Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Pe teme de emigratie : Permis de lucru deschis pentru sot

Î: Sotia mea este studentă în Canada si are un permis de studii care este valabil până anul viitor în iunie. Pe această bază, pentru că sotia are permis de student, eu am obtinut un permis de lucru deschis, ceea ce îmi permite să lucrez oriunde. Permisul meu de lucru este valabil pentru aceeasi perioadă, până expiră permisul de studii al sotiei. Însă, din nefericire, căsătoria noastră este pe cale de destrămare si suntem în proces de divort. Ni s-a spus că probabil divortul va fi definitivat în câteva luni, pentru că este necontestat si nu sunt alte complicatii. Acum sunt îngrijorat referitor la statutul meu în Canada. După divort, ce se întâmplă cu permisul meu de lucru, va fi anulat odată ce sentinta de divort a fost emisă? Sau pot să continui să lucrez si să am statut până ce valabilitatea permisului de lucru expiră? Vă rog sa-mi spuneti ce părere aveti si ce ar trebui să fac?

R: Este o întrebare foarte legitimă si nu sunteti unicul în astfel de situatii. Din fericire pentru dvs., permisul de lucru pe care îl aveti va rămâne în continuare valabil până la expirarea acestuia. Dar, trebuie să vă gânditi ce doriti să faceti după aceea. Dacă doriti să rămâneti în Canada si să lucrati, va trebui să vă calificati pe cont propriu pentru un permis de lucru, nu ca dependent de altcineva care are un anumit statut în Canada. Dacă veti avea cel putin un an de experientă în Canada, într-o ocupatie care se califică pentru imigratie, s-ar putea să vă calificati pentru o aplicatie de rezidentă permanentă. Bineînteles că va trebui să aveti grijă în continuare să vă mentineti statutul de lucrător, dacă vă calificati pentru permis de lucru. Sunt încă multe aspecte care trebuie clarificate înainte de a lua o decizie după expirarea permisului de lucru.

Î: Am aplicat pentru permis de lucru în Alberta, dar am aflat că de curând au fost schimbări în programul pentru lucrători străini în Alberta. Stiti ceva despre aceste schimbări?

R: Da, pe data de 19 aprilie 2017, Employment and Social Development Canada (ESDC) a emis un nou comunicat cu mai multe precizări în privinta acceptării si procesării cererilor pentru lucrători străini. După cum stim companiile trebuie să aplice pentru o evaluare de piată a fortei de muncă în ocupatia respectivă - LMIA (Labour Market Impact Assessment). Ministerul a decis că pentru unele categorii / ocupatii, din considerente care sunt în interesul public, procesarea acestor cereri va fi refuzată si anume:
• Pozitii cu salarii mici în sectorul hotelier, alimentar si comertul cu amănuntul într-o locatie cu rata de somaj mai mare de 6%
• Pentru pozitiile de mai sus, dacă s-a depăsit un anumit prag / proportie pentru pozitiile cu salarii mici în locatia respectivă
• Unele ocupatii cu salarii mari în provincia Alberta, cum ar fi manageri, ingineri civili, mecanici, electrici si electronici, tehnologi în acelasi sector ca si inginerii citati aici, electricieni, sudori, masinisti, dulgheri, reparatori vehicole, lucrători în industria petrolieră si altii
• Anumiti lucrători în sectorul privat, îngrijitori de bătrâni care ar trebui să locuiască în aceeasi locuintă cu persoana îngrijită si alte categorii.

Provincia Alberta a mers si mai departe si a anuntat că Ministerul Muncii din provincie va contacta companiile care doresc să angajeze lucrători străini în categoriile mentionate si-i va îndruma spre alte posibilităti pentru ocuparea pozitiilor cu localnici, rezidenti permanenti sau cetăteni canadieni. Scopul acestor măsuri este ca să se dea o orientare companiilor să-si dubleze eforturile pentru găsirea de lucrători locali, pentru scăderea somajului în Canada, pentru re-educarea persoanelor doritoare să învete meserii noi, să-si crească potentialul propriu pentru a deveni mai flexibili si mai angajabili.

Î: Sotul meu a avut un permis de studii si a făcut o aplicatie pentru un permis de lucru după studii. Eu am avut un permis de lucru deschis, fiind dependentă de permisul lui de studii. Aplicatia pentru permis de lucru ne include pe amândoi, însă nu ne-a venit încă decizia, iar eu a trebuit să părăsesc Canada din motive personale. La întoarcere, ofiterul de imigratie mi-a pus o serie întreagă de întrebări si aproape că nu mi-a dat voie să intru din nou în Canada. Într-un târziu, mi-a dat o viză de vizitator pentru o lună, cu conditia să plec din Canada, dacă între timp nu-mi vine permisul de lucru. Sunt foarte stresată si nu stiu ce să fac. Îmi puteti da vreun sfat?

R: Să simplificăm putin scenariul. Dvs. aveati asa-numitul implied status, înainte de a părăsi Canada, pe care l-ati pierdut iesind în afară. Dacă ati fi putut astepta decizia înainte de plecare nu ati fi avut aceste probleme. Acum aveti statut de vizitator pentru o lună de zile. Nu există nici un articol de lege care să vă împiedice să aplicati imediat online pentru o prelungire a statutului de vizitator, până vă vine decizia referitoare la permisul de lucru. Conform datelor furnizate, asta este calea de urmat în momentul de fată.

Mihaela Boeriu este consultant de imigratie si practică în acest domeniu din 1993. Puteti trimite întrebările dvs. pe adresa de e-mail: mihaela.boeriu@gmail.com.





Mihaela Boeriu    5/21/2017


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian