Poetul George Filip din Montreal la 79
George Filip s-a născut la Tuzla, judetul Constanta, la 22 martie,1939. Este fiul lui Pandele si al Floarei, strănepoată a marelui poet Octavian Goga. Urmeaza scoala primara în comuna natală, iar liceul l-a continuat la Bucuresti.
Datorita atitudinii sale neagreata de „democratia romaneasca” a acelor timpuri si a propagarii genului de poezie „incomoda” a fost judecat public la Turnu Severin si arestat.
În 1977, după alti ani de privatiuni si suferinte, s-a înscris pe lista pentru drepturile omului si a cerut protectia Ambasadei americane. In urma aceste actiuni, i s-a intentat un nou proces public, care a avut loc la Tuzla.
Si-a facut debutul în România cu 4 volume pe tematici diferite.
A parasit tara la 7 ianuarie 1979. Dupa peregrinari in Austria, Germania si Franta se stabileste in Canada.
Alegand Montrealul ca oras de resedinta, poetul s-a numărat printre fondatorii Centrului Cultural Român, a fost redactor la ora de radio în limba română, redactor la revista multiculturală HUMANITAS si director cultural la Teleromânia, prima televiziune din exil, în limba română.ZBOR SPRE ŢARĂ
A publicat peste 30 volume de poezie.
Fericirea
Când a fost să plec în lumea largă
Şi destinu-n cârcă să mi-l port
Fericirea a rămas acasă,
Fericirea n-are paşaport.
Că aşa-i în ţara nimănuia,
Vameşii prin sânge-ţi scotocesc
Să nu iasă clandestin din Ţară
Nici un strop din tot ce-i omenesc.
Numai dorul s-a ascuns în mine
Şi blestemul de a fi poet,
De aceea umblu printre oameni
Scotocind prin suflet – indiscret.
… Lume bună, unde-i fericirea?
Dorul greu în suflet de ce-l port?
Fericirea ne-a rămas acasă,
Fericirea n-are paşaport.
Dor
Dor… mi-e dor de glasul mamei
Şi de toţi ce-mi sunt departe,
Dor de plumb în piept mi-apasă
Când primesc de-acasă carte.
Toţi îmi spun că-s bune toate
Dar eu ştiu că plicul minte
Dup-o lacrimă prelinsă
Peste bietele cuvinte.
Ştiu că maica e bătrână
Şi-o să urce-n cer ca mâine,
Ştiu că doina nu mai sună
Şi că Ţara n-are pâine.
Dor… mi-e dor de maica-Ţară,
Doine, fluvii, munţi, fecioare;
Arză-l focul pă-l de bate
Omul cu înstrăinare!
Umbre
nu călcaţi pe umbre, umbra
e a voastră temporar
umbra-ţi şade la picioare
cât eşti viu prin calendar
credincioasă ca un câine
stă în lanţul nevăzut
cine ne-a legat de umbre
niciodată n-am ştiut
caii şi stejarii-au umbre
florile de pe mormânt
gâzele, copiii, dorul
stau la umbra unui sfânt
umbra Lunii - şarlatană
tăinuie poeţi şi hoţi
şi-n eclipsele-i arare
ea ne dă umbră la toţi
marea, cât e ea de mare
poartă umbre-n orice val
uneori prin naufragii
strigăm umbra unui mal
umbre, umbre infinite
ce ne pasc nedomoliţi
iar de supărăm destinul
stăm la umbra lui umbriţi
doar Hristosul n-are umbră
umbra lui şi-a nimănuia
dar creştinii-i cerşim umbra
în amin şi aleluia…
Sa te urasc
N-am banuit ca-n grota vietii
voi poposi asa putin;
Acolo, printre lighioane
de noapte, mi-a parut senin.
Trapasii tineretii mele
s-au adapat din vagi fantani
iar tainele adolescentei
eu ti le-am dibuit in sani.
Trecut-au pasari de lumina
dar le-impuscau braconieri
convivi, ce stiau al dracu’
s-azvarle mainele din ieri.
Intai, cind aprindeam tigara
ma excitam precum un manz,
si nu stiam, prin timpul lacom,
de-i miezul noptii sau e prinz.
Am invatat sa svarl cu pietre
si bumenrangul sa-l arunc,
dar tinta mea nevinovata
era mereu acelas prunc.
Sunt prada tineretii mele
ce-a nins pe mine dintr-o stea,
de-aceea pot, la nemurire,
sa te urasc, iubita mea.
Fântânarul
Mi-au trebuit mai multe veacuri
Sa sap fântâna demnitatii
Eu fântânar si eu stapânul
Pe ciutura umanitatii.
S-adap cu znaga de cuvinte
Privighetori, lastuni si corbi
Si-n zilele de sarbatoare
Sa spal picioarele le orbi.
În primavara mea eterna
Vreau nemurirea sa o spântec
Si ignetele de povara
As vrea sa le prefac în cântec.
Iar la fântâna mea curata
Sa fiu si sluga si stapân
Ca botezat cu tinerete
E prea târziu sa fiu batrân.
Veniti la cumpana o clipa
Si ascultati cum cânta apa
Eu am urcat în josul tainei
Cu târnacopul si lopata
Si-acum,daca sorbiti racoare
Înmiresmati de dalbul spumii
Sa stiti macar ca apa vine
Din stra-strafundurile lumii.
Un fântânar cu palme late
Cum tuturor ne e menirea
Sa transpiram o viata intreaga
Sa se adape omenirea.
De nu sapam se surpa totul
Si vremii i-am sorbi otrava
Dar fântânarii omenirii
Mai pot sa-i smulga Terrei, lava.
Veniti si beti din apa lumii
Jivine si hulubi si fluturi
Crezul pamântului pulseaza
În sfintele de dud din ciuturi
Si nu va temeti,apa este
Sa ne adape telegarii
Dar câteodata, se întâmpla
Sa ne lipseasca fântânarii.
Acest poem e smuls din mine
Sau din a timpului cadenta
Si am sapat si sap, sapa-voi
Mânat de o efervescenta
Ce ma atrage spre adâncuri
Cu gresii si furtuni rebele
Ca vreau sa sorb si sa-nchid ochii
Lânga fântâna vietii mele.
Sentiment
două treimi din trup mi-au murit
oasele-mi spun: mai împinge-ne
până ieri aveam chipul frumos
şi n-aveam pe piele pecingine
vremea mă creşte şi sunt tot mai scurt
în barbă îmi ţipă şerpii ridaţi
îmi vine să urc în turnuri de dor
şi să strig după cincii mei fraţi
lâng-un foc de răstimp şi tăceri
se încălzeşte în taină o stea
are chip de femeie – dianic
aţi ghicit: este dragostea mea
hai bătrâne, termină-ţi poemul
şi te du pe crepuscul în sus;
raţiunea eternă m-aşteaptă
DA: eu am încă multe de spus.
-la ziua naşterii mele-
în noaptea-ceea n-a fost pic de soare.
doar elele-au venit…şi cosânzene.
simţeam că pe măicuţa mea o doare
că îi curgeau irişii printre gene…
-hai dadă Floare - naşte încă-odată.
că-a multa oară ţi-a venit sorocul
şi nu fi tristă dacă n-o fi fată,
mai adu un flăcău…bată-l norocul!
-hai mamă…strigam şi eu din vecie.
fă-mă băiat şi dă-mi pe frunte harul
şi îţi promit că-n scurta-mi veşnicie
o să jonglez cu versul… şi paharul.
…şi m-am născut în zori, mi-aduc aminte,
era război şi cântau trişti cocoşii.
nemţii…cu NUR GERADE…înainte!
dădeau cizme în fund armatei roşii.
de-a treia zi am prins plaivasu-n mână.
poemele-mi ningeau peste hârtie.
visam că scrisul meu o să rămână
spre timpul ce-o să pună mărturie.
în martie-s născut - prin treizeci’ş’nouă.
oameni frumoşi…eu foame-am avut veşnic.
iertaţi-mă că azi vă spun şi vouă
cum am ajuns POET şi OM puternic.
m-am dat cu Dumnezeu - ca tot creştinul
şi am muncit şi-am fost cinstit prin lume.
nu mi-au lipsit femeile şi vinul
şi astfel…sunt român cu bun renume.
prieteni…m-am născut în noaptea asta.
intru-n pogonul a optzeci de ani.
îmi port cu mine calul şi nevasta
şi vin…şi lăutarii - LA MULŢI ANI!
|
Dumitru Constantin 3/21/2018 |
Contact: |
|
|
