CRACIUN ROMANESC IN CANADA
De cum trece sarbatoarea Halloween-ului din ultima zi a lui octombrie, lumea incepe sa dea jos podoabele pentru aceasta sarbatoare si treptat sa puna in locul lor pe cele ale sarbatorilor de iarna. Incetul cu incetul, casele si strazile sunt impodobite cu o mare si felurita bogatie de ornamente. Un loc insemnat il ocupa luminile. Craciunul, aceasta sarbatoare a luminii, aduce multa lumina si bucurie in sufletele oamenilor, mai ales dupa mohorata luna noiembrie. Sarbatoarea Nasterii Domnului este cea mai fastuoasa dintre toate sarbatorile crestinatatii. Chiar si la alte religii gasim in aceasta perioada o sarbatoare a luminii, chiar daca ei nu o fac pentru nasterea pruncului Iisus.
Noi, romanii, aflati pe aceste meleaguri, traim aceste sarbatori mai intens decat restul populatiei canadiene. Acum se aprinde in noi mai tare dorul de “acasa”. Acest dor il purtam mereu viu in suflet, dar in aceasta perioada devine rascolitor. In suflete celor care traiesc la mari departari, e mai aprins dorul de tara, e mai viu, arde mai puternic, caci, asa cum un copil care sta langa mama lui nu este framantat de dorul de mama, atunci cand este la distanta mare, cuvantul ”mama” ii sta fierbinte pe buze si in suflet..
Cu mult inainte de ziua Sfanta, ca si in tara, incepem sa ne pregatim pentru aceasta mare sarbatoare. Luam de la canadieni frumosul obicei de a impodobi casele si curtile pe dinauntru dar si pe dinafara cu decoruri care mai de care mai frumoase si mai luminoase. Incepem sa ne facem aprovizionarile cu cele necesare, dar cu mare interes alergam la magazinele cu produse romanesti, ca sa ne facem sarmale, piftii si toate bunatatile “ca la mama acasa”. Mergem la bisericile romanesti, tinem post si ne impartasim, asa cum am invatat din stramosi, trimitem in tara pachete si ilustrate frumoase, vorbim mai des la telefon cu cei dragi aflati departe de noi...
In aceasta perioada un loc insemnat il ocupa colindele romanesti. Toti romanii din Canada, ca si cei de pretutindeni, avem o zestre serioasa de casate si CD-uri cu colinde, pe care le ascultam nu de putine ori suspinand. Cand sunt concertele de colinde, prindem aripi ca sa ajungem la bisericile sau salile de concert care devin neincapatoare de suflarea romanilor veniti sa le asculte. Ne indeamna sa mergem acolo izvorul care ne adapa sufletele noasre, dragostea de ceea ce este forma in care am fost zamisliti si crescuti, caci spiritul romanescce nu poate sa moara in noi. Mergand acolo, stim ca ne vom bucura si de calitatea momentului artistic la care luam parte, caci romanii dau dovada de talent oriunde s-ar gasi si stiu sa lupte pentru a-si pastra obiceiurile si traditiile mostenite de la strabunii lor. In biserica petrecem o seara mai aproape de dumnezeire. Chiar inainte de a incepe colindele, in noi coboara parca o dulce pace, iar in aer plutesc cuvintele aduse de inger in noaptea sfanta, mesaj care ar trebui sa ii calauzeasca pe toti oamenii acestui pamant: ”PE PAMANT PACE, LUI DUMNEZEU SLAVA, INTRE OAMENI BUNA INVOIRE.”
Cand ascultam colindele, cu greu puteam strivi lacrimile printre gene. Aruncam discret cate o privire in jur sa vedem daca am fost vazuti lacrimand si rasuflam apoi usurati cand vedem ca mai toti isi sterg lacrimile din ochi.
Colindele starnesc in sufletele noastre imagini pe care le-am trait cu toata fiinta noastra pe cand eram “acasa”. La acestea se mai adauga mirosul de brad, de sarmale, de cozonaci calzi, jocul luminilor din brad, jucariile atarnate in el, rudele si prietenii imbracati frumos adunati la masa, clinchetul saniilor cu clopotei care dau un farmec deosebit retragerii in vremurile traite “acasa” . “Mos Craciun cu plete dalbe” desfiinteaza fulgerator timpul care s-a scurs intre momentul prezent si acela cand il cantam cu ochi luminosi de copil. Ascultand colindele, pe rand, ca pe o scena, revad cu ochii mintii persoane dragi, acum atat de departe de noi, altele trecute in lumea umbrelor care revin atat de viu sub pleoape cantand alaturi de mine. Imaginea copiilor cu traistutele de gat alergand la colindat, ne fac sa ni se topeasca inima, caci acei copii poate eram chiar noi, sau mai tarziu, copiii nostri. Se perinda inaintea ochilor diverse locuri si intamplari aduse din strafundul sufletelor noastre de colindele care au facut parte din viata noastra din cea mai frageda pruncie.
Ascultand colindele in biserica, de la o vreme, acestea cuprind intreaga suflare omeneasca prezenta , iar dirijorul, acum cu fata la public dirijeaza corul ah-hoc, in timp ce coristii il sustin. Biserica, in maretia ei, pare neincapatoare, piepturile noastre parca se sparg de atata traire interioara, iar aerul parca vibreaza de emotie pur romaneasca.
Ajunsi acasa, punem pe masa bunatatile aromind a Craciun romanesc si, bine inteles, ascultand tot colinde romanesti.
In zilele acestor sarbatori, romanii ne cautam unii pe altii. Ne facem vizite, facem evocari ale lumii din care am plecat, povestim intamplari asa cum s-au pastrat in memorie, adesea invaluite in aura stralucitoare, asa cum s-au rasfrant in sufletul nostru, comentam noutatile pe fondul muzical al colindelor care poarta in ele taria parfumului romanesc. Discutiile acestea in dulcele grai romanesc e o mare binefacere pentru noi. Si facem ce facem si ne trezim cu totii iarasi cantand colindele romanesti asa cum le-am primit de la bunii si strabunii nostri, caci:
“Tot mos era si-n vremea lor
Batranul Mos Craciun.”
|
Elena Buica 12/20/2004 |
Contact: |
|
|
