Nuntă cu surprize
Trecuseră aproape doi ani de când Paul Enculescu terminase scoala de maistri. Era ultimul termen promis părintilor legat de căsătoria sa, pentru care era tot mai presat. Cunoscuse multe fete, dar niciuna nu-i „căzuse la inimă”, cum încerca el să-i explice mamei sale.
- Până si frate-meu, unchiu-tău Vasile, de a umblat din femeie în femeie, încât credeam că rămâne necăpătuit, uite că i-a sunat ceasu’ si se-nsoară. A venit de pe unde-a fost la muncă, prin Africa, si a găsit-o pe-a lui tot aci, la noi. Ti-a luat-o înainte, că, după Pasti, are nunta, la Duminica Tomii.
- Lasă, mamă, că a mea mă asteaptă, ca si a lui unchiu Vasile. Dar când si unde o fi găsit-o?
- Nu stiu eu, dar sunt împreună de vreun an, cam de când s-a întors el de prin ale tări. Pe-acolo i-o fi dat Dumnezeu gându-al bun. Tu de ce nu te-ai fi dus la el?
- Lasă, mamă! Fiecare cu timpul său.
- Lasă, lasă, da’ până când? Îmbătrânesti si fetele bune se mărită, n-o să te astepte pe tine. Tu o să iei ce rămâne de la altii, ciurucurile…
În ultimul timp însă, după terminarea programului, mergând mereu la acelasi restaurant, aflat în apropierea santierului unde el conducea lucrările de construire a unor blocuri, devenise stăpânit de figura blajină, cu ochii săi negri si pătrunzători, a blondei de dincolo de masa de la bar. Ba chiar, la rându-i, a surprins-o când îl… învăluia cu privirea ei caldă, în timp ce-si făcea de lucru la chiuvetă. A crezut că i se pare, dar a hotărât să o tină sub… observatie un timp.
Cei trei colegi familisti, cu care venea de obicei, au observat interesul lui fată de fată si l-au provocat:
- Astăzi mergem tot la blonda sau schimbăm? a întrebat Gorină, făcându-le semn cu ochiul celorlalti si lui Paul studiindu-i reactia pe sub sprâncene.
Paul a tresărit, dar i-a venit în ajutor Dinu:
- Ce-ti veni? Mergem tot aici, că este mai aproape si, ai văzut, Luiza ne serveste imediat.
- Voi ce părere aveti? s-a adresat Paul celorlalti.
- Tot aci e mai bine. Este a doua săptămână de când venim, dar eu, de luni, nu mai merg, vă las. Mi-am neglijat familia.
- Ei lasă! Te-au luat la zor? l-a provocat Gorină.
- Nu e vorba de-asta. Desi mi-a zis mama – nevasta cred că nu a avut curaj, dar sunt convins că se sfătuiseră înainte – că am luat-o „de căpătâi cu cârciuma; ce e aia să vin în fiecare zi noaptea acasă, în loc să mai vorbesc cu copilul, că n-o să mă mai cunoască…”, si altele de-ale femeilor.
- Or avea dreptate si ele. Nu zic rău. Noi oricum avem program de lucru lung, dacă mai întârziem si pe-aici, ajungem noaptea acasă, si-a dat seama Paul. Si-apoi, băutura după ce ti-a intrat în sânge te îndeamnă să te tii de ea, a mai adăugat el după un timp de gândire.
- Doar nu bem până cădem sub masă. După o zi de muncă, o halbă-două cad bine, te ajută să-ti revii, a considerat Dinu.
- Chiar dacă ar fi cum spui tu, asta poti să o faci în familie, acasă, a intervenit Paul.
- Da, dar acolo n-o mai ai în fată pe blondină si nu stiu dacă berea mai e la fel de bună când în jurul tău si-ar face de lucru … soacra sau chiar nevasta, care ti-ar număra paharele si s-ar minuna: „O, le, le! Cât ai putut să bei!”, i-a distrat Gorină.
- Poti să ai în fată mama, tata, nevasta, cu care să ciocnesti un pahar, a gândit si a grăit ca un bun familist Mitel.
- Paule, tu poti să faci altceva, ca să te simti bine, că doar nu esti în situatia noastră, nu ai nevastă: O iei pe Luiza acasă, a atacat Gorină, dându-si seama că se depărtaseră de la scopul propus.
Au izbucnit toti în râs si, în timp ce Paul se fâstâcise, si-au aruncat privirea spre barmanită: Luiza îsi făcea de lucru cu privirea în chiuvetă, dar era plină de voiosie.
- Hai, mă Paule, că doar suntem prieteni, când venim la nuntă? Am observat ce priviri schimbati între voi si cum i se descreteste fruntea când te vede, de zici că noi nici nu existăm.
- Fii serios cu vorba aia, Gorină! Se supără fata. Eu nici nu am stat de vorbă cu ea în doi, si tu-mi spui de căsătorie?, a protestat Paul.
- Noi îti înlesnim asta, că altfel tu nu cred că ai curaj. În seara asta vom sta până aproape de sfârsitul programului, atunci plecăm si tu rămâi cu ea. Poate o conduci acasă, i-a dat o idee Gorină.
- Poate, dacă n-o fi altul programat mai dinainte să o astepte, a fost prevăzător Paul.
- Dacă e asa, te retragi sau ne chemi în ajutor, a insistat Gorină.
- În nici un caz nu o să mă bat cu altul pentru o fată pe care încă nici nu o cunosc decât din vedere, nu a fost de acord Paul.
- Eu cred că nici nu e cazul. Nu e din alea. Este fată necăjită si serioasă, ti-o spun eu, a insistat Gorină.
A rămas ca ei să mijlocească întâlnirea. Asa că, pentru a avea ce face până la ora închiderii, au mai luat un rând, pe care l-a oferit bucuros Paul. Luiza i-a servit voioasă, dar „se înrosise mai ceva decât steagul partidului”, după cum a glumit în soaptă Dinu.
În timp ce discutau despre meciul de fotbal al echipei locale ce urma să aibă loc a doua zi, doi indivizi, în drum spre iesire, i-au adresat propuneri indecente, dar ea a fost fermă: „Vedeti-vă de drumul vostru!”. Apoi, Paul a rămas singur.
A venit ora închiderii. Luiza a iesit la mese pentru a strânge halbele. Când a ajuns la Paul, acesta s-a ridicat, si-a împins scaunul sub masă cum făcea de obicei la plecare, si, între timp, i s-a adresat cuviincios:
- Dacă nu te superi, as vrea să stăm putin de vorbă.
- Spune! S-a oprit ea din lucru tintuindu-l cu privirea sa pătrunzătoare.
Intimidat, Paul a îndrăznit totusi:
- Ar fi mai multe de spus; te astept afară până când vei termina.
- Bine! a încuviintat Luiza si a reluat lucrul, mai cu grabă, parcă.
Paul nu spusese colegilor, dar luase din timp un mărtisor pe care să-l ofere Luizei. Ajuns afară, l-a scos cu grijă, l-a aranjat la lumina vitrinei de alături în timp ce se gândea dacă e bine să înceapă cu înmânarea acestuia sau să-l lase pentru mai la urmă.
Gândurile i-au fost alungate de aparitia Luizei. Purta un pardesiu grena, un fular alb, ca si căciula de sub care ieseau câteva bucle de păr blond.
- Aici erai? a părut ea surprinsă.
- Da, mă ferii de întunericul acela, a motivat el indicând cu mâna o zonă întunecoasă, în timp ce uitase de mărtisor.
- A, uite ce mărtisor frumos! E pentru sora ta?
- Nu am soră. Este pentru tine! si a întins mâna către ea, dar Luisa a îndreptat către el umărul, privindu-si reverul.
- De când lucrezi la localul acesta? a rupt el tăcerea ce se instalase în timp ce îi prindea mărtisorul pe rever, după care au plecat împreună si au intrat în acea zona de întuneric, determinată de suspendarea iluminatului stradal.
Deasupra lor se întindea însă imensa cupolă înstelată pe care îsi făcea aparitia discret, dintre coroanele plopilor, crăiasa noptilor, parcă plutind peste mireasma primăverii,.
- De aproape un an, de când a plecat mama…
- Unde s-a dus?
- Nu stiu, ne-a părăsit, a plecat…
- Si locuiesti numai cu tatăl?
- Tată nu am. A murit într-un accident de muncă. Mai am un frate mai mic, e la scoala generală.
- Cum s-ar spune, tu esti cap de familie…
- Da! a spus ea oftând.
- Ce scoală ai făcut?
- Nu am terminat-o. Eram în ultimul an la liceul economic când a dispărut mama. A trebuit să mă angajez, fiindcă mătusa, care avea grijă de noi, când am pierdut bursa, a zis că nu mai poate continua, că are si ea greutăti… si că ar trebui ori să mă mărit, ori să mă angajez. Mi-a dat exemplu o vecină a sa care umblă încărcată de bijuterii de aur si toată lumea stie că este încurcată cu un arab.
- Asa, vasăzică. Te împingea în bratele străinilor.
- Da, fiindcă asa e si vară-mea, Mia, fiica ei.
- Tu de ce nu ai acceptat?
- Cred că glumesti, i-a aruncat ea o privire tăioasă.
- Nu glumesc. Pentru multe fete e calea cea mai simplă de a se realiza, de a scăpa de muncă, de a iesi în lume…
- Pentru cât timp? Până când ajung abandonate pe drumuri sau duse nu stiu unde ca să fie vândute pe o cămilă sau pe mai stiu eu ce, după cum vorbeste lumea… Dar, la toamnă, mă voi înscrie la seral si voi continua liceul. Poate la altul, dacă la cel economic nu se poate, a mai adăugat ea dusă pe gânduri.
- Crezi că asta te-ar împiedica să ne mai întâlnim? a crezut el că ar vrea să spună ea mai pe ocolite.
- Nu si nici eu nu am spus asa ceva. Eu nu am pe cineva cu care să mă sfătuiesc…, iar frate-meu e prea mic ca să înteleagă multe lucruri.
- Mă bucur de răspunsul tău! si a încercat să o prindă de mână, dar Luiza s-a ferit:
- Uite, eu o iau pe-aici, pe străduta asta la dreapta, ca să ies mai repede la statia masinii care merge la combinat. Când vrei să ne mai întâlnim, stii unde mă găsesti…, si a si plecat de lângă el.
* *
Paul i-a urmărit silueta în razele de lună, în timp ce respiratia-i tot mai grăbită, fiorii care puseseră stăpânire pe întregu-i trup si aerul răcoros si înmiresmat al primăverii care îi mângâia fruntea transpirată îl făceau să trăiască o stare de satisfactie pe care n-o mai cunoscuse. Îsi descheiase fulgarinul si haina la piept, înainta agale, dar cu pas ferm, păstrând în memorie imaginea ei cu trupu-i zvelt si chipul angelic. „Si totusi, nu este chiar o copilă. Gândeste matur, nu s-a lăsat pradă unor sfaturi rău intentionate si pare destul de îndrăzneată. Trebuie să recunosc, mi-a luat-o înainte. Eu nu as fi avut curajul ei. Vorba mamei: <>”
Desi a doua zi era duminică, pe santier se lucra. Asa venise dispozitie „de sus”, pentru a fi recuperate rămânerile în urmă cauzate de întreruperea curentului din timpul săptămânii.
Colegii asteptau cu nerăbdare întâlnirea. După distribuirea sarcinilor de muncă pe ziua respectivă precedate de comentarea meciului de după amiază, cei trei prieteni au venit la Paul:
- Cum a fost? Nu te văd zgâriat. Sau, poate, doar te-a pălmuit? a încercat să-l provoace Gorină.
- În nici un caz! a zâmbit Paul. Dar o să vorbim pe larg după program, si i-a expediat pe toti la lucru.
În preajmă apăruse inginerul care le-a si comunicat:
- Eu voi merge acum pe la celelalte formatii de lucru si am să revin la ora 12, când vreau să vă găsesc pe toti sefii de formatii aici, la voi. Trebuie să vă transmit concluziile directiunii despre disciplina muncii în legătură cu macaraua care a căzut, după care a plecat.
Nu au început bine lucrul, inginerul nu ajunsese prea departe, când a fost întrerupt curentul.
- Măi, parcă am fi pe santierul mesterului Manole, cineva nu ne lasă să terminăm, as zice că intentionat, s-a plâns Mitel.
- Eu nu stiu, mi-e greu să înteleg de ce ne cheamă duminica la muncă, dacă nu e curent. Pe timpul săptămânii, as întelege că sunt consumatori prea multi. Dar astăzi, de ce se mai întrerupe? nu se împăca Dinu cu ideea.
- De unde stii că nu ar fi consumatori multi si astăzi? Crezi că doar noi lucrăm duminica? a mers cu gândul mai departe Mitel.
- Măcar de-ar mai fi tinut putin curentul, apucau să deschidă la restaurant, ne făceam de lucru acolo; asa, stăm degeaba, regreta Dinu cu privirea pe ceas.
- Abia trecu de ora 9, mai e un ceas până deschide, si-a privit si Mitel ceasul.
- Dacă inginerul mai zăbovea putin, ne-ar fi transmis acum instructajul despre care vorbea, se gândea Paul Enculescu.
- Ce instructaj? nu-si dădea seama Dinu.
- Noi reguli de protectia muncii care au apărut după răsturnarea acelei macarale, l-a lămurit Paul.
- Aia a căzut fiindcă nu a fost asigurată. S-a întrerupt curentul, omul a crezut că a oprit-o, dar nu avea de unde să stie că intră sau nu mai intră curent si a coborât linistit, că doar nu era să doarmă în ea.
- Cum, necum, bietul om a pătit-o, e considerat vinovat, îi părea rău lui Mitel.
În timp ce discutau, a venit curentul.
- Ce facem, reluăm lucrul sau mai asteptăm? Poate se întrerupe iar, rămăsese sceptic Dinu.
- Nu cred că se mai opreste, l-a contrazis maistrul.
- Ia uite-ai dracului, doar ne încurcară socotelile. Când să deschidă restaurantul, porniră si curentul, era tot impacientat Dinu.
Urmând o după-amiază cu meci, la ora 12 au încetat activitatea. De fapt, a venit si inginerul, care, timp de câteva minute, le-a transmis noul instructaj. Au semnat procesul-verbal, au primit fisele care urmau să fie completate săptămâna următoare si au plecat. S-au oprit în parc, la „Debarcader”. De data asta, erau 12 persoane, dar ei s-au asezat în formatia cunoscută, toti patru la aceeasi masă.
După primul rând de halbe, în timpul căruia au comentat noile instructiuni, l-au provocat pe Paul.
- Paule, te văd cam retras. Ai rămas cu gândul la… ziua de ieri? Ia spune, cum a fost? a întrebat Gorină după ce s-au oprit din hazul stârnit.
- Totul a mers foarte bine. A avut dreptate nu stiu cine dintre voi care a zis că e fată necăjită si munceste mult.
- Zăuuu? Dar de ce? a devenit curios Dinu.
- Nu are părinti. Tatăl i-a murit, mama i-a părăsit; au rămas ea si frate-său, mai mic decât ea. Ea a întrerupt scoala pentru a-si întretine familia. Mătusa ei nu a vrut să-i mai ajute, o trimitea la studentii străini.
- Crezi c-ar fi fost singura în situatia asta? Cică săptămâna trecută ar fi scos militia vreo patru din căminul lor, aflase Mitel.
- Uite că ea a refuzat. A preferat să întrerupă liceul si să se angajeze, pentru a se putea întretine si a-si ajuta fratele.
- Ti-am spus eu că e fată necăjită si serioasă? Trebuie să dai o bere pe chestia asta, si-a arogat merite Gorină, care, ce-i drept, era cel mai învârstă dintre ei si cam seful grupului, dar numai în afara santierului, căci înăuntru rămânea doar omul de încredere al maistrului.
- Nu stiu cum să fac pentru a mă apropia mai mult de ea. As avea o ocazie, anume s-o invit la nunta lui unchiu-meu. Voi ce credeti? M-ar refuza?
Ceilalti s-au privit reciproc, iar Paul la toti, asteptând un răspuns.
- Eu stiu?! s-a exprimat Gorină.
- Dar ce unchi ai tu de face nuntă? s-a mirat Mitel.
- Fratele mamei. Rămăsese neînsurat. A fost la muncă prin Libia si Maroc, iar când a venit a găsit-o pe una fără nici un Dumnezeu si n-a mai scăpat de ea, i-a lămurit Paul.
- Si mai face nuntă? Asta-i trebuia? nu se împăca Gorină cu ideea.
- El, dacă n-a mai fost însurat, cred că are plăcerea asta, dar ea? Cred că e si mai bătrână decât el. Spune că e venită din Pascani, unde ar fi lucrat la fabrica de perdele. Dar nu e chiar o nuntă. Merg decât la sfat, apoi la o petrecere cu prietenii la restaurant, a prezentat Paul situatia.
- Asta mai treacă-meargă, dar nu să-i mai pui unei asa mirese pirostriile si sovonul sau, poate, o fi vrut si lămâită. În legătură cu Luiza, îi explici fetei cum e situatia si cred că ar merge, de ce nu… Ar cunoaste-o ai tăi, i-ar cunoaste si ea pe ei. Dar tie îti convine ca ea să afle toate astea despre familia ta? a întors Gorină întrebarea.
- De ce nu? Ă sta-s eu, ăstia-s ei! Nu am nimic de ascuns.
* * *
Paul a fost singur la starea civilă, împreună cu Luiza a mers doar la restaurant. Pentru ea, era prima dată când participa la un asemenea eveniment la bratul unui bărbat, cu care întrevedea întemeierea unei căsnicii. Asa că acordase toată atentia pregătirii în vederea prezentării onorabile. Luase rochii mai vechi ale ei, ale mamei, le îmbinase, le transformase si cea rezultată cădea ca turnată pe trupul ei mlădios.
El venise cu un costum bleumarin care îi cădea bine, dar era purtat cam neglijent; se vedea că nu este obisnuit să poarte cămasă apretată, costum si cravată. Dar amândoi formau o pereche care a atras toate privirile. Si-au ocupat locul la masă si au ascultat muzica, între timp schimbând păreri. Au gustat din cele găsite acolo, iar un ospătar le-a adus apă minerală, apoi votcă, urmată de bere. Nu a trecut mult si au venit si primele gustări
În acordurile orchestrei, au apărut si… tinerii căsătoriti împreună cu nasii. Întârziaseră la fotograf.
Asa cum se cădea, Luiza nu a dovedit prea mare curiozitate de a vedea aceste momente, mai ales că în dreptul lor se afla un stâlp de sustinere a plafonului si mai erau si cu spatele spre largul sălii. Si-apoi, astepta momentul când vor iesi la joc.
După gustări, mirele si mireasa, urmati de nasi, si-au luat paharele si au trecut pe la mese închinând cu mesenii si urându-le bun-venit si petrecere frumoasă, primind în schimb urările cuvenite din partea acestora.
Când au ajuns la Paul si Luiza, mireasa a scăpat paharul si a dat pe spate căzând în bratele nasului, iar Luiza a lesinat. Mireasa si-a revenit îndată, dar Luiza a fost luată cu salvarea.
La „Urgentă” si-a revenit. A aruncat o privire plină de ură către Paul, care o tot întreba: „Ce s-a întâmplat? Ce-ai pătit?”
- Spune-mi cine este acest mire? a întrebat ea.
- Fratele mamei, unchiul meu, cum ti-am mai spus! s-a mirat el întrebător.
- Cu ce se ocupă?
- E zidar-faiantar.
- Unde?
- Acum nu stiu, dar a fost prin tările africane; se laudă că a venit cu bani multi si aur.
- Pentru ăsta ne-a părăsit mama, el a ademenit-o. S-a dat străin…
- Acum unde este mama ta?
- Ea e mireasa…, si a început să plângă nervos, în hohote.
A fost rândul lui Paul să primească îngrijiri medicale.
|
Ion R. Popa 3/6/2017 |
Contact: |
|
|
