Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002


Despre Iluzii si destin

Dragii mei,

Până la sfârsitul liceului, m-am tot pregătit cu Elena la fizică si matematică. Mergeam, aproape în fiecare sâmbătă si duminică, la ea. Locuia singură într-o casă, relativ mică, a părintilor deja pensionati. Ei se retrăseseră, într-un sat de sub munti, la tară, undeva la intrarea în Valea Jiului. Rar se întâmpla să mai vină careva să o vadă. Uneori îi trimiteau pachet. Îl ridicam de la postă, apoi ne desfătam cu bunătătile. Printre scăpări, la o gură de vin, mai si glumeam.
-Acum, fie vorba între noi, nu prea merita fundul nemtoaicei niste alintări. În mintea ei, cine stie ce fantezii?! – mă punea pe jar Elena.
- Ti-am zis de mii de ori, nu eu, ci zăpăcitul ăla...
- Ei, si cu tine, ăla, tu! ...Cert e că si tie ti se lipiseră ochii de chiloteii ei si... I-ai fi rupt cu dintii, nu? Mă, să nu te prind cu vreuna din maimutele alea, de pe la cămin, că te mănânc!
- Tocat fidelută sau asa, salată tărănească cu brânză rasă?
- Îti arăt eu tie numai fidelute! – mă ameninta, spre sfârsitul orelor de meditatie, si mă trăgea de mână în pat, lângă ea. Uneori mă alinta ca pe un copil si medita la ceva ce nu puteam să intuiesc.
În tot acel timp de pregătire, cu Ghita m-am întâlnit din ce în ce mai rar. Simtul ei, de femeie, îi soptise că ceva mă îndepărtase. Acasă, la tară, mergeam, din ce în ce mai rar si o vedeam la fel. Când o întâlneam, rămâneam tăcut, aruncat, parcă, într-un cui, bătut după usă pentru vreo haină ponosită.
- Bă găgăută, aici sunt, nu mă vezi? – îmi reprosa ea, în glumă.
- Ce-ai zis?! – păream eu că îmi revin ca după o noapte de nesomn.
- E clar! Te-ai îndrăgostit de vreo besmetică...
- Nu!
- Atunci, ce ai?
- Nu stiu încotro să o apuc. În mintea mea, drumuri si iar drumuri!
- Desigur, mergi pe unul al tău!
- Si tu?
- Lasă-mă pe mine, că o să văd eu!
- Cum vrei... Poate, totusi, într-o zi, iarăsi ne vom întâlni.
- Mă băiete, tu esti rătăcit rău! ...Si să te repun eu iarăsi pe linia vietii, n-ar fi corect. Ce stiu, va bine, va fi rău?! - mi-a zis Ghita fără a-si arăta regretele, apoi mi-a întors spatele.
Am acceptat situatia, desi regretam. Sentimentul că o trădasem si pe ea, si copilăria mea, mă urmărea zi de zi, la tot pasul, însă nu mai aveam de ales.
Spre sfârsitul anului scolar, după un banchet banal, la dorinta Elenei, m-am înscris la Scoala de Aviatie. Voia ca eu să fiu pilot, ea însotitor de zbor si, împreună, să cutreierăm lumea.
- Azi, aici, mâine, în Focsani, dar fie?... – mi-am arătat eu, oarecum, nedumerirea, înainte de a mă înscrie.
- I-auzi, Focsani?! Azi, aici, mâine, la Paris, Tokio, Melbourne sau New York.
- Si copii când o să mai facem?
- Copii?! Eu te am pe tine, tu pe mine...
- Si o să rămânem asa până la adânci bătrâneti?
- Altfel, nici că se poate. „Când ai încetat a fi copil, esti deja mort!”. Asa că, bagă la cap! ...Ei , si după moarte, o să vedem noi... Ne alegem un loc în rai, că tot o să mergem, vesnic, pe cer, cu Dumnezeu, alături. Apoi, „trai, nineacă,” pe bani nostri, că o să avem destui. Pilotii câstigă mult. Stewardesele, mai putin, dar pe aproape.
- Si cu fizica ta?
- O să studiem stelele, luna, în general cerul. Poate găsim o galaxie si ne mutăm acolo.
- Asta, evident, înainte de a ne stabili în rai, nu?- am glumit eu.
- Daa, cu sigurantă! Vezi, de-asta am pus eu ochii pe tine. Că stii să alegi si locul, si timpul potrivit.
- Timpul, ca timpul... O fi, nu o fi? Mă rog, locul însă e tocmai ce-mi doream si eu! O galaxie a noastră, cât să ne ajungă. ...Spre bătrânete, o lăsăm mostenire, cui?
- Pământenilor! Că dintre ei suntem!
- Nu! Nu si nu! Ăstia o să-i otrăvescă cerul cu tot felul de prostii. ...Politice, în primul rând! Apoi o aruncă în cine mai stie ce război. Rece, cald, mai cald si fierbinte! Ăsta, ultimul, e si-n Apocalipsă. Vine si totul, foc si scrum, apoi, o mie de ani pace. „O mie de ani pace!” - vorba lui Caragiale.
- Ai si tu dreptate! Cam atât îi trebuie să-si revină „gloabei ăsteia pământesti”, după un bombardament atomic. Dacă îsi mai revine, dacă nu, Planeta Neagră! Muma Pădurii si ce o mai fi! Galaxia noastră, musai una pe măsură. Fără ură!
- Fără, însă asa singuri?!
- Nu! O să fiu eu, o să fii tu si, evident, noi doi...
- Am înteles! Deja suntem cam multi si musai să ne înghesuim, cumva, în univers.
- Al meu sau al tău?
- Vedem, gândim, stai să si ajungem, apoi...
Elena ,,s-a întors din rai” si visele s-au spulberat în momentul în care, la una din probele fizice, eliminatori, de la admiterea în Scoala de Aviatie, am fost respins.
-Ai văzut si tu, mi-am dat toată silinta. În centrifuga aia m-a luat ameteala... Ce să fac, nu rezist la aiureli. Asta e!
- Mda!
- Mda, ce?
- ... – Nu mi-a răspuns, însă a privit în jos fără a zice ceva sau clipi.
-Acum ce facem, divortăm sau ne întoarcem cu picioarele pe pământ si mergem înainte? – mi-am luat eu inima în dinti.
- I-auzi, divort?! Pustiule, revenim la meditatii. Apoi mergem la Bucuresti si te faci... Cam ce-ai vrea tu, de exemplu?
- Filosof! – i-am răspuns eu, cu gândul că am să-i zbor un of din inimă.
- Mde! Ăstia sunt cu capul în nori. Caută si nici ei nu stiu ce. Apoi, de când e lumea vor să se lămurească si tot nelămuriti. Ceva mai... Cum să-ti spun?! Ceva mai pământesc!
- Bine zis! Asa facem!
Cu aproximativ două, trei săptămâni mai târziu, sustineam examenele la una din facultătile de ingineri din Bucuresti. Nu am asteptat răspunsul. După ultima probă, am plecat cu Elena la mare. O vedeam pentru prima dată. În zorii diminetii, când am ajuns, îmi părea o baltă imensă, plină cu argint clocotit.
- Am să o fur si am să fiu cu o mare mai bogat.
- Iar eu am să te fur pe tine si am să fiu cu un suflet mai mult.
- Ee, îmi convine si nu prea! Dar fie!
- Asa că tu o să ai argint cât cuprinde. Argint si iar argint! ...Iar eu nemărginirea... Nemărginirea sufletului tău!
- Atunci, nu-mi convine deloc. Dar, ca să-ti fac în necaz, am să merg, undeva, în timp, cum ar fi pe vremea otomanilor, la iarmaroc, si am să-mi cumpăr de acolo, o cadână frumusică foc.
- Stii ce? Asta mi-a adus aminte de o inscriptie ,,apă ai, dar suflet nu” – sculptată în piatră, de niste turci, la Castelul Huniazilor.
- ,,Apă ai, dar suflet nu!” Cutremurător!
- Păi, atunci alege, argint sau eu?!
- Nu te mai tine de prostii! Marea-i mare că-i spunem noi, altfel ar clipoci în zadar fără constinta de-a fi. Noi suntem noi, că, vrem sau nu, si tot ne stim.
- Păi vezi?... Ce facem în dimineta asta, plajă sau dormim?
- Cum vrei tu si după aceea mâncăm, că timp, văd că avem destul.








Nicolae Bălasa    4/5/2017


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian