Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Invingătoare in lupta cu timpul

Deşi aflată la o vârstă venerabilă, într-o luptă acerbă cu inexorabila trecere a timpului, Doamna ELENA BUICĂ este o scriitoare extrem de laborioasă, una dintre cele mai active „ambasadoare ale culturii româneşti” pe toate meridianele globului, publicând, în doar puţin peste un deceniu de activitate scriitoricească, nu mai puţin de 12 volume de proză, fiind prezentă în peste 15 antologii colective şi cu sute de contribuţii personale în paginile multor reviste din ţară şi din diaspora.
Prolificitatea Domniei Sale se concretizează, în acest an (după două cărţi publicate în 2014 şi alte trei în 2015), prin volumul „Pe cărările vieţii” (Editura Anamarol Bucureşti) cuprinzând, aşa cum se menţionează în subtitlu, „scrieri publicate în diferite reviste”.

Volumul este structurat în trei capitole, anticipate de un „Cuvânt înainte”, o adevărată profesiune de credinţă despre preferinţa pentru proza scurtă, având în vedere faptul că aceasta poate „surprinde instantaneele vieţii” mult mai atent pornind de la realităţile existenţei diurne, uneori prozaice, în care oamenii obişnuiţi devin „personaje sau martori discreţi, cu aspecte rupte din viaţa cotidiană”.
Un prim capitol, „ Dus-întors pe cărările vieţii”, are o tematică diversificată, relevând preocupările unui om care priveşte viaţa, istoria, apartenenţa etnică, problemele stringente ale umanităţii ca fiind şi ale sale şi pentru rezolvarea cărora încearcă să găsească sau să sugereze soluţii eficiente, pornind de la bunul-simţ ce o caracterizează pe autoare.

Cele mai multe proze (articole, eseuri, note) au caracter autoreferenţial, surprinzând evenimente din propria familie, cum ar fi momentul absolvirii colegiului de către nepoata sa, Mara-Elena, un fericit prilej de rememorare a evenimentului similar din viaţa personală (Sărbătoarea terminării studiilor universitare), reuşind să transmită lectorului întreaga emoţie şi să-l îndemne la retrăirea momentului respectiv din propria existenţă. Emoţia, căldura sufletească şi evocarea afectivă a unor asemenea momente cruciale din viaţa fiecăruia sunt trăsăturile scriiturii Elenei Buică, de care te apropii fără să vrei, întrucât ai senzaţia că tu însuţi eşti scriitorul, nu cititorul. În aceeaşi ordine de idei se înscrie şi proza Chemări din tainiţele vieţii, referitoare la opţiunea aceleiaşi nepoate pentru cariera didactică, urmând exemplul mamei şi al bunicii, o adevărată „dinastie” de dascăli, fapt ce îi oferă autoarei ocazia de a pleda în favoarea profesiunii de cadru didactic, o adevărată „artă înnăscută” pe care o poţi profesa numai dacă „simţi chemarea interioară” ca să ai darul de „a deschide ferestrele sufletului şi ale minţii copiilor”. O altă scriere (Tatăl meu) este închinată, în general, părinţilor care îşi vor avea întotdeauna „un cuib cald în inima fiecărui copil”, cu deosebire, însă, tatălui său, Spirea I. Buică, „om de mare prestanţă” în Ţigăneştiul teleormănean, pe care „hărnicia, voinicia, isteţimea”, trăsături moştenite de predecesorii săi, oameni aprigi şi muncitori din zori şi până în noapte, l-au propulsat la un „alt nivel de civilizaţie”, burghezia rurală, superioară clasei ţărăneşti căreia i-au aparţinut părinţii şi strămoşii. Este o evocare caldă, plină de dragostea şi respectul filial, de întreaga gratitudine pentru cel care n-a pregetat, nicicum şi nicicând, să lupte pentru binele şi fericirea copiilor.

Viaţa, sub toate aspectele ei, îi oferă Elenei Buică prilejul de a-şi exprima gânduri şi idei personale privind schimbările produse de-a lungul zecilor de ani, regretând Europa de altădată care promova „mitul culturii, al subtilităţilor şi rafinamentelor”, acea la belle époque din metropolele întregului continent unde „arta era în plină înflorire, cultura era la preţ mare, multe şcoli înalte erau celebre”, iar oamenii se caracterizau printr-un „aer de nobleţe, de aristocraţie spirituală”. Este remarcată ascensiunea ţărilor de pe alte continente, cum ar fi America, unde se promovează „mitul bunăstării, al societăţii libere, al democraţiei”, ţările din Orientul Mijlociu, a căror forţă o constituie petrolul, China, devenită „o forţă economică”, iar Japonia este uluitoare prin disciplina şi organizarea vieţii şi a muncii (Gânduri despre mersul lumii). Cu toate acestea, optimismul funciar al scriitoarei o încredinţează că „saltul gigantic al tehnologiei care a revoluţionat toate domeniile activităţilor umane” are o contribuţie majoră în schimbarea existenţei oamenilor sub toate aspectele, mai ales în domeniul artei cuvântului, literatura, de a cărei revelaţie nimeni nu se poate lipsi şi care „nu poate fi suprimată de raţiune, de lupta pentru realizări materiale[…],de lipsa de timp şi nici de tehnologie”, aceasta din urmă devenind chiar indispensabilă în lumea literelor (Schimbarea e singura constantă).

România, ţara-mamă, şi Canada, ţara-adoptivă, se află în centrul preocupărilor scriitoarei în egală măsură, aceasta îndreptându-şi gândurile şi urările de bine, de prosperitate, de cultivare a adevăratelor valori şi fapte frumoase (Un gând pentru Canada şi România de Anul Nou – 2015), firea sa „solară, dornică de armonie şi frumos” pledând pentru eliminarea urii, „cea mai dezolantă şi mai periculoasă dintre toate trăirile omeneşti” (Ucigătoarea ură), precum şi viclenia, acea trăsătură de caracter având la bază invidia, setea de putere şi de avere, prin „inducerea în eroare a semenilor”, prin eliminarea adversarilor prin orice mijloace, inclusiv prin violenţă (Viclenia umană), tare pe care le respinge categoric şi pe care le combate oriunde şi oricând.
Capitolul al doilea, „ Elogiul limbii şi literaturii române”, pleacă de la o „mărturisire de credinţă” a scriitoarei în care îşi exprimă dragostea pentru literatură şi pentru creatorii ei, deoarece scrisul este un „spectacol al inteligenţei”, cartea potoleşte „nestăvilita sete de a trăi emoţii izvorâte din frumos şi adevăr”, iar „scriitorii sunt flăcări vii care ard pentru semenii lor cu flacăra de sine”, sunt cei care, prin înzestrare, prin exerciţiu, prin puterea gândului, pot „să dea viaţă şi să denumească ceea ce cititorul percepe şi ar voi să-i exprime”. Fără a face o pledoarie pro domo sua, Elena Buică nu doreşte ca scrierile autoreferenţiale să vorbească neapărat despre Domnia Sa, ci ele conţin „acele aspecte durabile şi statornice, cu forţă de generalizare, dând posibilitatea şi altor persoane să se regăsească” în ceea ce scrie. În final, scriitoarea îşi expune, fără echivoc, „mărturisirea de credinţă”, conform căreia „între cer şi pământ, scrisul este[…] un punct de sprijin, iar literatura este respiraţia adâncă” (Despre scriitori şi scrierile lor ca o mărturisire de credinţă).

Cronicile unor cărţi aparţinând, îndeobşte, unor scriitori români din ţară şi din diaspora (Rodica Elena Lupu, Milena Munteanu Liţoiu, George Roca, Dora Alina Romanescu, George A. Stroia ş.a.) evidenţiază rigoarea, pertinenţa, acurateţea, obiectivitatea şi acribia documentaristică a criticului literar, Elena Buică exprimându-şi impresiile de lectură din pasiune, interes şi dragoste pentru literatură şi pentru creatorii ei, subliniind, la fiecare în parte, valoarea scrierilor, talentul indeniabil al tuturor şi contribuţia la dezvoltarea limbii şi a literaturii române, la promovarea acestora pe mapamond.
Şi, pentru că nu şi-a uitat niciodată originea teleormăneană, pentru că în numeroase ocazii a avut prilejul să constate că şi în acest colţ de ţară există activitate spirituală, există scriitori valoroşi, criticul literar se ocupă şi de scrierile unora dintre ei. Apar, astfel, cronici ale volumelor de versuri aparţinând Domniţei Neaga, poeta despre care Elena Buică afirmă că este pusă în lumină de o „natură poetică prin excelenţă”, că „răscoleşte rostul misterelor greu accesibile ale universului uman”, fiind dăruită cu erudiţie, bogăţie spirituală încărcată de idei scăpărătoare”, iar poeziile sale, „încărcate de candoare şi delicateţe”, în vecii vecilor vor răsuna „ca o melodie caldă, suavă, lină, care pătrunde în fiecare fibră a inimii”.

Daniela Popescu, o altă poetă de origine teleormăneană a cărei fire este „o împletire de lirism şi realism…însetată de frumos”, îi reţine atenţia, o dată la debut, ca „o poetă în plin avânt, cu multe promisiuni pentru viitor”, a doua oară la publicarea celei de a treia cărţi, ale cărei creaţii lirice au ca principale împliniri „forţa de a sugera vibraţia interioară, originalitatea expresiei” şi, nu în ultimul rând, „efervescenţa trăirilor unui adevărat român în lupta pentru „reînvierea spiritului naţional, pentru reîntoarcerea la valorile strămoşeşti”.
Debutul editorial al Virginiei Vini Popescu este salutat cu toată simpatia, deoarece evidenţiază complementaritatea „omului de ştiinţă” cu poetul care „a ţinut inima cu emoţiile şi vibraţiile ei în lumea de frumuseţe” a Universului. Versurile sale sunt „mici depozite de suflet scrise cu inima curată[…]şi mustesc de frumuseţi simple şi de bucurie de viaţă”.
Mai vechiul său prieten, prozatorul Constantin T. Ciubotaru, rămâne „acelaşi fin umorist, mereu cu zâmbetul pe faţă, cu aceeaşi poftă de viaţă şi mereu egal cu sine însuşi”, inclusiv în ultima carte de „Convorbiri (in)discrete”, apreciind „replicile sclipitoare, umorul copios, nota ludică, vorbele în dodii” cu care răspunde întrebărilor colocutorului său, precum şi cronicile acestuia din urmă, referitoare la multe dintre creaţiile scriitorului, care le subliniază „valoarea neştirbită de scurgerea timpului”.
Capitolul al treilea (Opinii despre omul şi scriitorul Elena Buică) însumează mai multe cronici ale cărţilor sale, părerea unanimă a autorilor lor fiind aceea că principalele trăsături ale Omului şi Scriitorului sunt „compasiunea, dragostea faţă de semeni, altruismul, credinţa în Dumnezeu, spiritul civic, condamnarea nedreptăţii” (Domniţa Neaga), prezente nu numai în comportamentul cotidian, în atitudinea faţă de oameni şi faţă de evenimente, ci şi în filele tuturor cărţilor sale, oglindind fidel o artă scriitoricească fără cusur, precum şi „crezul său artistic, închinat ţării, limbii române pe care a slujit-o cu credinţă”(Cezarina Adamescu).

Noua carte a Elenei Buică se înscrie în fluxul firesc al scrierilor de până acum, evidenţiind nu numai talentul incontestabil al unei prozatoare cu mare forţă creatoare, ci şi înalta sa ţinută morală şi spirituală, dragostea faţă de oamenii cărora le dedică rodul inimii şi sufletului său, devenind, astfel, o adevărată „ambasadoare a sufletului românesc” (Cezarina Adamescu) pe toate meridianele lumii pe unde au purtat-o paşii şi pasiunea de călător. Cărţile sale plac nu neapărat prin genialitatea autorului, ci prin faptul că se adresează minţii şi inimii cititorului, căci acesta se regăseşte în ideile, gândurile şi afirmaţiile scriitoarei, în bucuria şi fericirea pe care i le oferă scrisul, în înţelegerea şi dragostea pentru tot ceea ce înseamnă viaţă.







Nicolae Dina    12/6/2016


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian