Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Ortodoxia şi românismul în trecutul nostru

Vremurile pe care societatea românească le parcurge astăzi ne obligă mai mult ca oricând să reflectăm asupra importanţei incontestabile pe care a avut-o ortodoxia în trecutul nostru. Este bine cunoscut că biserica ortodoxă la noi a fost de-a lungul timpului vrednică de încrederea neamului. Neamul mergea la biserică şi biserica mergea la neam, rezultând o adevărată contopire a noţiunilor de român şi ortodox, cristalizată în expresiile „legea românească” şi „legea strămoşească”.
Considerată „scut şi pavază” pentru neamul românesc, se impune să observăm că ortodoxia românească nu a decretat sfinţi, dar a făcut din credincioşii săi fii buni ai bisericii şi ai statului. Nu a decretat mucenici, dar a avut mucenici, martiri ai crucii, care totodată erau vajnici apărători ai românismului.
Marile servicii pe care biserica ortodoxă le-a adus neamului românesc au fost consemnate fără echivoc în istoria noastră, istoria bisericii fiind parte integrantă a acesteia. Întrucât prea s-au dat uitării în ultimul timp meritele ortodoxiei în trecutul nostru, o sumară evocare a lor este, desigur, necesară, utilă şi benefică.
Savantul Nicolae Iorga, autor al cunoscutei „Istorii a religiei ortodoxe şi a vieţii religioase la români”, constata că „mulţumită unui şir întreg de împrejurări, a căror urmărire nu poate intra aici, poporul român a fost legat în imensa lui majoritate de ortodoxie, pe care a interpretat-o în sensul său, care nu este nici grecesc, nici sud slav, nici rusesc, şi care are acelaşi caracter pe care îl are şi viaţa generală a românilor, caracterul acela patriarhal, sătesc, ţărănesc, lucrul de căpetenie fiind preotul sau popa şi nu episcopul, mai ales toate gradele care sunt în episcopate, acestea fiind lucruri mai târzii, în legatură cu o dezvoltare dusă mult mai departe şi cu anumite influenţe străine. Biserica noastră nu este episcopală, exarhală şi culturală în rândul întâi, ci una din manifestările acelui spirit popular care formează caracteristica generală a atâtor veacuri din trecutul nostru”.
Profesorul nu putea să nu sublinieze rolul uriaş al religiei ortodoxe, ca sinteză a neamului românesc în însăşi perpetuarea fiinţei noastre etnice. „Azi – afirma el – noi nu părăsim ortodoxia nu pentru ce ne-a dat ea, ci pentru ce i-am dat noi. Există o sinteză religioasă în chiar sufletul nostru”, care conform spuselor sale ar fi preluat din vechiul fond „elemente geto-trace” şi „elemente care s-au numit mai târziu bogomilice”. Este de notorietate că istoricul aprecia cu atât mai mult ortodoxia cu cât ea s-a păstrat la marginile vieţii şi culturii populare.
Este demn de remarcat că în spaţiul ocupat de daco-români originea mesajului creştin a fost apostolică: în partea de vest au propovăduit ucenicii Sfântului Pavel, iar în partea de răsărit şi pe țărmul Mării Negre au propovăduit Sfântul Apostol Andrei şi ucenicii săi.
Dintotdeauna centrele episcopale de la Dunare şi chiar cele de peste Carpați au gravitat în zona de influenţă a Constantinopolului, episcopii fiind hirotoniți de episcopii din vestita capitală a imperiului. Un exemplu este episcopul Teotim de Tomis care a fost hirotonit de Ioan Gură de Aur. Nu impieta cu nimic faptul că aici se vorbea o limbă latină, ştiut fiind că până în secolul al VII-lea limba oficială la Constantinopol a fost latina. Totodată, cam tot până atunci, la Roma, limba oficială a bisericii era greaca, limba ce se păstrează şi astăzi în unele răspunsuri din missa romană (de exemplu, „Kyrie eleison”, Doamne miluieşte).
Echidistant vorbind, trebuie să recunoaştem ca dintru începutul istoriei neamului românesc biserica a fost temelia societăţii, temelia existenţei acestui popor. Biserica a fost şcoala poporului, şcoala de morală şi lumină, şcoala de ordine şi disciplină, şcoala de iubire şi de frăţie, pentru că biserica noastră a fost şi rămâne şcoala naţională, iar clerul nostru este, de asemenea, naţional.
O caracteristică însemnată ce o distinge de celelalte biserici din rândul bisericilor creştine naţionale este aceea că biserica noastră a evoluat cel mai strâns împreună cu naţiunea decât oricare altă biserică naţională. Peste tot, la ruşi, la bulgari, la armeni, la greci, biserica s-a luptat să ia locul vechii biserici păgâne existente la apariţia creştinismului, cunoscut fiind că toate popoarele creştine au avut un trecut păgân, urmat de o perioadă de încreştinare care a dărâmat altare vechi şi a înlăturat vechi credinţe. La noi, credinţa şi organizarea religioasă nu au fost adoptate ca impuse prin forţă, ci s-au dezvoltat încet şi organic în acelaşi timp cu formarea şi consolidarea poporului român. În mod evident, este vorba de un proces de fericită împletire a celor două elemente în fiinţa românului, credinţa creştină prefacându-se în lege strămoşească şi contopindu-se cu fiinţa noastră etnică, iar organizarea bisericească închegându-se în armonie cu organizarea politică a elementului etnic.
Din punct de vedere al spiritualității creştine, ortodoxia este deasupra intereselor pământeşti, fondul său fiind o revelaţie. Chemată să păstreze învățămintele lui Hristos în forma nealterată, ea poate fi înţeleasă prin cercetarea tradiţiei şi nu prin modernizare în spiritul vremii. Tradiţia se constituie din adevărurile, învăţăturile, anumite practici şi ritualurile liturgice predate de Iisus ucenicilor săi, neconsemnate de Scriptură, dar transmise de biserică prin viu grai, din generație în generație. Din contra, românismul este spiritualitatea care ne permite să mergem cu vremea, deci să ne modernizăm, fiind „eticul care purifică etnicul nostru pentru a-l pune să creeze opere originale”, cum spunea un apreciat teolog. Altfel spus, ortodoxia înseamnă tradiţie, iar românismul este vocaţie.
Se cuvine să mai subliniem o realitate de necontestat. Românul a avut dintotdeauna două pasiuni, componente organice şi esenţiale ale vieţii lui: pământul şi credinţa. În concepţia sa profundă, din pământ curge viaţa trupului, iar din credinţa sa în Dumnezeu, viaţa sufletului, viaţa lângă pământ şi lângă Dumnezeu fiind unica viaţa bine hrănită, singura viguroasă sub aspect fizic şi moral-spiritual.
Este îngrijorător ce se petrece în România unde în prezent religia este materie opţională, predarea religiei în prezent iscând vii controverse în societatea românească, dar şi pe scena politică. Personalităţi remarcabile au susţinut că România, prin tradiţia şi istoria ei europeană, se numără printre statele care asigură libertatea învățământului religios datorită contribuţiei educaţiei religioase la formarea şi educaţia tinerei generații în spiritul valorilor autentice. Cercetarea naţională efectuată recent arată că pentru 85 la sută dintre tinerii din România credinţa religioasă constituie o valoare fundamentală, cu o importanţă decisiva în viaţa proprie. Este trist şi, totodată, alarmant că sondajele şi reportajele relevă cunoştinţe precare la unele segmente de populație, exemplele fiind chiar revoltătoare: indivizi care nu ştiu ce se sărbătoreşte la Paşti şi la Craciun, unii care cred că preotul din sat este autorul Bibliei sau alții pentru care Sfântul Gheorghe este o piață, iar Bunavestire o stație de metrou…
Gândul mă duce obsesiv la constatarea pe care Dan Puric, acest strălucit şi neobosit apologet al ortodoxiei, o exprima cu amărăciune cu câțiva ani în urmă: „Oboseala de a fi român a devenit indiferenţă, pentru ca, apoi, să o trăim astăzi în mod difuz, ca pe o ruşine. Uşor jenaţi de românitatea noastră, ne strecurăm prin lumea modernă, ca şi cum am purta o haină veche. Deplinătatea de a fi român, ca model interbelic al acestui neam, pare o statuie distrusă barbar de vitejii contemporani, încălecați pe caii iuți ai lipsei de conştiință”.
Rolul deosebit pe care l-a avut biserica noastră ortodoxă în decursul istoriei românilor rezidă în mod sintetizat şi din aprecierea pe care ilustrul nostru istoric din care am mai citat anterior, Nicolae Iorga, a enunțat-o după cum urmează: „Mitropoliţii, episcopii şi aşa adesea ori şi smeriții călugări ori umilii popi de mir au dat-o poporului, ei singuri aproape, toată învăţătură, au înzestrat neamul cu o limbă literară, cu o literatură sfântă, cu o artă în legătură cu gustul şi nevoile lui, a sprijinit statul fără să se lase a fi înghiţit de dânsul, au călăuzit neamul pe drumurile pământului fără a-şi desface ochii de la cer şi au ridicat mai sus toate ramurile gospodăriei româneşti, dând istoriei noastre cărturari, caligrafi, sculptori în lemn, argintari, oameni de stat, ostaşi, mucenici şi sfinţi… Istoria bisericească a românilor constă şi există în această calitate din necontenitul joc de înrâuriri culturale, de mişcări în domeniul ideilor, de schimburi de conştiință, de colaborare pe teren cultural, cu ţintă religioasă osebitoare în tot cuprinsul neamului. E urmărirea pe bază națională, în hotare naţionale, în condiţii sufleteşti naţionale, a acelor legături dintre oameni ca suflete vii răspunzătoare, dăruite cu nemurire(…)”.
În fine, cred că scurtele mele reflecții nu pot conduce decât la concluzia că biserica ortodoxă a fost şi va rămâne una dintre instituţiile fundamentale ale României. Ea a participat la toate marile înfăptuiri, dar şi la perioadele de restrişte din istoria noastră. Biserica ortodoxă a promovat cultura românească şi a cultivat limba română, dovadă de necontestat fiind faptul că poporul român este al doilea din Europa, după germani, care a avut Sfânta Scriptură tradusă în limba sa.

Michigan (USA)





Dorin Nădrău     9/4/2017


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian