Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Statuile din sufletul nostru

Istoria regimului apus de mai bine de un sfert de veac revine, obsesiv, în scrierile lui Constantin T. Ciubotaru, în varii aspecte, cu evenimente şi personaje din toate mediile sociale, mai cu seamă cu unele care au cunoscut universul concentraţionar, imaginate ori întâmplate în realitate şi prezentate cu un remarcabil dar al povestirii şi cu o ingenioasă tehnică a dialogului, alături de inconfundabilul stil original al scriitorului. De această dată, istoria regimului comunist, în general, şi concentraţionar, în special, devine tema romanului STATUI DECAPITATE, publicat la Editura ROTIPO din Iaşi, roman conceput pe două planuri epice, ambele realizate dintr-o perspectivă narativă subiectivă de către două personaje care îşi narează fapte, întâmplări, evenimente petrecute de-a lungul vieţii, fie înainte de evenimentele din 1989, fie după acest moment esenţial din istoria naţională.

Un prim plan este al protagonistului, cel dintâi narator al propriei vieţi trăite în cele două regimuri totalitare, de extremă dreaptă (legionarismul) sau de extremă stângă (comunismul), care i-au marcat existenţa. Este vorba despre Babeel Bubuuia, geolog genial, cu doctorat în Germania, „consilier în două guverne, secretar de stat, consilier la Comisariatul Basarabiei pe probleme economice”, unul dintre cei care au cunoscut şi au trăit din plin acel univers halucinant al terorii, al delaţiunii, al privaţiunilor de tot felul, mai ales al interdicţiei cuvântului, oral sau scris, care l-a marcat profund, ce, ulterior, trăieşte acut sentimentul că „s-a sinucis” moral, întrucât „n-am reuşit să clădesc nişte vrafuri din cărţile pe care aş fi putut să le scriu” şi pentru că toată zbaterea sa de a salva bogăţiile patriei de pericolul de a fi însuşite fie de nemţi, fie de ruşi, a fost zadarnică, după cum i se destăinuie nepotului său, chemat să preia o „moştenire” simbolică, reprezentată de „Jurnalul unui fost Ţucălar teoretic şi niţel politic”, cum îşi intitulase, iniţial, memoriile.

Nepotul, numit de unchiul Babeel drept „mesager şi Cicerone voluntaro-patriotic în realitatea cotidiană de moment”, confidentul şi lectorul memoriilor acestuia, devine al doilea narator în planul secund, întrucât îşi va povesti momentele grele prin care a trecut aflându-se permanent în atenţia securităţii înainte de Revoluţia, numită, în zeflemea, „Revo(c)luţie”, Re-in-voluţie”, „Neozavera-89”, deoarece, cu toate sacrificiile umane, consecinţele acesteia sunt departe de aşteptările poporului. Evenimentele narate de nepot reprezintă cel de al doilea plan narativ, ceea ce înseamnă că cei doi naratori prezintă momente diferite, ca timp de desfăşurare, din evoluţia „braţului înarmat al partidului” care avea ca obiectiv „apărarea cuceririlor revoluţionare ale poporului aflat pe drumul construirii celei mai drepte orânduiri” din istoria poporului român, definire lozincardă a societăţii comuniste, caracterizate prin minciună, demagogie, fariseism, intoleranţă şi rapacitate. Dacă „puşcăriabilul” unchi, „în calitate de condamnat…moral”, va participa la dărâmarea „statuilor duşmanilor poporului, acelora care ne-au exploatat veacuri de-a rândul”, la „decapitarea statuilor foştilor”, va avea totuşi fericirea de a vedea cum „statuia imensă a Marelui Stalin, care domnea Braşovul, se prăbuşea sub lovituri de baroase”, statuia aceluia care adusese în ţara noastră teroarea roşie, a cărei victimă fusese timp de 13 ani.

Babeel Bubuuia, unchiul octogenar, deşi rudă din partea mamei, era un fel de persona non grata în familia nepotului, deoarece, îngrijorat de eventuale urmări catastrofale pentru copiii săi, tatăl îi sfătuia, în limbajul de lemn al epocii, că „nu dă bine unor feciori de proletari agricoli” să se laude „cu rudenia asta”, ca să nu-i calce pe urme, căci acesta, chiar dacă a fost om deştept, „a stat nu ştiu câţi ani la închisoare”. Totuşi, personajul impresionează, de la început, prin ţinuta „la patru ace”, cu o pălărie ce-i acoperea „un cap mare, ca de cal”, cu faţa dominată de un „nas din topor” şi de „ochii mici, ascunşi după sprâncene stufoase, cărunte” şi o mustaţă abia întrezărită prin „câteva fire de beteală”, fizionomia sa păstrând urmele groaznicelor vicisitudini prin care trecuse în anii grei de prizonierat la ruşi, apoi în cei 13 de temniţă comunistă. Omul impune mai ales prin ceea ce vorbeşte tuturor colocutorilor de orice fel, jurnaliştilor agramaţi care îl urmăresc peste tot, deveniţi ţinta ironiilor şi glumelor sale pentru neroziile şi prostiile pe care le emit în timpul interviurilor.
În amintirile sale, revin chipurile unor tovarăşi de temniţă, mari personalităţi ale culturii şi literaturii, „«puşcăriabilii» cărora li s-a făcut cinstea de a-şi reprezenta ţara în calitate de condamnaţi morali, deoarece au fost priva(tiza)ţi de libertate prin lovitura dată cu ciocanul de lemn al justiţiei”, precum Nechifor Crainic, Ion Pillat, Petre Ţuţea, interlocutori avizaţi despre problemele majore ale omenirii ( războaiele mondiale, cu deosebire ), şi despre cele ale României, căreia, de-a lungul istoriei, nicio alianţă nu i-a fost favorabilă („Am fost filogermani. Şi ne-am prăjit. Am fost filoruşi. Şi ne-au prăjit ei pe noi...”), întrucât fiecare şi-a concretizat „prietenia” şi „ajutorul reciproc” prin furtul teritorial, mascat sub denumirea de „cedare strategică” a unor „bucăţi din felia ţării”, precum „Cadrilaterul, Silistra şi Kaliacra, Banatul Sârbesc, iar, mai târziu, Bucovina de Nord, Insula Şerpilor”. Meditaţia eroului zăboveşte asupra istoriei celei mai apropiate, precum al Doilea Război Mondial, şi a celei contemporane, ultimul mare eveniment notabil şi aşteptat fiind Revoluţia din 1989 care a încheiat un regim totalitar de tristă amintire prin foamea endemică şi cozile inerente la alimentele de bază, prin frigul din apartamente, prin furnizarea cu parcimonie a curentului electric, dar mai ales prin frica permanentă pe care o inspira „braţul înarmat al partidului”.
Sunt scoase în evidenţă principiile care s-au aflat la baza strategiei celor două personaje malefice ale ultimului război. Unul, „răspopitul georgian”, cu „mustaţa pe oală”, se conducea după principiul potrivit căruia „Rusia n-a lepădat niciodată bucata înghiţită, chiar dacă i s-a aplecat!”. Celălalt, cu mustaţa „în furculiţă”, care „suferea de claustrofobie prusacă şi infecţie declarată de naţionalism”, avea ca deviză ideea că „noi nu avem nevoie de prieteni, ci de supuşi!”. În faţa celor două pericole, prin calitatea sa oficială, Babeel Bubuuia a încercat să salveze bogăţiile subsolului („ Am salvat petrol şi fier de la nemţi, pe care comuniştii le-au dăruit ruşilor.”), fapt pentru care a fost „recompensat” cu internarea în „celebrele centre de «Reeducare Naţională»” din Gherla, Aiud, Piteşti, Jilava sau la Canal, alături de alţi „elevi cursanţi, rămaşi corigenţi la şcoala noii ideologii”, daţi pe mâna unor gardieni fără inimă, care concepeau şi aplicau tot felul de metode de maltratare fizică şi morală, care mai de care mai abominabilă, convinşi că ei sunt „stâlpii acestui regim”, nici mai mult nici mai puţin decât „eroii” care „şi-au sacrificat viaţa ca să apere liniştea şi demnitatea de comunist”.
Într-o a doua parte (Partea a II-a, Jurnalul movaliu), nepotul lui Babeel Bubuuia îşi rememorează relaţia cu securitatea şi miliţia, de a căror „atenţie” n-a scăpat, chiar dacă nu s-a „bucurat” de „reeducare” în faimoasele centre de detenţie. El reuşeşte să realizeze portretele unor reprezentanţi ai acestora din atitudinea, comportamentul, limbajul lor, desigur agramat, relaţia cu oamenii din jur văzuţi, fără excepţie, ca duşmani ai „epocii de aur”. Semnificativ este portretul lui Covrig, meditat de profesor pentru admiterea la Academia de Poliţie, după absolvirea căreia avansează destul de repede în ierarhia militară şi chiar ajunge profesor la „Ştefan Gheorghiu”, după ce terminase şi Filologia cu o lucrare de licenţă elaborată de acelaşi profesor. Ofiţerul se considera „îngerul păzitor” al acestuia, reuşind să-l scape din câteva „întâlniri” cu „băieţii cu ochi albaştri”.
Viaţa şi activitatea unui profesor în timpul regimului comunist nu era deloc uşoară. Dincolo de neajunsurile materiale, aceleaşi cu ale întregului popor, activitatea profesională nu însemna neapărat cea didactică propriu-zisă, deoarece, pe lângă orele de clasă care se ţineau când se mai putea, principalele preocupări ale corpului didactic şi ale elevilor le reprezentau acţiunile cultural-artistice şi politice, munca pe ogoarele patriei pentru strângerea recoltelor, profesorii fiind vinovaţi de orice fel de întâmplări în care erau implicaţi elevii lor, chiar dacă nu erau prezenţi sau nu aveau nicio vină în acest sens. Mai mult, fiecare profesor simţea pe propria piele consecinţele delaţiunilor de orice fel, obtuzitatea şi autoritarismul şefilor de partid sau de serviciu obedienţi regimului.

Amintirile acestui al doilea narator merg până în perioada copilăriei, când fusese „tovarăş de văcărie” cu unchiul Babeel, „statuia” rămasă pentru totdeauna în sufletul său de copil, unchi care nu numai că-l apără de răutatea unor adolescenţi puşi pe rele, dar îi şi povesteşte „despre război, despre alte locuri, despre oameni şi dobitoace”. Nici perioada studiilor universitare nu a fost lipsită de astfel de evenimente demne de reţinut, mai ales că, în calitate de redactor la o revistă studenţească, participă la adunări ale organizaţiilor de tineret, prilej de excludere a urmaşilor duşmanilor regimului, înfieraţi cu „indignare revoluţionară sau proletară” pentru faptele părinţilor, pe care unii nici nu-i cunoscuseră.
Romanul se încheie rotund, printr-o simetrie a incipitului (când învăţăcelul îşi revede unchiul după mulţi ani) cu finalul, când acesta din urmă îşi încheie calvarul vieţii pline de cele mai mari nenorociri care l-au urmărit în întreaga sa existenţă. Desigur că umorul şi ironia sunt la ele acasă, ca în toate celelalte scrieri ale lui Constantin T. Ciubotaru, dar, de această dată, râsul este unul amar, produs de tragismul existenţei umane într-o societate din care lipsesc înţelegerea, armonia, libertatea. Fără a fi predominant, comicul, în primul rând de limbaj (realizat prin calambur, ligamente, încălcări ale normelor lingvistice evidenţiind agramatismul unora, folosirea eronată a unor maxime latineşti, schimbări spectaculoase de sens sugerând adevărata idee din spusele unui personaj), mai apoi comicul de situaţie, surprinzând ipostaze echivoce, împrejurări surprinzătoare care schimbă cursul evenimentelor, are un rol important în naraţiune şi contribuie la realizarea trăsăturilor personajelor.
Aşadar, folosind cu talent arta cuvântului, Constantin T. Ciubotaru aduce în faţa cititorului (a câta oară?) mărturii cutremurătoare despre o societate în care adevărul nu putea fi spus decât în şoaptă (şi nici atunci cu siguranţă) şi în care existenţa însăşi, cultura, literatura, viaţa spirituală în general, au trecut prin calvarul greu de închipuit şi de suportat. Lucidităţii cu care autorul revelează toate aceste aspecte i se adaugă acea speranţă, acel optimism funciar care îl caracterizează pe scriitor în viaţa de toate zilele, că o asemenea istorie nu se va mai repeta, apunând pentru totdeauna, odată cu căderea capetelor „statuilor” vremelnice ale celor care au făcut atâta rău în timpuri deja revolute.






Nicolae Dina    12/9/2016


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian