Rezonante : Lectii de viată învătate la Alcatraz
Primul European care a străbătut Golden Gate în 1775 a numit insula stâncoasă “La Isla de los Alcatraces” care în spaniolă înseamnă “Insula Pelicanilor”, nume ce a fost schimbat de anglofoni, devenind astfel Alcatraz.
Renumită pentru puscăria pe care a adăpostit-o, insula Alcatraz este situată în apropierea orasului San Francisco. Faima i-a fost dată de detinuti ca Al Capone, “Machine Gun” Kelley si altii ca ei. Vizitând puscăria remarci că numele coridoarelor dintre celule sunt familiare: Broadway, Times Square, Michigan Avenue, să numesc doar câteva. Receptia detinutilor se făcea prin sala de dusuri, unde erau perchezitionati de narcotice si primeau uniforma de puscărias. Sala de mese era cea mai periculoasă încăpere din întreaga puscărie, căci acolo se întâlneau în acelasi timp peste două sute de detinuti ce erau înarmati cu furculite si cutite… Vizita redă veridic atmosfera, mai ales că în turul ghidat auzi sunetele puscăriei, zgomotele închiderii grilajele celulelor si ale cheilor încuind portile în urma detinutilor.
Aici afli despre o istorie intensă si diversă, parcă desfăsurată cu acceleratorul: Fiind situată în mijlocul unei căi navigabile majore, pozitia strategică i-a marcat destinul, căci de pe insula Alcatraz se putea tine un ochi peste ape, pe timpul goanei după aur, la mijlocul secolului XIX. Înainte ca tevile pustilor să fi fost orientate înăuntru, la Alcatraz tunurile fuseseră orientate afară, spre cei care veneau pe ape sa împartă bogătiile promise… Crezând că cine va controla San Francisco Bay va controla toată coasta vestică a Americii de Nord, locatia a devenit una strategică. Catalizat de goana după aur, San Francisco (numit atunci Yerba Buena) s-a populat brusc. Aur s-a găsit putin sau deloc, dar s-au găsit alte avutii, unele chiar surprinzătoare. Aici se afla o pasăre, snow egret, o egretă albă, superbă, cu un penaj ciufulit, alb ca zăpada. Penele ei au ajuns să fie un accesoriu de lux pentru doamnele vremii, un gram din acest penaj feeric fiind mai scump decât aurul însusi!
Acest lucru a dus la near-extinctia păsării, dar si la constientizarea faptului că practica vânatului pentru penaj duce la dezastru. Un lucru care impresionează în istoria Americană este că uneori învată din greseli. Au legiferat interdictia de a mai vâna păsări pentru penaj si astfel specia a supravietuit, ba chiar a revenit la populatii de sute de mii de exemplare.
Vorbind despre lectii de viată invătate la Alcatraz, acestea sunt cateva aflate de mine acolo:
Importanta libertătii, căci ea face diferenta dintre fericire si nefericire. Puscăriasii si gardienii aveau perceptii total diferite despre lumea ce-înconjura. Ei respirau aceleasi miresme, aveau aceeasi panoramă splendidă a orasului, numai că unii o priveau prin prisma lipsei de libertate si asta le schimba total perspectiva. Pentru ei zgomotul pescărusilor si al valurilor suna ca o tortură
In Alcatraz au avut loc câteva răzmerite, the battle of Alcatraz din 1946, dar si evadările din 1962, ca si incercarea de evadare a lui Joseph Bauers, detinut acolo, care-si arătase “his good behavior” până într-o zi când a hotărat că mai bine încearcă să sară gardul.... gest care l-a costat viata! Toate arată că privarea de libertate este intolerabilă si că unii sunt dispusi să-si scurteze viata decât s-o trăiască după gratii. În 1962 trei puscăriasi au evadat, după ce au săpat cu lingurile în peretii de beton… ”imaginati sentimentul celui eliberat de constrângerile puscăriei, când a inhalat prima gură de aer, în libertate”.
Importanta unui nume care să ne fie nouă relevant. Detinutii de la Alcatraz simteau ca o umilintă extremă faptul că erau numerotati in loc sa fie strigati pe nume. Desi ei n-au fost torturati sau maltratati, s-au simtit minimizati ca fiinte umane. Numerotarea lor a fost resimtită ca o depersonalizare, o lipsă de identitate, o diminuare a demnitătii umane.
Importanta egalitătii dintre oameni. Împărtirea oamenilor în buni si răi pe orice criterii (culoarea pielii sau orice alt motiv) nu poate duce decât la probleme. Realitatea este mult mai complexă. Poate că societatea ar trebui să se gândească altfel despre cum să descurajeze sau să răsplatească anumite comportări – să se întrebe dacă încarcerările au de fapt efectul de reeducare sperat, dacă nu cumva închisorile produc o înrăire, care până la urmă duce la recidivare?
Nu pot să nu compar Alcatrazul cu puscăriile comuniste despre care am citit recent, în care detinutii erau bătuti bestial, fiind supusi la toate umilintele imaginabile. Erau pusi să-si denunte sora, fratele, părintii… să-si bată joc de Dumnezeul lor, să renunte sau să-si calce valorile morale în picioare. Dacă la Alcatraz trăiau rău-făcători, în puscăriile noastre comuniste a zăcut floarea intelectualitătii tării. Ultimii au fost înfometati, tinuti în frig până se îmbolnăveau, în conditii insalubre si li se refuza dreptul la asistentă medicală. Puscăriasii din închisorile comuniste erau selectati pe motive ideologice. Ei erau batjocoriti, umiliti, torturati. La Alcatraz nu pare să fi avut loc astfel de atrocităti. Aici detinutii aveau garantate câteva drepturi fundamentale (mâncare, îmbrăcăminte, adăpost si asistentă medicală), iar alte drepturi se puteau câstiga prin bună purtare.
Chiar si în aceste conditii, sau tocmai de aceea, declaratia ultimului puscărias care a părăsit Alcatrazul în 1963, atunci când i s-au închis portile, este cât se poate de relevantă. Detinutul Frank Wheatherman a spus simplu dar concis: “Alcatraz was never no good for nobody”, “Alcatrazul n-a fost niciodată bun pentru nimeni”. Este vocea experientei trăite dinăuntru.
Toronto / ian 2017
|
Milena Munteanu 1/23/2017 |
Contact: |
|
|
