Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


ATUNCI



Bătea dinspre dunare un vânt rece iar salciile scânceau a plânset de vădană cind ne-am urcat pe vapor de la Tulcea să fugim spre Brăila. Se zvonea că veneau rusii dinspre rasarit si lumea înebunise de spaima la auzul unor intimplari de necrezut cind intrau soldatii in orase si sate. Frica ce ma ingheta cu totul imi trimitea mesaje devastataoare si de eram un nod de copil fara experiente de vreun fel. Trenul cu toate lucrurile din casa noastra plecase spre Braila prin Cernavoda dar….. n-a mai ajuns niciodata.
Vaporul inainta foarte incet in contra curentului si m-am strecurat mai aproape de locul unde venea caldura de la sala masinilor. Aveam de strabatut cam sase ore pe apa si noaptea se ridica amenintatoare, neagra, fara o stea pe cer, ca si destinul ce ne suna la portile sufletului precum un clopot de inmormintare. Nu pricepeam ce se petrece in jurul meu dar intuiam ca va fi foarte rau totul. Mama ma lasa in pace sa stau unde vreau si astfel imi puteam trimite mintea mea de copil sa viseze undeva la lumi fantasmagorice cu papusi si luminite de cristal, cu turte dulci si cozonaci mirosind a sarbatoare. In visele mele, alese anume, ma refugiam ca intr-o cetate simtindu-ma in siguranta. Am repetat acest joc si mai tirziu in viata cind nu mai aveam solutii de iesire din disperare.
Tata fusese luat pe front si Grivei a urmat trenul cu care el a plecat. Ciinele nu s-a mai intors acasa, iar bunica a spus ca nici tata nu va mai veni inapoi de la razboi pentru ca cine calca pamintul rusesc nu poate scapa cu viata, decit la Siberia, iar unde rusul a pus cizma nu-l mai scoate nimeni niciodata.Vorbe din care nu pricepeam o iota au ramas in adincul memoriei mele si ies din cind in cind sa ma viziteze ……..Bunica a ramas in Dobrogea, s-a dus la Islam si a murit dupa scurt timp. Se odihneste sub ciresul urias din gradina casei batrinesti.
Frau Brandemburg plecase catre Germania cu sotul, Maria si Ferdinand iar Cristian era in razboi, la rusi. Nemtii din Dobrogea, adusi de regele Ferdinand cind a colonizat locul, trebuiau sa plece fiindca veneau rusii si cum razboiul era pierdut, puteau fi ucisi sau luati prizonieri. Ce-o fi aia sa fie ucisi gindeam eu; nu stiam ce inseamna cuvintul “ucisi” si tot ma chinuiam sa-i aflu sensul inainte de a o intreba pe mama care era profesoara si la indemina sa o inebunesc cu intrebarile. “VIN RUSII”, numai asta auzeam de la cei calatorind cu noi pe vaporul plin de oameni de tot felul, mirosind a mahorca si bauturi. Plutea un aer imbicsit cu amenintarea ca vin rusii ceace eu traduceam a fi un fel de invazie cumplita, in mintea mea de citiva ani; s-a dovedit ca asa a si fost dar in clipa aceea eu ma simteam un personaj important participind la un eveniment epocal. Am atipit in cintece tinguitoare venind dinspre maluri de la satele pe linga care trecea vaporul si care se disipau in noapte. Insusi calatoria cu vaporul era ceva nou pentru mine deci experienta capata o si mai mare importanta.
-Cine sunt rusii astia, mama? De ce fugim si fuge toata lumea de ei si daca sunt atit de rai de ce l-au trimis pe tata tocmai acolo? Nu mi-a raspuns, era si ea cu mintea cine stie unde in lume si in frica zilei de miine. Imi spusese ca mergem la mama-mare (adica mama ei) linga Braila, fiindca in oras inca erau bombardamente si era periculos sa ne ducem la casa noastra.
-Ce sunt acelea “bombadamente”, mama si de ce “ne bombadeaza”? Vin cu bomboane?
Mama a zimbit amar la nestiinta mea .
-Da, un fel de bomboane mai mari…..dar vin din ceruri si ne cad in cap.
-Tot nu am inteles. Aveam sa inteleg mai tirziu.
VENEAU RUSII!

Am ajuns la Insuratei, vreo 60 km. departe de Braila si am cunoscut niste rude: pe mama-mare, niste verisoare, o matusa bogata de la Cioara –Doicesti si m-am bucurat ca aveam sa ma joc cu vreo sapte-opt ciini superbi si caii lui nenea Dumitru, care imi lasase mie in grija pe Soldatel, un minzoc negru cu o stea alba in frunte. Trai pe vatrai, mai ca si uitasem de rusi cind mai gasisem si niste copii pe ulita satului, peiesaj complet nou pentru mine, deci o lume ca de poveste.
M-am trezit la miez de noapte cind mama-mare cu nepoatele si fiica ei mai mare stateau in fata unor imense gropi sapate in gradina casei si unde la lumina ascunsa a unor lampi ingropau covoare, bunuri necunoscute mie, grine in saci dubli, iar eu ma uitam uluita, fara sa inteleg.
-N-ai vazut nimic, ai inteles?! (mi-a strigat aspru mama-mare) du-te de te culca dobitoc-afurisit, a fost “alintarea” ei. Am numit-o vitrigoiul in mintea mea si nu mi-a mai pasat de ea din acel moment. (N-am iertat-o si la prima ocazie, cind si-a facut o multime de cozonaci pentru musafiri, le-am taiat fundurile si mincat pe furis cu copiii iar cind i-a servit la masa a rosit de rusine).
Dimineata am fost instruita sa stau afara la poarta si pe ulita satului cu alti copii si sa anuntam daca vedem venind inspre sat oameni imbracati in haine militare. Toate fetele disparuse ascunse in hambare de grine, prin poduri de case parasite, fugite la vii in afara satului, nevestele, mamele mai tinere deasemeni si noua ni se spunea sa nu rostim o soapta ca le omoara ; daca vom fi intrebati sa spunem ca nu stim nimic. M-am simtit foarte responsabila de misiunea mea si mi-am jurat ca nimeni nu va afla o vorba de la mine. Mama era si ea fugita cu alte femei din sat, desi era o doamna distinsa si nu se prea putea amesteca cu tarancele locului. Isi daduse cu cenuse pe fata ca sa para mai batrina si imprumutase niste haine negre ponosite si un baston de care se sprijinea.
Un ropot de cai m-a asurzit si a aparut din senin un grup de soldati calare pe niste cai arabi scunzi, urlind ca salbaticii din filme; primul ce s-a oprit in fata noastra, grupul de copii ce ne faceam de lucru in drum, era un calmuc cu fata turtita, urit si rau, cu un ceas desteptator CFR (cum mai vazusem prin case) legat cu o sfoara de gitul lui scurt si urlind a intrebat:
-Gde Bierlina?
Ne-am uitat unii la altii ca niste prosti ca nu stiam ce vrea.
-Gde hazaica?
Noi tot muti am ramas si am fugit care incotro risipindu-ne prin case.
M-am speriat foarte, dar au plecat mai departe calarind ca turbati si am scapat pentru moment de ei. Intrase rusii in tara si cum ne aflam pe partea de rasarit, aveam sa mai vedem multe.
La tara fiind inca, au aparut in cohorte cautind vin si orice alte bauturi tari. Am vazut rusi inecati in vin, cind nu li s-a dat bautura la cerere iar ei au tras cu armele in budanele de vin inundind pivnitele si murind in betie. Au violat fete si femei tinere dar nu in satul acela .
Au invadat mosia lui Pana, la Viziru, sat la 14 Km distanta de al nostru si au distrus cit s-a putut distruge din conacul plin de mobile aduse de la Paris, picturi alese, oglinzi venetiene si pivnite pline de rezerve substantiale de bautura veche. Cind s-au saturat i-au dat foc. Mai tirziu mosia a devenit Gospodarie Colectiva si a fost botezata Rubla
Ne-am mutat la Braila ca eu incepeam si scoala inainte de virsta potrivita. Ne-au adus rusi in casa si auzisem ca trebuie sa invatam limba rusa. Au stat la noi in casa vreo trei rinduri de rusi, dar amintirea cea mai de neuitat ramine a unui general de armata insurat cu fosta bucatareasa a regimentului care se imbraca vara in rochii de matase naturala transparenta, de i se vedeau toate dedesupturile grosolane si divers colorate, asa incit domnul Turcu, vecinul nostru, a explodat:
-Ia uite-o si p-asta de stau rochiile pe ea ca saua pe vaca!

Punea parfum (duhi) in cizme, fara a se spala si ma intrebam de ce pe mine ma omoara mama sa ma spal dimineata si seara si de citeva ori pe zi, pe miini, cind astia nu se mai spalau decit in vodca de 90 grade. Aveau si un magazin special de la care imi aduceau uneori vreo ciocolata. Se vorbea in casa ca ei primesc cam 4000 lei (fiecare din soti) salariu, iar mama avea cam 600 in invatamint. Nu eram eu foarte tare la aritmetica dar tot nu iesea socoteala; de ce sa aiba astia cu de sase-sapte ori mai mult ca un profesor?
De la magazinul lor isi aduceau geamantane enorme pline cu stofe fine, covoare si bijuterii ce le trimiteau mai apoi in Rusia.
Nu intelegeam ce cautau astia la noi si nici nu intrebam. Nici nu aveam voie .
Vorbeam doar cu mine insumi in tacerea in care m-am refugiat pentru restul vietii.

A mai venit si foametea ca rusii nu erau destul; o nenorocire nu vine niciodata singura. Ma trimitea mama sa stau la coada la gaz, sau la mincare la gamela data pe strada, unde oamenii se asezau la rind de la miezul noptii. Nici nu-mi amintesc sa fi mincat altfel de mincare la acel timp decit de cantina sau de la gamela, si cea mai buna prajitura era un turtoi facut din malai pe care se punea marmelada si-l mincam cu placere. O delicatesa era cind faceam rost de citiva biscuiti si o bucatica de rahat intre ei, ca sa ne socotim copii rasfatati. Nu am vazut vreodata pom de Craciun si TREBUIA sa uitam de Craciun, ca venise Mos Gerila. Nici rusii de la noi din casa nu serbau Mos Craciun deci nu prea am avut eu de lucru cu acest subiect ca nu mi s-a dat sansa sa inteleg diferenta. Nimeni nu vorbea nimic despre sarbatori religioase. Icoana mare montata in argint cu Sfinta Maria si pruncul de deasupra patului meu si o alta pictata in ulei pe lemn, cu Sf. Nicolae, au disparut intr-o lada, undeva. Salba de cocosei de aur a trebuit “data” nu stiu unde. Traiam intr-o spaima ca varul Stefan a fost dus arestat fiindca a gazduit doi colegi de seminar intr-o trecere prin Doicesti. Mama lui si sora mamei, impreuna cu fiica ei Gina, duse la puscarie ca nu au insamintat pamintul si erau chiaburi mari, ba chiar mosieri “periculosi”. Pe nenea Dumitru l-au arestat pentru indrazneala de a munci ca un apucat sa cumpere pamint si a nu-l putea insaminta; avea cai si gospodarie indestulata, mindria satului. L-au eliberat cind a mai avut de trait citeva luni fiindca contractase un cancer la git. N-a aflat niciodata de ce l-au arestat si maltratat; s-a stins curind dupa eliberare.
Cu mintea mea de copil nestiutor nu puteam intelege de ce acesti buni gospodari, harnici, morali, erau trimisi la puscarie. Nici nu cred ca stiam exact ce este aceea puscarie si daca intrebam ceva eram imediat repezita sa tac, ca nu este treaba mea. Priveam si ascultam impietrita.
Batrinii, mos Stefan si baba Tudora, ce mostenise paminturi de citeva sate, au dat totul la stat de frica ca vor intra si ei in puscarie la aproape 80 de ani si au venit la noi sa se intrebe zilnic cu ce au gresit in viata lor decit cu munca.
Isi cinta singur saracul mos Stefan de ti se rupea sufletul:
“Plopule foaie rotunda ce-mi aduci atita umbra
Tu cu umbra eu cu mindra
Pina ti-o cadea si frunza”…..
Era inalt si semet, purta ghetre fine, avea o noblete regeasca si citea orice ii cadea in mina. A murit povestind: “Le-am spus, de ce domnule mi-ati luat pamintul , ce primesc eu in schimb?..Rinjea la mine fostul vacar al satului si al meu, ce ajunsese primar.” Unde este dreptatea?”

VENISERA RUSII!

Am stat la Braila cu rusi in casa, vreo opt ani, pina s-au indurat sa plece si zicea madame Antonescu, ce spala rufele cu ziua pe la vecini:
-Sa plece doamna….. unde si-a intarcat dracul copiii si sa mai vina citi am botezat eu.
-Da de unde, ca au plecat unii militari si au venit altii in haine civile, spune madame Nicolau.
Tot nu pricepeam despre ce vorbeau vecinele noastre.

Incepuse sa ne chinuie cu limba rusa cintind “siraka strana maia radnaia”, “miachii snack” si “tviordii snak” la pronuntie si parca mi se desluseau acum intelesurile acelei spaime cu care am crescut sub teroarea ca vin rusii! Pretinsele profesoare de limba rusa erau niste catastrofe aduse din Rusia sau Basarabia, fara nici o pregatire pedagogica si ne puneau sa invatam pe dinafara poezii nesfirsite, ca papagalii.
“Dvadtai pervoie deckabria, deni rajdenia Josifa Visarionovicia Stalina”!
Instructorul de pionieri ne-a si ordonat sa plingem cind a murit “tatucul nostru Stalin”.
Tatal meu nu s-a mai intors niciodata de pe front si am invatat ce inseamna cuvintul”orfan de razboi”, mi se tragea tot de la rusi. Tatal lui fusese omorit tot de rusi. Destine….
Eram copil de intelectual si comisesem un fel de crima daca ma imbracam curat numai. Hainele se faceau din pardesie vechi si intoarse, din gabardina sau din costumele tatii scoase din lazi si ma criticau la scoala ca sunt burgheza. La fel ma ironizau ca stiu franceza si ca am crescut cu limba germana, ceace era un semn de educatie burgheza si trebuia sa-l ascund cu mare grija.
Se cinta internationala pe strazi, scria “votati soarele” pe garduri si oamenii intrasera ca intr-o transa in construirea societatii noi, pe baze ideologice noi, comuniste.
Nu aveam nici chemare, nici vocabular pentru asemenea misiuni si nu s-au lipit de mine in niciun fel. Eram ocupata cu cartile citite noaptea, la o lampa chiora, pe sub plapoma ….. ce mai ramasese dupa aruncarea masiva a editiei regale a lui tata.
MA REFUGIASEM IN LUMEA MEA.

Amintirile mele din copilarie sunt pline de mersul la scos cartofi pentru CAP, toamna la cules porumbul in balta Brailei, morcovii de la Stancuta si alte gospodarii “nechibzuite”, munci patriotice cu lozinci imbecile, critici pentru nimic, infiltrarea sentimentului de vinovatie in fiecare dintre noi, mai tirziu amenintarile (tot fara motiv) si nesfirsitele cursuri de istoria PCUS cu informarile politice tinute de semi-analfabeti. Asa ne-au mincat verile sa nu avem timp nici de gindire, nici de joaca. Ne-au facut si pionieri, ne-au dus in tabere unde ne indoctrinau cu pregatire politica adecvata si ne-au luat slutit copilaria si asa inexistenta
Nu am avut nici papusi, nici radio, nici TV, nici pom de Craciun cu cadouri, nici voie sa mergem la biserica de sarbatori ( Craciun sau inviere de Paste), ca ne adunau cu arcanul, ca pe vite si ne eliminau din scoli sau facultati, facindu-ne dosar la securitate ca suntem elemente periculoase.
Ne-au promis in schimb……un viitor de aur……..
.
Am crescut mare intr-o noapte, atunci cind am venit de la Tulcea cu vaporul pe care toti oamenii traiau o teroare comuna, ca vin rusii!
Sigur, am inteles mai tirziu ca rusii “ne eliberasera” ocupindu-ne, dar asta a fost ATUNCI…







Monica L. Corleanca - New York    1/26/2005


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian