Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


”Originile si istoricul înghetatei”

”Îngheţata este minunată! Păcat că nu este ilegală!”, spunea Voltaire. De când s-a instalat vara, mă gândesc cum ar fi să stai la umbra unui copac şi să te răsfeţi sau, mai bine zis, să te răcoreşti cu o îngheţată, fiecare după gustul lui. Sigur, am amânat această experienţă, dar nu am putut să nu mă gândesc la originile îngheţatei. Ce să faci, curiozitatea e datorie curată! Am vrut îngheţată?nero-si-inghetata

Dar până să trec la fapte, mai bine răsfoiesc paginile de istorie dedicate acestui minunat aliment: înghețata. Atunci, ce a consemnat istoria? Aici lucrurile nu sunt aşa de clare, dar acum 4000 de ani în Mesopotamia erau locuri special amenajate pentru răcirea alimentelor, amplasate pe malul râului Eufrat. Bineînţeles, de aceste spaţii beneficiau persoanele înstărite care îşi depozitau alimentele. Pentru că tot vorbim de ”lumea bună” a Antichităţii, trebuie să amintim că faraonii egipteni solicitau să li se trimită gheaţă pe mare. Dar şi în această privinţă lucrurile au evoluat, iar în secolul al V-lea î. Hr., grecii vindeau conuri de gheaţă amestecate cu miere şi fructe. Din această poveste nu putea lipsi excentricul împărat Nero (37–68) care poruncea să-i fie aduse gheaţă şi zăpadă din munţi pentru a fi combinate cu fructe şi miere, deci cam tot un fel de îngheţată. Deşi nu există documente scrise care să ateste acest lucru, se pare că împăratul chinez Tang (1675–1646 î. Hr.), ce făcea parte din dinastia Shang, adora amestecul făcut din zăpadă, sirop de fructe şi lapte.istoric-inghetata-din-antichitate-in-epoca-moderna

Lui Marco Polo îi datorăm faptul că, după ce a ajuns în China în anul 1295, a preluat ideea folosirii laptelui în îngheţată şi a adus-o pe continentul european, în Italia. Amestecarea laptelui cu gheaţa avea meritul de a face desertul mai cremos, prin urmare, această idee a prins foarte repede la nobilimea vremii, fiind nelipsit de la dineurile fastuoase organizate în acea perioadă. Din Italia, ”laptele îngheţat” a ajuns în Franţa, în secolul al XVI-lea, odată cu Caterina de Medici care a devenit regină prin căsătoria cu Henric al II-lea (nunta a avut loc la data de 29 octombrie 1533, iar mirii aveau doar 14 ani!). La nunta lor, oaspeţilor li s-a servit, printre alte rafinamente culinare, şi un desert îngheţat, un fel de cremă dulce cu multe fructe. În scurt timp un bucătar francez şi-a deschis un magazin special pentru a vinde îngheţată, fiind primul care a adăugat aroma de ciocolată sau de căpşuni pe laptele îngheţat. În vremurile acelea îngheţata era foarte scumpă din cauza dificultăţilor legate de păstrarea gheţii pe timpul verii. Pe la 1560, un doctor spaniol, Blasius Villa Franca, ce trăia la Roma, a descoperit că alimentele se congelează mult mai repede, dacă se adaugă anumite săruri în zăpadă sau gheaţă. Descoperirea a dus la mărirea şi diversificarea producţiei de îngheţată, dar şi la răspândirea ei în toate ţările Europei, fiind accesibilă şi oamenilor de rând.ghetarie

În Ţările Române acest deliciu alimentar a fost gustat pentru prima dată la curtea lui Constantin Brâncoveanu. Domnitorul, ale cărui tabieturi rivalizau cu acelea de la cele mai sofisticate curţi europene, avea chiar un gheţariu săpat în pământ, iar un slujitor se îngrijea ca întotdeauna în ”legniţă” (gheţărie) să fie sorbeturi, apă, fructe şi vin, creme îngheţate şi siropuri groase pentru ospeţele domneşti. Pe la 1810, consulul Angliei la Bucureşti, W. Wilkinson, nota în Însemnările sale că: ”la nordul oraşului exista un loc numit Heleşteu, un lac la vreo milă depărtare de oraş […] unde este o cafenea în care se pot cumpăra îngheţate şi alte răcoritoare.”

inghetata-de-vanilieŞi la Iaşi, în casele bogatului logofăt Constantin Balş, doamnele serveau cafea, îngheţată şi siropuri, în timp ce domnii jucau cărţi, ”whist” sau ”boston”. Profesorul şi ziaristul francez Ulysse de Marsillac nota în ”Ghidul călătorului prin Bucureşti”: ”Hotărât lucru, cel care a construit capitala acestei ţări frumoase pe un loc atât de urâcios n-a avut în sufletul lui nici un strop de poezie şi nici măcar simţ artistic, dar nimic nu poate rivaliza cu îngheţata care se poate mânca la cofetăria fraţilor Capşa, ce-au studiat la Paris, cu celebrul maestru al artei culinare, Boissier.”

În America a ajuns în secolul al XVIII-lea, iar în anul 1776 s-a deschis la New York primul magazin ce vindea exclusiv îngheţată. Vă mărturisesc, doamnelor si domnilor, că după ce pun punctul final al acestei istorii, voi savura o cupă de înghetată asortată. Ei, ce ziceti? Înghetata e ”minunată”, vorba lui Voltaire.

Cu bine si cu bucurie!




de Pusa Roth    7/22/2017


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian