Recuperarea sinelui - o carte de Any Drăgoianu
Cartea debutează cu un portret al poetei, care se află si pe coperta I, realizat de Florin Măcesanu si are un moto semnat de autoare: „Mereu am căutat drumuri, pe unele m-am rătăcit, pe altele n-am avut curaj să merg, dar stiu sigur că drumul nostru l-as reface si azi, pas cu pas, prin aceeasi durere”.
În Prefata semnată de Gabriel Enache, despre poeta „ca o fărâmă de strigăt” sunt remarcate „trăirile atât de intense si de simtite de autoarea lor”, în fapt „ne arată o parte – aceea luminată si luminoasă – a trăirilor ei”, preferând „dezordinea impusă de poezie, dezordinea care (co)ordonează viata trăită de poeti”.
La sfârsitul cărtii, se află articolul „Iubirea, drept acceptare, un fel de postfată”, scrisă de Cristina Vănoagă, care evocă prima plachetă de versuri, intitulată „Prea sentimentală”, apărută în anul 2006, lirica iubirii, căutarea necontenită a individualitătii feminine în multiple ipostaze ale iubirii.
Citind versurile publicate aici de Any Drăgoianu, observăm că prima poezie are chiar titlul cărtii. Aici revine obsesiv dorinta de schimbare, prin repetarea versului „eu nu mai pot umbla asa”, adresată „lui”, nu mai vrea să fie docilă („să mă ridic la fiecare bătaie din palme”), nu mai vrea să reactioneze la teama „lui” („să alerg bezmetică în cel mai apropiat oras”), nu mai vrea săsimplă concurentă („să mă pierd / printre umbrele celorlalte femei/ din colectia ta”), în final mărturisind„pentru că eu/ da/ eu/ pot să fac/ o iubire perfectă/ chiar si din cioburi” .Această poezie este o reusită, întrucât nu numeste direct subiectul, care poate fi bărbatul iubit, sau sinele/ personalitatea proprie, lăsând să planeze o lumină difuză asupra unor situatii de viată evocate în mai multe secvente.
O frumoasă declaratie de dragoste este piesa „Ultimul meu gând”, în care sentimentul de o viată este evocat cu pasiune si cu durere: „da/ ultimul meu gând/ înainte de moarte/
va fi si ultima mea durere/ pe care o voi iubi/ mai mult decât orice mi-a fost permis/ în scurta mea trecere/ prin sufletul tău”. În poezia „As trece pe la tine dragul meu”, sunt sugerate nelinistea, nesiguranta îndrăgostitei si teama că ar putea, în vreun fel, să afecteze persoana iubită: „as trece/ as trece să te întreb/ cum te doare/ când nu îti vorbesc/ e o durere normală/ din carne până în suflet/ sau nu întelegi de unde vine/ si unde se termină”.
Conditia poetei este împletită cu sentimentul, în „Poezia devine o fiară greu de îmblânzit”, unde poezia este înfătisată ca o fiară care„ îsi înfige ghearele/ adânc/ până în suflet”, „se bucură de rănile mele deschise” si „cu fălcile mari/ mă trimite în iad/ când sub piele îmi injectează/ tăcerea”. Plecarea muzelor în lumea întâmplărilor banale, apoi sosirea anotimpului „când toate îmbătrânesc,/ chiar si poeziile”îl nelinistesc pe poet, care le caută cu disperare („Pentru muze poetul stă în genunchi”). Iar în „Poezia curge ca un râu de smoală”, tăcerea curge din pieptul „lui”, însă, în acelasi timp, „strigătul tău este atât de puternic/ încât orice as face/ nu pot renunta/ iar cuvintele ce mi se asază pe degete/ vin de la tine/ si nu poti să nu mă strigi/ nu poti să mă abandonezi/ ca pe o femeie oarecare/ pentru că noi nu suntem din carne si oase/ noi suntem/ dintotdeauna/ cuvinte”. În mai multe poezii apare această postură de femeie între femei, care urmăreste cu îngrijorare cum altele asaltează sufletul sau gândurile celui iubit.
Poeta s-ar întoarce la începuturile iubirii, ceea ce se dovedeste a fi imposibil: „în acea zi m-as întoarce/ să nu cunosc salvarea/ să te descopăr în beznă si frig/ să te învelesc cu poeme/ dar/ vezi tu/ oricât mi-as dori să mă întorc/ pe drumul acela înfundat cu bucăti de carne si sânge/ nu se mai poate/ a fost o vreme când am simtit că sângele îmi inundă cuvintele” („M-as întoarce în prima zi”). Aceeasi atmosferă de sentiment dureros, de dorintă a stăpânirii celui iubit, de respingere a oricărei rivale posibile, în poeziile mcare au în titlu zilele săptămânii: „E luni”, „E marti”, „Mâine e miercuri” etc.
Motive care apar frecvent sau frapează sunt soldatul iadul, durerea, doctorul, sanatoriul, moartea, sufletul, singurătatea.
Negresit, poeta Any Drăgoianu are mari perspective de a se impune ca o reprezentantă de frunte a liricii feminine românesti, are nerv, are talent si este capabilă să transpună idei si sentimente în imagini convingătoare.
|
Corneliu Vasile 9/13/2017 |
Contact: |
|
|
