Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Scrisoare pastorală

Paraliticul vremii noastre.

Multe minuni a săvârsit Mântuitorul în timpul activitătii Sale pe pământ: unele asupra oamenilor, altele asupra naturii, altele asupra Lui Însusi. Printre minunile săvârsite asupra oamenilor întâlnim mai multe vindecări de paralizati sau slăbănogi. Le-am auzit în duminicile din timpul anului. Si, totusi, oprindu-ne putin asupra vindecării paraliticului din Capernaum(Ioan, XVII, 1-13), care tocmai a fost rânduită să fie citită în această perioadă, putem trage câteva concluzii, care să ne fie de folos. Paraliticul acesta, asemenea aceluia adus de patru oameni si introdus prin acoperisul casei în fata lui Iisus(Ioan, X, 9-16), asemenea fiicei canaanencii, asemenea slugii sutasului, asemenea fiicei lui Iair, asemenea atâtor copii demonizati si a multora sunt oameni vindecati sau înviati în urma rugăciunilor săvârsite de altii pentru ei, fie că aceia erau în relatie de rudenie, fie în relatie de prietenie. Interesant este că de fiecare dată rugăciunile făcute de altii pentru cel aflat în suferintă se împlinesc cu repeziciune. Alta este situatia paraliticului/slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda(Ioan, V, 1-15). Acesta, singur si părăsit de toti prietenii si rudele, se rugase 38 de ani….!

Fiecare dintre noi avem câte un paralitic pentru care este nevoie să ne rugăm:
- În primul rând este sufletul nostru. Hăituiti toată ziua de grijile pentru trup, uităm, pur si simplu, că mai avem si un suflet, pe care trebuie să-l hrănim, să-l adăpăm, să-l educăm, să-l crestem. Muncim de dimineată până în noapte si de seara până dimineata să câstigăm pentru trup cât mai multă si mai bună mâncare, băutură, îmbrăcăminte, adăpost, medicamente, să-i asigurăm transport cât mai confortabil, plăceri cât mai multe, pozitii sociale cât mai respectabile etc. Ne văităm că suntem obositi, că suntem stresati, că avem nevoie să mergem la mare, la munte, la statiuni, la ,,recuperări”, la săli de fitnes, pe terenuri de sport sau alte minunătii de genul acesta, pentru ca să ne facem trupul cât mai sănătos, cât mai puternic, cât mai frumos, cât mai viguros. Ne purtăm cu trupul nostru asa cum s-ar purta o mamă bună cu copilul său! În fiinta noastră există însă si sufletul, pentru care nu mai avem nici timp, nici bani, nici dispozitie, nici plăcere. Cele câteva minute de rugăciune sunt cenzurate de gândurile de tot felul care atunci se îngrămădesc mai tare în mintea si în inima noastră; câteva ore pe săptămână nu avem ca să trecem pe la biserică la o zi de sărbătoare; câtiva creitari nu ni se găsesc să dăm unui flămând, unui necăjit, unui nevoias; aruncăm haine bune la tomberon, la ogas, la gunoi, dar nu ne lasă inima să le dăm cu bucurie unuia care n-are cu ce să-si îmbrace copiii; stim nenumărate probleme din viata eroilor din telenovele, dar suntem străini de necazul, de suferinta fratelui, vecinului, colegului, semenului nostru; citim tot felul de publicatii de scandal si de can-can si tot felul de texte mai mult sau mai putin otrăvitoare spiritual de pe internet, dar nu avem timp niciodată să citim o pagină din Biblie sau dintr-o carte ziditoare de suflet. Toate acestea sunt hrana, băutura si îmbrăcămintea sufletului nostru. Dacă nu i le dăm când are nevoie, arată ca un copil vitreg, neglijat de părinti, dat la orfelinat sau lăsat în grija mahalalei. Cu el ne vom duce la Dumnezeu în ceasul mortii, nu cu trupul. Se cuvine să facem si noi ca acei prieteni din Evanghelie si să ducem la Iisus sufletul nostru slăbănogit, paralizat, de neglijenta noastră si să ne rugăm pentru el. Poate nu e prea târziu si se mai poate vindeca!

- În al doilea rând, paralitică este ruda noastră, prietenul nostru, colegul nostru. Poate că trupeste e sănătos tun, sau pare că e sănătos, dar sufleteste a paralizat demult. Îl vezi toată ziua si până după miezul noptii la cârciumă bând, urlând, înjurând, prăbusindu-se sub masă ori în sant. Îl vezi cum fumează tigară din tigară sau poate consumă chiar droguri. Îl vezi cum îsi părăseste femeia si copiii si pleacă să-si găsească fericirea în cuiburi străine. Vezi pe atâtia trăind în concubinaj ani de zile, în asa-zise ,,căsătorii de probă”. Vezi pe unii cum fură bunurile altora, cum se ceartă, cum se bat, cum umblă prin judecăti ani de zile ca să răpească o palmă de pământ sau un alt bun al altuia. Vezi pe unii cum înjură si ocărăsc cu tot ce-i în cer si pe pământ, cum lucrează în duminici si sărbători fără teamă de Dumnezeu si jenă de oameni, auzi de altii cum omoară, cum jură strâmb prin tribunale pentru o strachină de linte. Auzi de altii că fac trafic de droguri, de carne vie, că sechestrează si exploatează semeni de-ai lor, că fac atentate si lasă în urmă zeci si sute de morti. Vezi pe unii că trăiesc o viată fără să se spovedească si fără să se grijească, fără să păsească o dată pragul bisericii. Nu vi se pare că acestia, sub aspect moral si spiritual, sunt asemenea paraliticului din Evanghelie? Asemenea oameni nu se mai roagă pentru ei însisi, nu mai sunt interesati de ce se va întâmpla cu ei pe lumea cealaltă. Pentru ei totul începe si se termină aici. Sunt oameni ai pământului si-i dau lui nichipercea fiecare clipă si fiecare picătură de vlagă a vietii lor! Se cuvine să ne rugăm pentru ei! Sunt fratii nostri bolnavi! Paraliticii si slăbănogii nostri! Poate o mai fi vreo sansă de însănătosire si pentru ei! Să încercăm si să insistăm de fiecare dată când ne rugăm pentru noi însine!

- Un mare slăbănog al vremii noastre este însăsi lumea în care trăim. E îngrozitor cât de bolnavă este sub aspect spiritual! Si-a construit dumnezei străini, cărora li se închină si le aduce jertfe zilnic. As cita dintre acestia doar trei: averea, puterea si plăcerea. Lista ar putea continua. Pe Dumnezeu cel adevărat, Creatorul cerului si al pământului L-a îndepărtat din viata ei. Nu I se mai închină, nu-L mai cinsteste, ba, dimpotrivă, spune că Dumnezeu fie nu a existat niciodată, fie a… murit! În duminici si sărbători crestinesti lumea lucrează, se distrează, face orice, numai de Dumnezeu nu se apropie. Alte ,,sărbători” si-a creat, altor zeităti aduce jertfă, îi este jenă chiar să mai numească sărbătorile crestine. În posturi organizează nunti si botezuri, majorate si tot felul de zaiafeturi, care sunt însotite de mese bogate, de muzică împrumutată parcă din infern, cu dansuri aproape satanice. Respectul de bătrâni, de valorile milenare ale popoarelor a rămas o amintire. Lumea îsi face un adevărat ideal din a distruge tot ce-i crestin, din a instaura o nouă religie, o religie a dezmătului si a destrăbălării. E subminează familia si se impun prin lege tot felul de aberatii de care strămosii ar muri a doua oară dacă ar auzi de ele. Desfrânata apocaliptică este ridicată la rang de printesă a vremii noastre. Moartea este tinută la sânul lumii ca un animal de companie. Se omoară oamenii unui pe altii prin vrajba si ura lor, prin faptele lor. Auzi în fiecare zi de atentate, de războaie între oameni si popoare, de accidente de tot felul, de crime, de sinucideri, de milioane de avorturi, de cataclisme naturale, care provoacă mii de morti. Nu mai stii ce să mănânci si ce să bei, fiindcă mâncarea este otrăvită, băutura, aerul, apa, solul si subsolul. Substantele chimice sunt prezente în tot si în toate, amăgindu-ne văzul, mirosul, gustul, distrugându-ne sănătatea si viata. Auzim zilnic de tot felul de infractiuni săvârsite la nivelul justitiei. Auzim de judecători si de procurori corupti, de documente falsificate si mărturii mincinoase, de oameni nevinovati, care sunt aruncati după gratii multi ani sau poate tot restul vietii. Auzim tot mai aproape tăcănit de mitralieră, huruit de avioane, miros de praf de puscă. Nu vi se pare că lumea însăsi este un paralitic, un slăbănog, care are nevoie urgentă de vindecare?
Fiecare crestin adevărat, de acolo de unde se află, în intimitatea sufletului si cămărutei lui, când se roagă pentru sine, pentru copiii lui, pentru familia lui, pentru sănătatea si mântuirea lui, să se roage si pentru rudele sale mai apropiate si mai depărtate, pentru cei în suferintă, pentru cei credinciosi si necredinciosi, pentru tară si pentru lumea întreagă. Este nevoie mai mult ca oricând de o minune dumnezeiască pentru ca acesti paralitici ai vremii noastre să se facă sănătosi. Dă, Doamne!
*
Sfaturi părintesti.
Din cartea Cărarea împărătiei a Părintelui Arsenie Boca spicuim:

,,SEMNUL LUI IONA. Cel ce S-a străduit mai mult pe pământ cu luminarea oamenilor în cunostinta de Dumnezeu si de cele viitoare, a fost Însusi Fiul lui Dumnezeu. Boierii lui Israil, muscati de vipera răutătii, clocoteau de ură si-si astupau urechile si-si rupeau hainele de pe ei, ori de câte ori Iisus se afirma pe Sine a fi mai înainte de Avraam si mai înainte de a fi lumea. Cuprinsi de ură împotriva Lui, că le strica stăpânirea despotică asupra poporului pe care-l ocărau din vârful mândriei, se închideau în nebunia necredintei, care nu mai primeste nici o învătătură despre viata vesnică. Drept aceea, se luau la vrajbă cu Mântuitorul, încât nici un semn al dumnezeirii Sale nu răzbea la inima lor înrăită si, totusi, cereau semn.
Mântuitorul făcea ochi unde nu erau din nastere, învia pe Lazăr si iudeii voiau să-i omoare pe amândoi, tocmai ca să nu rămână semn. Pe acesti iudei necredinciosi si pe toti urmasii lor, de atunci si până astăzi, Mântuitorul n-a putut să-i vindece, fiindcă orice boală sufle¬tească are leac si iertare, numai păcatul împotrivirii fată de adevărul propovăduit, arătat si dovedit, nu are nici îndreptare, nici iertare. Neîntrerupt au stat împotriva Fiului lui Dumnezeu, cerând un semn, ca prin el să fie constrânsi să creadă. Dar ei nu voiau să creadă, ci doar ispiteau pe Dumnezeu, de aceea Iisus le răspunde cuvintele acestea: ,,Neam viclean si desfrânat, cere semn, dar nu i se va da decât semnul lui Iona proorocul. Că precum a fost Iona în pântecele chitului trei zile si trei nopti, asa va fi si Fiul Omului în inima pămân¬tului, trei zile si trei nopti”. Dar necredinciosii de atunci si din toate vremile nu se dau bătuti nici de semnul lui Iona. Iar semnul lui Iona e minunea învierii Domnu¬lui, chezăsie si a învierii noastre si temelia crestinismului.
Dar, să lărgim putin ,,semnul lui Iona”:
Dumnezeu slăvitul, în nemărginita-I cunostintă, prin care stie toate mai înainte de a fi lumea, stie că răutatea necredintei nu va fi învinsă decât atunci când fiecare dintre oameni va trece el însusi prin semnul lui Iona. Si vor trece nu numai trei zile si trei nopti, ci toate zilele si anii ce vor fi până la semnul ce-i va birui, care este: învierea mortilor. ,,Iată Eu voi deschide mormintele voastre si vă voi scoate pe voi, poporul Meu, din mormintele voastre si voi pune în voi Duhul Meu si veti învia, numai astfel veti cunoaste, că Eu sunt Domnul, Cel ce am zis si am făcut acestea.”
Minunea aceasta dumnezeiască va fi deodată cu a doua venire a Mântuitorului, - după Sfintii Părinti tot într-o zi de Duminică, precum a fost si învierea Domnului. Mirele vine la miezul noptii, adică pe neasteptate, când nimeni nu se mai gândeste tocmai la învierea mor¬tilor si la a doua venire în slavă a Mântuitorului. Va fi într-o vreme de adâncă noapte a mintii oamenilor. ,,În cele din urmă vremi ale împărătiei, când cei căzuti de la credintă vor fi fără număr...”
Iată semnul lui Iona, prin care au să treacă toti oamenii din toate vremile si locurile, când spaima va fi mare, încât multi ar vrea să moară, dar nu mai pot, - tânguirea e degeaba; si asa vor fi trasi din iad si de prin morminte, la darea de seamă în ziua-nfricosată a judecătii din urmă. ,,Veni-vor înspăimântati de stiinta păcatelor lor si fărădelegile lor îi vor mustra pe fată.”(…). În ziua aceea nu mai încape târguiala între credintă si ne¬credintă, atunci văd toti, - nu mai trebuie să creadă. Atunci, dar cu desăvârsire târziu, sufletul, primindu-si trupul pentru totdeauna, îsi va desăvârsi cunostinta pe care n-a vrut s-o primească până ce era în viata pământească.
*
File de jurnal – 12 ian. 1982.
,,Timpul a ajuns din ce în ce mai pretios. Nu reusesc să le mai ajung. Sunt atâtea de făcut, iar bietele mădulare nu pot tine ritmul!
Azi am fost la Craiova. Nu l-am găsit pe mitropolit. De la consilierul Marica Dumitru am aflat că noul mitropolit al Ardealului va fi Antonie Plămădeală. O alegere bună. Poate prin omul acesta voi putea publica lucrările ,,Telegraful român”. Bibliografie si Telegraful român si constiinta unitătii nationale. Vom vedea. Am fost la Centrul de Stiinte Sociale. Domnul Virgil Joita mi-a spus că materialul meu cu localitătile dispărute se află la Bucuresti pentru referat si e foarte posibil să apară în numărul 3 al revistei ,,Arhivele Olteniei”. Mi-a promis că-mi va face recomandare să public studiul Fond si formă în studiul istoric după conceptia lui Nicolae Bălcescu în ,,Anuarul Institutului ,,A. D. Xenopol” din Iasi. M-a înscris pentru sesiunea din februarie a Filialei Academiei din Craiova cu tema Intelectuali mehedinteni participanti la Răscoala din 1907. Pe Domnul Ilarie Hinoveanu, directorul Editurii ,,Scrisul Românesc” nu l-am găsit. I-am lăsat însă rezumatul la volumul cu N. Iorga să-l trimită la universitate pentru traducere în 2-3 limbi, spre a-l introduce în carte. Am lăsat dosarul pentru pictura bisericii de la Malovăt părintelui Virgil Preda să-i facă referat si să-i dea drumul la Bucuresti, unde îl voi găsi eu săptămâna viitoare(…).
Decretele curg cu duiumul. Unul cu recensământul animalelor atrage atentia. Animalele nedeclarate sunt trecute la fundul de stat. Se consideră că a ajuns la un nivel atât de înalt constiinta, încât omul nu mai minte. Ceea ce spune el este adevărat si nimeni nu mai pune la îndoială. De aceea statul îi vine în ajutor si-i ia din curte ceea ce nu-i apartine. Un alt decret priveste disciplina muncii. Orice întârziere, abatere si neglijentă este sanctionată cu dezlegarea contractului de muncă. Se aude că toti muncitorii necalificati din constructii vor fi trimisi în agricultură.
Alaltăieri am făcut corectura în spalt la lucrările ce-mi vor apare în Mehedinti. Istorie si Cultură, vol. III. Parcă ar fi folosit manuscrisele mele la vândut brânză pe piată, asa erau de mototolite(…)! Multe pagini erau lipsă. După multă ceartă, am ajuns la oarecare compromis cu Domnul Mite Măneanu. Acesta dă toată vina pe Virgil Tătaru. Ce să-i faci, tătaru-i tătar si-ntre olteni!”
*
In memoriam – Col. Iulică Paicu. Am aflat cu multă tristete că s-a stins, la 87 de ani, Colonelul Iulian Paicu din Gorj, fiu al satului Malovăt. De două ori l-m întâlnit în viată, dar era tipul de om pe care nu-l mai poti uita usor, după ce vorbesti cu el.
Era în toamna lui 1980 sau 1981. Aveam lucrări de reparatii si consolidare la biserica de la Malovăt. Oamenii lucrau pe schele. Îmi trebuia ciment. În comert nu se găsea, cererea fiind foarte mare. Cu chiu cu vai, inginerul de la ferma din Bârda, Cretoiu Traian, mi-a taxat două remorci, ca să merg la fabrica de ciment de la Bârsesti de lângă Tg. Jiu să iau de acolo. Mi-a repartizat pe Domnii Gârbovan Ion si Sprânceană Gheorghe. Le-a spus dumnealor, mi-a spus si mie: ,,- Faceti cum stiti, dar mâine-seară să fie tractoarele înapoi. Noaptea vor încărca prune si vor pleca la gară, la Simian. Asteptă vagonul si nu vreau să primesc penalizare. Dacă nu reusiti să încărcati, plecati acasă!” Mi-era tare teamă că nu voi putea să mă încadrez.
A doua zi, cu noaptea în cap, am plecat spre Tg. Jiu. Eu am mers cu masina mea, o Skodă 100 S. M-am dus mai repede. Tractoarele au venit încet din urmă. Când am ajuns la fabrică, m-am îngrozit. Pe drumul până la intrarea în fabrică erau sute de camioane, remorci, cărute. Toate asteptau să încarce. Am intrat. O sală de asteptare ticsită de lume. Un aer greu, insuportabil, de cameră neaerisită. Am început să vorbesc cu unul, cu altul. Erau oameni care asteptau la rând si de trei zile. Unii erau pentru nevoi proprii, altii reprezentau ceapeuri, ferme, magazine, depozite etc. Cam la o jumătate de oră sau chiar mai rar se deschidea usita la o ferestruică si un glas chema pe câte cineva care era la rând. Dumnezeule, ce mă fac eu!? N-am nici o sansă! Măcar plec înaintea tractoarelor, să le întorc, să nu mai vină degeaba până la fabrică!
Tot frământându-mă asa, mi-am adus aminte de un enorias al meu, Pavel Stoicheci, tâmplar la IJCM-MH. Îmi lucrase câte ceva pe la biserică, reusise să îmi obtină de la întreprinderea lui schelele metalice cu împrumut, îmi recomandase niste meseriasi buni. Mă ajutase mult omul acela. Într-o zi, când mergeam cu el în masină spre Tr. Severin, îmi povestise cum devenise el cunoscut în întreprindere: ,,-Eram într-o zi pe la birouri, să-mi semneze o cerere de concediu. Am prins o discutie între director si contabilul-sef Vonica. Întreprinderea noastră făcuse niste lucrări în Gorj si cei de acolo nu le dădeau banii. Trebuia să-i dea în judecată, iar asta însemna avocat, bani cheltuiti, deplasări, timp pierdut. Am intrat în discutie si le-am cerut voie să dau un telefon la Tg. Jiu. Era în biroul contabilului sef. Mi-au făcut semn să vorbesc. Am format numărul lui Iulică Paicu, cumnată-meu, maior, comandantul Militiei Economice din Gorj. I-am spus de necazul întreprinderii noastre. Directorul cu contabilul-sef sedeau cu gura căscată si se uitau la mine. Le pierise graiul. I-am dat numele institutiei cu care eram în conflict si numărul contractului. Până la sfârsitul programului au intrat banii în contul IJCM-ului. De atunci si directorul si contabilul-sef mă tin ca-n palme. Nu mi-ar trece pe dinainte!”
Fie ce-o fi, mi-am zis! Este singura mea sansă de-a rezolva problema. Am plecat la Tg. Jiu. Am găsit sediul militiei. Am întrebat la intrare dacă Domnul maior Paicu lucrează acolo. Ofiterul de serviciu a tresărit si mi-a spus că este comandantul Militiei Economice. M-am legitimat si am rugat să-i transmită că preotul din satul lui îl roagă să-i acorde o audientă de câteva minute. N-a trecut un sfert de oră si Domnul Paicu a apărut. A venit direct la mine, zâmbitor, desi nu ne văzusem niciodată fată către fată. M-a luat de sub brat si s-a plimbat cu mine pe hol. Vorbeam amândoi încet. Stiam noi de ce. I-am spus despre ce e vorba. A chemat un căpitan si i-a spus în soaptă ceva. ,,Dânsul va merge cu dvs. si va rezolva problema!” mi-a spus, strângându-mi prieteneste mâna. A mers căpitanul cu masina mea. Când am ajuns în fata intrării fabricii, mi-a spus: ,,- Eu cobor aici. Dumneata intră prin spate, mergi în sala de asteptare si vei fi strigat!” Între timp ajunseseră si tractoarele. Bietii tractoristi nu stiau de unde să mă ia. Erau convinsi că facem cale-ntoarsă, că nu vom reusi în nici un caz să ne încadrăm indicatiilor date de Domnul Cretoiu. Nu am stat zece minute în sala de asteptare, până când ferestruica s-a deschis si o voce a strigat: ,,- Cine este de la Malovăt?” M-am uitat peste lumea aceea. Nu era nimeni. Numai eu eram din Malovăt. Am răspuns. ,,- Treceti pe usa din dreapta si veniti la birou!” Am executat. În birou era si căpitanul. Tocmai îmi completau factura. I-am dat datele. Între timp aflasem că numai pentru export se livrează ciment la saci. Celor din tară li se dă ciment vrac. Am explicat că nu pot să iau ciment vrac, fiindcă remorcile nu sunt pregătite, nu am nici prelate, nu are cine să descarce noaptea, nu am spatiu de depozitare la biserică. ,,- Vă dăm saci! Câti vreti?” ,,- O sută!” am zis eu cu o jumătate de gură! ,,- Bun! Când ajungeti, ne virati banii! Băgati remorcile în fabrică si trageti la încărcat, la banda de saci!” Am luat factura si am iesit buimăcit! Abia am mai tinut minte să multumesc si să salut. Nu a durat o jumătate de oră până remorcile au fost încărcate. Parcă a fost mâna lui Dumnezeu cu mine în orele acelea. Când m-am uitat în factură, am mai descoperit ceva. Cimentul avea două preturi. Pretul de productie era întotdeauna mic si la acest pret se vindeau mărfurile institutiilor de stat. Pretul de desfacere era mai mare si la acest pret se vândeau mărfurile particularilor, ceapeurilor. Parohia nu era socotită institutie, ci unitate de cult. Îmi trecuse cimentul la pretul de 35 lei/sacul, în loc de 50 lei/sacul, cum era în comert.
L-am întâlnit peste multi ani pe Domnul Iulică Paicu, la înmormântarea mamei sale. I-am multumit atunci. Mi-a zâmbit părinteste si mi-a spus: ,,- Era de datoria mea să ajut si eu cu ceva biserica din satul meu!”
Era un om modest, simplu, foarte respectuos. Îmbrăcat civil, era ca unul de-ai nostri din sat. Am mai vorbit despre dânsul cu unul, cu altul din Malovăt. Am auzit numai cuvinte de laudă despre dumnealui. Pe multi îi ajutase, atunci când avusese posibilitatea.
Iesind la pensie cu grad de colonel, se retrăsese într-un sat din Gorj, îsi construise acolo o casă si, în mijlocul familiei, a trăit până la adânci bătrânete.
Dumnezeu să te ierte, Domnule Colonel!
*
Când mor părintii! Am găsit pe internet o poezie de înaltă vibratie. Nu i se cunoaste autorul:

,,Când mor părintii, nu le vinde casa,
Ei au trudit în Raiul lor cel sfânt,
Din când în când, mai pune-acolo masa,
Păstrează-le bucata de pământ!

Când mor părintii, nu te duce-n pripă,
Să calculezi cât iei pe truda lor,
Ci construieste încă o aripă,
Si ai să vezi că nu le-a fost usor!

Păstrează demn, tot ce a fost frumos:
Masa, la care-ai stat, cu trei picioare,
Lampa ce arde încă, lin, duios,
Covorul, patul, cele trei ulcioare,

Asterne iute, scoartele din lână,
Mâinile mamei te vor mângâia
Si stai pe prispa veche, chiar bătrână,
Să mai asculti concertul din vâlcea!

Hai, scoate apa toată din fântână,
Să primenesti izvorul înfundat,
Mama si tata te vor lua de mână,
Te vei simti la fel ca altădat!
Mai dă cu var, copile, pe pereti,
Să îi păstrezi curati, ca pe-o icoană,
Părintii tăi au devenit peceti,
Nu alerga, dup-avutii, în goană!

Nu astepta, rugina să le rupă,
Deschide portile, la casă, largi,
Toti îngerii te vor veghea, ascultă,
Vei fi înconjurat numai de magi!

De ce nu vii? Ai tăi mereu asteaptă...
Ofteaz-atunci, când văd că esti absent,
Stau umbre triste, pironite-n poartă,
Nu vor să creadă-n visul desuet!

De fapt, Părintii nici nu mor vreodată,
Trăiesc în noi, sunt râu cu apă lină,
Sunt stele-aprinse peste zarea-naltă,
Sunt curcubeu, pe bolta cea senină!

Tu ia aminte: casa părintească
E locu-n care sufletul ti-e rouă,
E vatra noastră veche, strămosească,
Lumina ce se scaldă-n luna nouă!
*

Zâmbete. ☺,,- Eu si sotia mea suntem împotriva folosirii bătăii pentru educarea copilului!” ,,- Si noi la fel! Pe-al nostru nu-l batem decât atunci când suntem în legitimă apărare!” ☺ Sarpele a regretat enorm după ce i-a ispitit pe Adam si Eva: după ce Eva a muscat mărul, ea a văzut în sarpe nu numai un animal, ci si curea, pantofi, portofel si gentută!…; ☺ ,,- Cer divort! Astăzi dimineată sotul m-a lovit!” - îi spune judecătorului o doamnă. ,,- Si până acum nu si-a cerut scuze?” - întreabă judecătorul. ,,- Nu, ,,Salvarea" l-a dus la spital înainte ca el să-si revină!” ☺ Sotia către sot: ,,- Dragul meu, hai să cumpărăm o masină, eu voi învăta să conduc, vom vedea lumea...!” ,,- Care, asta sau cealaltă?” întreabă sotul. ☺Doar românii, la întrebarea: „Ce faci?", răspund „- Nimic. Muncesc!”
*
Sănătate, pace si bucurii să vă dea Dumnezeu!






Pr. Al. Stănciulescu-Bârda    7/22/2017


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian