Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


De vorbă cu preotul Dumitru Ichim , poet din Kitchner ON

Limba română este asa de frumoasă, încât merită să îi fac si eu câteva rochii...”

Stabilit în Canada, în anii ‘70 ai veacului trecut,si hirotonit acolo preot, Dumitru Ichim este unul dintre importantii poeti ai literaturii române. A avut mereu dublă vocatie: slujitor la altarsi promotor al culturii române între românii din diasporă. Criticul Aurel Sasu consideră că exilul nu a alterat cu nimic scrisul său de influentă religioasă, ci dimpotrivă, „tot ce a scris Dumitru Ichim după 1975 stă sub semnul nostalgiei sacrului”.

- Credeti că destinul dvs. literar ar fi fost altul (mai bun) dacă ati fi rămas în România?
- Dumitru Ichim: Este greu de precizatsi făcut asumptii cu privire la lucruri care tin numai de atotstiinta lui Dumnezeu. Destinul unui om este unul dintre acestea. Sunt împăcat cu alegerile mele fără să cred, totuși, că au fost cele mai bune, de fiecare dată. Mi s-au părut cele mai bune în momentul acelasi nu le regret. Un lucru vi-l pot spune cu certitudine: în tară sau în afara ei, oriunde m-as fi aflat as fi scris poezie. Aici nu e vorba de vreo alegere. E un modus vivendi.

- După căderea comunismului, în 1989, ati fost tentat să vă reîntoarceti în tară?
- Nu numai că am încercat, dar amsi ajuns în tară, după căderea comunismului. Am revenit în tară în 1991si mi-am regăsit vechii prieteni cu bucurie, însă am avut senzatia că, din moment ce familia mea era de acum în altă parte, nu mai apartin întru totul acestor meleaguri... Uneori, tara poate fi înteleasă ca o limbăsi acasă este unde sunt prieteniisi familia.
În Canada trăiesc de zeci de ani într-o comunitate unde se vorbeste româneste pe stradă. Revenit în tară, m-am simtit ca în basmul Tinerete fără bătrânete..., unde nu mai era nimic cum lăsasem, nici măcar livada părintească.si am înteles că, desi inima mea rămâne aici, locul meu este lângă familia measi mica mea Românie din Canada. Dorul de tară e un dor care nu trece niciodată, cum nu trece dorul de părinti. Ajungi, însă, să te împaci cu el, să poti trăi cu el.

- Ce visurisi aşteptări ati avut la debut? Trăgând linie, după atâtea cărti publicate, ce sentiment aveti?
- Visuri am avut de când măstiusi mai am încă destule. E mai usor să vă vorbesc despre visurile mele decât despre ceea ce s-a întâmplat în realitate sau despre neajunsuri. Asteptări însă nu am avut, sau dacă au fost cumva asteptări le-am transformat în visuri pentru a nu mă dezice de vorba românească „să nu ai asteptări ca să nu fii dezamăgit”. Am început să scriu pentru a mă exprima pe mine însumi în această lume prozaică, am început să scriu pentru că iubeam, am început să scriu ca să nu plâng, am început să scriu pentru că limba română este asa de frumoasă, încât merită să îi facsi eu câteva rochii, am început să îi scriu Lui însusi Dumnezeu atunci când iubirea mea de om pentru om s-a transformat în iubirea mea de om pentru Dumnezeu. Toate acestea la un loc, fără ca ordinea să fie neapărat cronologică, sau poate fi considerată cronologică dacă inima are tempo-ul eisi ordinea ei în lucrurisi în lume. Nu o să trag linie, însă vă pot spune că sentimentul pe care îl am privindu-mi cărtile publicate, asezate în bibliotecă, este acelasi pe care îl am când îmi privesc copiii adunati de sărbători acasă, în jurul mesei.

- Din 1990 încoace a început să se scrie multă literatură religioasă la noi. Cum vi se pare aceasta?
- Mi se pare un lucru bun, fireste, că se scrie multă literatură religioasă. Se scriasi înainte, dar nu era așa vizibilă, nu se putea. Sau poate o scriau martirii din comunism cu sângele lor prin temnitele Aiudului, iar acele poezii nevăzute de noi rămân în Cartea Lui.
M-am gândit adesea că poezia religioasă nu ar trebui supusă exigentelor criticii literare sau comparatiilor cu alte poezii religioase de aceeasi factură tocmai pentru că ele nu intră într-o concurentă a mintii, a prozodiei, a conceptului, ci într-o horă a inimii, ca mâinile împreunate la rugăciune, ca glasurile înmănuncheate la Liturghie care este coliturghisire.
La rigoare, putem desigur să facem comparatii, să apreciem corect valoarea literară a poeziei ca poezie, să îl aducemsi noi pe Voiculescu fată cu alti poeti religiosi ai lumii... Dar recomand această atitudine ușor binevoitoare fată de poezia-jertfă care este poezia religioasă.

- În ce fel păstrati legătura cu oamenii de cultură din tară?
- În primul rând sunt prezent în librăriilesi publicatiile din tară, sau prin interviuri radio sau TV. Mijloacele moderne de comunicatii îmi înlesnesc enorm legăturile prin internet. Am conturi în retele de socializare (azi firul de internet despică mările ca Moise), în care sunt foarte activ, realizându-mi astfelsi o parte din corespondentă cu scriitori, oameni de culturăsi artisti din cele mai îndepărtate colturi ale lumii. Am, de asemenea, convorbiri la telefon. De zeci de ani, avem în Kitchener un cenaclu literar care se numea „Muntele Măslinilor”, apoi, după înveșnicirea sotiei, a căpătat numele de „Florica Batu Ichim”, care are loc o dată pe lună în sala Centrului Cultural Românesc „Banatul”, la care am avut printre oaspeti din Canadasi Statele Unitesi scriitori veniti din tară. Printre alte activităti ale acestui cenaclu estesi Festivalul Eminescu, care a devenit o traditie de câtiva ani ca o contracarare a asa-zisei Zile a Culturii.
Mihai Eminescu a fost ziditor de limbăsi cultură românească. În România a devenit o modă obscenă de a banaliza orice activitate prin acordarea unei zile: Ziua Culturii, Ziua Sărutului, Ziua Strănutului etc. Nu e nimic rău de a avea o Zi a Culturii, e un fapt lăudabil, dar oare acest mare românsi poet nu ar fi meritat - de ce nu? - o Zi Eminescu? De aceea, în semn de omagiu, în fiecare an organizăm în prima duminică după 15 ianuarie Festivalul Eminescu. Nu este numai un nume pompos, ci un spectacol care a devenit o traditie prin participarea cenaclului literar, a unor personalităti locale sau invitati din alte orase, a elevilor de la cele treiscoli de limbă română (a nu se confunda cuscoli duminicale, ci înregistrate la stat), plus a membrilor corului bisericesc.si pentru că tot vorbim de legături cu oamenii de cultură din tară, sunt implicat, de anisi ani de zile, în calitate de director, în organizarea Săptămânii Internationale de Cultură de la Câmpul Românesc, din Hamilton, Ontario, în a doua săptămână din iulie, anul acesta având loc cea de-a 50-a editie, fiecare editie sărbătorind o personalitate a culturii românești. Anul acesta l-am sărbătorit pe George Cosbuc, iar în anii trecuti pe Lucian Blaga, Constantin Brâncoveanu... Timp de o săptămână, în fiecare seară, avem trei conferinte, ziua mese rotunde pe diferite teme, excursii la Cascada Niagarasi alte puncte turistice. De fiecare dată printre conferentiari am avut profesori universitari din România, Republica Moldovasi alte universităti de pe continentul american.

- Ati realizat împreună cu sotia dvs., poeta Florica Batu Ichim, emisiuni culturale la Canalul de Televiziune 4 din Kitchener, Ontario, ati contribuit esential la înfiintarea Centrului Cultural Românesc din același orașsi la zidirea din temelie a unei frumoase biserici. În general, ati organizat tot felul de actiuni cultural-spirituale pentru românii din Canada. Sunt roadele pe măsura zbaterii?
- Pe lângă activitătile religioase, împreună cu scriitoarea Florica Batu Ichim, am fost implicati activ în promovarea culturii românesti în afara tării. Printre altele am organizatsi condus emisiunile culturale la Canalul 4 de TV din Kitchener, în mod voluntar. Din partea televiziunii aveam aparatura de filmatsi studioul, dar noi trebuia să organizăm absolut tot ce se cere la o emisiune profesionistă. Emisiunea era transmisă la două săptămâni sub numele de Romanian Kaleidoscopesi cuprindea, pe lângăstiri, dansuri populare, interviuri, dezbateri, prezentări pe diferite teme, implicarea talentelor localesi diferite filme în franceză, englezăsi română. Era pe vremea când mâna Securitătii devenise tot mai agresivă prin infiltratii eisi la ultimatumul „ori popă, ori actor” am răspuns că voi rămânesi popăsi actor, dar după câtiva ani, scârbit de tacticile comuniste de a pune mâna pe emisiune, am închis cu demnitate un capitol fructuos al activitătii noastre, în semn de protest, după o muncă gratuităsi istovitoare de zece ani.

- L-ati avut îndrumător al tezei de doctorat pe părintele profesor Dumitru Stăniloae. Ce amintiri despre marele teolog păstrati în inimă?
- „Nu folosi cuvinte prea mari pentru orice subiect”, ne învăta CS Lewis. „Nu spune într-un mod infinit când poti folosi foarte, altfel n-o să mai ai cuvinte când vei dori să vorbesti despre ceva cu adevărat infinit.” Pentru mine întâlnirea cu Stăniloae ca dascăl a fost punctul crucial în viata mea, de aceea toate superlativele mele de recunostintă ce le datorez acestui om îsi au genuinul caratelor autentice. Întotdeauna am evitat să mă prezint cine sunt folosind numele ilustre pe care le-am cunoscut, desi, cu toată smerenia, Dumnezeu m-a învrednicit să cunosc oameni care au însemnat ceva în ce numim temelia spirituală a unui neam.si aici voi folosi cuvântul infinit pentru recunostinta ce i-o păstrez părintelui Stăniloae. Despre amintirile ce mă leagă voi vorbi cu altă ocazie, aici mă voi opri la momentul de răscruce, as zice de „convertire”. Voi încerca să fiu scurt. Prin anul II de seminar am avut o criză religioasă. Citisem tot ce-mi cădea în mână împotriva religieisi eram în căutarea adevărului. Am avut noroc la seminar să-l am ca profesor pe actualul acad. prof. univ. dr. Mircea Păcurariu, care a observat zbuciumul meu sufletescsi la fiecare oră, cu zâmbetul pe fată, îmi răspundea la dogmele „știintifice” ale ateismului. Am terminat seminarul, am absolvit teologia, ajunsesem să cunosc toate argumentele teologiei despre existenta lui Dumnezeu... Nu îmi pierdusem credinta, dar se uscase. În timpul facultătii m-am apucatsi am făcut liceul la fără frecventă cu gândul să pot da examenul la filosofie,si... povestea e lungă, am ajuns să mă număr printre cei admiti la doctoratsi, evident, la catedra părintelui Stăniloae. A fost o revelatie! A reușit să-mi topească îndoielile, să-mi limpezească sufletulsi să renască în mine puritatea copilului. Preda numai la doctorat, iar numărul la catedra lui era foarte limitat. Pentru toti, Stăniloae a fost teologul, cărturarul, traducătorul. Dar pentru mine, dincolo de acestea a fost sfântul - cea mai mare minune a lui fiind că m-a înviat. Era de o smerenie fenomenalăsi, iubindsi poezia, era la punct cu literatura universală, iar în casa lui ne întâlneam, găzduiti de Lidia Stăniloae, autoare a mai multor cărti, poeti, scriitorisi artiști. S-a aplecat cu atentiesi asupra poeziilor mele, volumul de debut De unde începe omul, 1970, plasându-se în sfera de gândire a cursurilor lui. Ca să-mi formez un... ¬Weltanschaung, mi-a făcut rost de o bursă internatională la Princeton, New Jersey.

- Ati fost primul care a scris în limba română poeme haikusi tanka. Cu timpul, ati ajuns să scrieti poemesi volume dense, lungi. Ce resorturi interioare v-au făcut să schimbati paradigma?
- Poate că esti mai riguros atunci când esti mai tânărsi un pic mai relaxat cu timpul. Tineretea este a experimentelor, estestiut, apoi timpul îti indică clar, cu limbile ceasului chiarsi cu precizie elvetiană, ceea ce este important: să spui ceea ce vrei să spui, nu trebuie să fii legat de o anume formă fixă a cuvântuluisi, în particular, a poeziei. În poezie, casi în viată! Nu ati observat că fostii părinti rigurosi devin mai întelegători ca bunici, că oamenii devin mai deschisi la suflet cu trecerea anilor? Cred că poezia este o limbăsi are ca tară propriesi propria inimă. Această limbă, acest limbaj trebuie adaptat stărilor interioare. Am scris întotdeauna între granitele acestei tări, după legile ei interne. Tara inimii pe care nu am părăsit-o niciodată. Pot aborda din nou, oricând, orice gen de poezie fix, de curând am scris o serie de sonete, asa cum vă spuneam, eu am o cronologie a inimii, nu e fixată de curgerea timpului exterior.

- Considerati osansă sau o piedică pentru autorii începători usurinta de a publica imediat pe internet?
- Nu e nici cu adevărat osansă, dar nici o piedică nu e. Oferă, într-adevăr, vizibilitate, contact facil, am rămas uimit să văd cum e posibil ca un tip semianalfabetsi răutăcios să poată aborda un profesor universitar, crezând că netul, lipsa văzutului îi conferă egalitate, suntem aici numai nume, fete, nu persoane. Este nu o piedică, ci o capcană. Pentru că dreptul de copyright este cam printre ultimele legiferate în legile umanitătii. Dacă ar fi existat internetul acum 40 de ani cu greu l-am mai fi identificat pe Nichita.
Copiii mei când găseau o gărgărită veneau sărind ¬într-un picior, bucurosi: Uiteeee ce am găsit! Asa si cu cei care, bucurosi, împărtăsesc repede cu noi ceea ce a născut sufletul lor sub prima rază de soare. Există un risc în orice frumusete de prăpastiesi abis. A byssos înseamnă „fără temei” la origine, dar eu credsi simt că temelia abisului o tine însusi Dumnezeu în palmă.

Pe primul raft de poezie

Preotul Dumitru Ichim s-a născut la 14 august 1944 în comuna Dărmăneşti, judetul Bacău. Este poet, ¬eseistsi prozator. A fost căsătorit cu poeta Florica Batu (1945-2010)si au împreunăsase copii. După obtinerea licentei Institu¬tului Teologic de grad universitar din Bucureşti (1969), a făcut doctorat în teologie sub îndrumarea pro¬fesorului Dumitru Stăniloae, apoi a fost bursier la Princeton, New Jersey (1972-1973). În 1974 a fost hirotonit preot al Parohiei „Sfintii Apostoli Petrusi Pavel” din Kitchener, Ontario (Canada). A colaborat la toate revistele importante de literatură din România, darsi la cele în limba română din Canadasi Statele Unite ale Americii.
A debutat editorial cu volumul de poezii De unde începe omul (1970). Au urmat zeci de volume de poezie, proză, publicisticăsi teologie. Poezia sa a fost bine primită de critica literară, fiind un autor de prim raft al literaturii române. Este tradus în mai multe limbi străine.


artcol aparut in revista Lumina





Daniela Sontică    10/24/2016


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian