Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Bucuresti- un oras care fascinează

În urma unor săpături efectuate în Piaţa Universităţii la 21 noiembrie 1968, a fost găsită „piatra fundamentală” în interiorul căreia se află caseta metalică cu documentul și sigiliul țării, în prezent expusă în Muzeul Universității din București. Piatra de temelie a primei clădiri a fost așezată la 19 octombrie 1857, în urma insistențelor caimacanului Alexandru D. Ghica. La ceremonia punerii „pietrei fundamentale” au participat alături de Alexandru D. Ghica, reprezentanți diplomatici ai marilor puteri aflați la București, directorul Eforiei Școalelor, Gheorghe Costaforu precum și arhitectul Orăscu.
Constructia clădirii celei mai mari universități din România, a început la 10 octombrie 1857, după planurile arhitectului Alexandru Orăscu și a fost finalizată la 14 decembrie 1869.
Palatul Universității se află în Piața Universității din București, în perimetrul descris de Bd. Regina Elisabeta, Str.Academiei, Str.Edgar Quinet, Bd. Nicolae Bălcescu, pe amplasamentul fostei Mănăstiri Sfântul Sava.

La îndemnul stolnicului Constantin Cantacuzino (ilustru cărturar umanist cu studii efectuate la Padova), domnitorul Ţării Româneşti, Constantin Brâncoveanu (1688-1714), a fondat la Bucureşti în 1694 Academia Princiară de la Sfântul Sava, cu limba de predare greacă. În 1776, un alt domnitor al Ţării Româneşti, Alexandru Ipsilanti (1774-1782), a reformat programele de studiu de la Academia Sfântul Sava, unde, pe lângă limba latină, se predau acum cursuri în franceză şi italiană. În intervalul 1776-1779 s-au construit noi localuri pentru Academie. Abia în 1818, cărturarul transilvănean Gheorghe Lazăr a înfiinţat Şcoala de la Sfântul Sava, cu predare în limba română.
Aplicarea imediată a reformei şcolare iniţiate de Petrache Poenaru în 1832, a determinat crearea unor cursuri superioare juridice şi ştiinţifice tot în cadrul Colegiului Naţional Sfântul Sava.
Reforma învăţământului din 1850 poate fi considerată actul de naştere al învăţământului superior din ţara noastră. În urma aplicării acesteia cursurile superioare din domeniul juridic sunt reorganizate, iar în 1854, acestea sunt absolvite de prima promoţie de jurişti. Un an mai târziu, în 1855, Carol Davila a înfiinţat Şcoala Naţională de Medicină şi Farmacie.

Corpurile laterale ale palatului au fost ridicate între anii 1912-1926, după planurile arhitectului Nicolae Ghica-Budești. Clădirea are şase etaje şi este construită în stil neoclasic.
Faţadele palatului au fost realizate de scultorul Karl Storck împreună cu asistentul său, Waibel, și un elev de-al său, Paul Focșeneanu. Acesta a întocmit în stil clasic relieful de pe frontonul central al palatului, din piatră de Rusciuc. Relieful, distrus la numai 80 de ani de la construcția sa, în timpul bombordamentelor aeriene americane din 4 aprilie 1944, o prezenta pe Minerva încununând artele și științele. Frontonul nu a mai fost refăcut, fragmente recuperate se păstrează la Muzeul de Artă Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck din București.
Cele patru muze ce împodobesc în prezent fațada clădirii au fost adăugate în 1929, fiind opera sculptorului Emil Wilhelm Becker, pentru care a slujit ca model chiar fiica lui, Else.
Parterul edificiului este construit în bosaj și are ferestre largi în arc de cerc. Primele două etaje sunt decorate cu pilaștri dorici, cu ferestre în arc de cerc la primul etaj. Ultimele două etaje, la mansardă, prezintă lucarne decorate. Construcția dispune și de un subsol înalt care servește drept soclu al palatului.

Palatul a fost la început sediul facultăților Universității București, dar și sediul altor instituții de învățământ: Senatul Universității, Academia Română, Biblioteca Centrală, Școala de Arte frumoase, Pinacoteca, Muzeul de Antichități și de istorie Naturală. În timp, odată cu creșterea numărului de studenți, palatul revine la menirea inițială, sediul facultăților universității. În 1960 în interiorul clădirii își aveau sediul 8 facultăți și peste 80 de laboratoare.
Se găsesc aici: Facultatea de Geografie, de Matematică si Informatică, Facultatea de Litere, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, de Istorie și laboratoarele specifice facultăților.
Facultatea de filozofie care inițial a funcționat în această clădire, după '89 a fost mutată în sediul amenajat în fosta cantină studențească R3 din Campusul Studențesc Regie.

Statuile de la Universitate.
În septembrie 2010, statuile din Piaţa Universităţii au fost mutate în Parcul Izvor, pentru a se putea realiza o parcare subterană.
După terminarea lucrărilor la parcarea subterană, statuile au fost aşezate la locul lor, pe amplasamentul iniţial (la 5 mai 2012).
Parcarea de la Universitate este structurată pe trei niveluri şi are o capacitate de 420 locuri pentru autoturisme şi 21 pentru motociclete. Suprafaţa terenului parcării este de 8.507 mp, iar suprafaţa desfăşurată pe trei niveluri este de 14.025 mp.

Statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul este operă a sculptorului francez Albert-Ernest Carrier-Belleuse (1824-1887) și primul monument de această factură din Capitală.
Carrier Belleuse a fost un artist academic renumit în atelierul căruia şi-a făcut ucenicia marele sculptor Rodin.
Materialul documentar necesar pentru realizarea lucrării i-a fost trimis sculptorului la Paris de către Alexandru Odobescu și Theodor Aman.
În 1873, statuia de bronz finalizată și soclul de marmură au fost aduse de la Paris la București.
Deoarece amplasarea statuii lui Mihai însemna, în optica guvernelor imperiale de la Viena și Istanbul, o manifestare de independență a României, guvernul conservator condus de Lascăr Catargiu a întârziat inaugurarea, pentru a evita o încordare diplomatică între România și cele două imperii. Statuia lui Mihai Viteazul a fost dezvelită la 8 noiembrie 1874, în prezența familiei domnitoare, a membrilor guvernului, a corpului diplomatic, a Mitropolitului Nifon, a primarului Gheorghe Manu, a unui numeros public.
În timpul Războiului pentru cucerirea Independenței de Stat (1877-1878), la 30 august 1877 a fost cucerită reduta otomană Grivița I și armata română a capturat un drapel și trei tunuri. Prin Ordinul de zi din 5/17 septembrie 1877 dat de Regele Carol I, două din tunurile capturate au fost amplasate lângă statuia lui Mihai Viteazul.

Acestei statui de referinţă i s-a adăugat, în 1881, statuia lui Ion Heliade Rădulescu, realizată în marmură de Carrara de sculptorul italian Ettore Ferrari.
Ettore Ferrari este autorul bustului lui Ovidiu amplasat în Piaţa Ovidius din Constanţa (1887). Cu câţiva ani înainte, scuptorul italian primeşte de la Primăria Capitalei, o comandă pentru un monument care să-l reprezinte pe Ion Heliade Rădulescu. Încântat de comadă, italianul realizează sculptura în marmură în numai doi ani.

"Cele două statui, bronzul şi piatra, pun alături două simboluri: cel dintâi, istoric, unirea tuturor provinciilor româneşti, fie ea şi efemeră, la 1600; cel de-al doilea, istoric şi cultural, pentru că Heliade-Rădulescu, dispărut dintre cei vii cu exact 7 ani înainte de a fi înălţat pe soclu, a fost unul dintre complotiştii revoluţiei de la 1848, dar şi unul dintre întemeietorii literelor moderne în aceste părţi ale lumii” (Ioana Pârvulescu, În intimitatea secolului XIX, p. 16).

Poetul Alexandru Vlahuță a scris în cinstea statuii o poezie în spiritul romantic al epocii, care se încheia astfel:
„Ah, ridică-ți, bard ilustru, din a vremii adâncime
Fruntea-ți plină de lumină și privește din trecut
Cum te-adoră viitorul, fiii tăi cum au făcut
Într-o marmură eternă umbra-ți sfântă să se-nchege
Și cum astăzi ți se-nchină și te-admiră codrul-rege!”

În același timp, circula și o epigramă la adresa statuii:
"De ce, bătrâne, de-atâta vreme
Cu mâna-ntinsă tu stai și-acum?
- Cerșesc la lume un dram de minte
Pentru-nțelepții de peste drum!”

Statuile din Piaţa Universităţii au o istorie strâns legată de cea a Palatului Universităţii. Dacă în 1885 Palatul Universităţii este inaugurat cu mare fast de regele Carol I şi soţia sa, Elisabeta, cu aceeaşi ocazie este inaugurată şi cea de-a treia statuie, reprezentându-l pe Gheorghe Lazăr.

Autorul statuii lui Gheorghe Lazăr este sculptorul român Ion Georgescu, profesorul lui Brâncuşi.
Amplasarea statuii lui Gheorghe Lazăr nu este întâmplătoare, deoarece Şcoala superioară de la mănăstirea Sfântul Sava îşi avea ruinele exact în acest loc: Gh. Lazăr o înfiinţase, punând astfel bazele învăţământului superior românesc. Gheorghe Lazăr îi fusese profesor lui Ion Heliade-Rădulescu.
Statuia dezvelită la 11 mai 1886, din marmură, îl reprezintă pe Gheorghe Lazăr în picioare, în vestimentație românească de inspirație orientală, specifică epocii în care a trăit, cu o pelerină pe umeri și ținând o carte deschisă în mâini.

Statuia unei alte personalităţi se alătură celor trei, matematicianul Spiru Haret.
Statuia lui Spiru Haret a fost realizată de Ion Jalea din marmura de Carrara şi inaugurată în 1935, cu prilejul primei ediţii a Lunii Bucureştilor.
Elev şi el la Academia Domnească Sfântul Sava, Spiru Haret devenise doctor în ştiinţe matematice la Paris. Spiru Haret a predat timp de peste 30 de ani Mecanică raţională la Universitatea din Bucureşti. Prin funcţiile pe care le-a avut, în special prin reforma din 1898, a stimulat în mod deosebit învăţământul românesc. Este considerat a fi fost cel mai bun Ministru al Învăţământului din istoria României moderne.
Statuile din Piatţa Universităţii cât şi clădirea Universitaţii, sun înscrise în Lista monumentelor istorice din București.

Clădirea Teatrului National "Ion Luca Caragiale" a fost inaugurată în versiunea ei originală în decembrie 1973, modificată apoi considerabil în 1983-84, revenindu-se la forma inițială în 2012-2014.
Proiectul inițial (1964) a fost semnat de arhitecții Horia Maicu, Romeo Belea, Nicolae Cucu, structura de rezistență de inginerul Alexandru Cișmigiu.
În anii 1980, la cererea lui Nicolae Ceaușescu, clădirea a fost remodelată de către o echipă condusă de arhitectul Cezar Lăzărescu.
La interior, două mari tapiserii, cele mai importante lucrări ale artei decorative românești până astăzi, au supraviețuit incendiului din anii '70 și pot fi admirate și acum, în foaierul sălii mari. Autori sunt: Șerban Gabrea, Florin Ciubotaru și Ion Nicodim.
Clădirea teatrului nu mai corespundea standardelor de seismică din 2006, din punct de vedere al structurii de rezistentă. În anul 2012 s-a început remodelarea clădirii, proiectul fiind condus de arh. Romeo Belea. Numărul locurilor din săli creste de la 1720 la 2880. Vor exista mai multe săli decât în varianta din 1973 a clădirii.
Remodelarea construcției a costat 63,2 milioane euro (28 milioane euro provin de la Banca UE).

Grupul statuar "Căruța cu paiațe" denumit și Caragealiana (iar nu "Caragialiana", cum s-ar fi cuvenit, după părerea lui Șerban Cioculescu, care și-a intitulat astfel studiul din 1974), este un ansamblu de 16 sculpturi realizate de artistul Ioan Bolborea, reprezentând personaje din operele lui Caragiale. Ansamblul instalat în faţa teatrului ajunge la o înălțime de șapte metri și cântărește peste 25 tone. Aşezat pe un scaun și fumând tacticos, însuși Cragiale își admiră personajele, Farfuridi, Brânzovenescu, Cetățeanul Turmentat, Goe, Zoe, Mam’mare, Chiriac, Mița, Veta, Zița, Rică Venturiano, Mamița, Trahanache, Cațavencu și Pristanda. Figurile personajelor amintesc de chipul marilor actori care le-au interpretat de-a lungul timpului: Lucia Sturdza Bulandra, Alexandru Giugaru, Constantin Tănase, Dem Rădulescu, Grigore Vasiliu Birlic, Ion Chelaru, Radu Beligan, Mircea Diaconu etc.
Grupul statuar a fost inaugurat duminică 19 dec 2010, în prezența primarului capitalei Sorin Oprescu și a primarului Ankarei, Melih Gokcek. Grupul statuar a fost realizat in patru ani, a costat un milion de euro, bani plătiți de Primăria Capitalei și de Ministerul Culturii.

Biserica Bucur se află pe strada Radu-Vodă, la numarul 33, între Piaţa Unirii si Pasajul Mărăşrşti, 33 de trepte te duc la cea mai veche, dar şi cea mai reprezentativă biserică din Bucureşti, biserica lui Bucur Ciobanul. Biserica este păstrătoarea frumoasei tradiţii orale despre legendarul intemeietor al cetăţii de pe Dâmboviţa, al carui nume il poartă. Biserica este închinată sfinţilor Atanasie şi Chiril. Faţadele construcţiei sunt vopsite in alb. Bisericuţa “mai mult inaltă decat scundă”, vrăjeşte prin simplitatea ei. Uşa si ferestrele înguste sunt decorate cu ancadramente din piatră sculptată cu elemente vegetale aplicate în urma restaurării realizate de Grigore Cerchez. Intrarea se face printr-un pridvor asemănător prispelor caselor ţărăneşti romanesti. Arcadele polilobate sunt sustinute de şase stâlpi din lemn. Ghivece cu flori îl împodobesc de primavara pană toamna târziu. Biserica are o turlă simplă cu streaşină largă şi o cupolă în formă de ciupercă.
La interior biserica nu este pictată, pereţii văruiţi sunt decoraţi cu icoane pe sticla sau pe lemn, donate de credincioşi in 1938. Catapeteasma bogat ornamentată a fost terminată la 8 februarie 1705. Nu s-a păstrat mobilierul original, stranele actuale sunt din 1975.
Prin ferestrele înguste razele soarelui filtrate de vitralii mângâie icoanele. Bisericuţa a rezistat "intemperiilor istoriei" şi tronează semeaţă, mărturie a românismului şi sufletului nostru. Aici e cu sigurantă locul în care vei găsi raspunsuri şi aduna gândurile. Bisericuţa are un fel aparte de a-ţi vorbi, ascult-o! simplitatea şi frumuseţea ei te vor cuceri.

Biserica Zlătari
Cum unii isi cauta dragostea pierdută, altii umblă să scape de vrăji, deochi si blesteme. S-a dus vestea că în centrul capitalei, pe Calea Victoriei, la Biserica Zlătari, Sfantul Ciprian, protector împotriva farmecelor, ale carui moaste se găsesc aici, face minuni. Sf. Ciprian a fost vrăjitor al Imperiului Roman în anii 250, adorator al lui Apolo şi al zeiţei Artemis, ghicitor in stele şi cărţi. El a trecut la creştinism îndrumat de cea care va fi Sf. Iustina, împotriva căreia şi-a încercat vrăjile fără izbândă. El a devenit episcop şi pe mulţi i-a creştinat la rândul lui. A fost martirizat pentru credinţa sa.
Dacă ajungi la Biserica Zlătari după ora 17.00, momentul când începe slujba într-o zi de luni, miercuri sau vineri, rişti să stai în stradă. La fel se întâmplă şi la liturghia de duminică. Alături de bătrâni, intră în Casa Domnului mulţime de tineri îmbrăcaţi sobru-elegant sau cu o camaşă şic şi pantofi lustruiţi, iar fetele cu un pantalon mulat sau o rochie rosie şi pantofi cu toc de opt cm. Asta pentru că, după slujbă, se poate merge la o cafea pe Lipscani. Aşa cum ne împărtăşeşte unul dintre preoţi, una din dorinţele tinerilor care vin la Zlătari este sa-si găsească perechea potrivită.
Pe 13 septembrie Sfântul Ciprian este sărbătorit şi moaştele lui sunt scoase în curtea lăcaşului de cult, iar oamenii vin chiar şi la ora 12 noaptea să se roage. Dar câţi ştiu că numele de „Zlătari” i-a fosr dat bisericii de ţiganii care se ocupau în sec XVIII de prelucrarea aurului, sau că biserica are pereţii pictaţi de Gh. Tăttărescu?

Mânăstirea Cernica se află în comuna Cernica. Are ca hram: Sf Gheorghe.
stil arhitectonic: tradiţional.
Veche vatră de rugăciune şi cultură, ctitorie a Vornicului Cernica Ştirbei, Sfânta Mănăstire Cernica este atestată documentar la 1608 prin hrisovul domnesc al lui Radu Vodă Şerban.
În acel an Vornicul Cernica reface un vechi schit căruia îi dă numele său, îl înzestrează cu pământuri, păduri şi sate, spre veşnica pomenire a numelui şi a neamului său.
Aşezare pitorescă la marginea Bucureştiului, Complexul Cernica este format din mânăstirea propriuzisă situată pe o peninsuă înconjurată de un lac şi păduri seculare, două biserici impunătoare şi câteva capele închinate celor mai cunoscuţi dintre sfinţi, un muzeu reprezentativ de carte veche şi artă bisericească, şi un întins cimitir. Ansamblul de chilii ale celor optzeci şi patru de călugări pe care îi găsim astăzi aici, este ocrotit de o cetate largă cu arhitectură tipică zonelor de câmpie, adică nici prea înaltă dar nici neputincioasă în a-şi apăra locuitorii.
Al doilea moment istoric important este anul 1781, an în care vine ca stareţ al mănăstirii Sfântul părinte şi Arhimandrit Gheorghe, unul din ucenicii marelui Sfânt Paisie de la Neamţ. Pe ruinele vechii biserici este ridicată la 1815 Biserica Sf. Nicolae din Ostrov, biserică a cărei pictură interioară a fost realizată de zugravul Fotache, unul din ultimii meşteri ai picturii medievale.

Mânăstirea Cernica a avut ca stareţ între anii 1818-1850 o figură reprezentativă, personalitate bisericească a timpului, Sfântul Ierarh Calinic, ctitor de mănăstiri şi biserici, de spitale, şcoli şi case pentru copiii orfani. În timpul stăreţiei sale, s-au ridicat cetatea şi biserica Sf. Gheorghe, clădirea stăreţiei şi aproape toate casele din complex.
Iubitor de cultură, a pus bazele unei valoroase biblioteci şi a deschis o şcoală de pictură bisericească. Călugărul Calinic a trecut în rândul sfinţilor în anul 1955, an în care prigoana comunistă împotriva credinţei strămoşeşti cunoştea apogeul.
Tot aici au fost găzduiţi episcopi şi mitropoliţi din Basarabia şi Bucovina, exilaţi odată cu alipirea acestor teritorii la Rusia Sovietică.
Seminarul Monahal ce a funcţionat aici a dat oameni de seamă ai bisericii, ca părintele Teoctist, Patriarhul României. În ultimii ani, dintr-o mănăstire cu preocupări agricole, Cernica trece la o viaţă complexă, în care tinerii, potrivit înclinaţiilor fiecăruia, pot deveni tipografi, profesori, buni meşteri în atelierele de articole bisericeşti, toate împletite cu viaţa de rugăciune. Din anul 1995 s-a redeschis Seminarul Teologic Monahal.
Sunetele clopotelor cheamă la rugăciune pe credincioşii localnici dar şi vizitatorii iubitori de frumos.

Schitul Darvari
Schitul Darvari, ctitorit în anul 1834 de către căminarul Mihail Darvari şi soţia sa Elena, se află în centrul Bucureştiului, pe strada Schitul Darvari. Biserica a fost iniţial o biserică de lemn fără turlă şi păzită de ziduri groase, cu hramul „Învierea Sfântului Lazăr”.
În anul 1864, schitul a fost închis, însa s-a redeschis, când călugări români de la Schitul Prodromu din Muntele Athos primesc în anul 1869 îngaduinţă de la familia ctitorilor de a se adăposti în schit.
În anii 1933-1934 Schitul Darvari a fost restaurat de nepotul ctitorului, iar biserica a fost pictată în frescă de Iosif Keber, în stil neo-bizantin. În 1959 schitul a fost închis de către autoritaţile comuniste iar cei 13 călugări şi stareţul lor, au fost mutaţi la mânastirea Cernica. Schitul a fost redeschis abia în 1996, de Patriarhul Teoctist Arăpaşu.
Azi schitul este declarat „monument istoric” sub denumirea Biserica "Sf. Împăraţi Constantin şi Elena".

Muzeul Geologic
“Și doar a fost ușor de înțeles că cel dintâi lucru pe care trebuie să-l știe bine un Romîn e țara lui: ce este într-însa, cari sînt frații lui și cum e viața ce o duc laolaltă ”
Gh. M. Murgoci – “Considerațiuni asupra unei viitoare geografii a țerii”
Institutul Geologic al Românieiîn parteneriat cu Asociația Cultural-Științifică "In Memoriam Gh. M. Murgoci", vă invită în data de 6 mai 2017 să participați la manifestarea dedicată aniversării a 145 de ani de la nașterea lui Gheorghe Munteanu Murgoci.
Întemeietor al școlii românești de pedologie, geolog, mineralog român, Gheorghe M. Murgoci a prezentat prima schiță de hartă agrogeologică a țării la scara 1: 2 500 000, unde repartiția principalelor tipuri de sol apare cu o deosebită claritate, a descoperit noi minerale și zăcăminte de substanțe minerale utile și a elaborat teorii intrate în patrimoniul științei mondiale. Creația sa științifică cuprinde studiile sale de geologie-mineralogie-petrografie, cât și studiile sale asupra solurilor din România.

Pe Șoseaua Kiseleff, una din clădirile frumoase ale Bucureștiului, veche de un secol, găzduiește în sălile uriașe un patrimoniu cultural-științific inestimabil reprezentat prin remarcabile colecții mineralogice, petrografice și paleontologice recunoscute pe plan național și internațional. În splendidele săli ale acestui Palat al Științelor Geologice sunt prezentate atât specialiștilor, cât și publicului, o colecție impresionantă de “flori de mină”, dar și cea mai completă colecție de roci și fosile din România. De asemenea, găsiţi aici și extraordinare reconstituiri ale unor vertebrate mari descoperite în stratele geologice de pe teritoriul României, inclusiv câțiva dinozauri în mărime naturală descoperiți în regiunea Hațeg.
Clădirea impunătoare, declarată monument de arhitectură, a fost construită în stil neo-brâncovenesc după proiectul arhitectului Victor Ștefănescu. Carol I a semnat în 1906 decretul regal de înființare a institutului, act care poate fi văzut, în original, chiar în holul de la intrare al muzeului. Acum un secol, pe lângă activitatea de cercetare desfășurată aici, existau și colecții de roci și minerale care puteau fi vizitate de public.
Primul custode al colecțiilor, Iuliu Moisil, care era în același timp și bibliotecar al institutului, a fost urmat de tineri geologi ca: St. Cantuniari, V. Papiu, Al. Codarcea, Gh. Murgeanu, Gr. Raileanu.
După inventarierea pieselor existente, s-a pornit un schimb cu alte institute de profil din străinătate pentru completarea fondului existent, în același timp cu reorganizarea pe tematici.
În 1977, când imobilul a fost grav afectat, colecțiileau fost mutate temporar într-o alta locatie.
Lucrările de consolidare a clădirii au demarat în 1983, cu un proiect care corespundea ideii de muzeu de colecții deschise, vizitabile de public. Deschiderea oficială a Muzeului Geologic s-a făcut în aprilie 1990.

Muzeul Național de Geologie este unic prin concepția sa, ilustrând toate ramurile științelor geonomice – de la formarea planetelor, a mineralelor, a rocilor, a zăcămintelor de substanțe minerale utile, tectonică globală, până la evoluția vieții pe pământ, apariția omului și interacțiunea sa cu Terra.
Știm că, în cadrul Institutului Geologic al României, în afară de colecțiile păstrate în birourile cercetătorilor, existau, înaintea primului război mondial, în sala colecțiilor, “86 de vitrine cu eșantioane litologice reprezentative pentru alcătuirea geologică a României, 28 de vitrine cu materiale paleontologice și 12 vitrine cu minerale și minereuri în cea mai mare parte din România, dar și unele aduse din excursii în străinatate”.
Uriașul patrimoniu muzeal de astăzi (cu circa 85 000 de eșantioane) s-a îmbogățit și din donații ale instituțiilor sau persoanelor particulare. Însă doar un mic procent din eșantioanele deținute sunt expuse în săli, aproape 90% din ele aflându-se în depozite. Menționăm aici doar cei circa 1.000 de holotipi (fosile descrise pentru prima dată în lume pe teritoriul României).
Exponatele exemplifică domeniile mineralogie, petrografie și zăcăminte minerale, reprezentate în colecțiile științifice prin circa 45.000 de eșantioane dintre care 6.000 au fost selectate pentru sălile deschise publicului, paleozoologie și paleobotanică, cu circa 25.000 de eșantioane în colecțiile științifice dintre care 1.730 sunt prezentate în muzeu atât în sălile de sistematică, cât și în cele de geologie istorică, geologie stratigrafică și Geologia României. Exista si o sala a meteoritilor.

Dintre exponatele de o inestimabilă valoare, care au fost deja clasate sau se află în curs de clasare (conform “Legii patrimoniului național mobil” nr. 182/2000) în categoria Tezaur din cadrul Patrimoniului Național Mobil, menționăm mineralele descrise pentru prima dată în lume pe teritoriul României (eșantioane de “flori de mină”), dar și câteva sute de specii paleontologice (holotipi) descrise pentru prima dată în lume pe teritoriul României.
Gasim aici cele mai vechi roci (1,9 miliarde de ani) sau roci purtând cele mai vechi urme de viață (600 milioane de ani) din subsolul țării, cât și cea mai completă colecție de roci și fosile din România.
Colecțiile Muzeului Național de Geologie se întind pe trei niveluri ce parcurg săli dedicate mineralogiei, dinamicii externe și interne a Pământului, paleobotanicii, paleontologiei, stratigrafiei, hidrogeologiei, tectonicii României, substanțelor minerale utile metalifere și nemetalifere, hidrocarburilor, geologiei României, mineralelor fluorescente și florilor de mină.
•La subsol, sălile
--„Geologia României” expun colecții petrografice amenajate încât să corespundă unităților geotectonice majore
--Mineralele fluorescente pot fi admirate într-o sală specială, unde lumina ultravioletă le transformă într-un spectacol de culori inedit.
•La parter se află sala de
--„Colecțiuni”, deschisă publicului încă din 1908, cu “flori de mină” din Banat, Maramureș, Apuseni.
--Sălile de mineralogie cuprind exponate colorate, cu forme ciudate, adunate din întreaga lume.
--Sala fostei Biblioteci, găzduiește dinozauri, reptile și alte viețuitoare vechi de sute de milioane de ani.
•La etaj
-- În secția de stratigrafie, este prezentată istoria pământului pe vârste; fiecare eră este însoțită de hărți și de exemplificări, ceea ce permite crearea unei imagini clare a evoluției geologice a spațiului românesc, dar și a Terrei.

Muzeul cuprinde și alte secțiuni: dinamică externă și internă, petrografie (cu roci vechi de peste 1 miliard de ani), zăcăminte (metalifere, cărbuni, petrol, sare), paleobotanică și paleozoologie (cu reconstituiri ale primilor hominizi) și tectonica României.
În muzeu pot fi văzute și eșantioane de foraj reprezentative pentru teritoriul țării, unele efectuate la mii de metri adâncime. De precizat că Institutul Geologic deține o impresionantă colecție de astfel de eșantioane din foraje, stocate în peste 55.000 de sertare, într-o adevărată “bibliotecă” de piatră (litotecă).

La capitolul "rarităţi și surprize", Expo Cristal-Vara 2017, va aduce peste 30 de expozanți, care vor expune cele mai spectaculoase bijuterii dar și eşantioane în formă brută: coliere și brătări din smarald, safir sau opal dar mai ales seturi din rubin cu zoizit. Lumea pietrelor prețioase, semipretioase și a cristalelor va avea ca vedeta de această dată rubinul cu zoizit.
Denumirea ii provine din limba poporului Massai din Tanzania și se referă la culoarea verde (anyoy) a masei de zoizit care înglobează prețioasele rubine.
Piesele care se vor expune în cadrul evenimentului provin din Kenya, Norvegia, India, Pakistan și Brazilia. Datorită proprietățiilor sale spectaculoase (cea mai importantă fiind pleocroismul), rubinul cu zoizit este unul din cristalele preferate ale bijutierilor.
O alta vedetă a acestei ediții este alexandritul, considerată piatra lunii iunie și denumită dupa Printul Alexandru al Rusiei. Mineralul a fost descoperit în 1839 de ziua prințului, într-o mină de smarald în Muntii Ural din Rusia.
În cadrul Expo Cristal de la Muzeul Național de Geologie se vor expune eşantioane de alexandrit în forma brută dar si spectaculoase coliere in nuanțe cameleon de la verde albastrui până la roșu-violet. Se cunoaşte faptul că mineralul are proprietatea de modificare a culorii în funcție de expunerea la lumina artificială, lumină naturală sau lumină mixtă.

Fosilele subsolului orașului București
Coordonatorul programului: Dr. Valentin Paraschiv – Cercetător științific
Argument:
Capitala României, București, prin suprafața sa de 228 km2 se suprapune unui subsol geologic de o diversitate surprinzătoare ce include și numeroase tipuri de fosile bine conservate. Stațiile Metroului din București sunt înfrumusețate cu roci ornamentale dintre care cele mai interesante sunt cele fosilifere, cu recifi de corali, spongieri, bivalve sau gastropode. Pentru promovarea capitalei substratul geologic capătă noi sensuri atunci când este conștientizat relieful domol cu dealuri (Dealul Patriarhiei) sau văi (traseul canalizat al râului Dâmbovița), precum și spațiul înmlăștinit din Văcărești, refugiu pentru felurite păsări de baltă, care va deveni în curând o rezervație naturală. Recifii din Metroul București (Basarab 2, Gorjului, Nicolae Teclu, Politehnica).

Institutul Geologic al Romaniei prin Muzeul Național de Geologie, în parteneriat cu de Dino Parc Râșnov, cel mai mare parc cu dinozauri din Sud Estul Europei, anunță deschiderea expoziței temporare “Grădina Dinozaurilor”.
Expoziția tematică cuprinde o serie de replici, în marime naturală, ale unor dinozauri care au populat planeta noastră în era mezozoică, realizate după ultimele descoperiri paleontologice. Dinozauri înfricoșători, precum Oviraptor - “hoțul de ouă” sau Ankylosaurus - "dinozaurul în armură”, reprezentând verigi importante în sutele de ani de evoluție ale regnului animal, alaturi de prietenii lor, Ceratosaurus, Deinonychus, Velociraptor și Triceratops, așteaptă să fie cunoscuți.
Expoziția “Gradina Dinozaurilor” inaugurată la 20 mai 2017, în cadrul evenimentului „Noaptea Europeană a Muzeelor”, va avea caracter temporar fiind deschisă până la 17 iunie 2017.

De Ziua Pământului, Institutul Geologic al României declară “Ziua porților deschise" la Muzeul Național de Geologie”
Pământul s-a născut acum 4.5–5 miliarde de ani, în urma unei explozii violente numită Big-Bang. A fost la început o minge de foc, acoperită de vulcani care aruncau nori de vapori și de gaze. Aceștia, s-au adunat într-un strat gros, care a împedicat pătrunderea razelor Soarelui. Pe măsură ce stratul se îngoșa și se răcea, aburii s-au transformat în picături de apă și a început să plouă. A plouat mii de ani, iar sfera de foc a început să se răcească; așa s-au format primele oceane și primele zone de uscat. In oceanul primordial a apărut viața, primele creaturi fiind compuse dintr-o singură celulă. Milioane de ani mai târziu, unele bacterii (algele verzi-albăstrui) au început să se folosească de lumina soarelui pentru a se hrăni. A apărut oxigenul, care a dat naștere stratului de ozon, iar formele de viață au început să se diversifice și să ocupe tot mai mult spațiu. După sute de milioane de ani s-a format primul continent (Pangeea). Apoi au apărut forme de viață evoluate, care au “urcat” din oceane pe uscat. După alte sute de milioane de ani s-au format continentele, au apărut reptilele, iar vegetația a devenit mai bogată. Evoluția a continuat de-a lungul anilor, continuă și astăzi și va continua, pentru că Pământul este o planetă vie, în strânsă legătură cu universul din care s-a născut.

COMUNICAT DE PRESA Institutul Geologic al României 14.02.2017
referitor la prezența unor eșantioane care ar depăși valoarea fondului național de radiații în colecțiile Muzeului Național de Geologie (Institutul Geologic al României)

În colecțiile Muzeului Național de Geologie există o serie de minerale care conțin în mod natural uraniu și toriu și unele fosile care au fost expuse unui mediu radioactiv în timpul fosilizării. Acestea au o mare valoare estetică și pentru cercetare. Primul astfel de eșantion există în colecția muzeului din 1906. Asemenea eșantioane există în toate colecțiile și muzeele din lume, multe dintre acestea având valori de patrimoniu național. Există o evidență strictă a fosilelor și mineralelor care depășesc valorile de fond natural de radiații.
Facem precizarea că în circuitul principal de vizitare publică nu există eșantioane a căror valoare de fond, măsurată în aer, depășeşte valoarea medie a fondului natural de radiații stabilită la scară globală (2,44 mSv/an, potrivit UNSCEAR).
Institutul Geologic al României, prin unitatea nucleară autorizată – Laboratorul de Radiometrie, efectuează măsurători bianuale ale fondului de radiație din sălile de expoziție, valorile medii înregistrate fiind sub fondul natural de radiații (media anuală 1,01 mSv/an).
Eșantioanele care prezintă excepții de la valorile fondului natural de radiații sunt depozitate în condiții speciale, publicul neavând acces la spațiile de depozitare. Acestea se manipulează de către specialiști cu utilizarea de echipament de protecție.
Subliniem faptul că simpla deplasare la distanțe de 2m de cel mai radioactiv eșantion din colecțiile Muzeului Național de Geologie (neexpus) nu pune în pericol în niciun fel sănătatea oamenilor.
Este în curs de elaborare un proiect pentru expunerea în condiții de siguranță a acestor minerale și fosile de mare valoare patrimonială.
Conducerea IGR și a muzeului se implică în a semnala necesitatea efectuării periodice a măsuratorilor în sălile de colecții ale muzeului, fiind preocupați totodată de respectarea cu strictețe a recomandărilor făcute de către personalul unității nucleare autorizate.


Obor - Piaţa şi Halele
Oborul este o piaţa situată în sectorul 2 al Bucureştiului. Piaţa, a fost cea mai mare, dar şi una dintre cele mai vechi pieţe agroalimentare din Europa de Est. În locul vechii pieţe a fost construită în 2007 o noua piaţă.
Prima atestare documentara a Pieţei Obor dateaza din sec XVII, când este pomenită în actele Mânăstirii Stelea sub denumirea de "Târgul de Afară”, numit şi "Oborul” sau "Oborul de vite”.
În sec. XVII-XVIII, în piaţa Obor se desfaşurau execuţiile condamnaţilor la moarte prin spânzurare. Execuţiile au fost sistate de domnitorul Grigore Ghica în 1823, dar spânzurătoarea a rămas neatinsă pâna în 1870. În anul 1877, pe locul spânzuratorii, negustorii care-şi vindeau acolo marfa au ridicat o cruce de piatră („Crucea negustorilor”), spre a sfinţi acest loc. Crucea de piatra, care „s-au facutu prin buna voinţa şi cheltuiala lui Marin Ştefan (Bursan)”, aflată la intersecţia Şoselei Pantelimon cu str. Chiristigii, a fost mutată in 2009 pentru a face loc proiectului de reamenajare a pieţii, prin dispoziţia primarului Neculai Onşanu, fara niciun aviz de la Ministerul Culturii. Primariei sectorului 2 a rebotezat-o „Crucea independenţei".

Halele Obor - clădire proiectată în stil modernist de arhitecţii Horia Creangă si Haralamb Georgescu.
Construcţia Halelor centrale Obor a început în octombrie 1936 dupa proiectul arhitecţilor Octav Doicescu, Ion Fonescu şi Dan Iovanescu, execuţia aparţinând antreprizei ing. S. Neicu şi uzinelor Reşiţa. După demisia lui Octav Doicescu, lucrarea a fost preluată de arh. Horia Creanga, aplicându-se o soluţie tehnica originala: structura era din oţel sudat învelit cu beton poros, fundaţiile erau din beton iar scheletul de oţel. Lânga şantierul Halelor Centrale Obor a fost deschisă în 1938 Piaţa agroalimentară Obor.
Horia Creanga a proiectat hala cu un volum unic 280x150m, înălţimea 16,4 m. În septembrie 1941, dupa montarea scheletului metalic, lucrările au fost sistate din lipsa de fonduri. Au fost reluate în 1942 cu câteva modificari: hala fiind redusă la 159x70m. Construcţia a fost inaugurată în 1950, şi se afla pe Lista Monumentelor Istorice din 2004, cu cod LMI B-II-m-B-19947, purtând titulatură „Halele Centrale Obor”.
Când Consiliul Local al Sectorului 2 a decis în 2006 sa ridice o nouă piaţă, suprafaţa pieţei Obor acoperea circa 9.000 m˛ de tarabe şi circa 2.000 m˛ de magazine improvizate.
Pe locul vechii pieţe Obor a fost ridicată o clădire cu parter, două etaje şi subsol cu parcare de 187 locuri. Inaugurarea a avut loc la 2 oct. 2010, în prima zi din „Luna Recoltei”.
Proiectarea şi construcţia noii pieţe au costat peste 14 milioane euro, iar lucrările au fost făcute în parteneriat public-privat, de un consorţiu format din firmele Practic, Procema, Băneasa Investment şi Comnord, în spatele carora sunt oamenii de afaceri Radu Dimofte, Andrei Bejenaru, Gabriel Popoviciu şi Sorin Creţeanu.

Cimitirul Bellu
Pâna la jumatatea sec XIX, bucureştenii îşi îngropau morţii în curţile bisericilor. Existau câteva cimitire în afara oraşului, unde erau înmormântaţi oamenii de rând. În 1831 s-a dat „Legiuirea pentru înmormântări afară din oraş”.
În anul 1852 baronul Barbu Bellu (1825-1900), ministrul Cultelor şi Justiţiei, donează terenul său din Şerban Voda, Sfatului Orăşenesc. Terenul donat de baron se invecina cu o moşie a călugărilor de la Mânăstirea Văcăreşti care i-au urmat exemplul şi au donat şi ei moşia. Astfel, Cimitirul Bellu a apărut din necesitatea de a nu se mai face înmormantări in interiorul oraşului.
La 26 noiembrie 1852, încep lucrările de amenajare a cimitirului. Arhitectul Alexandru Orăscu întocmeşte planurile pentru ridicarea capelei pe locul bisericii lui Bellu cel Batrân (1799-1853), tatăl baronului, cel care fusese căsătorit cu Irina, strănepoata lui Ienache Văcărescu, cel omorât de turci împreună cu domnitorul Constantin Brâncoveanu şi fii acestuia. Interiorul era realizat de pictorul Constantin Lecca. Cimitirul începe sa funcţioneze în sept. 1858. Cimitirul Bellu avea 17 ha în 1859, iar în prezent măsoară 28 ha.
C. A. Rosetti, iniţiatorul organizării Cimitirului Bellu, este primul concesionar pe care îl găsim în Arhiva Cimitirului. În noiembrie 1859 cumpără un loc de veci aici pentru fiica sa, Elena.
Din anul 1862 Cimitirul Bellu trece sub controlul Municipalitaţii Bucureştene, aşa că în momentul când vechea capelă se darâmă, primarul Pache Protopopescu pune piatra de temelie la noua capelă, ce va fi cladită în stilul catedralei din Karlsbad. Ea va fi pictată la început de Mihail Popp, iar mai târziu repictată de Dimitrie Belisarie şi Arthur Verona. Catapeteasma capelei a fost sculptată în lemn de Anghel Dima.

Cum scăpasem "noaptea muzeelor" când puteam beneficia chiar şi de un ghid care m-ar fi purtat la mormântul căutat şi parcela cerută în acest mare muzeu în aer liber care este Cimitirul Bellu, am decis să fac rost de o schemă a cimitirului şi să mă încumet singură a căuta mormintele unor personalităţi importante, cât şi monumente funerare remarcabile prin arhitectură şi sculptură.
Mi-am contactat prietena mea de "pelerinaje bucureştene" care s-a arătat dispusă să mă însoţească, şi într-o dimineaţă de iunie parfumată de mirosul teilor, ne-am întâlnit la intrarea în cimitir. După ce am aprins câteva lumânări la mormintele cunoştinţelor, am mers de voie, pe cărările pline de monumente, căutând mormântul sculptorului Mac Constantinescu, Madona Stolojan a lui Paciurea, Doamna cu umbrela (Rafaello Romanelli), şi desigur marile cavouri realizate de arhitecţii Mincu, Cerchez, Luigi Orengo, C.Dobrescu.
Spre surpriza noastră, tot întrebând în dreapta şi în stânga, am dat de un om de ordine care şi-a depăşit mult atribuţiile. Ca un adevărat ghid, ne-a călăuzit şi îndrumat către parcelele ce le căutam; ar fi putut să se angajeze cu jumate normă ca asistent de istorie a arhitecturii la Inst. Ion Mincu.
Multe dintre monumentele funerare din Cimitirul Bellu au autori celebri: arhitectul Ion Mincu - mausoleul familiei Ghica, familiei Cantacuzino, capelele pentru Pache Protopopescu sau Iacob Lahovary, monumentul fraţilor bulgari Gheorghief; Grigore Cerkez - capela Zoei Slătineanu; Ion Berindei - capela lui Toma Stelian, familiilor Filipescu, Fillis, Vasile Lascar etc.
Sculptorii Dumitru Paciurea, Ion Georgescu (mormantul Iuliei Haşdeu), Karl Stork (capela în stil gotic a familiei fostului Secretar General de Justiţie Alexandru Costescu (1848-1910), Frederik Storck, Cornel Medrea, Teodor Burca, Oscar Spathe, Dumitru Paciurea, sculptorul italian Rafaelo Romanelli, August Preault, Ernest Dubois, D. Peuch, A. Rascaldani din Milano, Constantin Bălăcescu, Ettore Cadorin, Wladimir C. Hegel, Dimitrie Matauanu, Lidia Kotzebue (autoare si a monumentului aviatiei de la Sosea), Miliţa Petraşcu, Ion Jalea, M. Onofrei, Oscar Han, C. Baraschi, Dimitrie Mirea, Spiridon Georgescu – sunt doar câteva nume ale artiştilor sculptori care şi-au lăsat amprenta pe monumentele din Bellu.
În cimitirul Bellu se afla şi Aleea Artiştilor, un perimetrul unde sunt îngropaţi artişti de renume.
Iară doar câteva dintre mormintele pe lângă care am trecut şi am remarcat fie arhitectura monumentului (multe au cavouri), fie cate o satuie a unui scupltor de renume al acelor vremi trecute.

Mormântul Familiei Poroineanu, cu un monument de Rafaello Romanelli ce aduce a scenă de tragedie shakespeariană, ne atrage atentia. Un barbat în vârsta stă lânga o tânara moartă, întinsă pe un pat. Acest tată nefericit şi-a pierdut cei doi copii, care s-au sinucis. Tinerii care s-au îndragostit unul de celălalt, au aflat că sunt înrudiţi. Dupa ei, s-a sinucis şi tatăl lor, Constantin Poroineanu.
O Piramidă din Giza, construită dintr-o piatră întunecată la culoare, este semnul mormântului pictorului de fresce religioase Ioachim Pompilian. Poate că are o semnificaţie acest monument în viaţa familiei Pompilian. Arh. Luigi Orengo este autorul monumentului.
Cavoul fraţilor bancheri Gheorghieff din Bulgaria, nu este greu de reperat. Clădirea, proiectată de arh. Ion Mincu, are statuile de bronz ale celor patru evanghelişti realizaţi de Fritz Stork, plasate pe cele patru laturi ale edificiului. Se spune că intrând în cavou, treci într-o atmosferă ireală. Se aude un ecou şi chiar în mijloc sunt mormintele într-o nişă încadrată de un gărduleţ scund. Intri şi vezi groapa aceea de întuneric, care pare că deschide drumul către abis, şi auzi ecoul paşilor, al vocii şi foşnetului oricărei mişcări pe care o faci. De undeva de sus, dintr-o frescă, Iisus Hristos te priveşte şi pare foarte supărat pe tine.
Mormântul cu statuia femeii care plânge este al lui Alexandru Isvoranu, plecat dintre cei vii prea devreme, la cei 21 de ani. Se spune că unele dintre aceste statui plângatoare au puteri miraculoase, că pot aduce fertilitate sau alte beneficii în funcţie de povestea lor de viaţa.
Familia renumită Ghica, are un mare cavou realizat de arhitectul Ion Mincu. Aici sunt îngropaţi membrii familiei Ghica pâna la 1860. Clădirea are o friza cu decoraţiuni de bronz cu blazoane diverse, blazoane ale familiei de-a lungul timpului.

Doamna cu umbrela. Statuia de marmură a doamnei Katalina Boschott, este o prezenţa elegantă printre sutele de cruci funerare din cimitir. Aceasta poarta o umbrela şi pare că tocmai a ieşit la plimbare pe bulevard. Femeia fusese guvernanta copiilor medicului Andrei Popovici. Statuia a fost comandată de medic sculptorului Rafaello Romanelli. Moartea ei s-a datorat unui doctor care nu a ştiut să o trateze de peritonită, iar pe o placa de lângă statuie ar fi fost scrise ultimele ei cuvinte: ‘Cet animal de medecin m’a tuee!’ (tr. Acest animal de medic m-a ucis!). Azi literele nu se mai văd.
Cavoul Familiei Cantacuzino – realizat tot de Ion Mincu, este o construcţie imensă cu armuri goale de cavaleri pe laturi şi cu o friză decorata cu frunze imense de palmier. Deasupra intrarii este arborele genealogic al Cantacuzinilor, săpat în bronz.
Artistul de vodevil interbelic, Constantin Tănase, se odihneşte tot la Bellu, într-un cavou despre care s-ar crede că este inspirat din spiritualitatea egipteană, datorită cărăbuşului înaripat plasat deasupra intrării. Dar poate că acesta face aluzie la Teatrul Carabuş, înfiinţat de Constantin Tanase.
Baronul Barbu Bellu este şi el înmormântat aici, doar că nu se laudă cu cavouri extraordinare, sau statui comemorative plângatoare. Mormântul lui, izbitor de simplu, este doar o lespede cu blazonul familiei sale, un vultur cu cruce, un trident, un porc şi un unicorn care pare că zâmbeşte ştrengăreşte. Dar cât l-am căutat!
Cavoul Iuliei Haşdeu nu-l putem ignora. Are un glob cu locurile pe unde a trăit Iulia însemnate pe el, păzit de două busturi egiptene. Este realizat de Ion Georgescu după indicaţiile Iuliei, transmise tatălui ei. Povestea Iuliei decedate prea devreme, fiica genială a lui Bogdan P. Haşdeu, ne aminteşte de mişcarea spiritistă mioritică. Se pare că Haşdeu, a reuşit să spargă hotarul dintre lumi şi să comunice cu fiica sa, după moartea acesteia. Mormântul ei de la Bellu are pe fronton inscripţia: ‘Mai şezi puţin!’
Liviu Ciulei (scris Ciulley). Scenograf, actor, architect, regizor de renume internaţional, Liviu Ciulei doarme somnul de veci într-un cavou foarte interesant care aminteşte de porţi de biserici medievale, porţi de bronz cu simboluri şi personaje religioase.
Statuia lui Brâncuşi "Rugăciunea", reprezintă o fată ingenuncheată la mormântul comun al pictorilor Andreescu, Luchian, Pallady şi Gh. Petraşcu.
Fostul preşedinte al Republicii Populare Romania, Gheorghiu-Dej a fost îngropat în Mauzoleul din Parcul Libertăţii, actualul parc Carol. În 1991, după Revoluţie, corpul său a fost exhumat şi transportat la Bellu Militar, unde a fost îngropat.
Institutul Politehnic Bucureşti a luat numele "Gheorghe Gheorghiu-Dej" în onoarea sa. Oneştiul şi oraşul rus Liski, au fost numite după el.
Ansamblul "Cimitirul Şerban Voda - Bellu" este înscris în Lista monumentelor istorice 2010 - Municipiul Bucureşti - la nr. crt. 22438, cod LMI B-IV-a-B-20118

Aleea Scriitorilor, pe care regăsim morminte ale scriitorilor şi poeţilor români în frunte cu Mihai Eminescu, nu este departe de intrare, undeva în dreapta cimitirului. Ne-am oprit un moment la mormântul lui Eminescu, întrebandu-ne dece nu se odihneşte el sub teiul din Iaşi. Avea flori proaspete pe mormânt - nu stiu cine le pusese sau cine îi aprinsese lumânări, dar este o iniţiativă lăudabilă.
La sfârşitul vizitei, ne-am odihnit pe o bancă, aici, pe aleia scriitorilor. Nu bine ne-am aşezat că o tânără care venise din Timisoara si avea ca obiectiv, printre altele, vizita mormantului lui Vuia, ne-a adresat cuvântul. Prietena mea i-a oferit exemplarul ei, schema cimitirului. Teii miroseau ametitor, soarele ardea destul de nemilos, iar noi, obosite, nu am mai găsit puteri să însotim această "temerară" prin cimitir.
In timp ce noi rătăceam prin acest minunat şi trist parc plin de monumente şi poveşti demne de o carte de istorie, în Londra se petrecea un atentat ce avea să aibă ca urmare 22 morti şi 59 raniti. Românca ce s-a aruncat in Tamisa de pe pod, va muri după câteva zile in spital.

Parcul Tolbuhin
Toate cele 31 de parcuri ale sectorului 2 sunt cautate în aceasta perioada de mii de bucuresteni de toate vârstele, care profită de vremea mai racoroasă dupa canicula din ultimele zile şi îşi petrec timpul liber în mijlocul naturii. Dotările de exceptie din parcuri, aparatele de fitness, locurile de joacă pentru cei mici si zonele de promenadă sunt cele mai căutate în această perioadă, de către locuitorii Capitalei. La mare căutare sunt şi cele 11 fântâni care s-au construit în sectorul 2 şi care au apă de cea mai bună calitate, tocmai pentru că sunt alimentate din pânza freatica de mare adâncime care, la rândul ei, este alimentată din izvoarele Munţilor Carpaţi.
Iată numai cateva din cele 31 de parcuri la dispozitia bucurestenilor din sectorul doi:
Parcul National Lia Manoliu, Parcul Morarilor, Parcul Plumbuita 1 şi 2, Parcul Petricani, Parcul Tei, Parcul Obor, Parcul Păsărari, Parcul Cloşani, Parcul Lunca Florilor, Titan.
Parcul Tolbuhin, pe care-l ştiu din copilarie, este azi foarte bine îngrijit şi păzit. Sunt bănci aşezate la umbră sub copaci şi alei asfaltate, pomi cu tăblite pe care scrie numele şi esenţa lor ca în gradina botanică. Parcul Tolbuhin este un părculeţ de cartier, curat şi umbros, în care nu au voie câinii mari şi chiar cei mici trebuie supravegheaţi şi plimbaţi în lesă.
Copii se joacă în parc în siguranţă, bătrânele din cartier se întâlnesc la "un pahar de vorbă". Tinere îşi plimbă copilaşii in cărucioare - sau sunt bonele care îi plimbă şi bunicile.
Este răcoare şi miros de flori şi de pini. Într-o toridă zi de iunie, ne-am oprit în parc şi aşezat pe o bancă, eu şi prietena mea şi am depănat câteva fire (să spun mai bine gbeme?) de amintiri din şcoală. Intrasem prin Bd. Pache Protopopescu şi am ieşit prin Şos. Mihai Bravu, unde am intrat în cofetăria "Georgi", pentru o îngheţată şi un cataif.

Case vechi în Bucureşti
"Casele triste ale Capitalei", cu valoare arhitecturală, dar neclasate ca monumente istorice.
Bucureştiul are un patrimoniu istoric valoros, însă insuficient apreciat. Case vechi, de o valoare arhitecturală deosebită, sunt lăsate în paragină sau darâmate, pentru a face loc construcţiilor noi: hoteluri de lux, blocuri de locuinţe, imobile de birouri. Bucureştiul nu are o inventariere completă a monumentelor istorice, iar de această situaţie profită constructorii care obţin aprobări pentru construcţii din ce în ce mai înalte, în zone vechi care ar trebui protejate.

Casa Nanu Muscel
În Piata Romană la nr. 7, se află casa profesorului dr. Ion Nanu-Muscel (1862-1938) şi a soţiei sale Ana, născută Staicovici. Casa a aparţinut Academiei Comerciale, fiind donată în 1940 de văduva Nanu-Muscel pentru a adăposti profesori pensionari ai şcolii şi studenţi.
Casa a fost construită prin 1890, într-un stil compozit care aduna elemente ale stilurilor Louis XV şi Louis XVI, în maniera arhitectului I. D. Berindey-fiul.
Exteriorul, decorat cu ferestrele în chenare şi încununate cu mascheroane, are sub cornişă o complicată friză cu frunze de acant. Intrarea este protejată de o copertină de fier forjat, cu linii fluide, care aminteşte stilul Art Nouveau, iar uşa, poartă o feronerie complicată. Interioarele, cu un decor acordat celui exterior, aveau tavane împodobite cu stucaturi. Pâna în 2007, casa s-a păstrat bine. Azi însă, interioarele sunt distruse, iar faţadele au ajuns într-o stare deplorabilă.
În 2012, Academia de Studii Economice (ASE) din Bucuresti a cumpărat cu 3,8 milioane euro clădirea istorică, situată pe un teren de aproape 1.000 metri patrati, intenţionând să extindă sediul universităţii. Sunt cinci ani de atunci şi încă nu se ştie care va fi soarta acestei clădiri, mai mult ca sigur că va fi demolată. Din staţia de la Piaţa Roamană, aşteptănd pe 86, deplâng soarta casei Nanu-Muscel, aproape în fiecare zi.

Casa în Str. Corbeni, nr. 3
Dacă mergi pe strada Spătarului, la intersectia cu strada Corbeni, descoperi la numarul 3 o casă cu o arhitectură eclectică, încadrată între două imobile monotone.
Se stie că imobilul a fost construit înainte de 1895, iar în anul 1911 proprietar era capitanul Alexandru Ionescu. Din anuarul Bucureştiului, aflăm că în 1918 apartinea Băncii Colentina. Casa aminteşte de oraşele hanseatice datorită faţadelor din cărămidă aparentă. Combinatia de elemente ceramice colorate este inedită, iar jocul arcelor atrage atentia trecătorului. Din pacate, schimbarea ferestrelor a afectat în mare măsură decoratia faţadelor.
Interiorul modern a fost amenajat în anul 2006, s-au păstrat accentele decorative originale specifice clădirilor construite în perioada 1870-1900.

Casa L. Rosen în Calea Mosilor, nr. 98
Această casă a fost construită într-un stil arhitectural eclectic la sfârşitul sec. XIX. Casa nu ocupă mult front la stradă, în schimb are parter, doua etaje si subsol. Parterul, tratat asemeni unui soclu – suprafaţa tencuielii imitând un perete din blocuri de piatră – este separat de etaje printr-un profil intermediar ieşit mult în relief. Pilaştrii adosaţi ce se ridică pe două etaje, poartă în partea de sus câte un medalion cu stemă. În axul de simetrie al clădirii este plasat un balcon, deasupra căruia cornişa se curbează în sus.
Casa de pe bd. Dinicu Golescu, nr. 5
Această casă cu intrarea direct din stradă, pozitionată simetric în cadrul faţadei, se remarcă prin ancadramentul masiv din piatră, uşa cu elemente curbe din fier şi marchiza ca un evantai din petale metalice. Ferestrele sunt şi ele evidenţiate prin medalioane cu ghirlande florale şi chipuri de femei.

Casa de pe Dimitrie Onciu, nr. 31
La aceasta construcţie putem admira tâmplăria initială cu ferestre dreptunghiulare curbate la partea superioară şi împărţite în ochiuri mici de geam. Golurile sunt încadrate de ancadramente cu ghirlande vegetale, la fel sunt decorate si panourile din zona cornişei. Acelaşi stil arhitectural eclectic de la sfârsitul sec XIX.

Casa de pe Calea Moşilor, nr. 136-138
Martoră a vremurilor apuse „Podului Tîrgului din Afară”, clădirea de la nr 136-138 îsi poartă si ea cu greu batrâneţele. În secolul XIX Calea Moşilor era una dintre cele mai animate artere ale Bucureştiului. Clădirile de atunci erau gândite cu prăvălii la parter şi camere de locuit la etaj. Aprovizionarea cu marfă se făcea ptin curţile din spate, casele având ganguri boltite. Două astfel de ganguri se văd şi în cazul de faţă.
Pentru a da un plus de prestanţă faţadei, intrările îsi găseau un corespondent pe verticală, fie un panou decorativ, fie frontoane suprapuse cornisei. Se definea astfel un stil arhitectural eclectic de la mijlocul sec. XIX.

Centrul Cultural Nicolae Bălcescu, Str. 11 iunie, nr. 41
Cladirea aceasta este realizată într-un autentic stil neoromânesc de la începutul sec XX, cu elemente decorative inspirate din arhitectura traditională. Interesant este faptul ca deşi vorbim despre clădiri voluminoase, aerul impunator, nu este o caracteristică specifică.
Casa de pe Calea Victoriei, nr. 18
Un loc aparte în cadrul arhitecturii Podului Mogoşoaei (Caii Victoriei) la sfarşitul sec XIX, îl ocupă casele cu funcţiune comercială la parter: prăvălii, restaurante. Clădirea de la nr.18 se tidică pe trei nivele, parterul destinat funcţiunii comerciale, cele doua etaje destinate apartamentelor de locuit. Faţada are o tratare diferită pentru fiecare nivel, primul etaj având ferestrele mai mari cu ancadramente detaliate.
Casa dela nr 35 pe Str.Gen. Constantin Coandă, a fost locuinţa scriitorului Titus Popovici, scenarist român în perioada anilor 1960- 1970. Reşedinţa sa este îmbogaţită de sculpturi în lemn la cornişe şi panouri fixate de jur împrejurul faţadei. Intrarea este marcată printr-un decroş la acoperiş şi o copertină metalică tipică arhitecturii interbelice.

Am fost plăcut surprinsă de cele văzute în Bucureşti vara aceasta. Vizita la muzeul de geologie mi-a făcut mare plăcere şi nu numai că am vorbit despre muzeu şi exponatele sale oferind multe amănunte, dar am dat citate din prezentările făcute cu prilejul deschiderii unor expoziţii. Am încercat să explic "mitul radioactivităţii" unor exponate din muzeu, care mit, îi ţine departe de acest aşezământ pe multi bucureşteni. Şi nu în ultimul rând, am remarcat munca plină de pasiune depusă de muzeologi, cercetători şi profesori de la universitate, sectia geologie, cât şi cei ce funcţionează la muzeu. Alături de Antipa şi de muzeul Naţional de Istorie, Muzeul de Geologie ocupă un loc de frunte.

Bibliografie:
http://stirile.rol.ro/print/ontanu-pune-un-mall-ilegal-peste-obor-228524.html
http://www.stelian-tanase.ro/sa-copilaresti-bariera-vergului/
http://www.postmodern.ro/articol/10-povesti-pe-care-le-aflat-despre-cimitirul-bellu-noaptea-muzeelor-2016/

http://www.hoinariromani.ro/2016/08/cimitirul-bellu/
http://www.bucurestiivechisinoi.ro/2014/08/casele-triste-ale-capitalei-vechi-cu-valoare-arhitecturala-dar-neclasate-ca-monumente-istorice/
http://www.b365.ro/case-vechi-din-bucure-ti-care-nu-figureaza-pe-lista-monumentelor-istorice_195614.html

Arh Mariana Popa,
Toronto





arh. Mariana Popa - Toronto    10/8/2017


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian