Din poeziile lui Nichita Stănescu ( n. 31 martie 1933 - d. 13 decembrie 1983)
Ploaie în luna lui Marte
Ploua infernal, si noi ne iubeam prin mansarde. Prin cerul ferestrei, oval, norii curgeau în luna lui Marte.
Peretii odaii erau nelinistiti, sub desene în creta. Sufletele noastre dansau nevazute-ntr-o lume concreta.
O să te ploua pe aripi, spuneai, ploua cu globuri pe glob si prin vreme. Nu-i nimic, iti spuneam, Lorelei, mie-mi ploua zborul, cu pene.
Si mă-naltam. Si nu mai stiam unde-mi lasasem în lume odaia. Tu mă strigai din urma: raspunde-mi, raspunde-mi, cine-s mai frumosi: oamenii?... ploaia?...
Ploua infernal, ploaie de tot nebuneasca, si noi ne iubeam prin mansarde. N-as mai fi vrut să se sfirseasca niciodata-acea luna-a lui Marte.
A mea
Singurateca ea mă asteapta să-i vin acasa, In lipsa mea ea se gindeste numai la mine, ea cea mai draga si cea mai aleasa dintre roabele sublime.
Ei i se face rău de singuratate ea sta si spala tot timpul podeaua până o face de paisprezece carate si tocmai să calce pe dinsa licheaua.
Ea spala zidul casei cu mâna ei si atirna pe dinsul tablouri ca să se bucure derbedeul, e-hei cazut de la usa-n ecouri.
Ea isi asteapta barbatul betiv Ca să-i vina acasa si degetele albe si le misca lasciv pentru ceafa lui cea frumoasa.
Pregatindu-i-le de dezbatat ea tine în boluri si zeama acra, parul lung si negru si-l intinde de la usa spre pat să nu greseasca barbatul niciodata drumul predestinat.
Dreptul la timp
Tu ai un fel de paradis al tau în care nu se spun cuvinte. Uneori se misca dintr-un brat si cateva frunze iti cad inainte. Cu ovalul fetei se sta inclinat spre o lumina venind dintr-o parte cu mult galben în ea si multa lene, cu trambuline pentru saritorii în moarte. Tu ai un fel al tau senin De-a ridica orasele ca norii, si de-a muta secundele mereu pe marginea de Sud a orei, când aerul devine mov si rece si harta serii fără margini, si-abia mai pot ramane-n viata mai respirand, cu ochii lungi, imagini.
În dulcele stil clasic
Mă invelesc de frig intr-o speranta cum se-nveleste soba nou zidita în reliefuri de faianta cu focul pururi logodita.
Nu pune mana peste mine daca-i vara căci n-ai să intelegi nimic stimata doamna-domnisoara din frig.
Ci vino când nu merge nimeni când nu avem picioare, vino dar mai ales când voi fi orb, lumino.
|
Nichita Stănescu 3/31/2017 |
Contact: |
|
|