Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Atitudini : Cea mai periclitată specie

Generaţia mea, poate ca nici o alta din întreaga istorie, a fost martora unei avalanşe de
nenumărate schimbări radicale în viaţa şi destinul tuturor locuitorilor planetei. Cauza principală rezidă în cele două razboaie mondiale care au zgâlţâit omenirea din temelii într-un timp relativ foarte scurt. O manifestare colectivă a lipsei de echilibru, inerentă conştiinţei speciei umane, războaiele acestea (de fapt unul singur în două etape) impulsionând progrese tehnice nemaiîntâlnite, au revoluţionat totul de la modă la ştiinţă, de la maniere la arte şi de la limbaj la relaţiile sociale. Şi fiindcă avansul tehnologic nu a adus cu sine şi un progres etic şi moral, uraganul schimbărilor a făcut ca legile şi avertismentele naturii să fie adesea grav ignorate. Aşa se explică de pildă, printre multe alte aberaţii, cum a fost posibilă recent transformarea spitalelor în eşafoade, a medicilor în gâzi şi a familiei într-o glumă răsuflată, ultima aserţiune ilustrată de căsătoria unei femei din India, Bimbala Das, cu o cobră şi a americanei Desiree Longabaugh din Seattle cu ea însăşi. In aceste circumstanţe intrigă faptul că, în ciuda tendinţei sinucigaşe de-a violenta natura începând cu fundamentele existenţei speciei noastre, s-a răspândit totuşi pe plan mondial, coexistând cu ideea distrugerii creatoare, un curent mitologic cu vag iz animist de adoraţie păgână a mediului înconjurător. Insăşi Sfântul Părinte, Papa Francisc, vorbeşte de Mother Earth, Mama Pământ, ceea ce – dacă expresia ar fi luată literal – ar însemna că Dumnezeu este ginerele soarelui, o stea minoră dintr-o galaxie mediocră, rătăcită undeva, într-un colţ obscur al Creaţiei, printre alte miliarde de galaxii. In acelaş timp societatea umană, de la mic la mare, pare obsedată într-un fel sau altul, de soarta speciilor pe cale de dispariţie. Este fireşte o preocupare legitimă şi onorabilă, dar oricât de importante ar fi plantele, insectele, păsările şi celelate animale pentru viitorul omenirii aproape nimănui nu-i pasă din păcate, în aceeaşi măsură şi de soarta speciei noastre. Neglijenţă reprobabilă întrucât în prezent o “subspecie” a lui homo sapiens, creştinătatea, se confruntă cu primejdii fără precedent.
Studiul trecutului dovedeşte că a fi creştin a fost întotdeauna primejdios. Niciodată însă pericolul nu a fost atât de ameninţător şi nu s-a manifestat la o scară atât de vastă ca în ultimii douăzeci de ani, afirmă John L. Allen Jr., în volumul The Global War on Christians: Dispatches from the Front Lines of Anti-Christian Persecution, publicat în 2013. Autor a peste o duzină de cărţi, Domnul Allen Jr. a făcut studii universitare de filozofie, obţinând un master în studii religioase, iar în 2011, Universitatea din Toronto, prin Colegiul St. Michael, i-a conferit titlul de Doctor în Literatură Sacră. După ce câţiva ani a predat jurnalistică, începând din 1998, Allen Jr. a fost timp de 16 ani correspondent de presă la Roma, unde a devenit “cel mai ilustru specialist american în afacerile Vaticanului”, funcţionând adeseori şi ca analist pentru CNN şi NPR. In 2014 el a fost angajat ca editor asociat la cotidianul “Boston Globe,” iar în prezent este editorul influentului website “Crux.” Printre colegii săi de breslă, John L. Allen Jr. se bucură de reputaţia de a fi unul dintre cei mai obiectivi şi capacitatea lui de a relata evenimentele fără să-şi dezvăluie propriile opinii este calificată drept “înnebunitoare” (maddening).
The Global War on Christians sau “Războiul Global Impotriva Creştinilor” al Domnului Allen demonstrează – cu bogăţie de date , statistici, analize, mărturii şi reportaje culese de peste tot în lume de experţi, organizaţii guvernamentale şi private, dar şi prin propriile sale cercetări pe teren – că pentru creştinătatea contemporană persecuţia nu este o excepţie ci o realitate zilnică. Chiar acum, când citiţi scrierea de faţă, undeva în lumea noastră “civilizată” creştini ortodocşi, protestanţi sau catolici sunt martirizaţi în ritmul de minimum unul pe oră, cifră care variază dupa alte surse publicate până la 11 martiri pe oră şi în general se apreciază că 80% din persecuţiile religioase contemporane pe planetă au ca subiect creştinii, astfel încât începând din 1993 au fost masacraţi anual între 100.000 şi 150.000 de creştini. Iar dacă în secolul trecut creştinătatea a produs 45 de milioane de martiri, în majoritate ca urmare măcelurilor naziste şi comuniste, în prezent 200 de milioane de creştini din 139 de ţări sunt pe cale să aibă aceeaşi soartă. Opinia publica occidentală ignoreaza acest genocid fiindcă o anumită presă perpetuează intenţionat
imaginea creştinismului opresor, de asemenea şi din cauza lipsei de educaţie istorică în şcoli simultană cu infiltraţia ateismului în subconştientul maselor, dar şi datorită complexităţii situaţiilor politice. Numeroase biserici se feresc de asemenea să abordeze subiectul deoarece nu au suferit direct persecuţii, sunt animate de concepţii pacifiste irealiste ori datorită restricţiilor dialogului dintre culte. Formele pe care le îmbracă persecuţiile sunt după Allen “hărţuiala juridică, discriminarea socială, detenţiile arbitrare şi internarea în inchisori, tortura, asaltarea fizică şi rănirea şi foarte adesea moartea.” Persecutorii sunt de obşte guvernele, dar armata, poliţia, carteluri, organizaţii civile şi ganguri criminale sunt aşijderea vinovate. Dacă crimele jihadiştilor din Orientul Mijlociu şi Africa încep să fie percepute ca atare în Occident, acesta nu acordă încă atenţia cuvenită atrocităţilor comise de hinduşii din India, de budiştii din Shri Lanka, persecuţiilor din Eritrea, Belarus, Columbia şi Republica Democratică Congo ori ororilor îndurate de creştini în China şi Corea de Nord. Creştinătatea este astăzi cea mai primejduită specie de pe pământ. Dar oare nu ne-a prevenit Invăţătorul: “dacă M-au prigonit pe Mine, ei şi pe voi vă vor prigoni!”?


B.C. Nov 2016




Gabriel Watermiller    11/14/2016


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian