă pentru mintea omului
Dacă Biserica catolică si cea ortodoxă au puncte de vedere aproape identice asupra Trinitătii (doctrină fundamentală a crestinismului; Dumnezeu triunic după formula crezului atanasian, cu persoane eterne, egale, necreate si omnipotente), nu acelasi lucru se poate spune despre cei mai renumiti ebraisti, elenisti si latinisti, ei cu totii declarându-si neputinta de-a o explica în mod clar.
Aceasta fiind starea de lucruri, The Encyclopedia Americana declară Trinitatea o notiune care „depăseste întelegerea omenească”.
Neputinciosi în fata acestei notiuni sunt nu doar laicii, ci si clericii. Astfel, deruta clericului Eugene Clark fiind totală, el se dă bătut în plan rational si sfârseste prin acceptarea conceptului: „Dumnezeu este unul si Dumnezeu este trei. Dat fiind că în cadrul creatiei nu există ceva asemănător, nu putem întelege acest concept; nu putem decât să-l acceptăm”.
Cardinalul John O’Connor pune imposibilitatea întelegerii noastre pe seama unui „mister profund”, iar papa Ioan Paul al II-lea, la rândul său, aminteste de „inexprimabilul mister al Dumnezeului unic în Preasfânta Trinitate”.
Pozitia teologului catolic Hans Küng la acest capitol este atât de transantă, încât în lucrarea Christianity and the World Religions (Crestinismul si religiile lumii), el pur si simplu face răspunzătoare (în parte) dogma Trinitătii de slabele rezultate ale bisericilor printre popoarele necrestine. Căci, după părerea lui, „musulmanii, mai precis cei putin informati, nu înteleg, pur si simplu, cum n-au înteles nici evreii până în ziua de astăzi, care este esenta Trinitătii”. Si mai departe se întreabă si întreabă: „De ce să se adauge ceva la singularitatea si la unicitatea lui Dumnezeu, numai pentru a dilua sau infirma conceptul de singularitate si de unicitate?”
N.B. Poate că din una din cauzele reale care a contribuit decisiv la generarea conceptului de Trinitate este aceea că în Scripturile ebraice cuvântul 'eloh'ah (dumnezeu) are la plural două forme: 'elohim' (dumnezei) si 'eloheh' (dumnezei ai...). Dar aceste forme, cu o foarte posibilă influentă egipteană, nu indică nicidecum o Trinitate. Din următoarele două motive:
1)Se referă la Dumnezeu si se traduc prin acest singular;
2)Această întrebuintare corespunde unui plural numit de gramaticieni plural al maiestătii, prin care se reflectă suma puterilor manifestate de Dumnezeu.














George Petrovai     1/13/2019


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian