Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Convorbire cu brâncuşologul Paul Rezeanu despre „Cuminţenia pământului”

Brâncuşi a fost elev al Şcolii de Arte şi Meserii din Craiova (1894-1898), oraş despre care a declarat că aici s-a născut a doua oară (interpretat de unii în cheie masonică) şi care are, prin Muzeul de Artă, câteva capodopere brâncuşiene. În memoria sa, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” a organizat, în sala „I.D. Sîrbu”, un eveniment remarcabil, Brâncuşi e acasă la Craiova, menit să strângă fonduri pentru achiziţionarea Cuminţeniei pământului, prin organizarea unei expoziţii de artă plastică cu licitaţie, unde au expus pictorii: Lucian Irimescu, Silviu Bârsan, Vasile Buz, Cristian Popa, Mihail Trifan, Rodion Gheorghţă, Gabriel Giodea, Andrada Băleanu, Iulian Segărceanu, Valentin Boboc, Marcel Voinea, Aurora Speranţa Cernitu, Al. Pascu, precum şi diseignerul Adina Constantinescu. Licitaţia este prelungită cu o săptămână şi se va desfăşura tot la sediul Teatrului Naţional „Marin Sorescu”.
Evenimentul cultural, moderat de acelaşi harnic animator cultural, scriitorul Nicolae Coande, secretarul literar al Teatrului (director general: Al. Boureanu), a fost prefaţat de un scurt concert de muzica simfonică susţinut de cvartetul Dan Bozgan. Au recitat din şi despre creaţia brâncuşiană actorii Ilie Gheorghe şi Emil Boroghină, iar universitarul craiovean Paul Rezeanu a expus succint, dar pertinent, date despre biografia spirituală a celebrului sculptor, axându-se, în special, pe istoricul şi problematica Cuminţeniei pământului.
Paul Rezeanu este o personalitate recunoscută (dar prea puţin exploatată de unii decidenţi politici sau culturali) în cultura română şi, în general, în întregul areal românesc, mai ales prin lucrările (trei la număr) consacrate geniului creator al lui Brâncuşi. Născut la 9 noiembrie 1937, absolvent al Facultăţii de Istorie a Universittăţii din Bucureşti, Paul Rezeanu a fost angajat, prin concurs, în timpul directoratului lui C.S. Nicolaescu-Plopşor, la filiala Craiova a Academiei Române, în 1966, funcţionând din această calitate şi în perioada directoratului său la Muzeul de Artă din Craiova (1970-2004) şi chiar după pensionare, dovedind că cercetarea ştiinţifică este vocaţie care nu se sfârşeşte decât odată cu individul. Paralel, a fost profesor universitar la Facultatea de Teologie din Craiova. Ca cercetător-şef la secţia de artă, a fost şeful cunoscutului V.G. Paleolog (care nu avea studii superioare, primul exeget al lui Brâncuşi din lume, cel care a creat „Informatica Brâncuşi” la Craiova). Este autorul a peste 30 de lucrări de specialitate, din care amintim: Artele plastice în Oltenia (1980), Muzeul de Artă din Craiova (1975, 1983), Eustaţiu Stoenescu (1985), C. Lecca (1988), Stoica D[umitrescu] (1990), Sculptori puţini cunoscuţi (2007), Caricaturistul N.S. Petrescu-Găina (2008), Pictori puţini cunoscuţi (2009), Istoria artelor plastice din Oltenia (vol. 1, 2, 1999-2000).
Ca cetăţean de onoare al Craiovei, a dedicat urbei în care s-a stabilit, lucrări deosebite: Craiova. Studii şi cercetări de istorie şi istoria artei (1999), Artişti plastici craioveni (2003), Craiova. Amintirile oraşului (2006), Nemuritorii. Portrete şi busturi (2016).
Paul Rezeanu este renumit prin pertinentele lucrări dedicate geniului de la Hobiţa, aducând contribuţii inedite, esenţiale: Brâncuşi la Craiova (2001), Brâncuşi. Tatăl nostru (2012), Brâncuşi. Ultimul dac (2015). Şi cercetările sale nu se opresc aici.
Cu prilejul conferinţei sale de la Teatrul Naţional, am avut o scurtă convorbire cu domnia sa, pe care o redăm cititorilor noştri.

Tudor Nedelcea: De când datează prima „întâlnire” cu C. Brâncuşi?
Paul Rezeanu: Datează din 1957-1958, când student fiind, am vizitat Muzeul Naţional de Artă, apoi, în 1960, profesorul meu de istoria artei de la Universitatea Bucureşti, Paul Constantin, ni l-a prezentat pe C. Brâncuşi, într-o vreme când sculptorul nu era reabilitat, se vorbea în şoaptă despre el. Eu chiar făceam proiecţiile din cărţi despre opera sa. Cu adevărat m-am apropiat de creaţia brâncuşiană în 1966, când am devenit cercetător în domeniul istoriei artei la filiala Craiova a Academiei Române. Am fost patru ani coleg cu V.G. Paleolog ( eu îi spuneam „domn profesor”, el îmi spunea „nepoate”), care mi-a întărit entuziasmul şi interesul pentru Brâncuşi. Prin V.G. Paleolog, am cunoscut o parte din marii brâncuşologi ai vremii: C. Antonovici, Barbu Brezeanu, Petru Comarnescu, Miliţa Pătraşcu, Petre Pandrea, Şt. Georgescu-Gorjan, Natalia Dumitrescu, Sidney Geist şi alţii. Consultând presa craioveană la Biblioteca Academiei Române, în 1967, am aflat date necunoscute despre lucrarea lui Brâncuşi, bustul lui Gh. Chiţu expus în parcul craiovean Bibescu, date pe care le-am făcut cunoscute lui Barbu Brezeanu şi V.G. Paleolog, ambii publicând, în „România literară”, respectiv în „Ramuri” despre aceste consemnări din presa vremii. Apoi, în 1973, am achiziţionat de la colecţionarul N. Vasilescu-Capsali o scrisoare, extrem de importantă, prin care Brâncuşi îi scrie lui Gh. Petraşcu la 22 ianuarie 1911, că ing. Romaşcu vrea să-i cumpere Cuminţenia pământului. În octombrie 1976, cu prilejul Centenarului Brâncuşi, am organizat, împreună cu Georgeta Veleanu, şefa Galeriei Naţionale de la Muzeul Naţional de Artă, expoziţia retrospectivă (21 lucrări de sculptură şi un desen, din care 14 lucrări aflate în colecţii muzeale şi 7 împrumutate de la colecţionari particulari), în care a figurat şi Cuminţenia pământului.

T.N.: O etapă importantă în cunoaşterea vieţii şi creaţiei sale este descoperirea arhivei C. Brâncuşi de la Paris şi punerea ei la dispoziţia publicului, în 2001. Care este istoricul ei şi ce date noi aţi descoperit?
P.R.: Arhiva a fost în posesia pictorilor-soţi Natalia Dumitrescu şi Al. Istrati, pe care au lăsat-o moştenire unui nepot de soră a Nataliei (decedată în 1997), acesta donat-o Muzeului Naţional de Artă Modernă şi Contemporană de la Centrul „Pompidou” din Paris. Arhiva se afla în Biblioteca Kandinsky de la Centrul „Pompidou”. Natalia Dumitrescu a folosit parţial arhiva în monografia sa despre Brâncuşi din 1986. Doina Lemny, conservator la Muzeul de Artă din Iaşi, stabilindu-se, după 1990, la Paris, a devenit custode-documentarist la Centrul „Pompidou” şi a publicat, împreună cu Cr. Robert Velescu, în 2004, corespondenţa lui C. Brâncuşi în limba română (Brâncuşi inedit. Însemnări şi corespondenţă românească, Humanitas, 2004), în care se află şi trei note autobiografice, olografe, C. Brâncuşi, datând din anii (1926-1927). În septembrie 2010 am văzut, la Paris, Arhiva (mi s-a dat aprobare să notez din arhivă doar cu creionul, doar două ore pe zi). Aceste note autobiografice schimbă, în mare măsură, datele pe care le ştiam noi despre Brâncuşi. Astfel, despre copilăria sa, nu aflăm prea multe date; doar că a fugit în martie 1889 din nou de acasă, la Craiova, nu apare numele şi cârciuma fraţilor Spirtaru din Craiova, deşi el menţionează numele patronilor craioveni la care a lucrat, iar călătoria pe jos până la Paris este inexactă. Brâncuşi a plecat cu trenul până la Munchen şi nu la Paris, pentru că ştia oarecum limba germană, iar la Munchen trăia prietenul său, Peter Neagoe, care spera să-l sprijine financiar. Cu banii luaţi de pe cele şapte exemplare ale Ecorşeului de la Ministerul Cultelor a stat o perioadă în oraşul german; după terminarea banilor, a ajuns la Paris, în iulie 1904. Aici a primit bursa promisă de 600 de lei pe an şi de la dr. Gerota, 25 de lei lunar. A trăit în condiţii decente, şi-a închiriat un atelier. La un an de zile de la sosirea la Paris, şi-a tipărit cărţi de vizită şi ilustrate după lucrările sale, care se vindeau în chioşcurile pariziene, era bine îmbrăcat, după moda pariziană. Între timp, a cunoscut două doamne distinse, Maria Bengescu şi Otilia Cosmuţă, care s-au ocupat de promovarea sa. Aceste doamne au însoţit-o şi pe regina Elisabeta (Carmen Sylva) în vizita la Paris, în ianuarie 1907, rugând-o pe regină să-l sprijine pe Brâncuşi.

T.N.: Regina Elisabeta a fost renumită şi iubită pentru altruismul său sincer, pentru dragostea pentru poporul păstorit şi pentru sprijinirea intelectualilor români (de la Alecsandri la G. Enescu). Ce a făcut regina?
P.R.: L-a introdus în atelierul lui Rodin, unde a lucrat două luni. Rodin făcea busturile, iar Brâncuşi le transpunea în lut. Rodin a fost impresionat de uşurinţa cu care lucra Brâncuşi, de talentul său. Când Brâncuşi a făcut acea afirmaţie conform căreia la umbra marilor copaci nu creşte iarba, Rodin i-a dat dreptate.

T.N.: Să revenim la „Cuminţenia pământului”, o temă extrem de actuală şi care solicită, înainte de toate, din partea românilor, o comunitate de interese, aşa cum s-a procedat şi în cazul Ateneului Român...
P.R.: Lucrarea este originară, unică, care trebuie să rămână în ţară, pentru că are o valoare extraordinară. Este Brâncuşi în primul rând. Este nevoie să strângem fonduri pentru un scop măreţ. Eu însumi am contribuit cu 6.000 lei. România se plasează, în privinţa deţinerii de opere brâncuşiene, pe locul trei în lume, după Franţa (cu 230 de sculpturi, 411 desene, peste 1600 de fotografii şi clişee, obiecte de mobilier, unelte de atelier), SUA ( cu peste 90 de lucrări în muzee şi colecţii particulare). În România sunt peste 20 de lucrări Brâncuşi.

T.N.: Care este, totuşi, istoria lucrării?
P.R.: După despărţirea de Rodin, Brâncuşi s-a întors în atelierul său de artist unde avea o roată mare pentru lut, o masă de lucru şi câteva pietre şi a cioplit direct în piatră, cu dalta şi ciocanul. Prima lucrare a fost un Corp de tânără fată, care nu s-a păstrat (doar o fotografie), apoi, Sărutul, care se păstrează la Muzeul de Artă din Craiova, şi Cuminţenia pământului. Sărutul este tăiat în piatră într-o manieră primitivă, pe când Cuminţenia pământului apare şlefuită. E o piatră de altă culoare, de vreo 60 de kg, din care a rămas, după cioplire, vreo 40 kg. Aşa a văzut el atunci acest corp de tânără femeie, ghemuit, speriat, stând cuminte într-un colţ de atelier sau la un perete. Asta i-a „dictat” piatra! A lucrat-o direct, fără vreun proiect sau plan, în primele două săptămâni ale lunii aprilie 1907. În 1910, Brâncuşi a trimis Cuminţenia pământului în ţară, la expoziţia „Tinerimii artistice”. Juriul a fost pus într-o situaţie delicată, în balotaj, trei membri fiind pentru admiterea ei în expoziţie, alţi trei pentru respingere. Gusturile nu se discută. În cele din urmă a fost admisă la expoziţie, dar nu s-a vândut. Atunci, pictorul Petraşcu l-a lămurit pe ing. Rovaşcu să-i cumpere lucrarea. Brâncuşi îi scrie lui Gh. Petraşcu: „Mult iubite camarad / De cumva răspunsul nu e prea târziu, te rog dispune să vie bani şi prietenul Romaşcu să ia în stăpânire «Cuminţenia pământului». Mai spune-i că mi-e drag s-o ştiu la el şi dă-i salutări prieteneşti. Din parte-mi primeşte, de asemenea, cu multă căldură salutările mele prieteneşti / C.Brâncuşi, 54, Rue de Montparnasse / Cred că scrisoarea aceasta e de ajuns ca să poţi lua piatra de la Doamna Storck / C. Brâncuşi”. Deci, lucrarea a mers, după închiderea expoziţiei, la Cecilia Cuţescu-Storck şi apoi, contra sumei de 500 lei, la ing. Gh. Romaşcu. Se spune că, de multe ori, noul proprietar, Romaşcu, punea cheile casei chiar în braţele Cuminţeniei pământului.
În 1956, la împlinirea vârstei de 80 de ani, s-a organizat expoziţia C. Brâncuşi la Bucureşti (cu 13 lucrări, plus un caiet cu desene din timpul expoziţiei) şi la Craiova (cu numai patru lucrări). În ianuarie 1957, în expoziţie a intrat şi Cuminţenia pământului. În octombrie 1976, am organizat la Craiova o expoziţie Brâncuşi, împreună cu Muzeul Naţional de Artă (cu doamna Georgeta Peleanu). A fost inclusă în expoziţie şi Cuminţenia pământului , alături de alte 20 de sculpturi şi un desen. Cuminţenia pământului figura în inventarul Muzeului de Artă din Bucureşti la nr. 953. Îmi aduc bine aminte că am vorbit atunci cu dr. Buşulenga, tatăl Zoei Dumitrescu-Buşulenga, şi mi-a împrumutat lucrarea fără vreo poliţă de asigurare, doar pe încredere. Doamna Zoe Dumitrescu-Buşulenga a venit la Craiova să vadă expoziţia. În 1957, Gh. Romaşcu, proprietarul, trăia.

T.N.: Interesant. Cum şi de ce n-a intrat în expoziţie încă de la început?
P.R.: Aici sunt multe dispute, controverse. Cred că nu s-a vrut să fie împrumutată. Se pare că, între timp, s-au dus tratative şi a fost cumpărată. Adevărul, însă, nu-l deţin. Cert este că după 1990, odată cu retrocedările, a început un lung proces care a durat nouă ani (2001-2010), câştigat de urmaşii acestuia pe motiv că nu s-a găsit actul care să dovedească că statul român a cumpărat lucrarea, iar proprietarii, dacă deţineau o copie, n-aveau nici un interes să-l arate public. Gh. Romaşcu, care a murit la 103 ani, a avut două fete: Paula Ionescu (care trăieşte, are un fiu, Dinu Vilău, care lucra la televiziune) şi Irina Voicilă (decedată la peste 90 de ani, are o fiică, Alina Şerbănescu, care, la rândul său, are doi copii care, se pare, că trăiesc în străinătate). Dinu Vilău s-a implicat în proces, cu patru avocaţi (între care şi Paula Iacob). Problema este însă a expertizei şi evaluării, făcută de un pictor, Henry Mavrodin, revenit în ţară după 1990. În România nu avem experţi şi evaluatori competenţi. Stabilirea valorii unei lucrări se face la înţelegere, prin casele de licitaţii sau prin înţelegere între părţi. Îndemnul meu este clar: Cuminţenia pământului trebuie să facă parte din patrimoniul cultural naţional.

T.N.: Cum apreciaţi eşecul autorităţilor româneşti (Ministerul Culturii, Ambasada Română la Paris şi UNESCO) de a nu include Ansamblul de la Tg. Jiu în patrimoniul cultural universal?
P.R.: O nepermisă superficialitate în a trata un asemenea subiect. O asemenea includere presupunea întocmirea unui dosar complet cu toate datele solicitate, ceea ce nu s-a făcut. E trist, dar nu-i timpul pierdut.






Tudor Nedelcea    9/26/2016


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian