Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002


Remembrances Days - Aduceri aminte si comemorare

Zilele de la inceputul lui Noiembrie sunt consacrate de diferitele confesiuni crestine cultului mortilor.
Ne rugăm pentru odihna cu cei drepti, a sufletelor celor adormiti in nădejdea Invierii.
Sunt mosi, strămosi, părinti ai nostri, frati, surori, alte rudenii , sunt prieteni apropiati de care ne amintim cu duiosie. Ne inchinăm la mormintele lor si in biserici, aprindem lumânări si depunem flori, florile pretuirii, recunostintei, ale cinstirii memoriei celor dragi nouă trecuti la cele vesnice.

Călătorim cu mintea in trecut, ne adunăm gândurile si ne reculegem, aducem omagiul nostru celor dispăruti dintre noi - pe care i-am cunoscut, insa si multora pe care nu i-am cunoscut, dar reprezintă simboluri.

Intre 1914 – 1918, se desfăsoară primul război mondial in care au fost angrenate majoritatea tărilor lumii, inclusiv România si Canada.
Războiul a incetat la 11 Noiembrie 1918, zi care se serbează, in toată lumea, ca “Ziua Amintirii” – "Remembrance Day".

In primul război mondial, multi militari canadieni au luptat si si-au jertfit viata in Flandra (Flanders), teritoriu aflat in Franta si Belgia.
In 1915, John McCrae, medic militar chirurg canadian, ulterior căzut el insusi pe câmpul de luptă si devenit erou, impresionat de multimea florilor rosii de mac, crescute pe câmpuri si prin cimitirele eroilor, scrie un superb si cutremurator poem intitulat “In Flanders Fields” (“In Câmpiile Flandrei”) care incepe cu versurile: “In Flanders fields the poppies blow / Between the crosses, row on row,…” (“In câmpiile Flandrei macii fosnesc / Printre cruci, rând cu rând,...”).
Poemul ajungând pe buzele tuturor canadienilor si nu numai, floarea de mac este adoptată ca simbol al amintirii eroilor.
După al doilea război mondial si ulterior, s-a hotărât ca, la 11 Noiembrie in fiecare an, să se cinstească memoria eroilor din ambele războaie mondiale, din războiul coreean si din timpul misiunilor ONU de mentinere a păcii.

Peste 100.000 de canadieni si-au pierdut viata in cele două războaie mondiale. Camera Memorială adăposteste Cartea Amintirii – Book of Remembrance cuprinzând numele eroilor care si-au dat viata . In ziua respectivă, au loc ceremonii, civile, militare si religioase – adunări comemorative, depuneri de coroane, ghirlande, buchete de flori la mormintele eroilor si la monumentele amintind de jertfa lor, parăzi ale veteranilor de război.

Canadienii păstrează un moment de reculegere la ora 11 a.m., din ziua de 11 a lunii (deci) a 11-a din fiecare an. Cei mai multi dintre ei poartă, in zilele din preajma datei de 11 Noiembrie, flori artificiale de mac – simbol al Remembrance Day. Aceste flori sunt vandute prin grija Legiunii Regale Canadiene, sumele rezultate fiind folosite in beneficiul asistentei medicale sau altor ajutoare ce se acordă veteranilor de război. In acest an, sunt programate manifestări comemorative – de cinstire a eroilor si veteranilor de război in peste 2000 de orase si asezări canadiene.

Patria Română, recunoscătoare fată de eroii săi, a luat măsuri in vreme pentru cinstirea memoriei acestora, după incheierea războiului si realizarea Marii Uniri.
In incintele sau in apropierea fostelor câmpuri de luptă, s-au inăltat mausolee, monumente, s-au amenajat cimitire ale eroilor, s-au organizat muzee, s-au infiintat societăti pentru cultul eroilor.
Prin subscriptii publice ori diferite ctitorii, s-au ridicat monumente ale eroilor in orasele si comunele tării, unele opere de artă de o mare valoare.
In impresionantul Mausoleu de la Mărăsesti, sunt depuse osemintele a cca. 6000 de ostasi, identificati si neidentificati.
In muzeul amenajat in interior sunt expuse drapele, arme, proiectile si alte trofee ale luptelor purtate pe acele locuri. Marele basorelief de pe exteriorul cupolei mausoleului, sculptat de Cornel Medrea si Ion Jalea, reda diferite episoade din timpul bătăliei de la Mărăsesti.
In curtea mausoleului se află sectia Muzeului Militar ce posedă documente importante asupra luptelor. Un alt mausoleu deosebit de valoros este cel din cadrul Campului Istoric Mărăsti unde, alături de osemintele eroilor , sunt inmormantati, după dorinta lor, maresalul Alexandru Averescu si unii generali colaboratori (Arthur Văitoianu s.a.), asa cum, la Mărăsesti, isi doarme somnul de veci, alături de ostasii săi, generalul Eremia Grigorescu.
Alte mausolee sunt cele de la Soveja (jud. Vrancea), dealul Mateiasului (aproape de Câmpulung Muscel) s.a. Pe Valea Jiului, in trecătoarea Lainici, există monumentul ridicat in locul unde a căzut rănit generalul Ion Dragalina. Monumente importante sunt si la Oituz, pe Valea Prahovei si Valea Oltului.

Un moment de reculegere să tinem si noi la acest Remembrance Day de la 11 Noiembrie si să purtăm, respectuos, la butonieră o floare, cinstind astfel memoria tuturor eroilor tării noastre de origine si ai tării noastre de adoptie.
.


















Puiu Popescu     11/10/2016


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian