Un om fericit
Auzit-am că, pe vremuri,
Dumnezeu ar fi dorit
Ca să afle, printr-un înger,
Dacă omu-i fericit!
Merse îngerul pe cale
Lumea-ntreaga colindînd,
Cînd la deal si cînd la vale,
Pe crestini tot întrebînd.
Unul zise: - Cum pot oare
Fericit să mă numesc?
Să îmi fie cu iertare,
Nu vezi cît de mult trudesc?!
Altul zise cu durere:
- Eu as fi, dar ce sa fac,
Fiindcă banii-s la putere,
Iar eu sunt un om sărac!
Unul spuse cu mîndrie:
- Eu am bani, ce pot sa zic?
Am destulă avuție,
Nu duc lipsă de nimic!
Însă fericit as spune
Că nu pot să mă numesc,
Fiindcă n-am copii pe lume
Si încep să-mbătrînesc.
Altul strigă cu ocară:
- O, ce fericit aș fi,
Dacă n-as avea povară
O mulțime de copii!
Nu am ce le da la masă,
Tare mult mă chinuesc,
Cum pot oare, cu-așa casă,
Fericit să mă numesc!
Cînd pe altul îl întreabă:
- Tu esti fericit, ori ba?
Dînd din cap, el spune-n grabă:
- Hm! nu prea mult, măria-ta!
- Dar de ce? Ce îți lipsește?
Zise îngerul suav.
- As trăi împarăteste,
Dar sunt trist, că sunt bolnav!
Am umblat prin lumea-ntreagă
Pe la doctori, dar n-am leac.
Sunt slabit si fără vlagă
Si nu stiu ce să mai fac!
Si cuprins de întristare,
Îngerul plecă mîhnit,
Că în lumea asta mare
Nici un om nu-i fericit!
Tot asa cîrteau crestinii,
Orșiunde întreba,
Apăsînd mai tare spinii
Domnului pe fruntea Sa.
Si cu fiece răspuns,
Pas cu pas Îl aduceau,
Spre Golgota, în ascuns,
Si pe Cruce-L răstigneau!
Merse îngerul ce merse
Pînă cînd a întîlnit
Un om ce sudoarea-și șterse
De pe chipul său trudit.
- Omule, te văd muncind
Si esti mult prea obosit,
Ziua toată robotind,
Spune-mi: tu esti fericit?
Omul se-ndreptă de spate
Și, privindu-l pe străin
Îi spuse cu bunătate:
Fericit sunt pe deplin!
Îngerul sări deodată
Iscodindu-l înadins:
- Casa ta-i dărăpănată,
Focu-n vatră ți s-a stins.
Ai copii prea mulți, se pare
Și cu greu îi crești pe toți,
Nu ai bani pentru mîncare,
Și ești fericit, socoți?
- Eu nu te cunosc, străine!
Și nu știu de unde vii
Dar, de vrei, rămîi la mine
Pînă mîine-n zori de zi.
Iat-acum se face seară,
Nu-i bine să mergi pe drum,
Că sunt oameni răi pe-afară
Si flămînd vei fi oricum.
Nu am bani, nu am avere,
Nu am casa un palat,
Am în schimb, o mîngîiere,
Că am sufletul curat.
Casa mea dărăpănată,
Cu căldură te-o primi,
Chiar de focu-i stins in vatră,
Om mînca ce s-o găsi.
Și cu toții stînd la masă
Domnului I-am mulțumi,
Că spre noi mereu revarsă
Un noian de bucurii.
Să fii fericit în lume
Dacă vrei, nu e prea greu,
Că averea mea, vezi bine,
E doar Bunul Dumnezeu.
El îmi dă mereu putere,
El mă iarta cînd greșesc,
El mi-alină orice durere,
El m-ajută să trăiesc.
Cine are-așa avere
Are tot ce și-a dorit,
Are-n suflet mîngîiere
Și e-n viață fericit!
Am copii pe lîngă casă,
Am pămînt să-l pot munci,
Am nevastă credincioasă,
Fericit - de ce n-aș fi?
Îngerul sa-i spună taina
Ar fi vrut, dar ce folos?
Se vedea că poartă haina
Dăruită de Hristos!
Bucuros, el se întoarse
Și zbură spre cer grăbit,
Fiindcă, în sfîrșit aflase,
Un om care-i fericit.
Auzind Domnul îndată
Le dădu creștinilor
Pedeapsa meritată
Pentru necredința lor.
Numai cel ce nu cîrtise
Fericit în veci va fi,
Că, din toți, doar el primise
Darul de-a se mîntui.
Cine are-ntelepciune
Să priceapă, n-ar fi greu:
Fericirea nu e-n lume,
Ci e doar în Dumnezeu!!!
Dac-am fi, din întîmplare,
Întrebați si noi cîndva,
Constiința noastră oare
Ce-ar răspunde: NU sau DA?!
|
(autor necunoscut) 5/7/2017 |
Contact: |
|
|
