Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Atitudini - Flecăreala

„Trăim cu frenezie o flecăreală continuă, multumiti că avem ce bârfi, fără să ne pese că tara în care locuim ar putea fi părăsită de istorie.” – Octavian Paler

Vorbăria multă si fără rost practicată de unii oameni este denumită flecăreală, pălăvrăgeală, clăntăneală, sporovăială, trăncăneală, tăifăsuială, limbutie. Sunt si oameni care vorbesc putin si pot spune lucruri clare sau care arareori necesită explicatii succinte, clarificări, dar sunt si oameni care vorbesc prea mult fără să spună nimic interesant sau, până reusesc să spună esentialul, lungesc inutil vorba. Se vorbeste în general foarte mult si uneori fără rost. Putini sunt cei care vorbesc cât trebuie si cum trebuie. Nu în zadar se spune: „Cu un om cuminte te întelegi din două cuvinte”.
Obiceiul de a pălăvrăgi este stânjenitor pentru cei care sunt pusi în situatia de a asculta pălăvrăgelile. Pentru a-i atentiona pe flecari, a-i face să se vadă ca într-o oglindă, multi scriitori au abordat această temă în scrierile lor. Noi românii avem câteva proverbe edificatoare: „Gura flecarului este mereu deschisă si nu cunoaste tăcerea”, adică pauza necesară odihnirii gândirii, „Cel căruia îi place să sporovăiască, păcătuieste în multe chipuri si niciodată nu învată nimic, pentru că nu vrea să asculte”, si „Vorba lungă – sărăcia omului”. Dar, în pledoaria flecarului apare convingerea sa, de altfel sinceră, că este îndreptătit a vorbi si o face exprimându-se printr-o logoree neînfrânată, cu lipsă de modestie si de întelepciune.
La recentele emisiuni de televiziune din tară, printre putinii invitati de valoare, îsi fac aparitia unii îndoctrinati cu „virusul” comunismului, din a căror pălăvrăgeală răsar ca buruienile ideile politicii comuniste. Împătimitii de scandal, contrazicere si ură, nu respectă legile dialogului, vorbesc unii peste altii, totul luând înfătisarea unei „Mari pălăvrăgeli nationale” – după cum s-a exprimat inspirat autorul unui articol –, pălăvrăgeală care nu mai este atât de inofensivă precum cea de odinioară – de pe vremea lui Caragiale de pildă – desi personajele din zilele noastre pot fi usor confundate cu cele din vremea lui Caragiale. Astăzi vrajba între oameni a crescut, politetea, respectul fată de semeni, fată de personalităti si fată de autorităti a dispărut. Criticul, eseistul, comentatorul politic român Mircea Iorgulescu (1943-2011) identifica marea trăncăneală din Caragiale cu „zgomotul ideologiei si retoricii comuniste”. Scriitorul, diplomatul, omul politic Alexandru Paleologu (1919-2005) afirmase si el că democratia parlamentară în genere, păstrează ceva din spiritul caragialian. Oricum, simtim că eroii lui Caragiale umblă ca stafiile printre noi. Este democratie, care va să zică putem sta împreună în fotolii sau la o masă, ne putem contrazice, insulta si îi putem bălăcării pe cei lipsă. Am devenit profunzi analisti!? Vorba lui Zaharia Trahanache – personaj principal din comedia „O scrisoare pierdută” a marelui dramaturg si scriitor satiric român Ion Luca Caragiale (1852-1912): „A! Ce coruptă sotietate! Nu mai e moral, nu mai sunt printipuri, nu mai e nimic: enteresul si iar enteresul… Bine zice fiul meu alaltăieri în scrisoare: vezi, tânăr, tânăr, dar copt, serios băiat! Zice: Tatico, unde nu e moral, acolo e coruptie, si o sotietate fără printipuri, va să zică nu le are…”
Ceea ce iese în evidentă în emisiunile de televiziune este în primul rând pălăvrăgeala unor femei, cele mai multe dintre ele „cu înaltă scoală”, adică cu diplome de învătământ superior, dar care, din lipsă de educatie – familială, scolară, cum vreti să o numim – si din dorinta de afirmare, sau, unele dintre ele dorind să treacă cu vederea faptul că sunt certate cu legea, îsi dau osteneala de a convinge, pălăvrăgesc cu cuvinte „dichisite”, dar cu o viteză în care îsi înghit unele silabe, intervin si acoperă glasurile bărbatilor care, de cele mai multe ori, nici ei nu se lasă mai prejos. Nu mai spun de expresia „ce dracu” care însoteste pledoaria unora si care zgârie auzul oamenilor cu bunăcuviintă. Iese o gâlceavă plină de fabulatii, adevăr amestecat cu neadevăr, se vorbeste mult, de prisos, se vorbeste tare si nu mai există dialog, ci suprapunere de cuvinte si fraze. Si deoarece într-o conversatie între două femei, fiecare dorind să-si sustină mai abitir punctul de vedere, nu se respectă dialogul, pauza necesară, fac o digresiune amintind de o glumă bună în care sotia îi spunea sotului că a vorbit la telefon cu prietena ei si nu a înteles mai nimic de la ea. Sotul i-a cerut precizarea: „Ati vorbit pe rând sau amândouă deodată?”
Pălăvrăgeala femeilor, dar nu numai a femeilor, a fost semnalată în mai multe scrieri. Voi aminti doar câteva dintre ele, gândindu-mă totodată că, poate, si din acest motiv ar trebui să ne gândim putin la moderatie, la modestie.
Poetul român, medicul Vasile Voiculescu (1884-1963), fost detinut politic în închisorile comuniste, în Sonetul CXCII din volumul „Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare în traducere imaginară de Vasile Voiculescu”: „Mi-a îmbătrânit iubirea si gloria-i pe moarte,/ Că-mi ocolesti surâsul si fugi de ochii mei?/ Alăturea: si parcă pământul ne desparte;/ Vorbim: si-i flecăreală, prin gard, ca-ntre femei...”
Caragiale, în „Momentele si Schite”, se ocupă de imensa Pălăvrăgeală, suportabilă, chiar adorabilă prin comicul ei realizat de dramaturgul talentat; lumea apare ca un moft al unor inadaptabili care „caută în pălăvrăgeala bărbatilor de la berărie, un mod de a trece timpul, în insecuritate si ambiantă nevrotică”.
În piesa amintită „O scrisoare pierdută”, comedie de moravuri sociale si politice a cărei actiune se desfăsoară chiar înainte de ziua alegerilor, Caragiale se ocupă de tipologia feminină, observând asemănările dar si deosebirile evidente dintre Zita, Veta si Zoe. Zita reprezentând femeia mahalagioaică, clevetitoare mai evoluată, aspiră la „intelectualul” Venturiano si îi plac escapadele sentimentale, grădinile de vară; Veta, dezamăgită în căsnicia ei nereusită se consolează mai practic, cu vigoarea si tineretea lui Chiriac; Zoe, mai emancipată, mai voluntară, asociază ambitia socială si grija de reputatie cu amorul clandestin cu Tipătescu. „Trei generatii de femei cu psihologii diferite”, scrie Ioan Holban, piesă cu un unor irezistibil din cauza încurcăturilor, ilustrate fiind prostia, pălăvrăgeala, ipocrizia, ramolismentul. Catavencu este personajul versatil, ambitios, siret, folosindu-se de scrisoare după dictonul „Scopul scuză mijloacele”. Recurgând la santaj stie să fie ipocrit, teatral, patriot, sentimental, umil la nevoie, demagog prin discursul despre tară, ajungând să verse chiar lacrimi”. Conflictul se rezolvă si fostii rivali politici se împacă. În zilele noastre am mai putea adăuga o a patra generatie…
Într-un articol interesant din februarie 2015, cu titlul „Actualitatea operei lui I.L. Caragiale”, semnat de Doina Soltan, se afirmă: „Lumea lui Caragiale se apropie de lumea noastră de azi. Ce face Trahanache pentru a contracara publicarea documentului compromitător despre Zoe? Anuntă că, la rându-i, a descoperit un document compromitător despre Catavencu. Desi Caragiale nu ne-o spune, noi stim însă, că documentul urma să fie reprodus în presa pro-Putere. Căutând o paralelă între trecut si prezent, vom regăsi gestul lui Trahanache în întreaga presă de azi. Pentru scoaterea din joc a unui adversar, se apelează la publicarea unui document compromitător”.
Aducem aminte că umorul a fost folosit mult în literatura română, prin umor s-a afirmat si s-a apărat fiinta umană în fata imoralitătii, a greutătilor vietii, ivite în interiorul tării sau venite din afara ei.
Un alt mare scriitor care a dat atentie acestui „păcat” a fost dramaturgul italian Carlos Goldoni (1707-1793) , scriitor prolific care a scris comedii plăcute si instructive. În piesa „Flecărelile femeilor” s-a ocupat de bârfa, flecăreala, gâlcevile si vorbele ametitoare. Piesa este un conflict dintre „doamnele de la Roma” si fetele simple. „Înaltele Doamne” sunt criticate, luate peste picior de către fetele din popor: „Se mai spune de noi că suntem palavragioaice, dar se pare că nici înaltele doamne nu stiu să-si tină gura”. Intriga e presărată cu diverse intrigi, acestea iau mari proportii si dispar la aparitia unui personaj care limpezeste lucrurile. Replicile lui Goldoni date prin intermediul personajelor sunt spontane, scânteietoare, ceea ce a creat în teatrul italian o comedie umană valoroasă, si care a urmărit critica socială si educatia morală, el însusi spunând: „Teatrul a fost născut să îndrepte viciile, să ridiculizeze proastele obiceiuri…”.
Cuvintele pe care le folosim sunt expresia gândurilor noastre si dacă vrem să ne cunoastem cu adevărat gândurile, cât de ordonate ne sunt, ar trebui să încercăm a da ascultare vorbelor pe care le rostim. Cum se poate? Se poate dacă încercăm după rostirea unor cuvinte sau a unei fraze în fata cuiva, să „chemăm” fraza, ea să reverbereze în urechile noastre. Rostirea noastră poate fi sinceră, corespunzătoare gândurilor noastre, cuvintele clare, fraza ordonată, dar pot fi împrăstiate, deviate, inutil îmbrobodite si atunci înseamnă că nu am fost sinceri, nu am rostit ceea ce am si gândit, sau gândurile ne sunt confuze, uneori chiar exprimarea dificilă, negăsind cuvintele.
De acest „păcat” – vorba lungă – s-au ocupat si reprezentantii Bisericii. Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina a scris despre flecărire si despre cel flecar, flecărirea numind-o trăncăneală, spunând că Flecar este cel ce vorbeste mult, cel ce trăncăneste, adăugând că Flecărirea „este chiar primejdioasă, urâtă din cauza aducerii de vesti rele si este ironizată ca fiind indiscretă si nestiind să tină un secret”. Cu alte cuvinte, indiscretia este vulgară, imorală.
Părintele Nicolae Steinhard (1912-1989), în „Jurnalul fericirii” arată cât de perversă poate fi calomnierea, bârfa – a spune pe socoteala cuiva lucruri rele si neadevărate –, amintind momentele în care acuzatiile din închisoarea comunistă se tineau lant: I se dă o sticlută cu acid lactic pe care trebuie s-o împartă celor cu boli digestive, picurând în mod egal acidul în sticlutele personale ale detinutilor bolnavi. „După un sfert de oră se răspândeste zvonul că venind de la usă am trecut pe lângă ciubărul cu apă, am luat apă si am înlocuit acidul lactic cu apa pe care am distribuit-o, acidul retinându-l în întregime pentru mine.[…] Am noroc. Nimeni n-a consumat picăturile. Adun din nou sticlutele, vărs continutul în sticluta comună, fără a turna si continutul sticlutei mele. Dau sefului de cameră să guste, ceea ce face, strâmbându-se de acreală. Picur apoi lichidul din sticluta mea si sticla comună se umple. Desi proba e făcută, nu conving pe nimeni.”
Într-un alt fragment, tot el, scrie despre invidie – sentiment provocat de succesele sau de situatia bună a altuia –, pomenind de virusul egalitătii care îndeamnă oamenii să dorească răul semenilor, ura fată de semeni putând fi mai puternică chiar decât iubirea de sine si aminteste o cugetare a lui Cioran: „mai bine toti în iad, si cât mai afund, decât să se bucure vreunul de ceva în plus mai bine toti sub osândă decât să scape careva”.
Poate ar fi bine să nu uităm că pentru crestinism flecăreala, bănuiala, invidia, dezbinarea sunt păcate „oribile”, comportarea modestă, plină de bună-cuviintă, de respect si încredere fiind calea morală. Si să mai dăm seama că prea ne creste tensiunea înainte de alegeri!

Vavila Popovici – Carolina de Nord





Vavila Popovici    11/1/2016


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian