Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestinã
Note de carierã
Condeie din diasporã
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouã
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastrã
Traditii
Limba noastrã
Lumea în care trãim
Pagini despre stiintã si tehnicã
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivã 2017
Articole Arhivã 2016
Articole Arhivã 2015
Articole Arhivã 2014
Articole Arhivã 2013
Articole Arhivã 2012
Articole Arhivã 2011
Articole Arhivã 2010
Articole Arhivã 2009
Articole Arhivã 2008
Articole Arhivã 2007
Articole Arhivã 2006
Articole Arhivã 2005
Articole Arhivã 2004
Articole Arhivã 2003
Articole Arhivã 2002


Ah, spinii ...

''Cine știe,
poate oi fi îndrăgostit?!'',
s-a-ntrebat trandafirul de munte,
înrourat de timp ne-nceput.

Apăruseră spinii,
Neplăcuți pe obraz precum coșii.
Frunze de cântec ascuns
acum navigau geografiilor roșii
spre steaua
polarului sărut.

''Poate oi fi îndrăgostit.
Altfel ce caută spinii
pândind, șușotind,
șușotind și pândind?
Nu-i auzi? Vorba lor -
de-al paingului fir:
''Iată,buzele lui cum prin somn
rostesc nepermisul din numele Lui,
tot mai mult spre forma rotundă
din lacrima luminii.''

Ah, spinii...
Ce greu e să fii trandafir!

AH, LES EPINES...

“Qui sait,
serais-je peut-être amoureux?!”
se demanda le rosier de montagnes,
embrumé par un temps sans adieux.

Il se remplissait d'épines,
Comme des boutons sur la joue, moches.
Feuilles de chanson occultée
en rouges géographies naviguant
vers l'étoile
polaire embrassée.

“Serais-je peut-être amoureux,
Sinon que font ces épines
en guettant, chuchotant
chuchotant et guettant?
Tu les entends? Il disent
de l'arachnéen fil:
“Vois, ses lèvres qui sommeillent
disent le proscrit de Son hère,
encore plus près du rond parfait
de cette larme de lumière.”

Ah, les épines...
Qu'il est dur d’être un rosier!


DE CONSOLATIONE PHYLOSOPHIAE

Când omu-mbătrânește,
să se afle-n treabă,
încurcă lumea prin filosofie.
Din tomul greu de pielea caprei
pe tineri îi întreabă:
''Cum ochiul ar putea
vederea să și-o vadă?''
Nu buze, brațe, sărutări,
sau rodul vorbei tâlcul dând s-ascundă,
ci te ogoaie,
de la un ''cum'' ce se resoarbe-n ''oare'',
că totul ar fi undă,
părere, sau vibrare,
un fel de sunet
ce se-mbracă-n fum,
deci ''dubito'', spre ''ergo sum'',
și cvadratura cercului în toate.

***

Venind prin spate,
mi-acoperi ochii să ghicesc:
''Zi, cine sunt -
vibrare, undă, sau părutul
învăluit în curcubeu de fum?''

Cum aș putea să n-o iubesc?
Că de la ea am învățat că ''sum''
și ''amo'' cuibul nu-și despart,
iar drept răscumpărare din Descartes
aprinse într-o seară din lumina
ce la-nceput de lumi
purtând același nume cu sărutul.



DE CONSOLATIONE PHYLOSOPHIAE

Lorsque l'homme vieillit,
pour se donner une contenance,
embrouille les gens en philosophie,
D'un grimoire lourd en peau de chèvre
sort des questions aux jeunes:
«Comment l’œil pourrait
voir son regard?»
Pas des lèvres, bras, baisers
ou le fruit de la parole dérobant le sens,
mais apaise-toi
d'un «comment» qui se fond en «vraiment»,
car le tout serait des ondes,
croyance ou frisson,
sorte de son
qui se revêt de fumée,
alors «dubito» vers «ergo sum»,
et la quadrature du cercle en tout cela.

***

Arrives par derrière,
me couvrant les yeux que je te devine:
«Dis, qui suis-je
frisson, onde, ou illusion
enroulée en l'arc-en-ciel de fumée?»

Comment pourrais-je ne pas l'aimer?
Car elle m'apprit que «sum»
et «amo» partagent un même nid,
et en achat depuis Descartes
alluma un soir un brin de lumière
du début des mondes
portant un nom pareil au baiser.


CA SOARELE, NUMAI IARBA RĂSARE

Înainte să bea cerbul
din ochiul apei lumina
mi-ai cerut ca inel
prima undă făcută de stea.

''La ce folos,
te-a-ntrebat iarba
spre mine venind,
primul din urmă sărut?''

Lasă-mi
fântâna fermecată,
păzită de fluier de os,
să o apună doar cerbii.

Te-am iubit cum niciodată
cuvânt omenesc
nu ar fi fost în stare
să se întreacă în cântec
cu rădăcinile ierbii.


COMME LE SOLEIL, L'HERBE S'ELEVE

Avant que le cerf boive
du creux de l'eau la lumière
tu m'as demandé comme alliance,
d'une étoile, l'onde première.

«A quoi bon,
demanda l'herbe
arrivant vers moi
le premier des derniers baisers?»

Laisse-moi
la fontaine enchantée,
gardée par la flûte en os,
rien que les cerfs sachent l'assombrir.

Je t'ai aimée comme jamais
parole humaine
n'aurait su
affronter en chant
les racines de l'herbe


RĂSCRUCE

Nu te mira că mi-am închis porțile
și am sculptat lângă zăvoare
șarpe și crin.
Până aici vor veni drumurile tale
strigându-mă cu iarba fiarelor,
dar brațele
însetate de lujerul trupului tău
îmi vor fi legate până la sânge
cu funie și sălcii.

N-am să pot să-ți mai dărui
jumătatea de cheie
să vii la izvoarele mele
să-ți logodești urmele
cu steaua copitei de cerb.

Din stejarul porții
numai ploile
vor culege crinii,
iar șerpii vor coborî de pe lemn
cu trup de măcieș.

...și vom căuta drumurile
și pietrele
ne vor ieși în cale.
Ne-om căuta stăruitor
și străini
vom ridica din umeri.


CROISEMENT

Ne t’étonne pas quand je ferme les portails
et sculpte près des verrous
serpent et lys.
Tes routes aboutiront ici
en m'écriant par l'herbe miraculeuse
mais les bras
assoiffés par la tige de ton corps
me seront liés jusqu'au sang
par des cordes et saules.

Je ne pourrai plus t'offrir
la moitié de la clé
que tu viennes à mes sources
fiancer tes traces
avec l'étoile du sabot de cerf.

Dans le chêne du portail
les pluies seulement
cueilleront les lys
et les serpents descendront du bois
au corps d'églantier.

… et nous chercherons nos chemins
et les pierres
viendront nous rencontrer.
Nous chercherons l'un l'autre ardûment
et lointains
nous hausserons nos épaules.


Întoarcerea lui Prometeu


Iubita
n-a fost prea impresionată,
că-n loc
de colan și colier,
i-a adus în palmă
un tăciune din cer.
Seara,
în pragul ușii,
Prometeu
își invita trecătorii
la nunta de foc
al aurului greu,
dar nimeni nu se oprea,
nici măcar înțeleptul
din poloboc.
Numai geambașul
de marfă literară,
oprindu-se lângă lacrima lui
l-a înțeles întrebând:
”Văd că ai foc,
n-ai cumva și-o țigară?”



Le retour de Prométhée


La chérie
ne fut pas trop éblouie
quand en place
d'un sautoir ou chaîne élégante,
il mit dans sa main
une braise ardente.
Le soir,
sur le seuil,
Prométhée
invitait les passants
aux noces de feu
de l'or des idées,
mais personne ne s'arrêtait,
même pas le sage
la jarre habitant.
Seul le brocanteur
de livres interlopes,
arrêté à une larme près
le comprit et s'enquit :
« T'as du feu brûlant,
t'aurais pas une clope ? »
*


traduceri de Cindrel Lupe





Dumitru Ichim    8/28/2017


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian