Atitudini - Esenţa schimbării
Nu credem să existe vreun om care să nu-şi fi dorit, la un moment dat, să facă o schimbare în viaţă lui. Pentru unii, dorinţa a fost asemeni unei încol-ţiri de primăvară, au răsturnat pământul oricăror obstacole şi prejudecăţi şi şi-au împlinit chemarea lăuntrică. Alţii au nutrit-o în ascuns, i-au dat târcoale timid, până când puterea obiş-nuinţei sau inerţia, mult mai puternice, i-au învins. Sau, poate, n-au crezut cu adevărat în ea, fiindcă nimeni nu le-a vorbit despre lucruri pe care ei le-au simţit vag, ca o amintire îndepărtată, în sufletul lor.
Cel mai dificil atunci când vrei să faci o schimbare în viaţă ta este să-i determini pe ceilaţi, în special cei apropiaţi, să o accepte. Chiar dacă această nu-i afectează cu nimic în fond, vor opune rezistenţă atâta timp cât nu vor înţelege ce anume s-a schimbat în atitudinea ta obiş-nuită faţă de lucrurile pe care vrei să le schimbi. În cele mai dese cazuri, nici nu vor să înţeleagă, fiindcă nu sunt pregătiţi să-şi schimbe imaginea des-pre ei înşişi în raport cu ţine şi să ac-cepte o nouă poziţie. Se pare că toţi avem nevoie de ceva sau cineva care să depindă într-un fel sau altul de noi. Citeam undeva că aşa ajungem să ne folosim reciproc, pentru a ne satisface o nevoie interioară, care devine necesitate psihologică. Nevoia psihologică creează nevoia de putere, iar puterea este folosită pentru obţinerea de satisfacţii la diferite nivele ale fiinţei noastre. Este şi calea către conflict şi suferinţă.
Si, dacă e posibil, schimbările ar trebui să se facă pe nesimţite, fiind în fiecare zi mai puţin din ceea ce erai şi mai mult din ceea ce doreşti să fii, făcând tot mai puţin din ceea ce nu vrei să mai faci şi mai mult din ceea ce îţi propui să faci. Ceilalţi nu vor mai fi bulversaţi de strigătul tău de reînnoire.
Poate că nu întâmplător ghioceii, cu graţia şi delicateţea lor, sunt consideraţi vestitorii primăverii. Poate că nu fără importantă frunzele înmuguresc mai întâi. Poate că nu fără rost viaţă însăşi este un proces lent de creştere şi devenire. Toate schimbările prin care am trecut fără voia noastră ar trebui să ne înveţe ceva despre esenţa şi necesitatea schimbării. Pentru că nimic din ceea ce suntem şi nimic din ceea ce facem, spunem sau simţim nu este întâmplător.
În ultima vreme însă, sub imperiul consumismului şi a culturii orientate către tineri, schimbarea - la toate nivelurile: schimbarea stilului de viaţă, a dietei, a mentalităţilor, a raporturilor cu ceilalţi, a valorilor şi a idealurilor - pare a fi câştigat bătălia de imagine şi astăzi toată lumea pare a fi unanim de acord că dacă vrem să ne fie (mai) bi-ne, trebuie să ne schimbăm.
Se pare că după revoluţia de emancipare a anilor ’60, resimţită atât în plan social cât şi individual, “the wind of change” bate din nou cu putere. Si asta chiar dacă, de dată această, schimbarea nu mai este atât o necesitate interioară de eliberare ideologică ci mai degrabă consecinţă presiunilor venite din domeniul economic şi, în special, din zona serviciilor tot mai diversificate şi mai orientate către consumatorul individual.
O oferta mai bogată te obligă să alegi şi, implicit, te obligă să ştii mai bine ceea ce îţi doreşti. Ori această prespune un efort de autocu-noaştere. Cunoscându-te mai bine şi comparând ceea ce eşti cu ceea ce ai putea fi dacă ai apela la serviciile altora , atunci opţiunea pentru schimbare nu poate fi decât deosebit de tentantă.
Schimbarea de atitudine este sinonimă cu adaptarea şi flexibilitatea sau cu inconsecvenţă şi nestatornicia, ea fiind esenţa dinamizatoare a lumii de azi sau ca un păcat al ei. Dar despre schimbare se poate vorbi şi în alte feluri: consecinţe ale schimbărea ţării în cazul nostru, a mentalităţi, a adaptării. Si asta poate fi o provocare şi o invitaţie la o comunicare scrisă cu cititorii noştri.
|
Puiu Popescu 3/28/2017 |
Contact: |
|
|