Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002


Din volumul în pregătire „Eu la pătrat” (antologie de poeme în vers clasic)

Pântecul matern

Amăgeşti cumplita viaţă
Cu un vis de nemurire.
După noapte, dimineaţă…
După moarte, fericire?

Mergi încet spre cimitirul
Vieţilor de-odinioară
Şi te-ntâmpină sictirul
Unui croncănit de cioară.

Tot ce-n jurul tău va naşte,
Nu va înceta să moară,
Învierile de Paşte
Îţi fac viaţa mai uşoară.

Ţi se interzice visul
Şi te-ndrepţi către infern,
Fericirea, paradisul
Sunt în pântecul matern.


Pot să?...

pot să respir ca peştele-n apă
sau ca un vierme să cresc în pământ?
sângele curge-n vene degeaba,
sufletul meu e o pală de vânt.

pot să şterg cu buretele totul
sau să revendic iubirea ce-a fost?
timpul trece şi trece degeaba,
eu îmi zidesc prin credinţă un rost.

pot să privesc din spate de pleoape
sau să adorm şi cu ochii deschişi?
inima-şi bate gura degeaba,
suntem cu toţii tăcerii promişi.


Să fii poet

să fii romantic şi să fii un martir,
să fii apatic şi să fii în delir,
să fii ruşinea încercată pe dos,
să fii degeaba şi să fii cu folos.

să fii pervers din exces de pudoare,
să fii timid şi să dai din picioare,
să fii creştin şi să-njuri dumnezeii,
să fii dorinţa şi chinul femeii.

să fii ascet şi să umbli prin lume,
să fii sărac şi cu multe volume,
să fii iubit şi să fii împotrivă,
să fii frumos şi urât deopotrivă.

să fii nebun şi să-ţi simţi nebunia,
să fii damnat şi să speri veşnicia,
să fii bolnav şi să vrei să te doară,
să fii poet şi poeţii să moară.


Tu, Sfinte Laurenţiu

Tu, Sfinte Laurenţiu, nu ai aceleaşi vine
Ca ale mele braţe ce-au îndurat mânia,
N-ai cunoscut Carpaţii, câmpiile Rovine
Sau Marea mea cea Neagră ce scaldă România.

Tu, Sfinte Laurenţiu, nu eşti un cheag de sânge
La margini de imperii şi năvăliri barbare,
N-ai cunoscut durerea românului ce plânge,
Lovit de patru vânturi cuprinse de turbare.

Tu, Sfinte Laurenţiu, nu vei afla vreodată
De sora ta bătrână ce curge-n răsărituri,
Dar vei cunoaşte dacul, cu faţa sa brăzdată
Şi ochii săi albaştri, lipsiţi de licărituri.


Vigor Mortis

Şi pietre, aud pietre crăpând de jale seacă,
Şi liniştea aşterne la tâmple promoroacă,
Şi bântuie-o stihie prin colţurile nopţii,
Şi morţii sunt cu viii şi viii sunt cu morţii.

Şi câinii-şi muşcă limba şi limba li se-nnoadă,
Sunt javre hămesite ce şuieră din coadă,
Şi corbii se adună, având la îndemână
Cadavre aburinde, căzute într-o rână.

Şi sângele e negru şi sângele încheagă,
Şi moartea-i viguroasă şi viaţa este bleagă,
Şi viermii se îndoapă din leşuri putrezite,
Şi porţi spre izbăvire ce straşnic sunt păzite.


Vinerea Mare

Un înţelept
Cruce la piept
N-am cum să scap
Cruce la cap

Zilele numeri
Cruce pe umeri
Mă laşi la vatră
Cruce de piatră

Primesc însemn
Cruce de lemn
Ultim suspin
Cruce mă-nchin

Din miez de nuc
Crucea mi-o duc
Spre creator
Pe cruce mor


Vodă Caragea

Moto: Pe nesimţiţi i-aş pune pe goană,
As vrea de rele lumea s-o scap;
Sunt suveranul fără coroană
Şi fără tron, cu scaun la cap.
...
Atâţia oameni n-au să ştie
Cine a scris aceste rânduri:
Un sclav ales de poezie
Sau sclavul propriilor gânduri?

Oare-am iubit? Am fost exemplul
Ce trebuie urmat de mase?
Sau am zidit, cu ură, templul
Credinţelor primejdioase?

Am fost perfect? Mai am defecte,
Să mă condamne generaţii?
Ideile mi-au fost corecte
Sau tot ce-am spus sunt aberaţii?

Nu vor afla, doar dacă visul
Mi-l vor fura în zorii zilei,
Forţându-mi, schimnic, compromisul
Cu diriguitorii milei.

Să stau la mâna lor, să-mi ceară,
Să îi înveşnicesc în odă,
Să-mi pună chipu-apoi în ceară
Şi să devin, post-mortem, Vodă.


Vrei să găseşti poezia?

versul cu rimă sau alb, ce mai contează, române,
tot ce-i scris cu trăire, tot poezie rămâne,
suflet, curaj, izbăvire, ultimul zbor către cer,
dor, regăsire, iubire şi mai presus un mister.

vrei să găseşti poezia? strig-o tare pe nume,
bate neobosită într-o cămară anume,
dă cu pumnul în coaste şi năvăleşte prin vine,
nu întreba poezia unde-i şade mai bine.

las-o să-ţi fie stăpână, tu ascultă-i doar glasul,
te va-nvăţa cu răbdare cum să ţii cu ea pasul,
vrei să cunoşti şi cuvântul care te face poet?
nu căuta-n manuale cel mai frumos epitet.

scrie pe pagina albă ceea ce simţi şi ce vrei,
spune-ţi cu drag rugăciunea, chiar şi în groapa cu lei,
lasă-ţi iubirea să plece şi nu privi cu necaz,
tot ce ai dat te va face mai fericit şi cu haz.

versul cu rimă sau alb, ce mai contează, române,
chiar şi pe lumea cealaltă, tot poet vei rămâne,
scrie cu lacrimi şi sânge şi vei compune mereu
viaţa din simple cuvinte, cum le-a lăsat Dumnezeu.




Nota Observator;
Ionuţ Caragea s-a născut pe 12 aprilie 1975 la Constanţa. Din 2012 locuieşte la Oradea. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, cofondator şi vicepreşedinte al Asociaţiei Scriitorilor de Limbă Română din Québec etc. A fost printre câştigători şi nominalizaţi la mai multe concursuri literare. Este tradus în şase limbi străine: engleză, franceză, spaniolă, italiană, arabă şi albaneză. A publicat peste 30 de cărţi (poezie, aforisme, science-fiction, eseuri critice, memorialistică, antologii). Este considerat de critica literară unul dintre liderii generaţiei poetice douămiiste şi unul dintre cei mai atipici scriitori de care dispune în prezent România. Biografia detaliată poate fi citită pe site-ul oficial al autorului: www.ionutcaragea.ro





Ionuţ Caragea    5/21/2017


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian