Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Prefata la noua carte ”La colibe” de Cristian Medelean

Dacă as crede că pe lume nimic nu este întâmplător, as putea afirma că întâlnirea mea recentă cu Cristian Medelean în Canada, la editia a 49-a a reuniunii intitulate Săptămâna Internatională a Culturii Române de la Hamilton, în aerul acela tare si proaspăt de vibratie natională de la Câmpul Românesc, a fost preludiul colaborării noastre si sansa primei lui cărti, „La colibe”, de a fi publicată la Sibiu, orasul unei miraculoase europenizări culturale în anii din urmă. Cei care îl cunosteau deja pe tânărul autor mi-au mărturisit că în societatea românilor canadieni Cristian Medelean face o figură cu totul aparte ca trăire patriotică. Mot, născut la Brad, judetul Hunedoara, autorul romanului La Colibe s-a construit pe sine într-un mod special, printr-o căutare sinuoasă, multidisciplinară. După ce a absolvit Facultatea de Constructii, Timisoara, urmând la Universitatea din Bucuresti Facultatea de Sociologie, el explorează un cu totul alt domeniu, înscriindu-se la I.E.D.C. Bled School of Management, în Slovenia, interesat de programul Executive MBA, si continuând în Toronto, Canada, la York University, deschiderea pe care i-o dădea mai avansatul program MBA al Schulich School of Business. Nimic din aceste perspective ingineresti-economice nu anuntau un scriitor, cum autorul nici nu tinea să se considere. Si totusi.

Cele câteva zeci de articole în care si-a formulat opinii la ziarul „Observatorul” din Canada si la „Active News” din România l-au făcut prezent, ca o constiintă vie, nu în ultimul rând un intelectual devotat limbii si culturii române. Stabilit în 2004 în Canada, căsătorit, tată a doi băieti, Cristian Medelean lucrează în Toronto la Ministerul Sănătătii si este tot mai convins că noi, românii, avem destule de spus în corul natiunilor. Plănuieste să se repatrieze în următorii ani. Ceea ce gândeste sociologul manager aflăm din cartea abia încheiată si intitulată atât de neasteptat „La colibe”. Pe parcursul lecturării romanului, îti dai seama că sensul comun al cuvântului „colibă” trebuie înlocuit cu cel de cadru toponimic, chiar matrită istorică pentru ceea ce era locuinta paleolitică, neolitică, cea geto-dacică, medievală si cea criseană, cu care ne apropiem de epoca modernă. Această joacă serioasă a lui Gheorghe Achim dovedeste că profesorul de istorie îsi întelege misiunea didactică într-un mod cu totul special, punând în legătură dărnicia acelui plai al lumii motilor cu universul lăuntric al cugetării sale. Pentru că trăim în perioada când se impune în învătământul national „săptămâna altfel“, el, profesorul din Apuseni, tine să experimenteze pentru propria deslusire, dar neprecupetit si pentru generatiile de elevi si dascăli care îi urmează pilda, un proiect ingenios, ca edificare retrospectivă cu trimiteri la conditia spirituală a strămosilor si cu o proiectie asupra artei originare a fiecărei culturi. Un întreg perete al colibei neolitice este acoperit de figuri ce refac „caracterul dual al lumii“, în stilul Cucuteni, ilustrând Pământul si nemărginirea, rodind sub imboldul zeitei Fecunditătii. Totul este rezultatul unui program urmat cu consecventă de către autorul proiectului: „Semnele pictate vor păstra forma ceramicii cucuteniene, însă dimensiunile si aranjarea lor veneau din fantezia profesorului de istorie.” Tăblitele de la Tărtăria simbolizează zorii scrisului omenirii. Desigur că acei oameni nu puteau fi doar niste barbari, din moment ce ei izbuteau să combine „într-un mod fericit culoarea cu geometria.”

Colibele profesorului Achim nu alcătuiesc un muzeu, ci ilustrează un mod de a reconstitui „o frântură din felul în care trăiau strămosii nostri”, îndeletnicindu-se cu olăritul, tesutul si alte mestesuguri asemenea. Interesantă ca viziune este Coliba geto-dacilor, care este un spatiu al educatiei, asadar are peretii plini cu cărti. Aceasta este denumită chiar „coliba cărtilor”, dovedind grija pentru suflet si nemurire a străbunicilor nostri din epoca preromană, căci primatul sufletului asupra trupului era axa religiei geto-dacilor.

Cristian Medelean nu-si îngăduie fantezii tipice genului beletristic, ci rămâne în legătură cu marile minti românesti ale domeniului, Simion Mehedinti, Vasile Pârvan etc. Captivant joc si plăcută lectură, în care ariditatea textului stiintific este risipită cu un binevenit simt al măsurii estetice. Ambiguitatea genului beletristic ilustrat este dată de consubstantialitatea textului bipolarizat structural, informatia documentară de tip istoric si etnografic fiind încadrată într-o ramă fictională. Bipolaritatea asigură cărtii sansa unei refrisări expresive într-un text cu explicitări bibliografice, cu totul atipice romanului clasic, dar necesare lectorului român de indiferent ce formatie profesională. O carte pentru românii diasporei noastre, mai ales, si o pildă pentru cei consacrati gestului didactic efectiv. Dispersia discursului narativ destructurează romanul ca gen clasic, autorul oferind în esentă povestea fascinantă a unui mod de a fiinta în lumea aurorală si solid sustinută de traditie a motilor. Asadar, o carte în care notatia etnografică glisează în naratiune cu un firesc neasteptat, fără ca latura stiintifică să se altereze si fără ca proza să-si piardă calitatea intrinsecă. Mai rar un asemenea caleidoscop al traditiilor, pornind într-o acoladă largă de la preistoria neamului si până la contemporaneitatea strictă, ilustrată prin ritualul nasterii pruncului, scenă în care fabulosul si realul îsi dispută întâietatea.

Citind, te prinzi în jocul lui Gheorghe si al Anei, sotia lui, iar alternarea pasiunii cu care sunt pictati în mărime naturală regele Burebista si Deceneu (pentru care ia ca model pe Arsenie Boca, acel mot de lângă Brad ca obârsie), cu punctarea evenimentelor familiale definitorii dă farmec paginilor cărtii. Nu am găsit nicăieri un asemenea poem închinat procreării ca prima nastere a Anei, ritualizată spre a ilustra continuitatea neamului. Fără îndoială că viata fătului este explicitată cu acelasi firesc si har, cu care se narează edificarea colibelor, realizată într-o succesiune cronologică, purtătoare de sens. Copilul cântă în burta mamei. Sub raport emotional, perioada gravidiei este una dintre cele mai reusite din întreaga carte, realitatea făcând casă bună cu visul în care apare un solomonar, desprins si el dintr-o lume arhaică, spre a ilustra spiritus loci. Epopeea fătului răzbind spre lumea cu dor prin trecerea pe o punte, spre a iesi în fata Soarelui pe poarta lumii este prezentată cu o intuitie sensibilă. Cea chemată prin traditie să înfăptuiască ritualul este moasa Mărie, care după ce înomeneste pruncutul, îi îngroapă la rădăcina prunului sălăselul si căita, de la un loc cu ciscaneul, astfel ca „rămăsitele sacre ale previetii fătului“, adică apele în care se formase, să fie îngropate la loc curat, respectiv la rădăcina unui pom roditor. Vine apoi momentul proorocirii Măriei, ca pruncul să fie „rodnic, sănătos si bogat!“ Ritualul continuă. Acum intră în scenariu un cos de nuiele acoperit cu pânză albă si apa fiartă în oală nouă, asa ca „glasul copilului să sune frumos“, alături de troaca din lemn primenită la cismea.

Adesea autorul, ca pasionat căutător în domeniile arhitecturii si etnografiei, se dezlăntuie, rupând toate zăgazurile speciei literare care este romanul, si atunci citim descrieri legate de pictarea colibelor de către pasionatul istoric Gheorghe Achim, care apare înzestrat cu acribia amănuntului particularizant, ca în fragmentul următor, un exemplu între multe altele: „Dintre podoabe, se remarcau zugrăvelile după piese din argint filigranat găsite în necropole carpice si daco-romane, fibule, pandantive în formă de cosulet si mărgele-butoias. Încheie această jumătate de perete cu o pictură reprodusă după un colier de aur cu agate negre cilindrice-găsit în zona Drobetei si datat în veacul al III-lea-, în prelungirea căruia se imagina un medalion reprezentând, în relief alb pe fond negru, lupta dintre Hercule si Cerber.“ Istoricul Achim realizează un adevărat maraton al pictării colibelor, el implicând dintre localnici si alti parteneri de pasiune artistică. Ba, de la un punct este prezent la fata locului chiar si pruncutul profesorului, Ilie, căruia i se cer, spre exemplu, păreri despre frumusetea chipurilor de împărati romani. Acestia urmează etapa pictării regilor Daciei. Autorul este un initiat, care cunoaste, tinând să dezvăluie provenienta, semnificatia fiecărui detaliu si locatia actuală a pieselor descrise. De aici si posibilul risc de a aglomera paginile cu termeni tehnici mai putin cunoscuti si care nu pot ambitiona să poarte emotia spre sufletul cititorului. Însă atunci când esti gata să te sufoci în detalii arhitecturale, esti aruncat într-o pagină de reală poezie a simtirii, ca de acolo să faci un salt în etnografie si apoi esti întors din nou pe teren istoric. Iată o alternare care te fereste de plictis. Asadar, un melanj de specialitate stiintifică si de fantezie literară, pe un teren comun, care nu stiu să fi coabitat vreodată în paginile aceleiasi cărti pe o asemenea temă. Acesta este si ineditul noii aparitii editoriale.

Fără îndoială, Gheorghe este un alter ego al autorului, anume cel neplecat peste tări si mări, ci rămas statornic la datorie în glia motească. Scrierea acestei cărti este modul de a se privi în oglindă al lui Cristian Medelean, o refulare a conditiei lui funciare de român care receptează intens istoria tării, trăieste în ritmul ei, cu o constiintă aprinsă, neînduplecată de depărtările care l-au înghitit doar fizic, probabil temporar, dar nu si spiritual ori sufleteste. A scrie cu fantezie istorică devine pentru el un mod de a fi oricum si oriunde aproape de ai săi. El face o pedagogie a istoriei, căci pictarea peretilor de la cele cinci colibe devine pretext pentru un remember cu tintă majoră, neoprit doar la ocazia expunerii muzeistice a unor obiecte specifice vietii străbunilor, ci si „arătând măiestria, puterea creatoare si bunul gust al culturii geto-dacilor.”

Plimbarea în zig-zag prin istorie a lui Cristian Medelean are temeiuri locale de nezdruncinat. La Liceul „Avram Iancu” din orasul Brad Arsenie Boca a sădit un gorun alături de statuia lui Crisan, care devine reperul unei colibe în complexul lui Gheorghe Achim. Picturile peretilor de colibe îl obligă pe istoric la chintesentierea personalitătilor si a faptelor consemnate în timp, căci nu altceva fac chiar ele, colibele, în preajma casei profesorului, dar desigur, într-un alt mod, cel al ilustrării artistice pentru uz didactic. Autorul îsi încearcă abilitatea scriitoricească de portretist în cuvinte fără să se aventureze în fantezii riscante. Episodul Unirii îi îngăduie rememorarea tuturor personalitătilor care au contribuit de-a lungul secolelor la acest act politic plenar si astfel va picta pe cei 30 de fii ai Unirii celei Mari, care au contribuit la realizarea „României dodoloate”, în cunoscuta expresie blagiană.
Un deliciu al cărtii de debut a lui Cristian Medelean este, sub raport lingvistic, folosirea regionalismelor lumii în care autorul s-a născut si spre care se reîntoarce cu aceeasi nestrămutată iubire din depărtate zări de pământ canadian. Dar multumirea acelei inedite înfăptuiri era mai ales una de ordin didactic: „Gheorghe era mândru de colibele lui! Clădise pe platoul din deal un lăcas de întemeiat si crescut spirite cum nu se mai auzise si văzuse vreodată prin locurile acestea. În colibele lui neinstitutionalizate, depărtate de înrâurirea orânduirii vremurilor, se făceau oale de lut, se tesea si cosea. Se citea, învăta, picta si, mai cu seamă, se putea vorbi liber! Aproape că-i venea a spune că născocise un perpetuum mobile unde îndeletnicirile traditionale, curgerea scenelor istorice si pictura nu încetau niciodată. Peretii colibelor, aceste table albe pe care se putea scrie si picta în culori istoria tării, erau piatra de temelie a născocirii profesorului, care tintea să răspândească în Tara Motilor si nu mai putin în toate «tările», dragostea pentru istorie si frumos.” Năstrusnicia profesorului arată că nu doar copiii, ci până si dascălii se pot juca uneori. Colibele arhetipale ale lui Cristian Medelean augmentează ideea atât de energic formulată de istoricul Nicolae Iorga, anume că „Un popor care nu-si cunoaste istoria este ca un copil care nu-si cunoaste părintii”.







Anca Sirghie    12/3/2016


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian