Scrisoare pastorală
Dragii mei!
1 Decembrie – coroana unui ideal. Ziua de 1 Decembrie 1918 o socotim ziua realizării României Mari, Ziua Națională a României. Este adevărat, dar nu e de ajuns. Ziua aceasta a fost ștampila, care s-a pus pe un document scris de-a lungul a două mii de ani de poporul român. Este coroana unui ideal pentru care s-au jertfit mii de strămoși de-a lungul veacurilor. Ea s-a zămislit pe-ncetul din conștiința noastră de neam cu aceleași origini, cu aceeași limbă, cu aceeași religie, cu aceleași doine, cu aceleași veșminte de sărbătoare, cu aceleași hore, cu aceleași aspirații, cu aceleași datini, cu aceleași lacrimi, cu același sânge:
În ciuda faptului că puteri colosale din jurul nostru ne-au împărțit în țări și țărișoare, granițele politice au fost artificiale. Ele nu au putut niciodată să împartă cu adevărat poporul român. Întotdeauna am știut că peste Carpați sunt români, peste Prut sunt români. În cumpăna nopții, misionari ai nației au trecut munții pe cărări de taină, sfidând grănicerii și pericolele, și au dus în Transilvania sacii cu cărți în limba română, pentru ca să aibă și frații de acolo carte de slujbă pe limba lor. Când un stat românesc a fost implicat într-un război, în care trebuia să-și apere hotarele și libertatea, frații din celelalte state românești au trecut granițele și și-au oferit brațele, mințile și viețile pentru îndepărtarea primejdiilor. Cei de acasă au rechiziționat bani, cereale, fân, haine și tot ce a mai fost nevoie, ca să trimită pe front celor implicați în luptă. Fiecare război al unui principat român a mobilizat conștiințele tuturor românilor.
Anul 1918 a fost un an crucial, astral din istoria noastră. Atunci Și-a întors Dumnezeu fața spre români și le-a zâmbit. Prea multe jertfe dăduseră pe câmpul de luptă, prea mult sânge românesc cursese, prea multe lacrimi spălaseră obrajii în fața icoanelor și altarelor. Nimeni nu i-a obligat pe bucovineni, pe basarabeni, pe transilvăneni, pe bănățeni, pe maramureșeni să voteze toți ca unul Unirea cu Țara. Atunci a fost momentul prielnic și ei au avut înțelepciunea de a nu-l rata. Prea multă apă cursese pe Dunăre, pe Tisa și pe Nistru în așteptarea acestui moment. De multe ori s-a zis că românii n-au avut parte de conducători înțelepți, dar realitatea dezminte o asemenea afirmație. Au avut conducătorii potriviți în momentele cruciale, care au știut să mânuiască fie sabia, fie diplomația, fie înțelepciunea politică și astfel am putut să ne strecurăm printre coloși două milenii și să supraviețuim în istorie ca popor și ca stat. România Mare s-a realizat prin unirea Româniilor Mici. La această unire au lucrat toți ostenitorii de limbă, conștiință și cultură românească, începând cu smeriții preoți, care învățau copiii din parohia lor să citească, să scrie, să socotească în tinda bisericii, continuând cu știuții și neștiuții învățători și dascăli de la catedră, cu cei care au scris, au copiat ori au tipărit cărți, cu cei care au făcut ceva, cât de puțin, pentru a-și conștientiza semenii privind originea, continuitatea și unitatea lor ca neam. Tocmai din cauza aceasta, cei ce s-au opintit să ne maghiarizeze, să ne rusifice, să ne sârbizeze timp de sute de ani s-au recunoscut a fi neputincioși și politica lor mârșavă. Poate la 1918 puteri interesate au vehiculat ideea că ,,Româniile mici” dacă s-ar alipi marilor puteri ar avea un viitor fericit, iar populația un trai mai bun. Asemenea sirene nu au reușit să amăgească pe români. Ei au preferat să revină în același vad cu frații lor, chiar dacă aceștia erau mai săraci, mai înapoiați economic, cultural etc. Tocmai de aceea s-au ridicat toți ca unu și au afirmat, fără putință de tăgadă, că ei sunt români și numai în România le este locul. Atunci, în acel sfânt 1918, s-au ridicat românii la Chișinău, la Cernăuți și la Alba-Iulia și au votat în unanimitate Unirea cu Țara. Hotărârea lor a fost atât de fermă, încât marile puteri nu au avut decât să recunoască realitatea, respectiv Unirea și România Mare.
Anul 1918 a adus atâta entuziasm în rândurile românilor, cum rar îi este dat unui popor să trăiască. Rezultatele s-au văzut curând. Perioada 1918-1940 a fost cea mai frumoasă perioadă din istoria noastră. Pe fondul unei grave crize economice naționale și internaționale, poporul român a dat lumii cele mai strălucite valori și personalități din domeniul științei, culturii, artei. Din păcate, majoritatea acestora au sfârșit mai târziu în gropile comune de pe lângă închisorile de la Jilava, Pitești, Gherla, Sighetul Marmației, Aiud, Periprava etc.! La 1918 ne-am dovedit și noi, românii, suficient de maturi, asemenea italienilor, germanilor, polonezilor, sârbilor, cehilor, slovacilor, letonilor, lituanienilor și altora, care au înțeles că e momentul prielnic să-și ia soarta în mâini și să-și proclame drepturile, în spiritul veacului al XX-lea. Unirea de la 1918 nu a fost impusă de puteri străine, ci doar recunoscută de acestea; nu a fost rezultatul propagandei și lucrării unei elite de intelectuali, ci a fost lucrarea întregului popor român; Unirea a fost pecetea unei lupte de veacuri, unei aspirații sfinte ,,de a fi frații împreună”, după cum grăiesc cărțile și cântările bisericești.
Unirea de la 1918 a fost cadoul pe care generația de români de acum o sută de ani l-a făcut generațiilor următoare, ni l-a făcut nouă celor de azi, copiilor noștri, nepoților și strănepoților. Acest cadou sfânt trebuie păstrat, indiferent cât de mare ar fi prețul și sacrificiile.
*
Sfaturi părintești. Părintele Arsenie Boca ne-a lăsat o rugăciune cu titlul Iartă-mă, Doamne, deosebit de profundă și de actuală pentru fiecare dintre noi. Iat-o:
,,Iartă-mă, Doamne:
– pentru tot ce puteam să văd şi nu am văzut!
– pentru tot ce puteam să aud şi nu am auzit!
– pentru tot ce puteam să simt şi nu am simţit!
– pentru tot ce aş fi putut să înţeleg şi nu am înţeles!
– pentru tot ce puteam să conştientizez şi nu am conştientizat!
– pentru iertarea pe care aş fi putut să o dau şi nu am dat-o!
– pentru bucuria pe care aş fi putut să o trăiesc şi nu am trăit-o!
– pentru viaţa pe care aş fi putut să o ocrotesc şi nu am ocrotit-o!
– pentru visele pe care mi le-aş fi putut împlini şi nu le-am împlinit!
– pentru necunoscutul în care aş fi putut să păşesc şi, din teamă, nu am îndrăznit să păşesc!
– pentru iubirea pe care aş fi putut să o exprim şi nu am exprimat-o!
– pentru tot ce puteam să creez bun şi frumos şi nu am creat pentru gloria Ta, Doamne, şi a
Împărăţiei Tale Divine!
– pentru tot ce ştiu şi nu ştiu că am greşit!
Pe Tine, Doamne, care eşti Mila şi Iubirea infinită, Te rog, iartă-mă şi mă îmbracă cu nesfârşita Ta Iubire şi Lumină! Îţi mulţumesc, Doamne:
– pentru toată frumuseţea pe care am văzut-o izvorând din Tine!
– pentru muzica tăcută a Inimii Tale, pe care mi-ai dezvăluit-o auzului!
– pentru tot ce am simţit bun şi minunat în viaţa mea!
– pentru tot ce prin harul Tău am înţeles!
– pentru lumina pe care am sorbit-o în adâncul meu!
– pentru iertarea pe care dăruind-o, am dobândit pace!
– pentru bucuria fiecărei clipe trăite în Tine, Doamne!
– pentru toate darurile spirituale care mi-au îmbogăţit fiinţa!
– pentru viaţa mea, care e a Ta, o mică parte a simfoniei existenţei!
– pentru visele care au prins formă prin armonia iubirii Tale pentru mine!
– pentru necunoscutul în care am păşit plin de curaj, regăsindu-Te!
– pentru iubirea copleşitoare cu care mă dezmierzi clipă de clipă!
– pentru tot ce am creat prin Tine bun şi frumos, aducând cu umilinţă laudă Împărăţiei Tale!
Dumnezeule Mare, Bun şi Sfânt, Tatăl nostru, te rog vino în casa mea şi ia-mi toate grijile şi vindecă toate bolile mele şi ale familiei mele! În Numele lui Iisus, Amin!
*
Neamul Românesc nu piere. O poezie cu acest titlu circulă pe internet. Fiecare vers vibrează de patriotism și dragoste de Țară și de Neamul Românesc. Păcat că autorul a uitat să se iscălească! Iat-o:
,,Neamul Românesc nu piere;
Dacii încă mai trăiesc!
Scoateţi steagul la vedere
Şi-n Ţinutul Secuiesc!
Nu permitem celor care
Se pretind aici stăpâni,
Să ne calce în picioare
Demnitatea de români! ”
Nori de ploaie se adună
Dinspre Cluj spre Odorhei.
Unii vor să ne impună
Să jucăm cum cântă ei.
Minţile au luat-o razna;
Umblă zvonul deşănţat
Că-n Harghita şi Covasna
Vor să facă „stat” în Stat !
S-a udat de lacrimi pragul;
În Cristuru e prăpăd!
Imnul românesc şi steagul
Nu se-aud şi nu se văd !
Crişul, Mureşul , Târnava
Poartă jalea în aval.
Nesfârşită e gâlceava;
Nu e linişte-n Ardeal.
Munţii stau să răbufnească;
Fierbe galbenul podiş!
Vatra sfântă strămoşească
E tăiată-n curmeziş.
Se anunţă o furtună
Cu efect devastator:
Impostorii vor să pună
Pe cultură sigla lor.
Atmosfera prevesteşte
Un pericol iminent!
Tot ce sună româneşte
Capătă un alt accent.
Graiul nostru plâns pe vetre,
Legănat de cărărui,
E lovit mereu cu pietre
Ca un pom al nimănui…
Nu lăsaţi ca vorbitorii
Altor limbi pe-acest pământ,
Să ne umble prin istorii
Şi să muşte din cuvânt!
Neamul Românesc nu piere;
Dacii încă mai trăiesc!
Scoateţi steagul la vedere
Şi-n Ţinutul Secuiesc!
De pe stâncile străbune
Decebal ne dă curaj!
Faceţi imnul să răsune
Peste Mureş, pân-la Blaj!
Nu permitem celor care
Se pretind aici stăpâni,
Să ne calce în picioare
Demnitatea de români! ”
*
File de jurnal – 13 febr. 1982(II). ,,Domnul Virgil Tătaru a mai povestit despre o întâmplare hazlie din viața lui C. S. Nicolăescu-Plopșor, întâmplare aflată de la Paleologu, pe care-l cunoscuse personal. Plopșor era candidat la alegeri pentru Caracăl. De cinci ani fusese mereu ales. Avea toată siguranța că va câștiga și a șasea oară. Cu acel prilej, a luat cuvântul în fața alegătorilor și, prezentându-le o bucată de seceră descoperită undeva, în pământul Olteniei, a început să pledeze: ,,Domnilor, copii, pe acest pământ, unde au trăit moșii și strămoșii voștri, am găsit acest inestimabil obiect, care s-a transmis de 2.500 de ani ca un mesaj… etc. etc.” După ce a terminat Plopșor, a luat cuvântul un adversar al său, un împelițat cu câteva clase primare, dar foarte versat și uns cu toate alifiile. Acesta, de unde aflase, de unde nu aflase, cu o zi înainte pusese un fierar de-i făcuse un fier asemănător cu al lui Plopșor. Fierul fiind vechi, arăta ca unul găsit în pământ. Luând cuvântul, stil Cațavencu, acesta a început: ,,Fraților, am avut plăcerea să ascultăm pe marele, neprețuitul, inegalabilul profesor și om de știință C. S. Nicolăescu-Plopșor. Fiecare dintre dumneavoastră s-a cutremurat ascultându-i relatarea în legătură cu ,,descoperirea științifică” a domniei-sale. Numai că acest escroc ordinar a uitat un singur lucru: a uitat că nu toți suntem naivi, că nu toți suntem proști și că nu poate să ne prostească atât de ușor. Iată, fraților, un alt fier ca al escrocului de adineauri. Seamănă cu al lui?” un mănunchi de glasuri au răspuns afirmativ. ,,Ei, bine, fraților, - și-a continuat impostorul cuvântarea -, eu aș putea spune că al meu e vechi de trei mii de ani și poate mulți m-ați crede. Eu, însă, sunt cinstit, fraților, și vă spun adevărul-adevărat, nu ca escrocul de adineauri. Ei, bine, fraților, aflați că fierul acesta este făcut aseară de fierarul nostru din oraș, de Ion. Așa e, Ioane?” ,,-Da…!” răspunse Ion, care aștepta la colțul scenei. ,,- Ia, spune tu, Ioane, cât ți-am dat eu să faci fierul acesta?” ,,- Două mii de lei, boierule!” ,,Vedeți, fraților, de ce matrapazlâcuri estre în stare șarlatanul acesta, care de atâția ani v-a sucit mereu mințile și v-a înșelat așteptările!” Alegătorii, convinși pe deplin de ,,adevăr”, l-au luat pe C. S. Nicolăescu-Plopșor la huiduieli și abia a scăpat domnia-sa cu barba întreagă”.
*
*
Zâmbete. ☺Înainte oamenii mergeau să-și mărturisească păcatele la preot. Mai târziu la psiholog. Acum toți își fac blog; ☺ România este o țară deosebit de fertilă: semeni funcționari și cresc impozite…; ☺De ce a crescut numărul de accidente în România? Pentru că şoferii de azi circulă cu viteza de mâine pe şoselele de ieri.
*
Sfintele Sărbători să le petreceți cu sănătate, pace și bucurii! La mulți ani!
|
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda 12/10/2017 |
Contact: |
|
|
